Substante farmaceutice cu aport de fier si alte substante folosite in tratamentul anemiei

Substante farmaceutice cu aport de fier si alte substante folosite in tratamentul anemiei

Medicatia antianemica cuprinde substante care au capacitatea de a corecta diferitele forme de insuficienta a producerii de eritrocite.

Fierul este de importanta vitala atat in regnul animal cat si in cel vegetal. Intra in constitutia hemoglobinei si se gaseste in plasma sangvina, ficat, splina, maduva osoasa. Ca efect terapeutic sarurile feroase se absorb usor din tractul gastrointestinal, fiind acide se combina cu albuminele si provoaca in majoritatea cazurilor efecte corozive.

Substantele folosite curent sunt: - glutamat feros -contine 20-   

21% fier

gluconat feros - 12% fier

fumarat feros, sare anhidra, brun-roscata, contine 33% fier, partial hidrosolubila

lactat feros - 19% fier

succinat feros - 35% fier

Cea mai des utilizata sare este sulfatul feros cristalizata cu 7 molecule de apa, cristale transparente de culoare verde-albastruie

sau pulbere cristalina de culoare verde fluorescenta, fara miros, cu gust metalic astringent.

Este o sare solubila in apa, glicerina dar insolubila in alcool. Solutia apoasa are reactie slab acida. Incalzita la 100 grade Celsius sulfatul feros pierde 6 molecule de apa devenind o pulbere de culoare alba. La aer si umiditate se oxideaza incet, transformandu-se partial in sulfat feric bazic colorat in brun, reactia este absenta in solutie apoasa

Sulfatul feros este folosit in solutii sau siropuri 0.05-0.50 g de 3-4 ori pe zi. Este incompatibil cu substante cu reactie alcalina, tianinuri, saruri de calciu. Se conserva in vase colorate.

Fierul are functii importante intervenind in procesele de transport ale oxigenului in respiratia tisulara si in mentinerea troficitatii epiteliilor. Fierul obtinut prin aport exogen, este economisit de organism si printr-o serie de procese de reutilizare a celui rezultat din distrugerea hemoglobinei.

In tratamentul oral cu fier trebuie sa ne asiguram ca este posibila absorbtia, astfel cel din alimentatie sau cel ingerat ca medicament se dizolva in continutul gastric si trece in forma feroasa, sub influenta acidului clorhidric. Absorbtia cea mai mare se produce in duoden, ceva mai scazuta in jejun si cea mai scazuta in stomac si ileon, in duoden mentinandu-se in forma feroasa, forma cea mai bine absorbita. Absorbtia fierului este mai buna pe nemancate si este favorizata de acidul ascorbic, acidul succinic, fructoza, proteine cu grupari sulfhidril si este inhibat de acidul citric, acidul lactic fitic si fosfati.

Administrat cu mucoproteza ( macromolecula, extrasa din mucoasa gastrointestinala de oaie continand aminoglicozide sulfat ) determina formarea unui complex cu aceasta care asigura

prevenirea trecerii fierului bivalent in fier trivalent, formarea de complecsi ai fierului cu componenteme alimentare neabsorbabile.

Mucoproteza protejeaza mucoasa digestiva fata de efectul iritant al fierului, crescand toleranta acestuia.

Viteza de absorbtie este mare imediat dupa administrare diminuand in ora a -2-3-a si revenind la valorile initiale dupa 4 ore. Fierul administrat ca medicament se absoarbe in proportii diferite. Absorbtia digestiva este aproximativ egala (25% din fierul continut intr-o doza) pentru sulfatul feros, fumaratul feros, gluconatul feros, glutamatul feros, succinatul feros si lactatul feros. Mai putin se absoarbe citratul, tartratul si carbonatul feros. Proportia fierului absorbit depinde de nevoile organismului, fiind mai mare la bolnavii anemici. In celula mucoasei digestive fierul este legat sub forma trivalenta de apoferitrina, cu formarea feritrinei, pana la saturarea celulelor mucoasei. Absorbtia unor noi cantitati de fier va fi posibila numai dupa ce apoferitrina va deveni libera prin trecerea in sange a fierului pe care l-a fixat initial. Fierul neabsorbit este excretat prin scaun. O cantitate redusa 0.4mg se elimina prin urina. Cantitati mici de fier 0.6-0.8mg sunt eliminate prin bila in intestin unde sunt absorbite partial. Fierul injectat determina cresterea sideremiei apoi trece in ficat si splina de unde este reabsorbit in tesuturile hematopoietice.

Fierul are actiune antianemica facand parte din molecula hemoglobinei, un miligram de fier corespunde cu un mililitru eritrocite. Fierul are rol catalitic in respiratia celulara in secretia acidului clorhidric gastric; in nutritia epiteliilor, in procesele antiinfectioase.

La administrarea fierului pot apare si numeroase reactii adverse cum ar fi : constipatia datorita fixarii hidrogenului sulfat din intestin, se formeaza sulfura de fier de culoare neagra care determina culoarea fecalelor in brun inchis sau negru-brun, bolnavii vor fi preveniti pentru a nu interpreta gresit fenomenul. Iritatii ale mucoasei digestive insotite de colici sau diaree.

Toleranta digestiva a preparatelor de fier este determinata de cantitatea de fier solubil si de particularitatile individuale.

In cazul aparitiei fenomenelor adverse digestive, doza se reduce temporar la 1/3 sau 1/2. La copii tulburarile digestive datorate acestor iritatii pot produce hipotensiune accentuata sau tulburari electrolitice. Fierul administrat intramuscular poate determina cefalee, hiperemie, transpiratii, greturi, voma, febra, alergii diverse, urticarie, fenomene anafilactice fatale.

Fier-dextranul administrat intramuscular poate exacerba sinovita reumatismala. Comprimatele retard cu sulfat feros pot produce cangrena diverticului Meckel.

Intoxicatia cu fier rezulta in special in urma utilizarii de forme injectabile, dar poate apare si dupa administrare orala, mai ales la copii. Fenomenele toxice se datoresc:

a) iritatiei produse la nivelul mucoasei gastrice;

b) fenomenelor toxice generale prin cantitatea mare de fier patrunsa in circulatie, fie datorita administrarii parenterale fie datorita absorbtiei digestive crescute prin actiunea iritativa a dozelor mari la nivelul intestinului

Tratamentul intoxicatiei si supradozarii cuprinde

a)      metode nespecifice - golirea continutului gastric;

b)      metode specifice -administrarea de desferoxamina care leaga fierul prin chelare netoxic eliminat prin urina.

Administrarea curativa este justificata numai in anemiile feriprive. Profilactic in sarcina, menoragie, dupa gastrectomie totala sau subtotala (urmata de anemie feripriva circa 60% din cazuri), copii subponderali, prematuri, la donatorii de sange. Valorile zilnice ale aportului de fier trebuie sa fie 100-160mg la adulti si adolescenti si 2-3mg/kgcorp la copii. Eficacitatea depinde de dozarea corecta si de durata de administrare.

In anemia feripriva administrarea de sulfat feros 150-300mg

de trei ori pe zi timp de trei saptamani produce cresterea hemoglobinei cu 0.15% pe zi si a hematocritului cu 5-15%.

Reticulocitele incep sa creasca in zilele 2-5, atingand valorile cele mai mari 5-15% in zilele 5-15 de la inceperea tratamentului. Crizele reticulocitare pot lipsi la copii care au initial mai mult de 7,5% hemoglobina si la adult. Bolnavii anemici la care trombocitoza este prezenta, pot prezenta normalizarea plachetelor, ca semn al eficientei terapiei de fier. Intr-o anemie feripriva severa durata tratamentului oral cu 300mg sulfat feros de trei ori pe zi trebuie sa fie de circa 10 saptamani, pana la restabilirea valorilor normale ale hemoglobinei, dupa care se continua inca 3-6 luni. Se asigura astfel absorbtia a circa 3500mg fier necesar refacerii depozitelor din organism. Se acorda atentie cauzelor care au provocat anemia. Cand terapia este eficienta pe langa normalizarea constantelor eritrocitare se inregistreaza si alte efecte favorabile: diminuarea sau disparitia menoragiei, glositei, distrofiei unghiilor si pielii, fisurilor comisurilor bucale, cresterea apetitului. Lipsa de efect a terapiei martiale poate avea diferite cauze: diagnostic gresit de anemie feripriva, existenta unor conditii care diminueaza hematopoieza (infectii, insuficienta renala, administrarea de cloramfenicol), pierderi de fier, insuficienta absorbtiei.

Administrarea profilactica este recomandata la femeile insarcinate (150mg sulfat feros zilnic), la sugari ti copii intre sase luni si trei ani (0.3-0.6ml sulfat feros in picaturi). In acest sens trebuie avuta in vedere alimentatia persoanelor respective. La donatorii periodici de sange, pentru refacerea depozitelor de sange se poate administra sulfat feros zilnic 300mg pe zi timp de o luna dupa recoltarea a 500ml de sange.

Pe langa administrarea de fier in tratamentul anemiilor se mai folosesc si alte substante farmaceutice dintre acestea amintim

Acidul folic factor de crestere pentru unele microorganisme iar la om intervine in procesul de maturare eritrocitara.

Face parte din grupa vitaminelor B, gasindu-se in numeroase alimente fiind produs de biosinteza al florei intestinale. In organism se transforma in acid folic care constituie forma activa.

Deficitul de acid folic determina anemia megaloblastica. Acest deficit de acid folic poate fi urmarea unor tulburari de absorbtie intestinala (celiachie, ileite, rezectii intestinale largi), in nevoie crescuta (sarcina), aport alimentar insuficient sau in cursul tratamentului cu substante antifolice (cu actiune anti-leucemica). Se mai observa carenta de acid folic in carenta vitaminei B12.

Fata de vitamina B12 acidul folic are un domeniu metabolic de activitate mult mai redus, de aici si utilizarea sa terapeutica mai redusa. Este indicat in anemiile prin carenta de acid folic, anemiile megaloblastice. Utilizat singur in anemia pernicioasa, prin carenta vitamine B12 produce normalizarea tabloului sanguin dar agraveaza manifestarile nervoase. De aceea in aceasta situatie este obligatoriu asocierea sa cu vitamina B12. Se mai intrebuinteaza in combaterea fenomenelor produse de antifolice.

Dozele uzuale sunt de 1-2mg pe zi oral sau intramuscular. Se foloseste asociat cu acidul ascorbic care favorizeaza transformarea sa

Vitamina B2 riboflavina (lactoflavina) se gaseste sub forma de pulbere cristalina, galbena-portocalie, fara miros, cu gust slab este putin solubila in apa, eter, alcool si cloroform, foarte solubila in solutii alcaline diluate.

In organism se foloseste fie libera fie sub forma de eter fosforic, cand constituie gruparea prostetica cu numeroase enzime. Participa la procesele de oxidare celulara, la metabolismul glucidic si la mentinerea troficitatii cutano-mucoaselor.

Carenta de vitamina B2 singura este rara, in general ea se asociaza cu alte carente vitaminice, mai ales din grupa vitaminelor B. In carenta apar modificari ale pielii si mucoaselor, fisuri ale comisurilor bucale, stomatita, keratita, conjunctivita. Pot apare diaree persistente.

Indicata in afectiuni digestive cu alterarea procesului de absorbtie in cazul administrarii antibioticelor cu spectru larg.

Vitamina B6 piridoxina se gaseste sub forma de cristale incolore cu gust amar, este solubila in apa si alcool, greu solubila in acetona, insolubila in eter. Se gaseste in drojdia de bere, ficat, oua, lapte, legume, fructe, in masura mica este sintetizata de flora microbiana intestinala.

Vitamina B6 este constituentul unui important numar de enzime cu functii de transaminare si de carboxilare, participand la metabolismul proteinelor, lipidelor si cu deosebire al acizilor grasi nesaturati esentiali si indirect in metabolismul glucidic. Are rol important in functionarea sistemului nervos si tesuturilor epiteliale.

Aportul exogen si sinteza endogena de vitamina B6 asigura nevoile organismului, concentratia sangvina a vitaminei B6 este de 0.1-0.25mg/1000. Carenta de vitamina B6 este rar intalnita si cu manifestari necaracteristice. La copii se poate intalni un sindrom carential manifestat prin convulsii si hiperexcitabilitate. Supradozarea nu produce tulburari. Tratamentul prelungit cu izoniazida produce polinevrite probabil prin deficit de B6, ca urmare a unei eliminari renale crescute a vitaminei sub forma de complex de izoniazida.

Vitamina B6 este foarte folosita in afectiuni ale pielii si mucoaselor (seboree, eczeme, acnee vulgara), in afectiuni neurologice (insomnii, Parkinson, epilepsie), boli ale sangelui (anemii macrocitare, granulocitaza, leucopenii).

Vitamina B12 ciancobalamina este un pigment cu structura tetrapirodica in centrul caruia se gaseste un atom de carbon. In stare pura se prezinta sub forma de cristale aciculare colorate in rosu intens. Face parte din grupul vitaminelor B. In natura vitamina B12 rezulta din activitatea metabolica a unor microorganisme.

Un regim alimentar normal asigura un aport de 5mg iar, necesitatile zilnice sunt de 1mg. Absorbtia intestinala este conditionata de integritatea functionala a stomacului in special a regiunii fundice, care produce "factorul intrisec". Dupa absorbtie vitamina B12 este depozitata in ficat de unde se elibereaza in functie de necesitati.