NEVOILE MEDICALE ALE FIECAREI
ETAPE DE DEZVOLTARE
1.Etapa intrauterina este cuprinsa
intre momentul fecundatiei si nastere- 9 luni ( 280+/-10 zile).
In
aceasta perioada trebuie asigurata dezvoltarea normala a fatului prin :
- luarea in evidenta a gravidei cat mai devreme,
urmarirea sistematica a gravidei prin examene clinice corecte si complete,
precum si efectuarea unor investigatii paraclinice (controale lunare pana
in luna a 7-a, apoi bilunar si saptamanal in luna a 9-a),
- depistarea unor boli genetice (sfatul genetic,
consultatia prenatala),
- evitarea
unor carente, aplicarea metodelor de profilaxie - administrarea de acid
folic pentru preventia defectelor de tub neural, administrarea de fier in
ultimul trimestru de sarcina pentru profilaxia anemiei feriprive,
administrarea de vitamina D si calciu pentru profilaxia rahitismului la
nou-nascut
- evitarea contactului cu factori infectiosi sau
toxici,
- urmarirea
dezvoltarii fatului (examen clinic al gravidei, ecografii de sarcina)
- asistenta nasterii.
Orientarea
spre preventie trebuie amplificata, incepandu-se mult mai devreme, anterior
sarcinii, prin sfaturi pentru o procreare normala.
2.Etapa de nou-nascut- cuprinsa intre
0-30 zile
In
aceasta etapa trebuie asigurate :
- un mediu de dezvoltare optim,
- alimentatie corecta,
- evitarea contactului cu factori infectiosi,
- aplicarea masurilor de preventie specifica (unele
vaccinari).
3.Etapa de copil sub 1
an- cuprinsa intre 1-12 luni
In aceasta etapa este necesar sa se
urmareasca :
- dezvoltarea psiho-motorie a copilului intr-un climat
corespunzator,
- alimentatia corecta, diversificarea alimentatiei cu
evitarea unor carente,
- prevenirea bolilor infectioase
- preventia specifica (vaccinari in conformitate cu
calendarul national de vaccinari).
- prevenirea anemiei si a rahitismului
- supravegherea dezvoltarii psihosomatice
- examenele clinice de bilant
- identificarea si combaterea factorilor de risc
Calendarul vaccinarilor obligatorii in perioada copilariei
-24 h-7 zile:
AHB (vaccinul antihepatita
B), BCG (antituberculos)
-2 luni: DTP (diftero-tetano-pertusis), VPO (antipolio
oral), AHB
- 4 luni: DTP , VPO
- 6 luni: DTP, VPO,
AHB
-12 luni:DTP;
VPO
-12-15 luni: RRO (vaccin antirujeolic, antirubeolic, antioreion)
-30-35 luni:
DTP
- 7 ani:
DT, antirujeolic
- 9 ani: VPO,
AHB
- 14 ani: DT,
BCG, antirubeolic (numai fetele)
- 24 ani: DT
4. Etapa de copil mic 1-3 ani are anumite nevoi
ce trebuiesc satisfacute:
- asigurarea unei ingrijiri corespunzatoare, intr-un climat favorabil unei dezvoltari psiho-motorii
corespunzatoare,
- identificarea si combaterea factorilor de risc,
- insusirea unor deprinderi igienice,
- asigurarea unei alimentatii corespunzatoare
cu evitarea unor carente,
- prevenirea bolilor infectioase,
- efectuarea unor vaccinari,
- supravegherea dezvoltarii psihosomatice,
- efectuarea examenelor clinice de bilant
5. Etapa de prescolar 4-6 ani necesita
din partea medicului de familie urmarirea mai multor aspecte:
- supravegherea dezvoltarii psihosomatice,
- alimentatia corecta,
evitarea carentelor,
- continuarea educatiei sanitare, insusirea deprinderilor igienice,
- adaptarea la colectivitate
a copilului
- prevenirea bolilor infectioase
- efectuarea vaccinurilor necesare
- prevenirea accidentelor
6. Etapa de scolar mic 7-10 ani are urmatoarele nevoi:
- urmarirea unei dezvoltari psiho-motorii
corespunzatoare,
- identificarea si combaterea factorilor de risc,
- asigurarea
aportului energetic si nutritiv, respectarea orelor de masa,
evitarea alimentelor fara continut nutritiv si a celor
alergizante
- adaptarea la activitatea
scolara cu evitarea
oboselii prin supraincarcare,
- respectarea normelor igienice pentru evitarea aparitiei bolilor transmisibile,
- preventie specifica
(unele vaccinari in campanii scolare).
- dezvoltarea unei conduite morale si
sociale adecvate
7. Etapa pubertatii 11-15 ani necesita
urmarire pentru:
- dezvoltare fizica si sexuala corespunzatoare varstei, evitarea bolilor cu transmitere sexuala,
- educatie pentru prevenirea fumatului
si a consumului de droguri
- masuri de prevenire a accidentelor
(inecul, intoxicatiile, arsurile, evitarea leziunilor corporale,
accidentele de bicicleta/ masina)
- relatii bune cu familia si colectivitatea
8. Etapa adolescentei 16-18 ani - necesita
urmarirea urmatoarelor aspecte:
- dezvoltarea
fizica(continua modificarile de la
pubertate),
- igiena
alimentatiei (evitarea excesului de grasimi animale, de sare,
aport crescut de vitamine si minerale)
- edificarea procesului psiho-sexual, orientarea heterosexuala, realizarea
relatiilor stabile cu persoane
de sex opus
- descoperirea
si combaterea factorilor de risc (consumul de alcool, de droguri,
fumatul, bolile cu transmitere sexuala, sarcina nedorita)
- continuarea
procesului de educatie
- socializarea tanarului,
respectarea unor reguli de conduita sociala si morala,
9. Etapa de adult tanar
19-35 ani -
- respectarea unui stil de viata corespunzator,
- in aceasta etapa
are loc casatoria, intemeierea
unei familii,
- planificarea
familiala,
- sarcina,
nasterea primului copil
- ingrijirea copiilor- adultul este parinte,
- prevenirea bolilor cu transmitere sexuala
- consumul de
alcool, tutun, droguri
10. Etapa de adult matur
35-50 ani are anumite nevoi ce
trebuie urmarite:
- respectarea unui stil de viata corespunzator,
- combaterea factorilor de
risc,
- alimentatie corecta,
echilibrata,
adecvata tipului de activitate,
- igiena muncii,
- respectarea si folosirea judicioasa a
timpului de odihna,
- relatiile cu copii, relatiile din cadrul familiei,
- depistarea
primelor semne ale unor boli cronice si degenerative,
depistarea
declinului functiilor genitale,
evitarea
consumului exagerat de alcool si tutun
11. Etapa presenescentei 51-60 ani este marcata de anumite schimbari ce trebuiesc sesizate
si urmarite:
- respectarea unui stil de viata corespunzator,
- combaterea factorilor de
risc
- depistarea precoce a unor boli cu aplicarea masurilor terapeutice adecvate, prevenirea complicatiilor
- scaderea capacitatilor
fizice si intelectuale
- instalarea menopauzei, aparitia andropauzei
- pregatirea pentru pensionare,
- indeplinirea rolului de bunici
12. Etapa de varstnic
61-75 ani are nevoi specifice care trebuie identificate si urmarite:
- combaterea factorilor de
risc,
- alimentatie corespunzatoare,
- evaluarea varstei
biologice, evolutia procesului de imbatranire
- depistarea bolilor cronice si tratarea lor cu prevenirea aparitiei complicatiilor,
- recuperarea si reintegrarea bolnavului.
- sustinerea psihologica
a individului si
a familiei sale
- efectuarea tratamentelor
paliative si terminale
13. Etapa de batran
76-85 ani este
deosebita prin anumite nevoi medicale:
- combaterea factorilor de
risc,
- depistarea bolilor cronice si tratarea lor pentru prevenirea aparitiei complicatiilor,
- prezenta comorbiditatii,
- dificultati in desfasurarea activitatilor
obisnuite, in autoingrijire,
- cresterea frecventei
bolilor imobilizante,
- decesul partenerului
de viata,
- combaterea singuratatii.
14. Etapa de longeviv
peste 85 ani este caracterizata
de anumite aspecte:
- respectarea unui regim igieno-dietetic,
- prezenta comorbiditatii,
cresterea frecventei
bolilor imobilizante
- dificultati in desfasurarea activitatilor
obisnuite, in autoingrijire
- combaterea tulburarilor
psihice.
- sustinerea pacientului si a familiei cu membri longevivi.