Analiza riscului si strategii de prevenire

ANALIZA RISCULUI SI STRATEGII DE PREVENIRE

In continutul unui mediu de afaceri competitiv, national, regional si international se impune cu necessitate o identificare si evaluare a riscurilor ce pot aparea in activitatea economico-financiara a unei firme. Insuficienta cunoastere a riscului evaluarea sa gresita si lipsa unei strategii de prevenire a acestuia afecteaza in mod direct rezultatul final activitatii desfasurate. Este si motivul pentru care in prezentul articol sunt mentionate distincte notiunile de risc si incertitudine in activitatea agentilor economici. Un loc aparte il ocupa problemele de analiza a riscurilor, a factorilor de influenta ca si cele referitoare la gestionarea riscurilor.

Risc si incertitudine

Riscul, ca notiune, reprezinta posibilitatea aparitiei unui fenomen care, daca se produce, poate avea influente asupra obiectivelor unui proiect. Riscul se refera in special la gradul de incertitudine care planeaza asupra evenimetelor viitoare. Exista totusi diferentieri intre conceptul de risc si cel de incertitudine. Riscul este considerat ca avand attribute cuantificabole, in timp ce incertitudinea nu, fiind asociata unor situatii sau evenimente despre care exista informatii insuficiente pentru a putea intelege si anticipa schimbarile care vor avea loc. Posibilitatea de cuantificare a situatiilor considerate a fi descries prin conceptual de risc este legata de utilizarea probabilitailor si a sanselor de aparitie a diferitelor evenimente sau rezultatelor posibile ale unei actiuni. Incertitudinea, dimpotriva, se refera la situatiile in care decidentul nu stie si nici nu poate determina probabilitatea obtinerii diferitelor rezultate posibile.

Gradul de incertitudine eset dat de numarul factorilor care pot afecta cursul unei actiuni si de frecventa si amplitudinea schimbarilor aferente lor. Gradul ridicat de incertitudine induce operatorilor de pe piata un comportament de adaptare la modificarile intervenite in mediul de afaceri sau, dupa caz un comportament de influentare a acestora.

Complexitatea vietii economice contemporane, schimbarile frecvente in mediul economic, precum si multitudinea de factori care infuenteaza orice activitate economica, determina existenta multor categorii de riscuri. Mai mult decat atat, acelasi tip de risc inregistreaza probabilitati si efecte diferite de la un agent economic la altul sau de la un proiect de investitii la altul. Acest fapt conduce la idea ca riscul economic nu poate fi determinat si analizat decat prin prisma fiecarei afaceri in parte.

Privind la nivel global riscul cuprinde trei categorii.

Prima categorie cuprinde macroriscurile (riscurile macroeconomice) care sunt rezultatul evolutiei intr-un anumit sens a conditiilor de mediu de afaceri din economia mondiala si care se situeaza dincolo de capacitatea firmei de a le influenta.

A doua categorie este formata din riscul afacerii (de natura competitiva) antrenat de incertitudinile associate reactiilor competitorilor la dezvoltarea si aplicarea strategiei firmei si care la randul sau este dependent de riscul politic, infrastructura, cadru legislative etc.

A treia categorie de riscuri cu care se confrunta agentii economici este formata din riscul microeconomic, detemionat de factori endogeni, specifici sectorului de activitate al firmei, de adoptare a unei strategii de afaceri privind resursele necesare, de insuficienta corelare intre particularitatile activitatii si limitele impuse de cadrul general al desfasurarii activitatii.

Analiza riscului

La nivelul analizei economico-financiare a agentilor economici, pentru a putea analiza si evalua riscurile acestea se grupeaza in functie de consecinte: riscuri de exploatare, riscuri financiare si riscuri de insolventa si faliment.

Riscul de exploatare reflecta sensibilitatea rezultatului obtinut de agentii conomici la modificarea conditiilor de exploatare. Orice activitate implica un consum de capital care este supus unor riscuri ce insotesc rentabilitatea. Cand se creeaza sau se dezvolta o intreprindere, propritarii sai anticipeaza un anumit nivel de rentabilitate pentru un nivel de activitate dat. In    cazul variatiei acestui nivel, rentabilitatea va suferi modificari care vor exprima riscul capitalului.

Analiza riscului de exploatare se face pornind de la modelul pragului de rentabilitate care permite stabilirea conditiilor necesare realizarii echilibrului macroeconomic si acoperirea cheltuielilor cu sau fara profit (punctual mort).

Se calculeaza asfel, rata care exprima direct riscul de exploatare (r_ex)

Prin CA_critica am notat cifra de afaceri necesara pentru a atinge pragul de rentabilitate. Cu cat r_ex este mai mare, cu atat riscul va fi mai mare si invers.

Evaluarea riscului de exploatare al unui agent economic are la baza marja de securitate si intervalul de siguranta, care reflecta pizitia cefrei de afceri fata de pragul de rentabilitate.

I_s=

Intervalul de siguranta (Is) este denumit si indicator de pozitie (flexibilitate) si exprima capacitatea intreprinderii de a-si modifica productia si de a se adapta la cerintele pietei.    Pentu a evidentia o flexibilitate ridicata a firmei si o adaptabilitate mai mare la evolutiile pe termen scurt si mediu inregistrate de sectorul econimic in care opereaza fitma,este de dorit ca indicatorul de pzitie sa fie cat mai mare.Astfel o crestere a acestui indicator denota o reducere a riscului de exploatare inregistrat de o anumita firma. Sensibilitatea rezultatului exploatarii in raport cu nivelul de activitate este data de coeficientul levierului de exploatare numit grad de echilibrare a functionarii intreprinderii,care este o componenta a riscului global:

e =

R_ex =rezultatul exploatarii.

Aceasta relatie de calcul dovedeste dependenta riscului de exploatare fata de variatia cifrei de afacer si de poziti ei fata de pragul de rentabilitate.

Daca o intreprindere are un coeficient al levierului de exploatare mare, atunci schimbari mici ale nivelului vanzarilor vor avea consecinte majore asupra rezultatului exploatarii, care va creste mult la cresterea vanzarilor, dar poate scadea si mai mult la reducerea acestora. Acesta este riscul de exploatare asumat de o firma, risc crescut la un nivel ridicat al cheltuielilor fixe.

Diminuarea riscului de exploatare

In vederea diminuarii riscului de exploatare, intreprinderile trebuie sa-si adapteze cheltuielile fixe, prin reducerea stocurilor. Totodata, trebuie sa-si asigure o marja de siguranta suficienta (peste 20%, pentru evitarea falimentului) prin cresterea vanzarilor peste punctual mort, unde riscul de exploatare este maxim, iar coeficientul de levier tinde la infinit

Riscul financiar, considerat de multi autori ca cea mai importanta categorie de risc, mai ales prin implicatiile asupra afacerilor zilnice ale companiilor are o perceptie destul de puternica la nivelul firmelor. Riscul financiar reflecta variabilitatea rezultatelor intreprinderii, ca urmare a schimbarii structurii financiare a intrepeinderii. Cum structura financiara depinde de modul de finantare a activitatii, putem spune ca finanatarea explusiv din capitaluri proprii a unei intreprinderi, nu comporta nici un risc. Problema aparitie riscului se pune doar in cazul finantarii din surse imprumutate, care implica cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor prin dobanzi, iar acestea influeteaza rentabilitatea financiara a intreprinderii.

Activitatea de gestionare a riscului financiar este parte integranta a procesului de planificare si control financiar, supusa deciziilor strategice si tactice de adaptare continua a unie firme la conditiile din interior si exterior, aflate in continua schimbare.

Riscul financiar este generat de marimea si costurile indatorarii suportate din rezultatele unei intreprinderi. Imprumuturile reprezinta o parghie care influenteaza rentabilitatea capitalurilor proprii.

Un studiu realizat de ,, The Economist Intelligence Unit'' releva faptul ca firmele nu acorda aceeasi importanta in evaluare si monitorizarea tuturor tipurilor de risc cu care se confrunta. Astfel in topul riscurilor monitorizate riguros si systematic de firme se afla riscul valutare urmat de riscul de dobanda.

Instabilitatea monetara din ultimele decenii a generat o preocupare majora in gestionarea riscurilor impuse de fluctuatiile cursului de schimb.

Agentii economici care folosesc devize pentru desfasurarea activitatilor se expun riscului valutar. Aceste se manifesta sub forma posibilitatii inregistrarii unor pierderi, ca urmare a pastrarii sau incasarii unei valute, fie datorita efectuarii, ori numai a proiectarii realizarii de operatiuni de schimb valutar, la o data ulterioara predeterminata.

Modificarea cursului de schimb

Modificarea cursului de schimb la valuta detinuta sau cea folosita intr-un contract de credit in devize sau de import-export, modificare survenita intre momentul incheierii acestora si data efectuarii decontarii, produc efecte diferite la partile implicate, in functie de noul raport dintre valutele tranzactionate.

Riscul de dobanda este un alt tip de risc financiar ce actioneaza nu numai in cazul creditorului, ci si in cazul agentilor economici care nu dispun de suficiente resurse proprii pentru derularea unui proiect de investitii, fiind nevioe sa apeleze la imprumuturi. Pentru acestea, firma vatrebui sa anticipeze care va fi evolutia ulterioara a ratei dobanzii pentru ca o eventuala crestere a acesteia va mari costurile capitalului imprumutata si implicit vor creste costurile investitiei.

Fluctuatiile ratei dobanzii

Fluctuatiile ratei dobanzii se manifesta, pe de o parte, pe fondul cresterii nesemnificative a ratei dobanzii din toate tarile, ca o consecinta a prabusirii sistemului cursurilor de schimb fixe, iar pe de alta perte, datorita intensificarii utilizarii la nivel corporatist a instrumentelor datoriei pe termen scurt si lung cu dobanda variabila.

Toate companiile, financiare si nefinanciare, nationale sau transnationale, de dimensiuni mai mici sau mai mari, indatorate sau neindatorate, manifesta o anumita sensibilitate la evolutia ratelor dobanzilor.

Chiar daca ratele dobanzilor au o valatilitate relative similara cu cea a cursurilor de schimb si apriori reprezinta o sursa la fel de importanta de risc, impactul acestora asupra valorii corporatiilor nefinanciare se resimte prin intermediul schimbarilor in fluxul de numerar si in valoarea activelor si pasivelor de natura financiara de care dispun

Mai mult decat atat, datorita legaturilor stranse intre evolutia ratelor dibanzilor si ciclul economic, ele imfluenteaza prin costul capitalului comportamentul investitional al firmelor. In acest fel, riscul de dobanda poate afecta pozitia competitive a firmei si in cele din urma valoarea companiei.

Gestionarea riscurilor

SCHIMBARILE rapide care afecteaza economia globala genereaza riscuri suplimentare cu care companiile sunt nevoite sa se confrunte, iar managerii sunt pusi in situatia de a gasi solutii eficinte pentru a se proteja fata de acestea.

Managementul riscurilor de afaceri se concentreaza pe identificarea si descoperirea modalitatilor prin care pot fi gestionate diverse riscuri la care sunt expuse companiile.

In primul rand firmele pot evita riscul prin derularea de operatiuni pe piete care nu sunt expuse anumitor surse si tipuri de risc. Insa, intr-o economie deschisa, acesta varianta de protejare contra riscului reprezinta aproape o imposibiitate deoarece, chiar daca firmele pot evita expuerea directa la risc, prin intermediul relatiilor de faceri pe care le au, ele sunt inevitabil expuse indirect riscului

In al doilea rand, firmele pot tranfera riscul, prin intermediul a 3 modalitati:

-hedgign (acoperire)- care presupune vanzarea castigurilor potentiale din modificarile favorabile ale factorilor de risc pentru acoperirea pierderilor cauzate de evolutiile nefavorabile ale acelorasi factori de risc;

-asigurarea- care implica incheierea unui contact prin care alta parte isi asuma riscul contra unie prime;

-diversificarea- care are ca scop partajarea si in cele din urma reducerea riscurilor.

Studiile recente arata ca una dintre cele mai frecvente modalitati adoptate de companii pentru protejarea riscului este hedging-ul. Acesta modalitate de management al riscului presupune utilizarea celor mai recente inavatii de pe pietele financiare, si anume produsele derivate.

Hedging-ul presupune luarea unei pozitii pe piate derivatelor opusa fata de pozitia detinuta pe piata la vedere (spot).

Folosirea hedging-ului nu are ca efect numai protectia impotrive posibilelor pierderi datorate fluctuatiei pretului, ci, totodata, anuleaza posibilitatea obtinerii de profituri spectaculoase din miscarile favorabile ale preturilor.

Tranzactionarea produselor derivate, conceptele si principiile de baza ale acestora sunt usor de insusit si inteles cu toate ca pentru stabilirea pretului anumitor produse derivare se utilizeaza modele matematice. Produsele derivate sunt utilizate in managementul riscului, din ce in ce mai mult de catre diversi jucatori pe piata, inclusive guverne, trezorieri ai corporatiilor, dealerii, brokeri, ca si investitori individuali.