TERMOGRAFIA  CLINICA

Organismele vii produc caldura pe care o pierd in mediul inconjurator.

Segmentul intermediar intre producerea de caldura si mediul inconjurator il reprezinta pielea, deci organismele vii depind de piele in transferul de energie prin termoreglare.

Pielea este un organ d9namic aflat sub controlul SNV ce modifica permanent balanta interna si externa a conditiilor de temperatura.

Particularitati morfo functionale ale pielii

Pielea, tegumentul sau cutisul este un organ conjunctivo- epitelial , ce acopera suprafata externa a corpului, continuandu-se cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale ale organismului.

Pielea este cel mai intins organ din corpul animal, ocupand circa o sesime din greutatea corporala

Indeplineste mai multe functii:

- de protectie ( mecanica, chimica, microbiana, antiradianta ), actionand ca o bariera impermeabila pentru o serie de agenti nocivi

functie senzoriala , fiind cel mai intinsorgan de simt din corpsi avind receptori pentru simtul tactil , termic si dureros

functie de termoreglare, pielea fiind un organ important al termoreglarii prin evaporarea transpiratiei si prin intensificarea circulatiei periferice in bogata retea vasculara din derm

functii metabolice, tesutul adipos subcutanat constituind un depozit mojor de energie, o sursa de vitamina D

functii de excretie pentru unii metaboliti

functie de absorbtie pentru unel substante care pot traversa bariera epidermica

functie de "semafor" semiologic, reflectand starea de sanatate si evolutiva a unor boli

functii imunitare

Pielea apare mai groasa pe partea dorsala a corpului, pe fata laterala a membrelor in zonele de extensie , in timp ce in partea ventrala a corpului , pe fata mediala si in zonele de flexie, pielea este mai subtire; exista diferente de aspect , mobilitate si grosime in functie de regiunea corporala, sex, rasa, specie; astfel la carnasiere ( la felide ) variaza de la 0,4mm la 1,8mm

Pe cea mai mare parte a suprafetei corporale pielea este acoperita cu par; in unele zone acesta lipseste ( pernitele digitale, narinele  ) sau este mai rar ( zona axilara, zona abdominala inferioara )

In ciuda a numeroase variatii care reflecta diferente functionale structura pielii cuprinde trei straturi reprezentate de epiteliu ( epidermul ), matricea conjunctiva ( dermul ) si tesut grasos ( hipodermul ). Ea include si alte tesuturi exceptind osul si cartilajul.

Epidermul este componentul cel mai superficial al pielii, format dintr-un epiteliu stratificat pavimentos cornos, de origine ectodermica, delimitat de stratul subiacent printr-o membrana bazala;

Epidemul cuprinde cel putin patru straturi : bazal, spinos, granulos  si cornos; intre stratul granulos si cornos se interpune in unele zone ( ca planul nazal sau pernitele digitale ) un strat lucios denumit strat lucid.

Suprafata epidermului apare neteda sau accidentata de mici proeminente care reflecta dispunerea papilelor dermice; grosimea epidermului variaza, aparand mai subtire an regiunile protejate de par si mai groasa in regiunile glabre, la nivelul jonctiunii cutomucoase sau la nivelul pernitelor interdigitale, unde este supusa unor abraziuni.

In epiderm se gasesc patru tipuri distincte de celule :

cheratinocitele - sunt cele mai numeroase celule ale epidermului si produc cheratina, o proteina insolubila, care incarca celulele stratului cornos.

melanocitele sau melanoblastocitele sunt celule care produc melanina.

macrofagele intraepidermice sunt celule ale sistemului imunitar, detecteaza antigeni

celulele epitelioide tactile actioneaza ce receptori senzoriali fiind in contact cu terminatiile nervoase libere

In principiu celulele epidermului sunt dispuse in cinci straturi : bazal, spinos, granulos, lucidum si cornos

In regiunile cu piele fina ( pe mameloane, scrotum, fata interna a pavilionului urechii ) epidermul este subtire, desi nu sunt acoperite cu par sau firele de par sunt rare

Dermul are origine mezodermica si apare ca o retea de fibre de colagen , elastice si reticulare, ce cuprinde foliculii pilosi, glandele sudoriparesi sebacee, vase sangvine si limfatice, formatiuni nervoase.

Dermul cuprinde doua straturi : un strat papilar superficial ce se contina in profunzime cu stratul reticular, fara o linie clara de demarcare

stratul papilar , bogat in tesut conjunctiv lax este separat de epiderm prin membrana bazala; cuprinde in structura sa o retea de fibre de colagen, reticulare si elastice, fibroblaste si fibrocite , macrofage, plasmocite, mastocite, celule pigmentare, celule adipoase, retele capilare, tesut limfoid si numerosi corpuscului senzitivi; dermul papilar asigura nutritia epidermului si participa la asigurarea imunitatii locale; este implicat in receptionarea excitatiilor termice, tactile si dureroase, include foliculii pilosi si glande sudoripare adiacente; papilele dermice sunt mai inalte si mai numeroase in pielea glabra si la limita dintre piele si mucoase.

Stratul reticulat este mai gros si mai dens decat stratul papilar; asigura rezistenta pielii, fiind bogat in fibre de colagen si elastice, care formeaza retele papilare cu suprafata pielii; dermul reticulat cuprinde radacina firului de par, glande sebacee, glande sudoripare, muschi horipilatori, celulele conjunctive sunt multa mai numeroase; dermul mai contine fibre musculare netede in unele zone specializate ( scrotum, mamalon)

Subcutisul sau hipodermul este reprezentat de tesutul conjunctiv profund pe care gliseaza dermul si epidermul; hipodermul este format dintr-o retea bogata de fibre de colagen si elastice care permit mobilitatea si elasticitatea pielii; din hipoderm se desprind o serie de fascicule fibroase  printre care se gasesc adipocitele , respectiv , tesutul adipos cu rol de izolator termic, de amortizor al socurilor, permitand totodata mobilitatea tegumentului.

Subcutisul gazduieste bulbii foliculilor pilosi, adenomerele glandelor sudoripare, corpusculii nervosi , vase limfatice si sangvine .

Vascularizatia cutisului asigura nutritia pielii si a productiilor sale; intensitateafluxului sanguin faciliteaza pierderile de caldura, favorizind termoreglarea, iar descresterea fluxului sanguinreduce pierderea caldurii, mentinand o nutritie normala

Epidermul este complet lipsit de vase sanguine si limfatice, hranindu-se prin imbibare cu plasma care difuzeaza din vasele superficiale ale dermului ; dermul este foarte bine vascularizat.

Arterele care iriga cutisul sunt localizate profund in hipoderm , de unde trimit ramuri ascendente care formeaza doua plexuri : un plex profund situat la limita dintre hipoderm si derm ( reteaua subdermica ) si un plex mai superficial, situat la baza papilelor dermice denumit plex subpapilar.

Plexul cutanat profund iriga iriga tesutul gras al hipodermului, tesutul conjunctiv al dermului reticulat si formeaza retele capilarein jurul foliculilor pilosi, in jurul glandelor sudoriparesi sebacee.

Plexul subpapilar iriga stratul superficial al dermului, furnizand retele capilare pentru histosrtucturile acestui strat; trimite anse capilare in fiecare papila dermica, din care deriva reteaua periferica de capilare a papulei.

Drenajul venos este realizat prin formatiuni venoase satelite arterelor ; sunt prezente numeroase anastomoze arterio-venoase care au un rol important in termorerglare prin controlarea dinamicii sanguine.

Intrarea sangelui in sunturile arterio-venoase este controlata prin dispozitive speciale, denumite glomuri vasculare, mai numeroase in dermul extremitatilor. Un glom vascular intradermic cuprinde un segment foarte sinuos  al suntului arterio-venos, inglobat intr-un tesut conjunctiv dens.

Peretele aterei aferente se ingroasa mult , datorita celulelor musculare netede, capata un aspect epitelioid.

Fiziologia capilarelor sanguine

Circulatia capilara

Capilarele reprezinta segmentul intermediar al arborelui vascular situat intre artere si vene , cu rol esential in asigurarea in asigurarea schimburilor lichidiene, nervoase si nutritive tisulare; impreuna cu arteriolele din care deriva si venulele cu care se continua, ele formeaza patul vascular terminal al microcirculatiei cu particularitati structurale si functionale.

Particularitati morfofunctionale ale capilarelor.

Capilarele sanguine reprezinta segmentul intermediar al arborelui vascular, situat intre artere si vane, cu rol esential in asigurarea schimburilor intre sange si tesuturi.

Capilarele sanguine sunt vase mici ( diametru 8 micrometri, lungime 0,5 mm) care impreuna cu arteriolele din care provin si venulele cu care se continua, capilarele formeaza patul vascular al microcirculatiei.

Capilarele sunt anastomozate intre ele formand o adevarata retea. Intr-un tesut nu toate capilarele transporta sange in acelasi timp.Cand activitatea metabolica a unui tesut creste (ceea ce necesita intensificarea circulatiei sangelui ), musculatura arteriolelor si asfincterelor precapilare se relaxeaza , aceste vase dilatindu-se; in consecinta capilarele deja functionale vor transporta o cantitate mai mare de sange iar cele inchise se vor deschide si vor transporta singe .

In acest fel se realizeaza cresterea rapida a debitului sanguin prin capilarele tesuturilor cu activitate metabolica intensa.

De asemenea, curgerea sangelui prin capilare care anterior au fost inchise face ca distanta dintre celulele tisulare si capilarul apropiat prin care curge singe sa se micsoreze, ceea ce scurteaza difuziune.

Rolul circulatiei capilare

Reprezentand teritoriul vascular de schimb intre sange si lichidul interstitial, capilrele regleaza shimburile nutritive si circulatirii in functie de necesitatile locale si generale ale organismului.

Circulatia capilara participa de asemenea la mentunerea in limite normale a temperaturii corpului: scaderea temperaturii ambientale determina capilaroconstrctie pentru reducerea pierderilor de caldura prin iradiere, convectie sau conductie, in schimb, cresterea temperaturii amibientale determina capilarodilatatie in vederea favorizarii pierderilor de caldura odata cu transpiratia.

Controlul local al circulatiei sangelui

Cantitatea totala de sange care circula printr-un tesut este influentata de factori extrinseci si factori intrinseci. Mecanismele de control extrinsec actioneaza din afara tesutului, prin intermediul sistemului nervos sau al hormonilor. Controlul intrinsec este exercitat prin mecanisme locale din interiorul tesutului.

De exemplu, actiunea unor factori lezionali sau alergici asupra unui tesut determina eliberarea de histamina. Histamina actioneaza local asupra musculaturii artreriolelor determinand relaxarea acestora..Dilatarea arteriolelor scade rezistenta artriolara ceea ce duce la cresterea debitului de sange in teritoriul respectiv.Tesuturile au tendinta de crestere a debitului sanguin ori de cate ori creste rata lor metabolica.Desi debitul sanguin din toate tesuturile este influentat de mecanisme extrinseci si intrinseci, mecanismele intrinseci predomina in controluldebitului sanguin din vasele coronare, creier si muschii scheletici in efort, iar mecanismele extrinseci predomina in controlul debitului sanguin din rinichi, organele splahnice si muschil scheletic in repaus.

In piele, ambele mecanisme de control, extrinseci si intrinseci exercita o inffluenta importanta. In general, controlul local intrinsec predomina asupra celui general extrinsec in tesuturile critice - acele tesuturi care trebuie aprovizionate cu o mare cantitate de sange pentru asigurarea supravietuirii animalului. Controlul extrinsec  predomina asupra celui intrinsec in tesuturile care suporta o reducere temporara a debitului sanguin ( si a metabolismului ) in scopul de arepartiza disponibilul de sange organelor critice .

Asadar rezistenta vasculara a nunui tesut este egela cu presiunea de perfuzie ( presiunea arteriala minus presiunea venoasa) si debitul sanguin. Debitul sanguin dintr-un tesut este egal  cu raportul dintre presiunea de prefuzie si rezistenta la curgerea sangelui a vaselor de sange din tesutul respectiv. Mecanismele de control local nu pot modifica presiune de perfuzie ( deoarece ele nu pot modifica presiune arteriala sau cea venoasa).In schimb, mecanismele locale pot modifica rezistenta vasculara a tesutuli respectiv.

Rezistenta vacsulara maxima a unui tesu este in arteriole. Controlul local implica dilatatia sau constrictia arteriolelor, modificand astfel rezistenta la curgere  a sangelui prin tesut.

Controlul metabolic al debitului sanguin

Acest mecanism de control este unul din cele mai importamnte. Semnificatia functionala a controluluim'bolic al debitului sanguin  este armonizarea debitului sanguin cu intensitate proceselor metabolice le tesutului respectiv.

Cresterea debitului sanguin local ca raspuns la cresterea metabolismului se numeste hiperemie activa.

Controlul metabolic al debitului sanguin se exercita pe cale chimica. Cand activitatea metabolica a unui tesut creste, creste si consumul d oxigen, precum si cantitatea de produsi de catabolism , printre care bioxid de carbon, adenozina si acid lactic. De asemenea , o parte din potasiu trece din fluidul intracelular in cel interstitial . astfel intensificare metabolismului duce la scaderea concentratiei interstitiale a oxigenului si la cresterea concentratiei interstitiale a produsilor de catabolism si a potasiului.

Toate aceste schimbari de concentratie au acelasi efect asupra musculaturii netede arteriolare : relaxarea acesteia. In consecinta se produce o vasodilatatie arteriolara , o scadere a rezistentei vasculare si o crestere a debitului sanguin  in tesutul respectiv.

Concentratia scazuta a oxigenului si concentratia crescuta a produsilor de catabolism si potasiu in fluidul interstitial  determina si relaxarea sfincterelor precapilare, astfel ca mai multe capilare se deschid pentru a permite curgerea sangelui .Asa dupa cum am aratat deschiderea de noi capilare determina scaderea distantei intre sangele oxigenat si celulele tesutului. Deschiderea de noi capilare determina si cresterea suprafetei de schimb difuzional. Cresterea debitului sanguin, scaderea distantei de difuziune si cresterea suprafetei de schimb difuzional au ca rezultat aprovizionarea tesutului cu o cantitate mai mare de oxigen si substante nutritive pe de o parte , iar pe de alta parte prelarea mai rapida a produsilor finali de catabolism.

Controlul metabolic al debitului sanguin implica si un feedback negativ. Acumularea produsilor de catabolism si scaderea oxigenului determina vasodilatatie si cresterea debitului sanguin local, ceea ce duce la aprovizionarea cu o cantitate mai mare de oxigen si inlaturarea produsilor de catabolism.

Un rol important il detin adenozina, histamina, serotonina si plasmakininele , ale caror actiuni capilarodilatatoare sunt bine cunoscute; acumularea lor in exces contribuie la producerea reactilor vasodilatatoare locale prin hiperemia reactiva, inflamatie si soc.

In cazul adenozinei, rezultata din degradarea ATP, se admite rolul acesteia mai ales la realizarea capilarodilatatiei din miocard, muschii scheletici si vasele cerebrale, cu participarea a doua tipuri de receptori specifici ( A1 si A2 ).

In cazul histaminei, raspunsurile capilarodilatatoare se datoresc scaaderii rezistentei arteriolelor terminalesi cresterii presiunii in vene, pe care histamina le contracta, realizand fenomene de staza si dilatatie capilara predominant pasive.

La randul sau serotonona eliberata de plachete si mastocite provoaca capilarodilatatie si cresterea permeabilatatii capilare, mai ales in teritoriul cutanat.La nivelul vaseor renale, meningiene si pulmonare serotonina este constrictoare.

Unul din principalii factori de activare a sistemului kinino-formator este hipoxia tisulara. Aceasta predispune atat la caumulare de cataboliti acizi, cat si la formarea excesiva de bradikinina si histamina, pentru a asigura cresterea fluxului sanguin la nivelul organelor in stare de hiperactivitate.

Paralel cu efectele capilarodilatatoare, catabolitii acizi, histamina, serotonina si bradikinina cresc permeabilitatea capilara si schimburile dintre sange si tesuturi in vederea intensificarii lor si satisfacerii nevoilor metabolice locale