Regiunea branhiala

Regiunea    branhiala

Generalitati

Pungile branhiale externe

Pungile branhiale interne

Arcurile branhiale

Campul mezobranhial

Anomaliile regiunii branhiale

Cavitatea bucala primitiva

Generalitati

Regiunea branhiala mai este denumita de unii autori si aparat branhial sau aparat faringian. Regiunea branhiala este formata din arcurile branhiale, pungi branhiale sau faringiene interne si externe, din membranele branhiale, precum si din campul mezobranhial. Aceste structuri primordiale contribuie la formarea fetei, gatului, cavitatii nazale, bucale, laringe , faringe , urechii externe si medii, a unor glande endocrine de la acest nivel (tiroida, paratiroida, timus ), precum si limbii si epiglotei.

Regiunea branhiala se gaseste pe partile laterale ale embrionului, de o parte si de alta a proenteronului, avand ca limita superioara stomodeumul, iar ca limita inferioara proeminenta cardiaca.

In saptamana 4 i.u., pe partile laterale ale embrionului apar sase santuri, cu directie ventro-dorsala, care de fapt sunt pungile branhiale externe sau ectodermale. Dintre aceste pungi branhiale, de fapt vizibile sunt doar primele patru, ultimele doua fiind abia schitate. Pungile branhiale externe sunt mai adanci in partea lor ventrala si aproape sterse spre partea dorsala. Pungile branhiale externe (ectodermale) sunt induse in aparitia lor de pungile branhiale interne (endodermale), ce apar la nivelul faringelui.

Pungile ectodermale sunt foarte apropiate prin fundul lor de partea profunda a pungilor endodermale, intre cele doua structuri interpunandu-se o lama fina de tesut mezenchimal, care reprezinta asa numita membrana branhiala sau membrana faringiana. Acestei membrane i se descriu trei straturi: ectodermal, mezodermal si endodermal.

Reprezentare schematica a regiunii branhiale

Intre pungile branhiale ectodermale si cele endodermale se delimiteaza cele sase arcuri branhiale, din care ultimele doua sunt abia schitate: respectiv arcul V numit si rudimentar si arcul branhial VI - pulmonar. Aceste arcuri branhiale apar intr-o succesiune cranio-caudala. Primul arc branhial apare in ziua 22 i.u.; cel de-al doilea si al treilea in ziua 24 i.u., iar al patrulea, al cincilea si al saselea in ziua 29 i.u.

Fiecare arc branhial prezinta: un ax mezenchimal; schelet cartilaginos propriu; un nerv propriu - derivat din neuroectodermul creierului primitiv si o artera numita arc aortic. Arcul aortic face legatura intre aorta ventrala si cea dorsala si fiecare prezinta o evolutie proprie, edificand diferite vase de la nivelul extremitatii cefalice. Mezenchimul arcurilor branhiale este derivat in saptamana 3 i.u. din mezodermul paraxial si lateral, ulterior primind si celulele crestelor neurale, care migreaza de la nivelul plicilor neurale, care vor forma mezencefalul si rombencefalul.

Actual, in literatura de specialitate se sustine ca cele mai multe structuri scheletice si conjunctive de la nivelul capului si gatului sunt derivate din mezenchimul cu origine in crestele neurale. Musculatura scheletica si endoteliile vasculare provin din mezodermul original (de baza) al arcurilor branhiale.

Pentru evolutia arcurilor branhiale este absolut necesara migrarea celulelor de la nivelul crestelor neurale cerebrale, celule care participa la formarea: mezenchimului de la nivelul extremitatii cefalice, cartilajelor arcurilor branhiale, ligamentelor care deriva din aceste arcuri branhiale, osisoarelor auzului, precum si mugurilor maxilari si mandibulari. Asadar defecte de migrare ale celulelor din crestele neurale in arcuri determina in ultima instanta, aparitia malformatiilor la nivelul fetei, care astazi modern sunt considerate - neurocristopatii.

In saptamana a 6-a i.u., arcul branhial II creste foarte mult in afara, determinand formarea sinusului cervical, care    acopera arcurile III si IV. Ulterior, buzele sinusului cervical se apropie una de cealalta si fuzioneaza transformand sinusul cervical in vezicula cervicala, care pierde legatura cu regiunea branhiala.

Prin dezvoltarea ulterioara a arcurilor III si IV, vezicula cervicala se atrofiaza si va dispare in final, impreuna cu pungile branhiale externe II, III si IV. Uneori pot ramane din aceasta vezicula - vestigii. Acestea pot fi de doua tipuri: fistula cutanata - ce prezinta doar un inconvenient de ordin estetic; fistula faringo-cutanata, deschisa cu un capat in faringe, iar cu celalalt la piele. Prin aceasta fistula faringo-cutanata se scurge la piele saliva in timpul masticatiei.

Desen aratand portiunile constituente ale arcurilor branhiale si pungilor ecto- si endobranhiale

Pungile branhiale externe

Pungile branhiale externe, in general dispar fara a lasa urme, exceptie face numai prelungirea dorsala a primei pungi branhiale externe, care formeaza epiteliul ectodermal de la nivelul canalului auditiv extern si de asemenea epiteliul ectodermal, care acopera fata externa a timpanului. In ceea ce priveste pavilionul urechii, el este format de catre extremitatile posterioare ale mugurilor maxilari si mandibulari.

Pungile branhiale interne

Punga branhiala interna    I

Punga branhiala interna I se alungeste si devine canal tubo-timpanic. Extremitatea anterioara a canalului tubo-timpanic va deveni epiteliul trompei lui Eustachio, in timp ce extremitatea sa posterioara va deveni epiteliul casei timpanului, care acopera fata interna a timpanului si epiteliul antrului mastoidian. Toate aceste epitelii sunt endodermale.

Punga branhiala interna II

Punga branhiala interna II este in cea mai mare parte a sa incorporata in faringe. Din prelungirea sa anterioara ia nastere fosa tonsilara. In luna a treia de viata intrauterina, in partea profunda a acestei fose, care corespunde centrului ei apare tuberculul tonsilar, care este de fapt primordiul tonsilei palatine.

In luna a patra i.u., tuberculul tonsilar printr-un proces de inmugurire da nastere la circa 8 -10 muguri, care se infunda in mezenchimul vecin. Odata inglobati, fiecare din acesti muguri incep a se divide.

Celulele de la suprafata mugurilor mor si treptat acesti muguri solizi sunt transformati in cripte tonsilare, care in luna a cincea i.u., sunt invadate de tesut limfoid. In luna a sasea i.u., acestia se organizeaza in formatiuni rotunde numite foliculi limfatici. Mentionam ca in luna a cincea i.u., din mezenchimul inconjurator se formeaza atat capsula tonsilei, cat si stroma sa. Lumenul pungii branhiale interne a II-a, la adult ramane sub forma recesului supratonsilar. Din partea anterioara a tuberculului tonsilar, initial se dezvolta plica triunghiulara.

Punga branhiala interna III

Punga branhiala interna III evolueaza, atat prin prelungirea anterioara, cat si prin cea posterioara. Prelungirea anterioara a pungii branhiale interne III creste, se alungeste in sens caudal, formand un canal - canalul timofaringian, in saptamana 6 i.u. Ulterior canalul timofaringian pierde lumenul, devenind un cordon plin - in saptamana 7 i.u. Extremitatea sa inferioara se dilata si devine tubercul timic. Cordonul dispare si ramane numai tuberculul timic, care pierde legatura cu originea.

Deoarece mugurele timic, atunci cand se formeaza este situat in vecinatatea sinusului cervical a determinat pe unii autori mai moderni, sa considere ca la formarea corticalei timusului, ar participa si ectodermul sinusului cervical.

Tuberculul timic odata desprins de originea sa, se ancoreaza de pericard, care in aceasta faza ocupa o pozitie inalta (cervicala). Timusul ancorat de pericard, va incepe sa coboare odata cu    pericardul .

In saptamana 8 i.u., timusul trece anterior de canalul transvers, care uneste intre ele vv. precardinale, canal ce va forma v. brahiocefalica stanga. La acest nivel are loc si fuziunea celor doi tuberculi timici. Ulterior timusul format prin fuziune, patrunde in torace si se aseaza retrosternal.

In saptamana 10 i.u., printr-un proces de inmugurire se formeaza acinii timusului, care sunt inconjurati fiecare de o retea vasculara. Prin proliferarea acinilor se formeaza o retea sincitiala, in care in luna a treia i.u., vor patrunde limfocite T sau timocite, provenite din sacul vitelin printr-un proces chemotactic.

In saptamana 12 i.u., fiecare lobul timic are 0,5 - 2 mm diametru, cu structura bine definita: corticala si medulara. In ceea ce priveste medulara timusului, aceasta este de origine endodermala si se caracterizeaza prin prezenta corpusculilor Hassal. In privinta, originii corpusculilor Hassal sunt descrise doua ipoteze:

Dupa unii autori, se formeaza pe seama mezenchimului de la nivelul capsulei, ce inconjoara timusul sau din mezenchimul septurilor timice.

Sinusul cervical, pungile ecto- si endobranhiale impreuna cu derivatele acestora

Dupa alti autori, corpusculii Hassal se formeaza pe seama endoteliului capilarelor degenerate din medulara timusului.

Timusul este o glanda, ce se mentine pe intreaga perioada de crestere a organismului. Maximum de dezvoltare este la varsta de 7 ani, apoi incepe sa regreseze lent.

La varsta adultului, timusul este inlocuit cu tesut adipos, devenind corpus timicum adiposum, dar nu dispare in totalitate. Chiar si la varste inaintate mai pot exista insule de tesut timic.

Extremitatea posterioara a pungii branhiale interne III da nastere spre sfarsitul saptamanii 5 - inceputul saptamanii 6 i.u., primordiului glandelor paratiroide inferioare numite si externe sau timice.

La sfarsitul saptamanii 6 - inceputul saptamanii 7 i.u., glandele paratiroide inferioare parasesc locul de origine si se aseaza alaturi de tuberculul timic, cu care coboara catre partea inferioara a glandei tiroide, mai precis spre viitorul lob lateral tiroidian, polul sau inferior.

Uneori, ele pot cobori in continuare cu timusul spre toracele superior. La nivelul acestor paratiroide coborate in torace se localizeaza neoplasmele paratiroidiene. Evolutia pungii branhiale endodermale III poate fi uneori anormala si da nastere la o malformatie, cunoscuta sub numele de sindromul di George, care consta in aplazia timusului, deci neformarea timusului insotita de absenta congenitala a glandelor paratiroide inferioare.

Sindromul di George se caracterizeaza prin: predispozitii la infectii; hipoparatiroidie, hipoplazia tiroidei; anomalii la nivelul cavitatii bucale; despicatura piramidei nazale, precum si defecte cardiace.

Punga branhiala interna    IV

Lumenul ei la adult ramane sub forma santurilor piriforme sau laringo-faringiene, situate de o parte si alta a fetei posterioare a laringelui.

Extremitatea posterioara a celei de-a patra pungi branhiale interne, da nastere, in saptamana 5 -6 i.u., la primordiile glandelor paratiroide superioare numite si interne sau tiroidiene. Aceste glande nu isi modifica substantial pozitia initiala, ele ramanand in contact cu polul superior al lobilor glandei tiroidiene. Epiteliul partii dorsale a pungilor branhiale interne III si IV, in saptamana 5 i.u. prolifereaza si formeaza mici noduli. Mezenchimul vascular se va dezvolta in interiorul acestor noduli formand capilarele sangvine.

Celulele principale ale celor patru glande paratiroidiene apar in saptamana 7-8 i.u, deci in perioada embrionara si devin active inca de la inceputul perioadei fetale (L3 i.u.) intervenind in metabolismului calciului; celulele acidofile apar mai tarziu, dupa nastere intre 5 - 7 ani.

Punga branhiala interna    V

Punga branhiala interna V , rudimentara, are un canal comun cu punga branhiala interna IV numit canal faringo-branhial. Ea da nastere in saptamana 5-6 i.u., unei formatiuni numite corp ultimo-branhial. Acesta, in saptamana 7 i.u, patrunde in glanda tiroida si formeaza celulele parafoliculare - celulele " C " , care se gasesc printre foliculii tiroidieni. Ele secreta calcitonina. La formarea acestor celule participa si structuri migrate din celulele crestei neurale.

Punga branhiala interna VI - abia schitata, dispare fara urme.

Arcurile branhiale

Se descriu sase arcuri branhiale delimitate de pungile branhiale interne (endodermale) si cele externe ( ectodermale). Din cele sase arcuri branhiale, numai primele patru sunt vizibile, restul (V si VI) fiind abia schitate. Primele patru arcuri branhiale furnizeaza material pentru edificarea partilor moi si dure de la cap si gat. Ultimele doua, abia schitate sunt incorporate in toracele superior. Din mezenchimul arcurilor ia nastere musculatura branhiala. Mentionam ca celulele crestelor neurale, invadand arcurile branhiale determina formarea partilor dure si tesuturilor conjunctive de la nivelul extremitatii cefalice.

Arc branhial I

Arcul    branhial I se mai numeste si arc mandibular. Din el se formeaza mugurii maxilari si mandibulari, ce participa la edificarea fetei. Extremitatea posterioara a mugurilor maxilari si mandibulari edifica pavilionul urechii.

Teorii moderne sustin ca atat mugurii maxilari, cat si cei mandibulari contin cate un element central cartilaginos. La formarea cartilajelor centrale participa celule ale crestelor neurale din dreptul mezencefalului si metencefalului. Cartilajul central al mugurilor maxilari se numeste bara palatopterigocvadrata, iar cel al mugurilor mandibulari poarta denumirea de cartilaj Meckel. La mamifere, cartilajul Meckel va forma nicovala, iar cartilajul va contribui si la formarea ciocanului. De asemenea cartilajul mugurilor maxilari va forma o zona osoasa mica numita alisfenoid localizata la nivelul peretelui orbitei.

Clasic, se descrie cartilajul arcului branhial I care se numeste cartilajul Meckel.

Extremitatea lui dorsala ajunge la urechea medie, in timp ce extremitatea lui ventrala se intinde pana la nivelul simfizei mentoniere. Partea mijlocie a cartilajului Meckel se fibrozeaza si se transforma in lig. sfeno-mandibular, intins de la spina sfenoidala spre mandibula si lig. anterior al ciocanului.

Extremitatea anterioara a cartilajului Meckel se osifica si participa la formarea partii anterioare a mandibulei (va dispare partea cartilaginoasa si mandibula se va forma prin osificare de membrana). Se osifica si extremitatea sa posterioara, dand nastere ciocanului (maleus). Dintr-un nucleu cartilaginos separat prin osificare se formeaza si nicovala (incus).

Din mezenchimul arcului branhial I iau nastere muschii masticatori: pterigoidian medial, pterigoidian lateral, temporal si maseteri.

La inceput exista un material muscular unic, nesegmentat. Primul care se individualizeaza este m. pterigoidian medial, apoi si ceilalti. La sfarsitul lunii a 2-a - inceputul lunii a 3 -a i.u., m. pterigoidian lateral prezinta un fascicul ce se insera pe ciocan.

Acesta la nastere dispare, iar postnatal persista un fascicul al m. pterigoidian lateral, care se insera pe discul articulatiei temporo-mandibulare.

Tot din mezenchimul arcului branhial I se mai dezvolta si alti muschi: mm. ciocanului (tensor timpanal); m. tensor veli palatini; pantecele anterior al m. digastric si m. milohioidian.

Nervul arcului branhial I este n. mandibular, apartinand n. V.

Arcul branhial II

Arcul branhial II se mai numeste si arc stilo-stapedian sau hioidian. Evolutia acestuia este dependenta de migrarea celulelor din crestele neurale din vecinatatea mielencefalului. Din el se formeaza partile moi din partea superioara a gatului.

Din mezenchimul acestui arc se formeaza urmatorii muschi: mm. mimicii (inclusiv mm. pavilionului urechii, atrofiati la om - mm. auriculari); m. scaritei; pantecele posterior al m. digastric; m. stilohioidian, precum si arcul anterior al istmului faucium (care contine in interiorul sau m. palatoglos).

Cartilajul arcului branhial II se numeste cartilajul Reichert si se intinde de la capsula auditiva (viitoarea stanca a temporalului) pana la osul hioid. Cartilajul Reichert in portiunea sa mijlocie se fibrozeaza si se transforma in lig. stilohioidian. Partea sa posterioara se osifica, dand nastere procesului stiloid. De asemenea se osifica si partea sa anterioara formand coarnele mici si partea superioara a corpului osului hioid. Printr-un punct cartilaginos separat de cartilajul Reichert, prin osificarea lui se formeaza scarita.

Nervul arcului branhial II este nervul facial.

Arcul branhial III

Arcul branhial III edifica partile moi din jumatatea mijlocie a gatului. Din mezenchimul lui se formeaza arcul posterior al istmului faucium (ce contine m. palatofaringian), dar si m. stilofaringian.

Cartilajul sau este redus, el se afla numai in partea ventrala a arcului si contribuie la edificarea partii inferioare a corpului hioidului, cat si a coarnelor mari a osului hioid. Nervul arcului branhial III este n. glosofaringian.

La nivelul arcului aortic III se dezvolta o formatiune cu proprietati presoreceptoare - corpusculul (glomus) carotidian. In tunica externa, pe fata antero-mediala a a. carotide interne , in saptamana 6 i.u., apare o aglomerare de celule poliedrice cu reactie cromafina. In saptamana 7 i.u., printr-o migrare de la nivelul crestelor neurale cerebrale se formeaza trei mase ganglionare, situate in vecinatatea a. carotide interne, care de fapt sunt: ganglionul inferior al n. IX, ganglionul inferior al n. X si ganglionul simpatic-cervical superior. Acesti ganglioni, de altfel sunt legati de inervatia glomusului carotidian : n. Hering - Breuer (din n. IX); n. Cyon - Ludwig (din n. X) si un filet din simpaticul cervical. In saptamana 9 i.u., corpusculul carotidian situat initial pe fata antero-mediala a a. carotide interne va cobori spre furca celor doua aa. carotide, exact la originea acestora din a. carotida comuna.

Arcul branhial IV

Acest arc branhial formeaza partile moi din partea inferioara a gatului, precum si cartilajul tiroidian. Din mezenchimul arcului branhial IV se dezvolta: mm. tirocricoidian, m. constrictor inferior al faringelui. Unii autori considera ca el participa si la formarea mm. constrictori superior si mijlociu si probabil si la formarea m. levator veli palatini. Nervul acestui arc branhial este n. laringeu superior.

Arcurile branhiale V si VI

Ultimele doua arcuri sunt abia schitate si ele vor fi incorporate in toracele superior. Arcul branhial V se numeste rudimentar, iar VI - pulmonar. Din materialele celor doua arcuri iau nastere: cartilajul cricoid, cele doua cartilaje aritenoide, cartilajele corniculate, cartilajele cuneiforme, inele cartilaginoase traheo-bronsice, precum si mm. intrinseci ai laringelui.

Nervul arcurilor branhiale V si VI este n. laringeu recurent din n. vag. Important in dezvoltarea arcurilor branhiale este integritatea crestelor neurale cerebrale, cat si migrarea celulelor din crestele neurale cerebrale spre arcurile branhiale.

Campul mezobranhial

In saptamana a 5-a i.u., pungile branhiale interne delimiteaza in ansamblul lor un spatiu triunghiular, cu varful catre stomodeum numit campul mezobranhial.

La nivelul extremitatii anterioare a arcului I, de o parte si alta se gaseste proeminenta linguala sau tuberculul lingual lateral. Pe linia mediana, intre aceste formatiuni se afla tuberculul lingual median sau impar, care este situat exact pe linia mediana, ce corespunde unirii extremitatii anterioare ale arcurilor branhiale I stang si drept.

Intre extremitatile anterioare ale arcurilor branhiale stang si drept pe linia mediana exista o alta proeminenta numita copula. Intre tuberculii linguali impar si copula se descrie un orificiu numit foramen caecum.

Intre extremitatile anterioare ale arcurilor branhiale III si IV pe linia mediana se afla o alta proeminenta numita eminenta hipobranhiala. Posterior de ea se afla furcula - primordiul epiglotei. Posterior de furcula se descrie santul laringo-traheal, care de fapt este primordiul orificiului numit aditus laringis, prin care laringele comunica cu faringele. Pe marginile laterale ale santului laringo-faringian se observa doua proeminente - proeminentele aritenoide, care vor da nastere la cele doua cartilaje aritenoide.

Regiunea branhiala dupa ce a contribuit la formarea diferitelor structuri devine faringe definitiv.

Dezvoltarea limbii

Limba prezinta doua parti: partea anterioara - se numeste corpul limbii, segmentul oral sau orizontal; iar cea de-a doua parte a limbii este reprezentata de radacina limbii numita si segmentul faringian sau segmentul faringian.

Corpul limbii este de natura ectodermala si prezinta papile gustative; are rol in masticatie si de asemenea reprezinta zona de localizare a cancerelor limbii. Radacina limbii sau segmentul faringian (vertical) este de natura endodermala (mucoasa faringelui) si prezinta glande mici si formatiuni limfoide. Acest segment favorizeaza alunecarea, cat si impingerea bolului catre faringe.

Intre cele doua parti se afla santul terminal, care are forma de "V", cu deschiderea spre anterior. In varful santului terminal, se afla un orificiu numit foramen caecum.

Corpul limbii sau segmentul oral se dezvolta din trei tuberculi linguali: unul median, impar - situat pe linia mediana intre extremitatile anterioare ale arcurilor branhiale stang si drept, precum si din doi tuberculi linguali laterali stang si drept - situat fiecare din ei spre extremitatile anterioare ale arcului branhial I. Tuberculul median lingual apare in saptamana 4 i.u., in timp ce tuberculii linguali apar in saptamana 5 i.u. Tuberculi linguali laterali cresc si acopera pe cel impar. Intre acesti tuberculi la suprafata exista un sant, care in profunzime corespunde septului.

Radacina limbii de origine endodermala, se formeaza pe baza copulei, care se alungeste in sens transversal. Intre radacina si corpul limbii se afla santul terminal, care are in varful sau - foramen caecum. Unirea radacinii cu corpul limbii are loc la sfarsitul saptamanii 6 i.u. Dupa fuzionarea celor doua parti, limba creste in toate sensurile.

Pe fata inferioara a corpului limbii apare un sant, ce separa corpul limbii de arcul mandibular si podisul bucal. Ca vestigiu al legaturii dintre corpul limbii si podisul bucal exista fraul lingual.

Musculatura limbii incepe sa se diferentieze la sfarsitul saptamanii 7 i.u., din materialul provenit din somitele occipitale. Primii se diferentiaza muschii extrinseci. Initial se formeaza m. geniohioidian iar din masa sa musculara se formeaza m. genioglos si m. hioglos. Musculatura intrinseca se diferentiaza la sfarsitul lunii a doua i.u.

Mucoasa limbii apare in saptamana a saptea i.u. sub forma unui epiteliu cubic unistratificat. La sfarsitul lunii a doua i.u., acest epiteliu este inlocuit cu epiteliul pluristratificat pavimentos.

Primele care se diferentiaza dintre papile sunt cele filiforme, ce apar in saptamana 9 i.u., pe fata dorsala (superioara) a corpului limbii. Ele nu au muguri gustativi, au doar un rol mecanic si dau aspect catifelat limbii.

Apoi se diferentiaza papilele foliate (formate din 6 - 8 foi perpendiculare ) si papilele circumvalate (caliciforme), care au in centru un mamelon, inconjurat de un sant si un cadru. Aceste papile, in numar de 7 - 11, sunt situate anterior de santul terminal si sunt dispuse sub forma "V-ului" lingual.

Papilele foliate sunt situate spre regiunea posterioara a limbii. Atat papilele foliate, cat si cele circumvalate sunt induse in dezvoltarea lor de catre n. glosofaringian. Apoi apar si papilele fungiforme (forma de ciuperca) - avand extremitatea libera latita.

Ele sunt situate pe marginile limbii si varful limbii fiind induse in dezvoltarea lor de n. facial (n. coarda timpanului).

Ultimele papile care apar sunt papilele gustative de la nivelul valeculelor (doua depresiuni intre plicile gloso-epiglotice, ce leaga radacina limbii de epiglota). Ele sunt induse de n. laringeu superior, care inerveaza aceasta regiune.

Intre lamelele papilelor foliate si pe suprafata libera a celor caliciforme sau circumvalate apar initial muguri gustativi primari, care apoi sunt inlocuiti de cei secundari (structuri definitive). Prin proliferarea epiteliului de la nivelul santurilor papilelor circumvalate i-au nastere glandele linguale Ebner, care migreaza spre radacina limbii. Se mai descriu si alte glande linguale, cum ar fi cele de la marginea limbii - Weber, precum si la nivelul varfului limbii - Blandin - Nuhn.

Anomalii in dezvoltarea limbii

1.Aglosia -reprezinta lipsa limbii, datorita neformarii celor trei muguri linguali.

2.Macroglosia - reprezinta o limba dezvoltata exagerat.

3.Microglosia - se dezvolta o limba de dimensiuni reduse.

4.Despicatura transversala a limbii - este cauzata de lipsa de fuzionare a corpului cu radacina limbii.

5.Bifiditatea sau trifiditatea -reprezinta cazul in care cei doi muguri laterali ai corpului limbii nu se unesc intre ei (bifiditate ) si nici cu cel impar (trifiditate).

6.Ankiloglosia - se datoreaza existentei unui frau lingual foarte lung, ce ajunge pana la varful limbii. Limba este foarte putin mobila.

7.Fistule sau chisturi linguale - apar datorita persistentei canalului tireoglos.

Dezvoltarea glandei tiroide

In ziua 24 i.u., din foramen caecum se formeaza un diverticul , care se infunda caudal si dorsal in mezenchim. Extremitatea caudala a acestei structuri formeaza un diverticul bilobat, care initial este legat de locul de origine prin canalul tireoglos.

In saptamana a 6-a i.u., pediculul devine solid, se fragmenteaza si dispare. Astfel in saptamana a 7-a i.u., glanda tiroida ajunge anterior de osul hioid si cartilajele laringelui - in pozitie definitiva si va fi invadata de mezenchimul din jur.

Corpul ultimo-branhial fuzioneaza cu masa principala a glandei dand nastere celulelor parafoliculare (celule C ), care secreta calcitonina. Initial la nivelul tiroidei exista celule glandulare dispuse sub forma unor sfere pline. Ulterior apar cavitati in centrul acestor sfere, generand foliculii tiroidieni, ce prezinta in jurul lor o foarte bogata retea vasculara.

In luna a 3-a i.u. apare coloidul, iar glanda devine activa prin secretia de tiroxina. In luna a 4-a i.u., inceteaza formarea foliculilor, dar numarul lor creste prin inmugurirea foliculilor existenti. Capsula si stroma glandei se formeaza din mezenchimul inconjurator diverticulului tiroidian. Extremitatea caudala a canalului tireoglos la adult formeaza lobul piramidal (piramida lui Lalouette, dispusa deasupra istmului glandei tiroidiene, in vecinatatea lobului stang al glandei tiroide).

Anomalii ale glandei tiroide

1.Chisturi sau tumori tiroidiene - se datoreaza existentei unor resturi epiteliale ale canalului tireoglos. Se pot localiza : fie la baza limbii, fie intre mm. genioglosi sau suprahioidieni, intre hioid si membrana tirohioidiana (infrahioidiana).

2.Ectopie tiroidiana- reprezinta cazul in care glanda este oprita in cadrul procesului de coborare si se poate gasi frecvent la nivelul regiunii submandibulare drepte.

3.Fistula tiroidiana - se caracterizeaza prin persistenta lumenului diverticulului tiroidian si se deschide la tegument ventral de laringe.

4.Glande accesorii - glande suplimentare pe traiectul canalului tireoglos.

5.Hipo- sau aplazia tiroidiana - reprezinta dezvoltarea deficitara a glandei tiroide, avand efecte asupra SNC (in special aplazia ).

Anomaliile regiunii branhiale

1.Sinus sau chist auricular congenital -pot apare intr-o zona triunghiulara de la nivelul pielii, anterior de pavilionul urechii sau la nivelul lobului urechii.

2.Fistula branhiala - se caracterizeaza prin aparitia unui canal anormal care in interior se deschide intratonsilar, iar exterior pe partea laterala a gatului, datorita persistentei unei parti din santul branhial intern.

Studii recente sustin ca fistula sinusului piriform se datoreaza persistentei resturilor corpului ultimo-branhial.

3.Vestigii branhiale    - se datoreaza persistentei cartilajelor arcurilor branhiale, care in mod normal dispar. Acestea apar frecvent anterior, la nivelul treimii inferioare a m. sternocleidomastoidian.

4.Tesut timic accesor - caz in care persista portiuni izolate de tesut timic, de obicei asociat cu glanda paratiroida inferioara, cu care poate fi conectat prin benzi fibroase.

5.Glanda paratiroida ectopica - reprezinta o localizare anormala a glandelor paratiroide. Cele superioare pot sa fie localizate in locul celor inferioare. Uneori, glandele inferioare nu coboara si se gasesc la nivelul bifurcatiei arterei carotide comune.

6.Glandele paratiroide supranumerare - rezulta probabil prin diviziunea primordiilor glandei paratiroide.

Cavitatea bucala primitiva

Cavitatea bucala primitiva - stomodeumul, initial apare ca o depresiune mica la nivelul ectodermului, care este separata de faringele primitiv printr-o membrana bilaminara - membrana oro-faringiana (buco-faringiana) formata dintr-o lama ectodermala, fara interpunere de mezoderm intre cele doua lame. Aceasta membrana didermica se va resorbi in ziua a 26-a i.u., permitand comunicarea faringelui primitiv si a intestinului primitiv cu cavitatea amniotica.

Dezvoltarea glandelor salivare

In saptamana 5-6 i.u., aceste glande se prezinta sub forma unor muguri epiteliali plini, formati prin proliferarea mucoasei cavitatii bucale primitive. Capatul acestor muguri epiteliali se afunda in mezenchimul inconjurator. Tesutul conjunctiv glandular este derivat din celulele crestelor neurale, in timp ce tot epiteliul secretor apare prin proliferarea epiteliului bucal.

Glanda parotida este prima care apare ( la inceputul saptamanii a 6-a i.u.). Ea provine din mugurii formati prin proliferarea epiteliului ectodermal de la nivelul unghiului lateral al stomodeumului. Acesti muguri se indreapta spre pavilionul urechii si se ramifica in cordoane pline, ce au capatul rotunjit. In saptamana 10 i.u., aceste cordoane capata lumen si se transforma in ducte, iar capetele rotunjite se diferentiaza in acini. Secretia glandei incepe in saptamana 18 i.u., iar capsula si tesutul conjunctiv sunt derivate din mezenchimul inconjurator.

Glandele submandibulare apar la sfarsitul saptamanii a 6-a i.u. Ele provin din muguri endodermali de la nivelul planseului cavitatii bucale primitive. Aceste procese celulare se alungesc posterior, lateral de limba. Acinii incep sa se diferentieze in saptamana 12 i.u., iar activitatea secretorie in saptamana 16 i.u.

Cresterea glandei continua dupa nastere prin formarea unor acini mucosi. Lateral de limba initial apare un sant , care ulterior se va inchide formand ductul submandibular.

Glandele sublinguale apar in saptamana 8 i.u. din muguri endodermali de la nivelul santului paralingual. Acesti muguri se ramifica si se tunelizeaza formand 10-12 ducte, care se deschid independent la nivelul planseului cavitatii bucale.

Dezvoltarea adenohipofizei

Adenohipofiza se formeaza dintr-un diverticul ectodermal al stomodeumului, format anterior de membrana oro-faringiana- diverticul , ce se numeste punga Rathke.

In saptamana a 3.a i.u., apare o placoda ectodermala la nivelul tavanului stomodeumului, care proliferand va da nastere pungii Rathke. Aceasta se alungeste dorsal, in directia infundibulului (ce reprezinta o prelungire a diencefalului, care va forma lobul posterior hipofizar).

La sfarsitul a L2-a i.u., punga Rathke pierde legatura cu cavitatea bucala si va fi conectata strans cu infundibulul. Celulele peretelui anterior al pungii Rathke prolifereaza intens si formeaza lobul anterior hipofizar sau adenohipofiza. O mica prelungire a acestui lob, partea tuberala creste de-a lungul portiunii alungite a infundibulului si eventual in jurul lui. Peretele posterior al pungii Rathke va da nastere lui pars intermedia hipofizara.