Elemente de tanatologie - modificarile cadaverice

ELEMENTE DE TANATOLOGIE

In organismul animal se desfasoara de-a lungul timpului procese permanente de degradare, rezultat al uzurii treptate, care vor duce in cele din urma la moarte. Dupa cum se cunoaste acelasi efect il poate avea si actiunea unor anumiti agentii patogeni, care prin leziunile induse sa produca stingerea proceselor metabolice care sustin viata intr-un organism.

Tanatologia este stiinta care studiaza starea agonica (perioada dinaintea moriii), moartea, cauzele si mecanismele care au dus la instalarea ei si modificarile care survin dupa producerea mortii (modificarile cadaverice). De asemenea stabileste modalitatea de examinare a cadavrelor (deschidere, eviscerare, examinarea organelor, recoltarea de probe pentru examene complementare). furnizand date importante referitoare la conditiile in care s-a produs moartea si cauzele care au dus la instalarea ei. De aceea tanatologia deserveste atat medicina umana (medicina legala). cat si medicina veterinara.

Momentul mortii in medicina veterinara se apreciaza diferit comparativ cu medicina umana. De obicei, se considera ca un animal este mort atunci cand fonatia si locomotia dispar, miscarile respiratorii si pulsul nu mai sunt percepute, reflexele sunt abolite, iar corneea devine opaca datorita deshidratarii.

In functie de cauza si modul de instalare, se cunosc mai multe tipuri de moarte:

- moarte clinica este reprezentata de intervalul de 5-6 minute In care se face trecerea de la viata la moarte; aceasta perioada are o importanta cardinala pentru organism, deoarece exista posibilitatea aplicarii unor metode de reanimare;

- moartea biologica sau moartea rea/a se consemneaza atunci cand inceteaza derularea tuturor proceselor metabolice.

Moartea poate interveni in conditii naturale, datorita imbatranirii si uzurii organismului sau poate fi provocata (accident, sacrificare etc). De asemenea, se poate instala subit, fara a fi insotita de semne caracteristice (boli cu evolutie supraacuta) sau lent, putand fi asociata cu stare de agonie prelungita.

Modificarile cadaverice

Instalarea mortii este urmata de o suma de evenimente care se succed treptat si care poarta denumirea de modificari cadaverice. Ele se produc sub actiunea bacteriilor care fac parte din flora intestinala, respiratorie si genitala si care invadeaza cadavrul dupa moarte si sub actiunea factorilor din mediul inconjurator.

Cunoasterea modificarilor cadaverice se dovedeste a fi foarte importanta, deoarece pot fi culese inform atii despre urmatoarele aspecte:

indica pozitia in care a murit animalul;

ofera date cu privire la vechimea aproximativa a cadavrului;

se pot obtine date aproximative cu privire la conditiile in care s-a produs moartea animalului;

Cunoasterea si interpretarea modificarilor cadaverice elimina confuziile care ar putea aparea intre acestea si leziuni, atat la nivel macroscopic cat si microscopic.

Acidifierea cadavrului reprezinta o scadere a pH-ului organismului de la 7,0 - 7,1 la valoarea de 5,6 - 5,8. Acest fenomen este consecinta interventiei enzimelor glicolitice care degradeaza rezerva de glicogen cu producerea de acid lactic. Acidifierea nu persista mult timp in cadavru, deoarece datorita distrugerii proteinelor se acumuleaza cantitati mari de amoniac care vor duce la o crestere a pH-ului.

Racirea cadavrului se instaleaza ca urmare a opririi proceselor generatoare de caldura din organism si ca efect al disparitiei functiei de termoreglare. Pornind de la momentul mortii, cadavrul va tinde sa piarda din caldura si sa aiba aceeasi temperatura cu aceea a mediului inconjurator. Viteza medie de racire a unui cadavru este 0,7 - 1°C/h la o temperatura egala cu jumatate din temperatura mediului ambiant. In a doua zi post mortem viteza de racire scade ajungand la valoarea de 0,2°C/h. Procesul de racire este in stransa corelatie cu diferiti factori care tin de animal sau de mediu. La animalele de talie mijlocie la care temperatura corpului atinge valori inscrise intre 37 -39°C, racirea se realizeaza in aproximativ 24 ore dupa acest interval valorile temperaturii mediului si cadavrului fiind aproximativ egale. .La animalele de talie mica, timpul de racire se reduce la mai putin de jumatate (6 ore). In situatia unor cadavre ale unor animale cu stare proasta de intretinere, racirea se produce rapid (datorita tesutului adipos subcutanat slab dezvoltat). In anotimpurile reci si in medii cu curenti de aer puternici sau in cazul bolilor insotite de hipotermie (intoxicatii) intervalul de timp in care se face racirea este mai scurt.

Exista situatii in care temperatura cadavrului poate creste la 15 -20 minute dupa moarte, dupa care racirea decurge in mod obisnuit (moarte datorata unor leziuni ale creierului, septicemie, electrocutare).

Deshidratarea se deruleaza in paralel cu procesul de racire.

Pierderea apei din cadavru se materializeaza prin opacifierea si deformarea corneei (culoare albicioasa si aspect concav), piele uscata (la proba pliului revenirea se face foarte greu cu timpul, pielea capata aspect de hartie pergament (dura, uscata, culoare galben-castanie).

Rigiditatea cadaverica este una dintre cele mai importante modificari cadaverice deoarece modul sau de instalare ofera informatii despre momentul aproximativ in care a intervenit moartea, despre unele boli sistemice sau ale tesutului muscular.

Momentul mortii este insotit de o relaxare musculara completa (disparitia tonusului muscular), dupa care tesutul muscular de orice tip va intra intr-un proces de contractie sustinuta. Ca urmare, cadavrele au aspect intepenit, articulatiile fiind lipsite de mobilitate

Rigiditatea cadaverica se instaleaza mai intai in musculatura neteda (tunica musculara a intestinului, stomacului, vezicii urinare, arterelor). Ca urmare peretele organelor cavitare mentionate devine dur, gros, iar mucoasa are aspect pliat (pliurile se remit in conditiile in care se executa miscari de tractiune asupra peretilor). Ca urmare a rigiditatii masa intestinala poate suferi modificari ale topografiei normale. Asa se explica prezenta invaginatiilor intestinale. Rigiditatea cadaverica arteriala se materializeaza prin ingrosarea peretelui, micsorarea lumenului, fapt ce va duce in final la impingerea sangelui in lumenul capilarelor si venelor.

Rigiditatea miocardica (sistola postmortem) se instituie la 30 minute dupa momentul mortii si se incheie dupa 1 - 2 ore. Procesul incepe din ventricului stang, se continua in cel drept, ultimele fiind atriile . Contractura musculaturii cardiace dureaza in medie 24 ore, dupa care se intra intr-o stare de relaxare. Daca rigiditatea cordului este completa ventriculul stang se goleste de sange, iar in celelalte cavitati se gasesc cantitati mici de sange coagulat. Exista numeroase leziuni ale miocardului (distrugeri de fibre, inflamatii, tumori etc) care impiedica instalarea rigiditatii cordului dupa moarte. Astfel, camerele cardiace vor fi pline de sange, iar miocardul este flasc.

Rigiditatea musculaturii scheletice se face in sens cranio-caudal. Diafragma este rigida dupa 2 ore; urmeaza apoi muschii maseteri si restul musculaturii capului, dupa care, progresiv rigiditatea se instaleaza la musculatura cervicala, a trenului anterior, abdominala si a trenului posterior. In circa 24 ore intreaga masa musculara este intrata complet in rigiditate. Fenomenul mai poate dura inca alte 24 ore, dupa care se produce o relaxare care urmareste acelasi sens cranio-caudal.

Instalarea rigiditatii cadaverice, mentinerea ei in timp ca si prezenta sau absenta sa sunt influentate de o serie de factori de mediu sau de unele evenimente care s-au petrecut inainte de momentul mortii:

- temperatura ridicata a mediului ambiant va determina instalarea rapida a rigiditatii, dar mentinerea ei se face pe o perioada m ai scurta de timp;

- talia si starea de intretinere influenteaza diferit acest fenomen: animalele de talie mica, cele cu stare de intretinere deficitara (animale cahectice) manifesta o rigiditate ce se instaleaza precoce si de durata scurta, comparativ cu animalele de talie mare si stare de intretinere buna;

- folosirea unor medicamente intarzie instalarea rigiditatii (medicamente folosite in anestezie - cloralhidrat)

- bolile care se exprima clinic prin contractii, convulsii vor fi urmate dupa moarte de o rigiditate puternica .

Hipostaza cadaverica (lividitati) este o modificare cadaverica care se exprima prin modificari de culoare ale pielii, tesutului conjunctiv subcutanat si ale unor organe care prezinta in mod obisnuit nuante deschise.

t.. La examenul exterior al cadavrelor cu piele depigmentata se exprim a prin aparitia de pete rosii sau vinete pe partile declive ale corpului. Daca sangele nu a coagulat, la compresiunea cu degetul petele dispar urmand ca zona respectiva sa se recoloreze dupa incetarea compresiunii .Ele pot alterna cu zone in care pielea este alba sau alb-roz, datorita compresiei exercitata de pardoseala si de proeminentele osoase (mai evidente in zona custii toracice unde se observa o alternanta de benzi rosii si albe). Prin contrast, partile superioare sunt palide. Explicatia acestui fenomen consta in faptul ca sangele migreaza conform atractiei gravitationale. Hipostaza cadaverica poate oferi date cu privire la pozitia in care a murit animalul. In cazul in care cadavrul este miscat inainte ca sangele sa coaguleze, atunci se modifica si maniera de instalare a acesteia.

In cazul organelor interne, hipostaza se poate remarca usor la organele pereche si care in general prezinta culori deschise (rinichi, pulmon). Prin comparatie organele de pe partea pe care a murit animalul sunt colorate in rosu inchis, fata de congenere care sunt mai decolorat.

Se recomanda ca zonele de hipostaza cadaverica sa fie examinate cu multa atentie deoarece ele se pot confunda cu diverse leziuni (hiperemie, staza, hemoragii) .

Coagularea postmortem a sangelui are ca rezultat formarea coagulilor cruoric.iPrzenta lor este remarcata in cord (in cantitate mai mare in cordul drept) si in vene. Procesul incepe aproximativ la 30-60 minute de la momentul mortii. Coagulii cruorici sunt formatiuni care se prezinta ca mulaje ale lumenelor in care se formeaza sunt luciosi, elastici, neaderenti, de culoare rosie negricioasa. Atunci cand moartea survine dupa o agonie prelungita, se constata o alternanta a nuantelor coagulilor cruorici, existand zone de culoare galbuie combinate cu cele negricioase.

Examinarea coagulilor trebuie realizata cu mare atentie, deoarece exista riscul unor confuzii cu trombii formati in timpul vietii. Moartea prin asfixie, unele septicemii si intoxicatii, bolile care se caracterizeaza prin tulburari ale coagularii sangelui vor duce la o coagulare postmortem deficitara sau absenta.

Imbibitia biliara apare la scurt timp dupa moarte si se manifesta prin colora rea in galben-brun sau in galben-verzui a organelor care vin in contact intim cu vezica biliara (lobii hepatici, peretele gastric, segmente din duoden). Difuzarea pigmentilor biliari in tesuturile mentionate va accelera procesul de degradare.

Autoliza cadaverica este modificarea cadaverica care se produce sub actiunea enzimelor proprii. Acestea vor declansa un proces de autodigestie, ca urmare organele suferind modificari de culoare si consistenta in diferite grade. Este esential de amintit faptul ca momentul intrarii in autoliza difera de la un organ la altul.

Temperatura mediului influenteaza in mod esential derularea etapelor autolizei (la 37°C are loc cea mai intensa autoliza). Primul organ este encefalul, procesul de autoliza declansandu-se la 10 - 30 minute dupa moarte. Pancreasul, glandele endocrine, rinichiul, timusul sunt organe care sufera procese de autodigestie rapide, cele mai rezistente organe fiind splina, muschii, parul si oasele.

Tab el 1

Momentul intrarii in autoliza pentru diverse organe

Alcalinizare cadavrului este consecinta degradarii proteinelor, punandu-se in libertate cantitati mari de amoniac, care va duce la o crestere de pH.

Rezolutia cadaverica consta in relaxarea muschilor, articulatiile recapatandu-si mobilitatea din timpul vietii. Ordinea instalarii rezolutiei este similara cu cea a rigiditatii cadaverice si este complet instalata la 48-72 ore dupa moarte.

Hemoliza este procesul de distrugere a hematiilor, care vor pune in libertate hemoglobina. Acest pigment se va infiltra in peretele vascular si in spatiul perivascular, in endocard, producand o colorare in nuante de rosu - visiniu a tesuturilor afectate (imbibitia cadaverica sau hemoglobinica). Lichidele cavitare vor prezenta aceeasi coloratie, fiind cu atat mai evidenta cu cat cadavrul este mai vechi.

Petele cadaverice tardive apar evidente in organele care vin in contact intim cu masa gastro - intestinala. Ele rezulta in urma combinarii hemoglobinei cu hidrogenul sulfurat sintetizat de bacteriile de putrefactie. Peretele abdominal si organele invecinate stomacului si intestinului (fata viscerala a ficatului si splinei, fata ventrala a rinichiului) vor prezenta pete slab delimitate, de culoare cenusiu verzui sau negricioase.

Putrefactia reprezinta o descompunere progresiva a tuturor structurilor biochimice dintr-un cadavru sub actiunea florei microbiene saprofite si a celei din mediul inconjurator. Astfel, se pun in libertate cantitati mari de apa si gaze (dioxid de carbon, metan, hidrogen sulfurat, amoniac), precum si o serie de compusi specifici care imprima mirosul caracteristic de cadavru in putrefactie (cadaverina si putresceina).

Gazele acumulate in lumenul gastric si intestinal vor duce la destinderea puternica a acestora (timpanism cadaveric). In situatia in care acumularile gazoase sunt masive, se va produce prolabarea anusului si ruptura gastrica postmortem. Cea din urma trebuie diferentiata de ruptura gastrica din timpul vietii (marginile rupturii infiltrate cu sange, continut gastric in toata cavitatea abdominala, reactia inflamatorie a peritoneului). EmfizemuI cadaveric se manifesta prin aparitia gazelor in organele parenchimatoase. Bacteriile de putrefactie din intestin disemineaza in cadavru pe cale limfatica si sanguina, numarul lor fiind influentat de abundenta capilarelor (foarte numeroase in ficat, pulmon, musculatura, miocard). Bulele de gaz apar initial sub capsule, apoi si in profunzimea parenchimelor, organele prezentand o consistenta buretoasa.