Metode si tehnici de investigare in neuropsihologie

METODE SI TEHNICI DE INVESTIGARE IN NEUROPSIHOLOGIE

Tehnicile si metodele folosite in neuropsihologie s-au imbunatatit continuu de-a lungul timpului. Astazi putem vorbi de existenta a trei categorii de metode si tehnici:

I.           fiziologice

II.        anatomice

III.     psihologice.

Importanta folosirii lor rezida in stabilirea unui diagnostic corect care se continua cu un tratament corespunzator. Finalitatea e restabilirea functionalitatii cognitive si comportamentale.

Dezvoltarea din ultimele decenii a tehnicii neuroradiologice a scazut foarte mult contributia neuropsihologiei la indicarea diagnosticului de localizare lezionala. Cu toate acestea, neuropsihologic se fac si astazi diferentieri critice in cazul depresiilor (mai ales cele de varsta a 3a), dementelor, precum si in cazul problemelor comportamentale care apar la debutul bolilor cerebrale.

Examenul neuropsihologic este important pentru:

descrierea detaliilor comportamentale necesare ingrijirii pacientilor;

administrarea unui tratament adecvat;

instituirea unui tratament recuperator eficace.

Examenul neuropsihologic este important in: clinica, justitie, medicina muncii si psihologia muncii etc.

I.           Metode si tehnici fiziologice   

1. Stimularea electrica - urmareste mimarea activitatii naturale a creierului. Se foloseste din secolul al XIX lea. Cuvantul cheie - ELECTROD. Electrozii au diferite marimi. Pot fi aplicati sau implantati. Cea mai intensa stimulare electrica, se foloseste si astazi in psihiatrie, sunt socurile electro-convulsive (in special in tratarea depresiilor). Cele mai scazute intensitati ale electrozilor nu se simt.

Beneficii: cunoasterea functionarii creierului fara alterarea structurii acestuia.

A. Electroencefalografia (EEG) - aplicarea de electrozi in anumite zone ale scalpului astfel incat sa se acopere toata zona acestuia. Aceasta metoda este folosita atat ca metoda de cercetare cat si ca metoda clinica, de explorare functionala. Prin EEG se inregistreaza patru tipuri de unde sau ritmuri: ritmul alfa Α, delta Δ, beta Β si theta Θ.

- ritmul alfa - se inregistreaza in zonele posterioare ale creierului in stare de veghe, cu ochii inchisi;

- ritmul delta - prezent in EEG-ul copilului mic si in timpul somnului subiectilor mai varstnici. Poate fi monoform (indica anumite perturbari ale activitatii electrice subcorticale) sau polimorf (indica perturbari ale activitatii electrice corticale).

- ritmul beta - implica unde neregulate si dispersate printre undele alfa. Apar mai ales in zonele frontale si temporale. E un ritm mai putin labil. Totusi undele dispar la excitatii tactile.

- ritmul teta - apare mai ales la copii dar si la adulti in stare de somnolenta in zona temporala.

La adultul normal undele alfa si beta constituie 90% din traseele EEG.

!!!!!! In studiul epilepsiei EEG e de neinlocuit ! !

B. Potentialul evocat - reprezinta masurarea reactiilor electrice aparute in sistemul nervos ca urmare a unor stimuli specifici. (persoanele trebuie sa faca o sarcina). Se prezinta subiectului in mod repetat stimulul de studiat si se inregistreaza raspunsul obtinut. Raspunsurile sunt preluate cu ajutorul electrozilor asezati pe scalp si cu o latenta care depinde de amplasarea electrozilor.

2. Stimularea si inregistrarea chimica - ansamblul medicamentelor ce constituie psihofarmacologia; are doua domenii:

- medicamentele folosite in clinica psihiatrica;

- medicamentele folosite in investigarea functiilor cerebrale legate de comportament.

Substantele medicamentoase actioneaza in principal asupra chimiei creierului si implicit actioneaza si asupra comportamentului. Actiunea lor cerebrala difera, unele actionand la nivelul sinapselor, altele la nivelul membranei (scazand excitabilitatea ei - anestezicele; crescand-o - cofeina), iar altele interfereaza cu metabolismul neurotransmitatorilor.

3. Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) - LCR este preluat prin functia lombara, suboccipitala. Prin analiza LCR obtinem informatii despre compozitia chimica a acestuia sau despre prezenta unor particule virale sau microbiene. Aceasta este principala metoda de confirmare a diagnosticului de meningita sau meningoencefalita sau hemoragie cerebrala.

II.        Metode si tehnici anatomice   

1. Metoda leziunilor anatomice - are in vedere distrugerea unui volum mic si localizat de tesut cerebral. Leziunea poate fi produsa in multe moduri. Are in vedere determinarea corelatiilor dintre o regiune a creierului si alterarea unor aspecte cognitive si comportamentale. Abordarea lezionala a fost prima metoda neuro-stiintifica de determinare a specializarii functional a diverselor zone si functii ale creierului. Metoda a fost criticata de Jackson dar e revendicata la inceputul anilor '60, ca reactie la impasul echipotentialismului.

Beneficii: studierea functiilor simple.

2. Abordarea neuro-patologica - tot studiul leziunilor. Stabilirea unui diagnostic si stabilirea procesului terapeutic. Principala metoda dee deducerea organizarii cerebrale care rezulta din studiul pacientilor cu leziuni cerebrale. La baza acestui tip de metoda trebuie sa stea patru principii:

a. principiul adecvarii - pentru fiecare proces investigat trebuie folosite sarcini specifice, diversificate si diferentiate, care sa permita descrierea complexa a tulburarii.

b. principiul gradatiei - de la simplu la complex (sarcinile). Presupune o abordare diferentiata in functie de caracteristicile subiectului.

c. principiul obiectivitatii - stabilirea unor parametrii obiectivi si masurabili si posibilitatea verificarii datelor prin alte metode.

d. principiul functionalitatii - orice proba trebuie construita problematic (trebuie sa permita urmarirea atat a obtinerii unui rezultat, dar trebuie sa ne furnizeze informatii si despre modul in care a ajuns subiectul la un rezultat).

3. Examinarea neuro-radiologica

A. Radiografia simpla

B. angiografia cerebrala - singurul tip de metoda prin care se evidentiaza gradul de normalitate a vaselor de sange.

C. Tomografia computerizata (CT) - presupune iradierea creierului din toate unghiurile cu raze x. Toate aceste imagini suprapuse ne dau o imagine tridimensionala. Prelucrarea diferentelor de densitate intre tesuturile normale si cele patologice.

D. Imagistica prin rezonanta magnetica - aceleasi imagini ca si in cazul CT, insa imaginile nu se obtin ca urmare a iradierii. NU raze x; NU are efecte secundare.

E. Tomografia cu pozitroni (PET) - autoradiografierea tesuturilor prin injectarea unor substante de contrast care emit pozitroni (particule incarcate pozitiv: glucoza,    oxigen radioactiv).

III.     Metode si tehnici psihologice

Sunt necesare pentru investigarea psihicului. Furnizeaza informatii indirecte si despre creier, care se refera la starea functionarii generale a creierului, gradul de dezvoltare si maturizare anatomofiziologica; gradul de diferentiere si specializare; localizarea unor eventuale focare patologice.

1. Metoda analizei produselor activitatii - se foloseste pentru investigarea intereselor, motivatiilor sau disponibilitatiilor creatoare ale personalitatii. Pot constitui obiect de analiza psihologica atat produsele activitatii libere cat si ale celei impuse.

Pentru fiecare tip de sarcina se stabilesc criterii de ordin cantitativ si calitativ de analiza si interpretare.

In clinica se foloseste aceasta metoda pentru determinarea nivelului premorbid al personalitatii si pnetru stabilirea deficitului general provocat de factorul patologic.

Se mai poate folosi pentru stabilirea unor metode diferentiate de tratament.

2. Metoda testelor - isi are punctul de pornire in experimentul de laborator, de care se distanteaza, devenind metoda independenta. Ne ofera posibilitatea compararii exterioare a subiectilor in functie de performante sau de normalitate.

Are un coeficient ridicat de corelatie cu activitatiile naturale.

In psihologie exista peste 10.000 de teste care pot fi riguros etalonate sau vag etalonate, verbale sau nonverbale, analitice sau sintetice.

3. Metoda experimentala - are urmatoarea schema logica:

- formularea problemei;

- formularea ipotezelor;

- stabilirea variabilelor independente (stimul);

- specificarea variabilei dependente (raspuns);

- stabilirea modului de prelucrare a datelor;

- stabilirea semnificatiei psihologice a datelor statistice;

- stabilirea unei corespondente intre variabila dependenta si comportamentul general al subiectului.