Transplantul celulelor STEM hematopoietice in boli autoimune

Transplantul celulelor STEM hematopoietice in boli autoimune

Transplantul celulelor stem hematopoietice autologe (AuHSCT) in bolile autoimune implica faptul ca boala este indusa de factori de mediu si poate fi neutralizata prin inducerea tolerantei si regenerarea unui nou sistem imun din compartimentul recent dezvoltat al celulelor STEM.

Celulele efectoare→ LT autoreactive diminua substantial sau chiar sunt eliminate de regimul terapeutic imunosupresie/imunoablatie asociat HSCT.

Inainte de a trata un pacient cu imunoablatie fara efecte secundare mieloablative, HSC autologe trebuie colectate de la acesta.

Initial, colectarea s-a facut din creasta iliaca posterosuperioara a donatorului de maduva osoasa, prin aspiratii repetate, in conditii de anestezie generala.

Ulterior, cea mai obisnuita metoda de colectare a HSC a devenit mobilizarea lor din sangele periferic. Pentru aceasta, se injecteaza factori de crestere hematopoietici (G- CSF = factorul de stimulare a cresterii granulocitelor).

Prin procedeul de afereza sunt colectate apoi, la cateva zile, celulele progenitoare.

Factorii de crestere hematopoietici utilizati pentru mobilizarea celulelor STEM au efecte imunomodulatoare, astfel ca in functie de factorul respectiv si boala autoimuna ei pot exacerba sau ameliora severitatea bolii.

Transplantul celulelor stem alogene (AlHSCT) poate fi mai eficient decat AuHSCT, din mai multe motive.

Astfel:

-in cazul unui defect genetic al celulelor STEM, microablatia gazdei si inlocuirea cu celule STEM normale ar putea fi curativa.

-alogrefa este necontaminata de limfocite efectoare autoreactive, care pot perpetua boala.

-efectul grefa contra gazda, ca raspuns la perfuzia limfocitelor alogene ale donatorului, poate produce supresia limfopoiezei reziduale a gazdei, inclusiv a productiei de limfocite efectoare autoreactive.

Transplantul traditional este mieloablativ, adica pacientului i se administreaza chimioterapice si/sau iradiere.

Transplantul non-mieloablativ, in care maduva osoasa a receptorului se reface, de obicei spontan, se mai numeste si "minitransplant".

Consecutiv transplantului non-mieloablativ mortalitatea este de 5-15%, iar boala grefa contra gazda acuta si cronica este de 50% (in unele studii).

Prezenta deopotriva a celulelor limfopoietice ale donatorului si receptorului defineste starea de himerism mixt (MH).

Donatorul prezinta himerism total.

Exista, din punct de vedere teoretic, trei avantaje ale himerismului mixt:

1.MH poate fi realizat cu regimuri non-mieloablative.

2.MH are functii imune mai bune.

3.Deletia timica a celulelor reactive ale gazdei este mai exprimata in

MH, datorita prezentei intratimice a APC, atat la donatori, cat si la

receptori.

La om se realizeaza mai rar o stabilitate a himerismului mixt, acesta convertindu-se gradat, dupa luni de zile, in himerism total.

AlHSCT non-mieloablativ va ocupa un loc important in tratamentul bolilor autoimune severe.

Studiile de faza a II-a si a III-a aflate in curs de desfasurare si studiile viitoare au drept scop reducerea morbiditatii si mortalitatii, concomitent cu mentinerea unui himerism suficient al donatorului pentru pastrarea unui efect antiautoimun dorit.

In concluzie, administrarea de imunoablative/imunosupresive, urmate de AuHSCT sau AlHSCT se considera tratament de electie pentru o varietate de boli autoimune, in special bolile autoimune severe (LES, scleroza multipla).

1993 (vindecarea crioglobulinemiei mixte prin HSCT mieloablativ) → 2004 ( BURT - primul AlHSCT in RA).