MICROBIOLOGIA ANTIBIOTICELOR

MICROBIOLOGIA ANTIBIOTICELOR

Antibioticele, spre deosebire de majoritatea antisepticelor, au o actiune selectiva, in sensul ca sunt nocive pentru agentii patogeni in concentratii care nu sunt daunatoare tesuturilor macroorganismelor.

Actiunea antibioticelor se manifesta prin tulburarea metabolismului microbian, care duce de obicei la oprirea multiplicarii bacteriene( bacteriostaza) si uneori, chiar la omorarea bacteriilor(efect bactericid)[4]

Mecanismele de actiune ale antibioticelor sunt complexe si insuficient de elucidate. In general, o celula bacteriana este alcatuita dintr-un perete bacterian (cu rol de protectie), o membrana citoplasmatica ( cu rol bioenergetic si de transport osmotic) si citoplasma in care se afla aparatul nuclear. Asupra peretelui actioneaza bacitracina, cefalosporinele, penicilinele, etc. Ele impiedica formarea acestuia, lipsind astfel bacteria de protectie fata de mediu . Asupra membranei citoplasmatice actioneaza polimixina, colistina, etc, care dezorganizeaza si distrug aceasta bariera osmotica. Antibioticele care actioneaza asupra peretelui bacterian si membranei citoplasmatice sunt bactericide.

Un antibiotic are activitatea specifica si selectiva asupra unor agenti patogeni capabili sa produca o boala infectioasa. Pentru a fi folosita in terapia curenta, substanta medicamentoasa trebuie sa fie eficienta pentru prevenirea sau tratamentul unei boli infectioase

si sa nu fie nociva pentru organismul uman, in doze obisnuite si in concentratii active.

Antibioticele actioneaza numai asupra unora dintre germenii patogeni. Deci au un spectru larg de activitate, intelegandu-se prin aceasta germenii sau proportia lor (procentul de tulpini) asupra carora ele sunt active.

Sub actiunea antibioticelor, germenii sufera importante modificari:

- tinctorale de colorabilitate (modificarea sau pierderea capacitatii de coloratie initiala);

-culturale( aspectul coloniilor pe mediul solid sau al culturii in mediul lichid);

- de patogenitate si toxigeneza

- de multiplicare

Modificarile deosebit de importante suferite de bacterii sub actiunea antibioticelor privesc multiplicarea acestora.

Multiplicarea bacteriilor ( acestea aflandu-se in conditii optime) trece prin mai multe faze:

o faza latenta ;

o faza de multiplicare rapida ( logaritmica);

o faza de echilibru;

o faza de crestere.[5]

1 BACTERICIDE

Unele antibiotice impiedica multiplicarea bacteriilor fara a le distruge, acestea fiind denumite BACTERIOSTATICE. Antibioticele care actioneaza distrugand bacteriile, se numesc BACTERICIDE.

Actiunea bacteriostatica sau bactericida constituie modalitatile principale de actiune ale antibioticelor.

Efectul bacteriostatic sau cel bactericid depind de tipul de antibiotic si in acelasi timp, de concentratia si de timpul de contact dintre antibiotic si bacterie.

Efectuarea antibiogramei consta intr-o metoda simpla, rapida, orientativa si de valoare relativa, menita sa indice medicului clinician, antibioticul activ sau nu fata de germenul responsabil al bolii.

Fiind o metoda biologica delicata si sensibila este necesar sa se efectueze in conditii de tehnica bine standardizate, fara de care, sau in caz de nerespectare a lor, se poate ajunge la erori de interpretare, uneori cu urmari foarte grave pentru viata omului.

Stabilirea sensibilitatii unui germen fata de un antibiotic care in conditii standard inhiba cresterea germenului(CMI) si prin concentratia maxima cu efect bactericid(CMB), amandoi factorii fiind experimentatii in cantitati de microgram/mililitru.

Germenii sau populatiile bacteriene nu sunt uniform sensibile la antibiotice , fiind inhibate sau distruse de concentratii diferite de

antibiotice; unele mai sensibile, altele mai rezistente fata de antibioticul respectiv.

Din punct de vedere al clinicianului, sunt considerate rezistente, bacteriile fata de care concentratia minima inhibitoare dintr-un antibiotic este mai mare decat nivelul (concentratia activa) antibioticului respectiv in organism.

Sensibile sunt si bacteriile a caror CMI este mai mica decat concentratia de antibiotic obtinuta in organism cu dozele uzuale de antibiotic.

Cunoasterea sensibilitatii la antibiotice a unui germen este foarte importanta pentru terapia antiinfectioasa.

1.1 Metode de testare a sensibilitatii germenilor

Metodele de testare a sensibilitatii germenilor la antibiotice se impart in doua categorii: metoda difuzimetrica si metode de dilutii

1.1.1 Metoda difuzimetrica

Este o metoda folosita curent in practica clinica. Principiul consta in insamantarea germenului studiat pe un mediu de cultura solid (geloza) pe suprafata caruia se depune antibioticul(sub forma de comprimate sau discuri).

Antibioticul depus pe suprafata mediului difuzeaza, impiedicand in mod obisnuit cresterea germenului sensibil. Acest fenomen se exteriorizeaza prin formarea unei zone de inhibitie (nu cresc germenii) in jurul antibioticului. Daca germenul este rezistent, cresterea sa nu este inhibata si nu apare zona de inhibitie.[6]

Metode de dilutii

Sunt     mai laborioase, fiind folosite in situatii speciale.

a)           Metoda dilutiilor in mediul solid--- cea mai recomandata, consta in insamantarea germenului sau germenilor de studiat pe medii solide (gloza) in care au fost incorporate antibioticele in concentratii diferite(CMI)

b)           Metoda dilutiilor in mediu lichid--- consta in insamantarea germenului pe medii lichide in care au fost introduse antibioticele in concentratii diferite(CMI).[7]

Rezistenta germenilor la antibiotice

Rezistenta germenilor la antibiotice poate fi naturala sau dobandita.

Rezistenta naturala

Se datoreaza lipsei unei verigi metabolice care este atacata de antibiotice, sau prezentei unor particularitati structurale care protejeaza bacteriile respective fata de actiunea unui antibiotic(rezistenta unor bacili gramnegativi la penicilina G)[8]

Rezistenta dobandita

Rezistenta dobandita la antibiotice, deosebit de importanta pentru practica poate avea mai multe mecanisme.

a)mutatii in materialul genetic al bacteriei, prin care o bacterie semiluna se transforma in una rezistenta.[9]

b)transmiterea (transferul) intre bacterii(prin bacteriologi sau prin conjugare) a unor factori de rezistenta(ex. Factorul R da rezistenta la antibiotice a enterobacteriaceelor);se transmite astfel proprietatea de rezistenta la unul sau mai multe antibiotice(rezistenta transmisibila).[10]

c)presiunea selectiva a antibioticelor.

Rezistenta dobandita se instaleaza dupa modalitati diferite:foarte repede, intr-o singura treapta (ex. Streptomicina), in trepte putine(ex. Eritromicina) sau in trepte mici multiple(ex. Enicilina). Rezistenta la antibiotice poate fi permanenta sau temporara.[11]