ULCERUL ISCHEMIC DE
PRESIUNE- ESCARA
Sunt leziuni
ulcerative la nivelul pielii si partilor moi subcutanate aparute in urma
compresiunii zonelor de sprijin ale corpului, datorata imobilizarii prelungite
a pacientului. In practica, ele sunt complicatii suplimentare ale unor boli
diverse, care au ca element comun imobilizarea prelungita la pat a persoanei -
paralizii de diverse tipuri si cauze, traumatisme, fracturi, interventii
chirurgicale laborioase, arsuri etc.
In general persoanele
varstnice, imobilizate la pat datorita unei anumite suferinte, sunt mai
predispuse escarelor datorita circulatiei sanguine mai deficitare,
metabolismului mai slab, deshidratarii organismului datorat varstei precum si
altor boli asociate.
Principalul factor generator
de escare este presiunea exercitata asupra pielii si partilor moi la nivelul zonelor
de sprijin ale corpului - ceafa, regiunea omoplatilor, coatelor, calcaielor si
in special a regiunii sacrate; in toate aceste zone sunt proeminente osoase,
fara muschi sau grasime subcutanata astfel incat pielea este
'strivita' intre oasele proprii si planul dur al patului. La acesta
se adauga starea de denutritie datorata bolii de baza care duce la
'topirea' grasimii subcutanate si, eventual, umezeala pielii datorata
transpiratiei sau incontinentei urinare, factori care contribuie la macerarea
pielii si aparitia ulceratiilor caracteristice.
Oricare ar fi cauza
imobilizarii, inca de la inceput trebuie luate masuri complexe de ingrijire
care sa previna aparitia escarelor, fie ca pacientul se afla intr-un spital,
fie la domiciliu. Aceste masuri sunt pe cat de simple si usor de aplicat, pe
atat de eficiente si chiar salvatoare pentru pacientul nevoit sa depaseasca,
uneori o perioada determinata de imobilizare. Astfel de masuri sunt:
- mobilizarea
frecventa si schimbarea pozitiei in pat in limitele permise de boala de
baza;
- lenjeria de
corp a bolnavului va fi mentinuta curata si se va schimba de cate ori este
nevoie;
- asternutul
va fi permanent uscat (prin montarea unei sonde urinare in caz de
incontinenta), bine intins, fara firimituri sau alte resturi alimentare;
- bolnavului i se
vor oferi la timp si in mod regulat urinarul si plosca, pentru a nu
murdari lenjeria;
- igiena
riguroasa a pielii prin spalare zilnica cu apa si sapun (pe portiuni),
uscarea cu un prosop moale si pudrarea cu talc; sub zonele de sprijin
predispuse la escare se vor pune colaci umpluti moderat cu aer;
- masajul regulat
ajuta la revigorarea circulatiei si implicit la tonifierea tegumentului
expus presiunii indelungate;
- mijloace
moderne, dar mai greu accesibile: saltea cu apa sau cu rulouri orizontale.
Trebuie
precizat ca aparitia escarelor este o nota negativa pentru cel care s-a angajat
sa ingrijeasca un bolnav imobilizat, fie cadru medical, fie ruda a acestuia.
Odata aparuta escara, trebuie revazute masurile de preventie amintite mai
inainte si aplicate cu mai mare atentie, pentru a preveni extinderea lor sau
aparitia si in alte zone. O escara simpla neinfectata va fi acoperita cu
pansamente sterile, schimbate zilnic. O escara suprainfectata (fapt certificat
de aparitia puroiului) necesita o mini-interventie chirurgicala, care sa
indeparteze pielea necrozata (moarta), spalare abundenta si repetata cu
substante dezinfectante, plus antibioterapie pe cale generala, pentru ca dupa
un timp sa se incerce o grefa cutanata care sa acopere zona escarei. Succesul
tratamentului chirurgical depinde in primul rand de ameliorarea starii de
nutritie a pacientului, fapt care se poate realiza printr-o alimentatie
completa si diversificata. In fapt, succesul in ingrijirea bolnavului imobilizat
depinde esential de atitudinea mentala pozitiva si constructiva a celui ce se
angajeaza sa-l ajute. Escarele nu trebuie privite ca rele obligatorii, pentru
ca ele pot fi prevenite chiar la cei cu pronostic vital nefavorabil (boli
incurabile), asigurand acestor semeni ai nostri un grad de confort, care sa le
faca din suferinta o stare suportabila cu demnitate.
