CONTINUTUL SI CLASIFICAREA BUNURILOR

CONTINUTUL SI CLASIFICAREA BUNURILOR

Bunul este orice element al realitatii care satisface o nevoie umana. Bunurile se clasifica astfel:

a) Dupa provenienta lor, bunurile se grupeaza in doua categorii, si anume:

.bunuri libere (un dar al naturii) se gasesc in cantitati nelimitate si oricine le poate consuma dupa nevoi (aerul, caldura solara, apa izvoarelor etc.);

.bunuri economice sunt produse in cantitati limitate si ocazioneaza cheltuieli. Accesul la aceste bunuri necesita eforturi si organizarea productiei, iar pentru dobandirea lor este necesara o contraprestatie economica. Bunurile economice, la randul lor, se clasifica astfel: bunuri naturale si bunuri produse;

b) Dupa gradul de prelucrare sunt: primare (obtinute direct din natura), intermediare (aflate in diferite faze de prelucrare) si finale (care nu necesita alte operatii de prelucrare).

c) Dupa modul de consumare bunurile sunt:

.satisfactori, adica bunuri de consum personal si social (hrana, imbracaminte, sanatate etc.;

.prodfactori, adica bunuri consumate pentru productie (capital, resurse naturale, de munca etc.).

Bunurile rezultate din activitatea de productie sunt destinate satisfacerii nevoilor consumatorilor. Producerea bunurilor materiale reprezinta scopul organizarii oricarei activitati economico-sociale. Ele circula, de la producator la consumator, prin intermediul actului de vanzare-cumparare, in scopul recuperarii cheltuielilor efectuate si crearea conditiilor de reluare a procesului de productie. Urmare acestui act, bunurile devin marfuri.

Marfa reprezinta bunul economic, exprimat in forma baneasca, care este destinat satisfacerii anumitor nevoi, trecerea acestuia de la producator la consumator realizandu-le prin actul de vanzare-cumparare, presupunand schimb de echivalente.

In prezent, sub forma de marfuri se gaseste marea majoritate a bunurilor si serviciilor care se consuma intr-o anumita tara. Daca sistematizam structural, bunu-rile ce fac obiectul vanzarii-cumpararii, distingem urmatoarele grupari: factori de productie - materiali si umani - bunuri corporale destinate consumului personal, ser-viciile, banii, alte hartii de valoare etc. In concordanta cu aceste grupari putem stabili si anumite categorii de marfuri dupa cum urmeaza:

- marfuri corporale de consum personal, curent - alimente, imbracaminte, medicamente, bunuri de igiena personala etc.;

- marfuri corporale de consum indelungat - locuinta, mobila, obiecte de uz casnic de lunga folosinta etc.;

- marfuri necorporale de uz personal - servicii prestate de mijloace mass-media, servicii telefonice, postale etc.;

- marfuri incorporale de consum social - de instructie in scoli particulare, salubritate, iluminat, incalzit etc.;

- marfuri - capital reprezentand masini, utilaje, echipamente tehnice, instalatii, cladiri, constructii speciale etc.;

- marfuri din sfera resurselor naturale - terenuri agricole, paduri, bogatii ale subsolului etc.;

- marfa - forta de munca;

- marfuri corporale si incorporale produse ale cercetarii stiintifice - carti, brevete, licente, programe de calculator etc., cat si cele ale creatiei literar artistice cum sunt: carti, opere din domeniul artelor plastice, muzicii, etc.;

- marfuri sub forma serviciilor manageriale de marketing si management;

- marfa reprezentata prin bani si alte hartii de valoare. Putem spune ca intr-o economie avansata, bazata pe regulile pietei, in sfera marfurilor se regasesc aproape toate bunurile si serviciile necesare vietii complexe a omului.

Avand rol primordial in contextul economiei de piata, marfa se bucura de cea mai mare atentie atat in plan teoretic cat si in cel practic.

Marfa, adica bunul economic destinat schimbului, are o dubla insusire, si anume: utilitatea si valoarea economica. Daca primul factor reprezinta latura calitativa a marfurilor, valoarea defineste latura cantitativa, comuna tuturor marfurilor, ce permite masurarea si schimbul de echivalente.

Pentru analizele microeconomice, cel mai indicat termen este cel de utilitate economica, care exprima capacitatea de a se crea satisfactie prin folosirea bunurilor. In economia de piata principiul maximizarii satisfactiei consumatorului se transforma in principiul al maximizarii utilitatii.

In teoria economica se intalnesc doua optici diferite de abordare a utilitatii economice, si anume: conceptia obiectiva clasica (abordarea cardinala) si concep-tia subiectiva neoclasica (abordarea ordinala).