Prepararea si colorarea supozitoarelor

PREPARAREA SI COLORAREA SUPOZITOARELOR

Metode de preparare a supozitoarelor

Amestecarea componentelor, excipient, substante medicamentoase si ajutatoare, urmareste obtinerea sistemului dispers corespunzator, uniform, cu aspect omogen, amestec virtos si plastic.

Dependent de starea de agregare, de solubilitate in excipient sau alt vehicul cu polaritate asemanatoare, substantele medicamentoase:

se dizolva in excipient obtinand un amestec monofazic;

se solubilizeaza in apa sau in alt lichid si solutia se emulsioneaza in excipient;

se pulverizeaza fin, in cazul substantelor solide insolubile si se disperseaza in excipient sub forma de suspensie, obtinand in aceste doua cazuri, amestecuri bi sau polifazice;

Substantele medicamentoase usor solubile in excipent se dizolva obisnuit la cald. Mentinerea la cald mai mult timp poate dauna stabilitatii medicamentului. Solutia calda, semilichida, se toarna in tipare, dupa racire se transforma in supozitoare prin presare in matrite sau se foloseste modelare manuala.

Daca substanta medicamentoasa modifica punctul de topire al excipientului se asociaza componente care sa produca supozitoare de consistenta necesara.

Substantele medicamentoase dizolvate la cald dar care recristalizeaza la rece, mai cu seama la suprafata supozitorului, nu se disperseaza in acest mod, apa-alcool, apa-alcool-glicerol, ci se dizolva in cantitate mica din vehicului indicat si solutia se emulsioneaza cu excipientul care contine emulgatorul necesar.

Astfel nu se inmoaie masa, nu se modifica plasticitatea si lichidele nu se separa din sistem.

Substantele medicamentoase solide, insolubile, uscate se pulverizeaza foarte fin, pulberea cernuta se disperseaza in stare de suspensie in excipientul cu vascozitate ridicata.

Cantitati mari de pulbere pot modifica atat punctul de topire al supozitorului cat si consistenta si rezistenta mecanica a lui.

Lichidele vascoase, ihtiolul, balsamul de peru si alte substante similare se disperseaza cu sau fara adaos de ulei de ricin in excipientul usor fluidificat prin incalzire.

Amestecarea se face incet ca sa nu incorporeze aer in masa si aproape de solidificare se toarna in tipare.

Substantele medicamentoase labile, volatile si termosensibile se incorporeaza in excipientul semifluidificat, la temperatura de 35-40°C inainte de turnare in tipare.

Amestecul se malaxeaza bine ca sa se omogenizeze si sa se obtina masa plastica. Aprecierea omogenitatii se face dupa sectionarea unei mase cu un cutit. Masa nu trebuie sa fie patata, marmorata cu particule vizibile de substanta medicamentoasa. Aprecierea este mai usoara in cazul componentelor colorate si mai dificila pentru cele incolore.

Transformarea amestecului in supozitoare:

modelarea manuala se executa in farmacii, la prepararea produselor indicate, cu excipient gras, untul de cacao.

amestecul omogen al componentelor se malaxeaza in mojar pana ce devine plastic, apoi se trece pe o placa de sticla sau de cauciuc, placa pudrata cu amidon, lactoza, carbonat de calciu.

Farmacopeea nu admite pudrarea cu talc pentru ca, aceasta franeaza puternic cedarea substantelor active. Nu se foloseste hartie de filtru deoarece ea poate absorbi din lichidele dispersate in excipient sau din ea pot desprinde fibre care adera la supozitor iar in organism arde mucoasele.

Cu ajutorul unei rigle, cu mana acoperita cu hartie pergaminata sau cu manusa de cauciuc se ruleaza masa sub forma unui cilindru 'magdaleon', uniform si gros, de lungimea necesara incat sa se poata fragmenta corect in numarul indicat de fragmente, corespunzator numarului de doze.

Magdaleonul se poate obtine si prin presarea amestecului, prin matrice cu orificii ce au diametrul corespunzator supozitorului. Eroarea survenita la impartirea lui in numarul de fragmente, ajunge la 5-10% in cazul magdaleonului obtinut prin modelare manuala si aproximativ 1% la cel obtinut prin presare. Magdaleonul se fragmenteaza in atatea portiuni cate supozitoare se prepara iar flecare fragment este modelat in forma necesara.

Segmentele de magdaleon pot fi de marimea a doua supozitoare. In acest caz, modelarea se face la ambele capete si apoi se taie la mijloc, rezultand astfel doua supozitoare.

Operatia de modelare cu mana prezinta dezavantaje precum lipsa de igiena, neuniformitatea supozitoarelor in ceea ce priveste forma si marimea, durata mai mare de timp pentru preparare.

Pe reteta dupa care se prepara supozitoarele, globulele, bujiurile se noteaza greutatea totala a lor, eventual adjuvantele adaugate si cantitatea lor precum si forma supozitoarelor.

presarea in matrite se realizeaza in conditii asemanatoare ca atunci cand se obtin prin modelare manuala, cu diferenta ca, substantele medicamentoase se amesteca cu excipientul razuit, fara sa se malaxeze, astfel incat sa se obtina masa plastica;

calculul cantitatii necesare de excipient se efectueaza in cazul perpararii supozitoarelor, atat prin presare in matrite cat si prin topire si turnare in tipare.

Excipientul se ia in cantitatea determinata, in raport cu natura si greutatea lui specifica si cu capacitatea matritei sau tiparului.

Stabilirea volumului tiparului si greutatea supozitorului se realizeaza prin presarea sau turnarea in tipar a excipientului, apoi supozitorul obtinut se cantareste afland capacitatea unei matrite si greutatea unui supozitor. Impreuna, excipientul si substanta activa, trebuie luate in cantitatile corespunzatoare prescriptiei medicale, respectand doza indicate. Componentele cu densitati egale sau aproape de ale excipientului dislocuiesc parte egala din el; in cazul celor cu densitati diferite se calculeaza cantitatea de excipient dupa formula in care notam cu T capacitatea totala de excipient, unt de cacao, cu M cantitatea in grame a excipientului in supozitorul martor, cu S cantitatea totala de substanta activa si cu F factorul de dislocuire a substantei active raportat la dimensiunea excipientului.

Cand cantitatile de substante medicamentoase sunt sub 5% nu se calculeaza dislocuirea excipientului.

Presarea se realizeaza cu ajutorul preselor de mana. Corpul de pompa este lustruit la interior si la capul lui se aplica si se fixeaza matrita in care sunt scobite formele de supozitor, cilindrice sau conice si matrita se astupa cu un capac mobil.

Amestecul suprapus presarii cu pistonul trece prin orificiul ingust si umple forma de supozitor: in acest moment, actiunea de presare inceteaza. Capacul ce acopera matrita se deplaseaza si printr-o usoara presiune a pistonului, supozitorul este expulzat. Operatia de obtinere a supozitoarelor prin presare poate prezenta deficiente. Cand temperatura mediului ambiant este ridicata si cand amestecul este moale sau se inmoaie in timpul presarii, cand corpul de pompa este tinut in mana, atunci, supozitorul, la expulzarea lui se deformeaza. Unele prese sunt prevazute cu dispozitiv de racire

Topirea si turnarea in tipare se efectueaza astfel: excipientul se modifica printr-o usoara incalzire intr-o capsula pe baie de apa si in amestecul omogenizat se disperseaza substantele medicamentoase. Cand amestecul omogen incepe sa devina vascos dar suficient de fluid, la temperatura de 32-36° C, se toarna in tipare.

Daca temperatura depaseste 40°C, substanta solida sedimenteaza partial iar la 60-70°C, ea se separa si sedimenteaza integral, afectand

omogenitatea si influentand negativ asupra stabilitatii substantelor termolabile.

Amestecul, sistemul omogen, emulsie sau suspensie, se amesteca usor si continuu pana la momentul turnarii in tipare, evitand astfel separarea fazelor.

In cazul untului de cacao, la prepararea supozitoarelor prin topire si turnare in tipare, incalzirea si fluidificarea se face pe baie de apa, controland temperatura cu un termometru.   

Preferabil este sa se topeasca mai intai o portiune din untul de cacao, aproximativ trei sferturi din cantitatea lui si dupa retragerea de pe baia de apa se amesteca si cealalta portiune de unt de cacao, cu substante medicamentoase, atingand pana la usoara fluidificare, apoi se toarna in tipare. In asemenea conditii, solidificarea supozitoarelor are loc repede si usor.

Tiparele, formele de supozitoare, sunt facute din metal necoroziv, alama, otel inoxidabil, doua placi simetrice cu scobituri ce reprezinta jumatati de supozitor. La suprapunerea placilor rezulta forma intreaga de supozitor; placile se fixeaza cu suruburi.

Tiparele ce se utilizeaza in industrie sunt asemanatoare dar cu un numar mai mare de placi si scobituri. Unele modele de tipare au peretii dubli, cu sistem de incalzire sau racire, cu curent de apa calda sau rece. Tiparele bine racite se

lubrifiaza inainte de turnarea amestecului, grabind astfel solodificarea supozitoarelor si favorizand mentinerea amestecului omogen.

Lubrifiantul formeaza la suprafata tiparului un film care impiedica aderarea supozitorului. Se folosesc insasi ambalaje sub forma de supozitoare, din materii plastice, polistiren, clorura de polivinil neplastificat, acetate de celuloza, s.a.

Tiparele pentru bujiuri se incalzesc usor de la inceput, aproximativ la 30°C, pentru a se asigura curgerea amestecului de-a lungul cilindrului fara sa solidifice mai intai de umplerea tiparului, astfel pot forma dopuri in canalul tiparului.

In timpul prepararii supozitoarelor prin topire si turnare in tipare, poate sa se piarda din amestec portiunea ce ramane aderenta pe capsula, portiunea de la suprafata de umplere a tiparului si portiunea ce constituie prelungirea, piciorusul din orificiul de curgere.

Experimental, se poate stabili pierderea si practic se poate stabili in plus cantitatea raportata la cuantumul pierderii din fiecare component, asa incat sa nu se modifice dozajul in substante active.

Metoda de preparare a supozitoarelor prin topire si turnare in tipare are o extindere mai mare pentru ca pot fi folosite mai toate excipientele uzuale, mai ales inlocuitori ai untului de cacao.

Prepararea industriala a supozitoarelor

Prepararea industriala a supozitoarelor se face aproape exclusiv la cald, prin topire si turnare. Prepararea prin presare a amestecului la rece, desi se preteaza la productie mecanizata, este mai putin folosita din cauza omogenitatii scazuta, a dispersiei si dificultatii de a elimina incorporarea de aer.

Procesul tehnologic cuprinde cateva faze: prepararea masei de supozitoare, turnarea in forme, racirea si ambalarea.

Topirea bazei se face in recipiente incalzite cu vapori de apa la temperatura controlata, evitand supraincazirea.

Dispersarea sub forma de suspensie sau emulsionarea substantelor active se face cu ajutorul unor agitatoare cu viteza reglabila, astfel incat sa se poata ajunge la o omogenizare perfecta a amestecului in limitele vascozitatii convenabile.

Cand pulberile au incarcatura electrica si tendinta de aglomerare, amestecarea se face in mori cu valuri, cu masa aproape racita, dupa care amestecul se duce lent la fuziune sub forma de pasta, pentru a putea fi turnat in forme.

Turnarea in forme se face mentinand masa la temperatura constanta, controlata.

In timpul divizarii, amestecul fluid sau semifluid, daca este posibil, se amesteca imprimand o miscare de la fund catre suprafata pentru a putea mentine omogenitatea masei.

a) formarea supozitoarelor: amestecul topit este turnat in forme metalice sau material plastic. Formele metalice sunt confectionate din materiale nereactive( bronz, aluminiu). Dupa turnarea in tipare urmeaza racirea care se face in frigidere cu temperatura reglabila la 20°C iar apoi ambalarea. Metode mai perfectionate elimina prezenta matritelor metalice si a masinilor de ambalat costisitoare prin turnarea supozitoarelor direct in tipare -ambalaje de aluminiu sau material plastic.

b) masini automate: masinile moderne pentru confectionat supozitoare efectueaza toate operatiile intr-un ciclu continuu, automat topirea, turnarea, racirea si ambalarea se fac in masini rotative care produc intre 3500 si 6000 supozitoare/ora.

Ambalarea supozitoarelor

Supozitoarele trebuie sa-si mentina eficienta, sa pastreze forma si sa poata fi stocate. Aceste cerinte sunt dependente si de ambalajele supozitoarelor.

Fiecare supozitor poate fi invelit manual intr-o foita de hartie pergaminata, de staniol si daca este cazul se scufunda in parafina topita pentru a se forma un invelis protector fata de agentii atmosferici, aer, umiditate, lumina.

Supozitoarele se ambaleaza in borcane de sticla cu dop parafinat, in cutii de carton cu lacasuri din benzi de materii plastice.

Conditionarea supozitoarelor in industrie se realizeaza mecanic, utilizand benzi alveolate, dupa acoperirea supozitoarelor.

Colorarea supozitoarelor

Prin colorarea supozitoarelor se obtine un grad sporit de siguranta evitand astfel substituirile in timpul fabricarii, respectiv al ambalarii, intrebuintarile in clinici si eliberarile la pacienti. De asemenea, supozitoarele continand aceeasi substanta activa dar in diferite dozari, se pot diferentia prin culoare, ceea ce usureaza munca personalului medical.

In timpul stocarii pot aparea modificari de culoare la unele supozitoare daca activitatea substantelor active nu este modificata, cum este cazul aminofenozonei, coloratia formata se poate masca pentru imbunatatirea aspectului supozitoarelor.

Colorarea supozitoarelor serveste de asemenea pentru o mai buna urmarire a dispersarii omogene a substanei active si a componetelor, mai ales in fabricarea industriala a supozitoarelor.

Colorarea supozitoarelor poate reprezenta si un element de influentare favorabila din punct de vedere psihologic al pacientilor la administrare.

Supozitoarele trebuie sa aiba o culoare uniforma si reproductibila, o buna stabilitate a culorii fata de lumina si indiferenta fata de substanta activa.

Colorarea supozitoarelor se poate face cu diferiti agenti de culoare. Se pot utiliza coloranti anorganici naturali, de exemplu solutii uleioase de carotinoide si derivati de clorofila care sunt mici bile cu baze grase. Culoarea conferita de acesti agenti nu este inca destul de stabila la lumina.

Se utilizeaza de asemenea coloranti organici sintetici, hidrosolubili ca eritrozina, galben-orange, idigotina, tartrozina care se pot incorpora ca atare in masa supozitoarelor sau sub forma de solutii foarte concentrate in mase de supozitoare care au proprietati emulsive.

Colorantii hidrosolubili nu asigura intotdeauna o nuanta a culorii usor reproductibila si de aceea s-au introdus coloranti insolubili sau pigmenti.

Acestia se obtin din coloranti organici hidrosolubili prin precipitarea lor pe un suport de hidroxid de aluminiu. Se obtin produsi cu marimea particulelor de 1 -2 mm care impiedica sedimentarea particulelor de pigment in masa de supozitoare.

Acesti coloranti sunt stabili fata de lumina si confera supozitoarelor nuante de culori reproductibile. Se utilizeaza in concentratii de 0,005-0,02% .

Se utilizeaza de asemenea pigmenti minerali inofensivi precum oxizii de fier, care coloreaza produsele in nuante mai sterse, pastelate, in comparatie cu ceilalti coloranti.