RAPORTUL DINTRE OM SI ANIMAL DE-A LUNGUL ISTORIEI

RAPORTUL DINTRE OM SI ANIMAL DE-A LUNGUL ISTORIEI

Animalul privit ca agresor

La primul contact cu animalele salbatice, acestea iau aparut omului ca fiind dusmani. Agresivitatea animalelor asupra omului s-a manifestat prin atac direct, in care tinta era omul si prin atac indirect, in care omul nu sufera fizic, dar este lovit in bunurile ce-i asigura existenta. Ne referim la lupul care ataca turmele de oi, vulpile care ataca pasarile de curte, sobolanii si soarecii care consuma si murdaresc rezervele de cereale.

Atitudinea oamenilor fata de lumea animalelor se manifesta prin reactii psihologice ce au variat ca forma si intensitate de-a lungul secolelor. Initial, furia, frica, au dus la reactii rationale ce stau la baza luptei organizate contra agresiunii, determinand aparitia medicinei veterinare ca act vindecator. Prezenta omului a exercitat asupra animalelor un sentiment de neincredere, dar si de atractie in acelasi timp. Initial, in relatiile cu animalele, scopul a fost obtinerea hranei, ulterior omul a stiut sa traga si alte foloase obtinand materie prima pentru arme, bijuterii, imbracaminte, incaltaminte.

Domesticirea animalelor

Necesitatea exploatarii planificate, a condus omul la domesticirea animalelor de care avea nevoie.

Procesul istoric al transformarii animalelor salbatice in animale domestice s-a desfasurat intr-o perioada extrem de indelungata, de-a lungul a 60 milioane de ani. Animalele domestice au foarte multe insusiri comune cu formele salbatice din care provin ( constructia corpului, structura si functiile organelor ), ceea ce denota ca ele fac parte din aceeasi specie. Chiar si astazi este posibila domesticirea formelor salbatice, daca puii sunt crescuti si ingrijiti de catre om. Animalele domestice raman fricoase si timide daca in timpul perioadei de crestere nu vin in contact cu omul. Cu cat contactul dintre om si animal se face mai devreme, cu cat ingrijirea animalelor se face cu mai multa daruire, cu atat animalul se adapteaza mai bine si se ataseaza de om.

Folosind metoda izotopilor radioactivi pentru a determina varsta oaselor, s-a ajuns la concluzia ca domesticirea animalelor a inceput in urma cu circa 10.000 ani, desfasurandu-se aproape simultan in mai multe puncte ale globului.

Un prim centru este reprezentat de un spatiu ce cuprinde Arabia, Siria, Israelul, Iranul si Irakul. Aici au fost domesticite oile si caprele, urmand apoi tot in Asia Mica, domesticirea bovinelor salbatice, a camilei, calului si magarului. In India a avut loc domesticirea bivolului, in sud - estul Asiei domesticirea cainelui, porcului, gainilor si gastelor. In Tibet a fost domesticit iacul, care provine dintr-o forma salbatica asemanatoare zimbrului. In America Centrala, indienii au domesticit curca si rata.

Animalele noastre domestice, respectiv formele lor salbatice, apartin celor trei forme de mamifere:

Ordinul Carnivorelor, din acest ordin fac parte cainele si pisica.

Ordinul Imparicopitatelor reprezentanti fiind calul si magarul.

Ordinul Paricopitatelor ce cuprinde:

subordinul Nerumegatoarelor - porci

subordinul Rumegatoarelor - bovine, ovine, caprine, camile.

a. Domesticirea cainelui a avut loc cu circa 10.000 de ani in urma, la mijlocul epocii de piatra, concomitent in mai multe parti ale globului. Stramosii cainelui sunt lupii, care pe vremea aceea existau in Europa, Asia si America de Nord. In Arabia si India existau rase mai mici de lupi, pe cand in Europa Centrala si in partile nordice din teritoriul actual al Rusiei existau rase mai mari. Lupii traiesc in haite mici si sunt animale de prada. Cainii domestici au mostenit multe din caracteristicile lupului: sociabilitatea, atasamentul fata de animalul conducator (omul ), instinctul de aparare al teritoriului, instinctul de vanatoare si spiritul de haita.

Inca din timpul domesticirii s-au format mai multe rase de caini. In Mesopotamia si in Egipt existau rase mari mijlocii si mici. Cu 2.000 de ani i.Hr., cainii erau animalele preferate ale egiptenilor. Rasele mici se asemanau cu terierii si grifonii de astazi. Pretuirea de care se bucurau reiese si din faptul ca pentru cainii faraonilor se construiau chiar morminte proprii. Rasele mari au fost folosite pentru paza turmelor si, in general, pentru paza si apararea bunurilor personale. Cainii inalti erau folositi inca de pe atunci pentru vanatoare.

Armata Mesopotamiei dispunea de caini dresati care erau aruncati in lupta imbracati intr-un fel de armura. Din Arabia si din Egipt, cainii s-au raspandit in spre India si in tot spatiul mediteranean.

Odata cu intensificarea agriculturii si cu dezvoltarea mestesugurilor, incepand cu secolul al XII-lea, pe teritoriul german, cainii au fost folositi tot mai des pentru diferite servicii. Au fost create si rase de viteza. Stramosul ogarilor este cainele Greyhound, care exista deja la romani. Pentru vanatoarea de mistreti sau de ursi au fost create rase speciale de limieri, cu un simt olfactiv foarte dezvoltat. Animalele salbatice au intre ongloane si pe talpi glande odorante, prin care isi marcheaza urma. Cainii de vanatoare se orienteaza si mai bine cand vanatul este ranit si pierde sange. Rasele mici de caini (basetul) erau folosite pentru vanatoarea de viezuri si de vulpi.

Pentru distractia omului au fost crescute rase mici, de exemplu pekinezii, numiti si "caini de palat", aceasta rasa existand in China cu o mie de ani in urma. In decursul timpului au fost create o serie de rase, care se remarca printr-un specific al exteriorului, asa numite "rase la moda". La ora actuala exista circa o suta de rase mai importante de caini, dar in total in lume, exista peste 800 de rase.

b. Domesticirea pisicii

In asezamintele umane vechi s-au gasit in timpul sapaturilor arheologice multe oase de caini, dar putine de pisici. Stramosii pisicilor domestice sunt pisicile salbatice, care exista inca si astazi in diferite parti ale lumii, mai ales in zone cu paduri intinse. Modul de viata si comportamentul pisicii de casa sunt asemanatoare cu ale pisicii salbatice. Vorbind despre domesticirea pisicii, trebuie sa ne amintim un detaliu foarte important si anume ca este singurul animal domestic care niciodata nu a trait in haita.

Pisicile au fost domesticite in Egipt (mileniul III-II i. Hr.), in Mesopotamia si in India, iar in Europa in secolul I d. Hr. In aceste regiuni, cerealele jucau un mare rol in alimentatia omului. Rezervele de cereale erau pastrate in depozite mari, protejate impotriva rozatoarelor de catre pisici. Pisica sesizeaza cu placere mirosurile puternice. Gustul la pisica este foarte dezvoltat si de aceea poate fi folosita cu succes de politia sanitar veterinara pentru a efectua testul de control al alimentelor de origine animala. Pisicile sunt inzestrate si cu un auz foarte bun, exceptie fac cele albe cu ochi albastrii, care intotdeauna sunt surde (corelatie genetica observata de Charles Darwin ). Pisica vede de cinci ori mai bine decat omul in intuneric, dar nu distinge bine culorile. Pisicile au capacitatea energetica de vindecare pe care o folosesc constient si in interesul omului, ea culcandu-se mereu pe locul bolnav. Uneori pisicile hoinare cu de la sine putere vin la bolnav, il ajuta sa stea pe picioare si il parasesc numai dupa ce s-au vindecat. De asemenea, pisicile simt moartea atat la om cat si la animale. In aceste cazuri, pisicile pregatesc stapanul, incepand sa jeleasca. Iata de ce se presupune ca pisicile prevad viitorul si s-ar putea sa perceapa si trecutul. Astfel pisicile si-au castigat un prestigiu bine meritat, fiind declarate chiar animale sfinte. In Egipt, omorarea unei pisici era o fapta pasibila de pedeapsa. Consacrata zeitei lunii si adorata ca specie, orice pisica era mumificata dupa moarte si ingropata in cimitire speciale, construite in marginea de apus a oraselor si alcatuite din numeroase incaperi largi din caramida.

Cartile mortilor egiptene pomenesc despre Marea Pisica de la Heliopolis care proteja oamenii de sarpele Apophis. Egiptenii venerau zeita-pisica Bastet, capete de pisica din bronz reprezentand-o pe Bastet tronau la loc de cinste in templul dedicat ei la Bubastis.

Din Egipt, pisica a ajuns treptat in regiunile Marii Mediterane, apoi in Grecia si in Italia. In Roma antica au existat multe pisici, unele fiind reprezentate prinzand soareci sau pasari.

Legiunile romane au raspandit pisicile in cursul primului secolal erei noastre in intreg Imperiu Roman. La germani, pisica rea animalul preferat al zeitei Freya. In India, statuile de pisici figurau simbolic ideea de meditatie, detasare, intelepciune ascetica.

In China, pisica era considerata animal benefic.

In Persia exista credinta ca cine chinuie pisicile s-ar putea sa-si chinuie propriul inger pazitor.

Pentru arabi, pisica Quatt era benefica cu conditia sa nu fie neagra. Pisicile perfect negre erau considerate magice si populau laboratoarele alchimistilor din Evul Mediu. A existat superstitia ca pisica ar fi aliata diavolilor sau a vrajitoarelor . Se stie ca pisica vaneaza de preferinta noaptea, lumina de intensitate mica se reflecta in stratul pigmentar al retinei, provocand o irizatie verde a ochilor, ceea ce inspira oamenilor frica.

Un celebru scriitor de povestiri fantastice H.P. Lovecraft afirma ca "pisica este o fiinta criptica, e vara cu Sfinxul, dar e mai batrana decat el si tine minte multe lucruri pe care acesta le-a uitat de mult".

In fata celebrei Universitati Sorbona din Paris, din initiativa studentilor si a profesorilor, a fost ridicat un monument al pisicii.

c. Domesticirea calului

Cunoscutul biolog Haeckel spunea despre cal ca ar fi "exemplul de referinta" cand se vorbeste despre originea animalelor. Intr-adevar oasele stramosului calului au fost gasite in diferite straturi ale tertiarului, deci au o vechime de pana la 60 milioane de ani, ele reprezinta exemplul cel mai elocvent de adaptare a animalelor la modificarea conditiilor de viata.

Stramosii cailor au fost la inceput consumatori de frunze. In epoca urmatoare, acest stramos s-a transformat in "calul timpuriu" care traia in numar mai mare in America de Nord in timpul eocenului. Numarul degetelor a scazut , la membrele anterioare erau patru, iar la cele posterioare trei. Din cauza schimbarii conditiilor climatice , in locul padurilor au aparut stepele in care puteau sa supravietuiasca numai animalele ce puteau fugi repede. Dantura s-a specializat si ea pentru triturarea ierbii. In urmatoarele milioane de ani s-a dezvoltat la fiecare picior degetul din mijloc, care s-a inconjurat de o copita elastica, iar degetele laterale au involuat. Aceste picioare imparicopitate, au transformat calul intr-un bun alergator. In tertiar, a crescut numarul animalelor de prada care se hraneau cu cai (leu, tigrul, pantera). De aici, rezulta importanta dezvoltarii organelor de simt (miros, vaz, auz) pentru a se putea apara.

Geograful rus Przewalski s-a ocupat de caii salbatici, studiindu-i in anul 1880 in Mongolia. Cercetatorul rus Poliakov a dat calului salbatic denumirea de " Equus Przewalski" in cinstea geografului rus.

Domesticirea cailor salbatici s-a facut in Asia cu 3000-2500 de ani i. Hr.

Din Persia si Turkestan caii s-au raspandit in Mesopotamia, Egipt, India, sudul Uniunii Sovietice si Peninsula Balcanica. Initial, au fost folositi pentru tractiune, iar apoi pentru calarie. In jurul anului 1600 i.Hr. s-au conatruit in Egipt primele care de lupta la care erau inhamati cai.

La popoarele germanice, calul a fost semnalat pentru prima oara in jurul anului 1000 i. Hr., germanii aducand zeilor jertfe de cai. Istoria relateaza despre: cai demoni, cai ingeri, cai spirite, cai de mare.

In mitologie, Jupiter urca intr-un car tras de 8 cai albi. La sciti, zeul Marte era adorat si reprezentat sub figura unui cal. La persi, se jertfea un cal in fiecare luna, pe mormantul marelui Cirus, fondatorul imperiului.

In Grecia, calul era apreciat cu 680 de ani i. Hr., organizandu-se in cadrul Jocurilor Olimpice primele alergari de atelaje cu patru cai (cvadrige). Primele scoli hipice au fost infiintate in Grecia, Xenofon, a dat primele sfaturi despre dresaj si cum sa conducem calul, scriind doua tratate de echitatie "Despre calarie", si " Comandamentul de cavalerie". Notiunea de hipodrom vine de la "hipos" care inseamna cal si "dromos" care inseamna miscare. Romanii au construit dupa modelul circului roman, in sec. III d. Hr., Hipodromul Bizantin, unde au aparut pentru prima data caii arabi in Europa, odata cu cucerirea Constantinopolului de catre Sultanul Mohamed al II-lea.

Renumita friza Parthenon de la British Museum din Londra, capodopera a lui Phidias, reprezinta circa 200 de cai.

In Roma antica, caii erau folositi pentru jocuri si lupte. Legiunile romane au raspandit caii in toate provinciile Imperiului Roman.

In primele secole ale erai noastre a existat un numar apreciabil de cai in regiunile de stepa ale asiei si in sudul Rusiei. In aceeasi perioada se dezvolta un mare centru de crestere al cailor.

In scrierile arabice se spune: "Alah a dat arabilor calul, iar Mahomed, profetul cel mare, l-a perfectionat astfel incat caii arabi apartin celor mai nobile rase de cai". In Coran se spune: "cand Creatorul atotputernic a vrut sa creeze calul, a grait catre vant: Tu vei naste o fiinta care este desemnata sa-mi poarte credinciosii. Ei trebuie sa iubeasca si sa respecte aceasta fiinta. Toti care nu-mi indeplinesc poruncile sa-i poarte de frica. Dupa ce a fost creat calul, atotputernicul i-a spus: te-am facut fara seaman. Toate comorile pamantului se afla in ochii tai. Pe dusmanii mei sa-i arunci sub copite, dar pe prietenii mei sa-i porti pe spate. Acesta sa fie locul unde credinciosii mei vor inalta rugaciuni catre mine. Peste tot in lume sa fii fericit si sa fii preferat altor creaturi pentru ca tie iti apartine dragostea atotputernicului. Tu sa zbori fara aripi si sa invingi fara spada".

Prin Mahomed (571-623 d. Hr.) s-a realizat unirea triburilor arabe. Armata araba de calareti a cucerit in scurt timp Africa de Nord si Spania, a patruns in Franta, la Poitiers, in anul 732, fiind infranta de armata franceza condusa de Carol cel Mare.

Incepand cu secolul al VIII-lea s-au construit intre orasele mari drumuri pentru posta cu cai. Calul a fost deseori folosit pentru parade si pentru vanatoare. In Evul Mediu erau indragite turnirurile (lupte cavaleresti intre calareti). In anul 1241 o armata de cavaleri din Europa a invins la Liegnitz o mare armata de calareti mongoli. In vremurile care au urmat, armatele au devenit tot mai mari, iar procentul de calareti a crescut.

La inceputul secolului al XVI-lea s-au format in Austria si Italia caii de vanatoare si caii pentru dresaj. La Neapole, s-a infiintat prima Academie hipica, Pignatelli fiind parintele echitatiei academice europene. In Peninsula Istria (Jugoslavia) apartinand in acea vreme Austriei, a inceput in anul 1580 sa se creasca la Lipizza o rasa de cai (rasa lipitana), care la scoala spaniola din Viena a dat rezultate foarte bune in dresaj. Alte scoli de calarie au fost infiintate la Madrid, Londra si Paris.

Initial, s-a pus accentul pe cai cu musculatura bine dezvoltata, ce puteau efectua ti munci mai grele. Apoi a inceput cresterea unor rase specializate pentru agricultura, armata, industrie si sport.

Se face o distinctie intre caii cu sange cald (rase usoare) si caii cu sange rece (rase grele). Calul cu sange cald are un temperament vioi si mobilitate mare, fiind folosit pentru munca usoara s-au mijlocie, pentru ccalarie , sport, armata s-au politie. Calul cu sange rece are un temperament linistit, o mare putere musculara, viteza redusa, fiind folosit pentru tractiunea grea.

Referindu-ne la foloasele pe care le avem de pe urma calului, amintim carnea de cal preferata pentru calitatile ei dietetice, din ea preparandu-se salamul de Sibiu. Laptele de iapa, consumat de popoarele asiatice sub forma de bauturi fermentate (kumas - "apa vie"), era foarte apreciat pentru proprietatile sale tonice si curative, fiind foarte bogat in vitamina C si in diferite drojdii si bacterii lactice. Inainte de secolul XVIII-lea, doctorii rusi, prescriau kumasul pentru diferite boli: tuberculoza pulmonara, scorbut, anemii, neurastenii, boli cardiovasculare, febra tifoida. Literatura de specialitate aminteste de un anume doctor Postulkov care a pus bazele primului sanatoriu cu tratament pe baza de kumas l'nga Samara, pe Volga.

Calul are un rol important si in combaterea multor boli si deci in apararea sanatatii oamenilor. El a fost apreciat ca cel mai potrivit animal pentru producerea unui numar mare de seruri si vaccinuri.

Dupa anul 1880, dupa ce Louis Pasteur a descoperit fenomenul de imunitate, calul a servit la obtinerea unor preparate biologice de uz sanitar uman si veterinar (seruri imune, seruri normale preparate cu scop de serodiagnostic si ser gonadotrop). Un cal poate asigura suficient sange pentru o perioada de 11 ani pentru a produce anatoxina tetanica. Medicii prescriu frecvent utilizarea PMS ( ser de iapa gestanta) datorita proprietatilor lui de stimulare foliculara.

d. Domesticirea bovinelor

Dovezile primelor bovine domestice s-au gasit in dealurile si campiile Dyala, din nordul Irakului, datand de acum 7000 de ani i.Hr. Bovine domestice au fost descoperite si in Thessalia (Grecia) datand din anul 5550 i.Hr. Documentele istorice atesta existenta bovinelor domestice in China din anul 3450 i. Hr., iar piramidele egiptene evidentiaza o vechime a bovinelor in aceasta tara de aproape 3000 de ani i. Hr.

Centrele domesticirii recunoscute sunt:

- centrul asiatic (India, China) aici s-a domesticit yacul, bivolul, zebul

- centrul mediteranian (Asia Mica, Africa de Nord si estul Europei) aici domesticindu-se taurinele salbatice si zebul.

- centrul european (partea continentala a Europei) bourul

In Australia nu s-a domesticit nici o specie de bovine, iar in America, taurinele domestice sunt de origine europeana.

Bovinele fac parte din ordinul Pricopitatelor care cuprinde numeroase specii ce s-au desprins in tertiarul timpuriu dintr-un stramos comun. In decursul a cateva milioane de ani ale tertiarului, s-au format in mai multe parti ale globului diferite tipuri de bovine salbatice, care in parte au disparut deja.

In Europa, existau doua tipuri de bovine salbatice:

Zimbrul care a fost domesticit in Europa inca din timpuri vechi si a

contribuit in mod esential la formarea raselor europene de bovine.

Bizonul traia in special in padurile Europei rasaritene. El a contribuit la

formarea raselor europene de bovine, in schimb, in America, a fost domesticit si a participat la formarea raselor autohtone.

Domesticirea bovinelor salbatice a avut loc acum 6000 de ani i. Hr. in India, Mesopotamia si Egipt. Primele reprezentari artistice de bovine domestice dateaza din jurul anului 3000 i. Hr. ,de aici deducandu-se intrebuintarea multilaterala a bovinelor ca animale de tractiune, pentru munci agricole, transport, sursa de carne si lapte.

La popoarele antice, taurul era simbolul puterii si al fecunditatii. In mitologia greaca, Minotaurul (taurul om) a luat nastere dintr-o legatura amoroasa dintre sotia regelui cretan Minos si un taur. Regina Pasophe facand o pasiune pentru un taur, l-a pus pe mesterul constructor Dedal sa-i construiasca o vaca din lemn in care regina s-a adapostit. Din aceasta ciudata impreunare a luat nastere un taur om care a fost ascuns intr-un labirint si pentru care trebuiau sacrificati anual cate 12 baieti si 12 fecioare din Atena, pana cand a venit un viteaz, Theseu, care l-a omorat pe minotaur, reusind sa intre in labirint cu ajutorul fiicei regelui Ariadne, scapand din labirint cu ajutorul unui fir de ata.

In Egipt, bovinele au fost considerate sacre. Cand un nou faraon se urca pe tron, taurul sacru era inhamat la plug si noul conducator tragea cateva brazde. Egiptenii sustineau ca cerul nu cade pe pamant fiind sustinut de un taur cu 4 coarne sau de zei.

La Memphis oamenii se inchinau boului Apis, care a fost venerat din epoca arhaica si pana la consolidarea crestinismului. Apis s-a nascut dintr-o vaca ratacitoare fecundata intamplator de o raza de luna. Reprezenta simbolul puterii divine si eterne de procreare. Daca murea un taur( se reantorcea la zeul Osiris) oamenii il imbalsamau si il asezau intr-un sarcofag de piatra. La vechii egipteni taurul si soarele erau simbolurile procrearii, iar vaca si luna erau simbolurile mamei fecunde.

In India, vaca a fost si este considerata animal sacru. Vaca era ocrotita, astfel ca cel care omora un asemenea animal era obligat sa traiasca 3luni in mijlocul cirezii, ras pe cap, imbracat in pielea vacii omorate, fiind obligat sa bea timp de o luna zeama de orez si sa dea despagubire zece vaci si un taur.

Cu 1500 ani i. Hr. au avut loc in insula Creta primele lupte cu tauri, lupte ce se mai organizeaza si astazi in Spania. Din Grecia, Mesopotamia si Egipt, cresterea bovinelor s-a raspandit si in regiunile limitrofe.

In Imperiul Roman se cresteau multe bovine ca surse de hrana pentru om . In Europa Centrala, bovinele au fost domesticite la inceputul epocii de piatra. Desenele murale din pesterile din sudul Frantei si din Spania dau o imagine despre aspectul bovinelor salbatice. Pana in Evul Mediu, rasele crescute pe teritoriul german erau de statura mica si cu o productie scazuta de lapte. Pana la inceputul secolului XIX a crescut numarul raselor de bovine pe glob. In secolul XX bovinele au capatat o mare importanta in alimentatia omului si pentru productia de piei, crescand astfel numarul raselor specializate.(400 de rase)

e. Domesticirea oilor si caprelor

Pe glob exista astazi mai mult de 1000 milioane de oi si mai mult de 350.000 milioane de capre. Oile au fost domesticite cu aproximativ 6000 de ani i. Hr. in Turkestan, Persia de Nord si Mesopotamia.

Domesticirea a fost favorizata de o vegetatie abundenta tot timpul anului. Prin defrisarea unor suprafete mari de padure in regiuni intinse din Asia Orientala a inceput eroziunea pamantului si intelenirea. Astazi, in regiunile de stepa si de deal se intalnesc rase de oi salbatice:

muflonii traiesc in turme mici in insulele Marii Mediterane, dar si in

afara Europei. Sunt cele mai mici oi salbatice;

urialii(muflonii asiatici) traiesc in regiunile de deal si de stepa ale

Persiei, Indiei de Nord, Turkestanului si Tibetului si se presupune ca urialii au participat la formarea raselor noastre de oi domestice;

argalii traiesc si astazi in Siberia de Sud, Tibet si Mongolia;

oile cu corn gros traiesc in regiunile montane dintre Mexic si Alaska,

precum si in Siberia de Nord.

Cu aproximativ 5000 de ani i. Hr. existau multe oi in Egipt, de unde s-au raspandid in Sudan si Africa de Vest. Coarnele lor erau lungi si rasucite in spirala, cum reiese din numeroase desene. Cu 2500 de ani i. Hr. au aparut si oi cu coarne arcuite care aveau o productie buna de lana. Oile erau foarte raspandite in Imperiul Roman. Chiar si in asezarile romane din Africa de Nord si din Spania se cresteau oi merinos.

Caprele au fost domesticite in jurul anului 7000 i. Hr., in Persia si Mesopotamia. In Turkestan, Afganistan si Persia exista si astazi capre salbatice . In Egipt se cresteau multe capre in jurul anului 3000 i. Hr., pielea acestora fiind dorita, deoarece se folosea la confectionarea burdufurilor pentru apa. In multe tari europene, cresterea caprelor a luat amploare inca din Evul Mediu, mai ales la populatia saraca. In secolul XIX, odata cu perfectionarea raselor de bovine, a crescut numarul vacilor de lapte si a scazut cel al caprelor.

f. Domesticirea porcului

Stramosul porcului salbatic a aparut pentru prima oara in oligocen cu 25 milioane de ani in urma. Era un animal mic, cu dentitia unui animal de prada si cu patru degete. In decursul catorva milioane de ani, degetele laterale au involuat si animalele au crescut ca marime, ele devenind omnivore.

Domesticirea porcului a avut loc intr-o perioada cand agricultura atinsese deja un anumit grad de dezvoltare. Cu circa 5000 de ani i. Hr., au aparut porcii domestici in Asia de Sud-Est, in Mesopotamia si in Egipt, apoi cresterea s-a extins in China si in Europa. In Egiptul antic porcul era inchinat zeului Seth, un demon rau. Egiptenii au inventat o "indeletnicire" originala pentru porci. Le legau botul si le dadeau drumul pe campurile insamantate cu cereale pentru ca sa calce boabele ingropandu-le in pamant. Pana in Evul Mediu, porcii domestici erau destul de asemanatori cu cei salbatici, pe glob existand la ora actuala 700 milioane de porci si mai mult de 200 de rase.

Prin domesticire, animalul este total dependent de om, apare in acest fel familiaritatea care ia permis omului sa-si apropie animalul ca viitor pacient.

Lumea animalelor si emotia biofilica

Un sociolog american (Wilson) a constatat ca omul are inscris in genom

atasamentul fata de animale, pe care l-a numit "biofilie" (bios viata; philos= iubitor). El explica faptul ca in formarea omului ca specie sociala, emotia fata de ceea ce este viu a jucat un rol important, specia umana fiind dedicata lumii animalelor si invers.