Relatia inarmare - dezarmare din perspectiva dezvoltarii actuale

Relatia inarmare - dezarmare din perspectiva dezvoltarii actuale

Una dintre dimensiunile cele mai complexe ale evolutiei economiei contemporane este cea militara; sub influenta unor multipli factori interni si internationali, economici si politici, productia militara si cheltuielile efectuate in scopuri militare au devenit componente notabile ale cresterii si dezvoltarii economice.

Se poate spune ca, in a doua jumatate a secolului al XX-lea dimensiunea militara a devenit o componenta endogena a cresterii economice in toata lumea. Ea este reflectata de volumul cheltuielilor militare, de ponderea acestora in bugetul tarii, de numarul fortelor armate, de dezvoltarea productiei de armament, de crearea unor baze militare pe teritorii straine, de consecintele economice, sociale, culturale, morale, etc., ale tuturor acestora.

In perioada imediata celui de-al doilea razboi mondial, in conditiile perioadei neatomice, Carta Natiunilor Unite preconiza ca membrii O.N.U. sa aloce cantitati minime de resurse pentru inarmare. Totodata, a fost imputernicita Adunarea Generala a O.N.U. sa urmareasca dezarmarea si reglementarea armamentelor. Consiliul de Securitate, la randul sau, urma sa elaboreze planuri concrete in vederea stabilirii unui sistem de control al armamentelor.

Asemenea prevederi pacifiste importante au fost consemnate in documente oficiale. Dar, la scurt timp dupa 1945 a fost efectuata prima experienta cu arma atomica in atmosfera, incepandu-se procesul istoric numit cursa inarmarilor, indeosebi a celei nucleare. Cursa inarmarilor, acumularile de armament, in principal nuclear, au atins cote de domeniul absurdului; s-a ajuns la asemenea forte de distrugere mai mult decat suficiente pentru nimicirea vietii pe corabia spatiala Terra.

Efectele cursei inarmarilor, ale militarizarii economiilor sunt:

a) o mare risipa (poate cea mai mare) de resurse naturale, umane si financiare;

b) deturnarea unei parti importante din potentialul tehnico-stiintific de la folosirea lui in scopul satisfacerii nevoilor normale ale oamenilor;

c) sursa majora de poluare a mediului inconjurator si de dezechilibru ecologic;

d) frana a cresterii economice, factor de diminuare a productivitatii muncii sociale;

e) o modalitate irationala de sacrificare a unor enorme posibilitati de solutionare a problemelor sociale;

f) o sursa de puternice presiuni inflationiste;

g) premisa a unor actiuni restrictive in calea cooperarii internationale etc.

Adesea se sustine ca sporirea cheltuielilor militare inseamna, in fapt, crearea de noi locuri de munca, ca reducerea bugetelor militare ar agrava problema ocuparii resurselor de munca. Daca se face apel la alternativa - investitii militare ori nimic sau tezaurizare -, atunci exista ceva adevarat in sustinerea de mai sus. Dar, daca se face comparatie intre investitiile militare si cele civile? Pe baza unor ample analize concrete, s-a ajuns la concluzia ca investitiile civile asigura mai multe locuri de munca comparativ cu cele militare. Se apreciaza in unele studii care se ocupa de reconversia productiei militare in productia civila, ca orientarea bugetelor militare ale tarilor ce au facut parte din cele doua blocuri militare spre economii civile ar putea duce la ocuparea tuturor somerilor din aceste tari.

Din cele aratate mai sus se desprind cel putin trei concluzii:

1. Iesirea din Epoca Risipei - definita astfel si datorita amplelor cheltuieli de resurse in scopuri militare - se intrepatrunde cu masuri de rationalizare in folosirea resurselor. In orice societate previzibila bine administrata, cercetarea si dezvoltarea vor trebui sa se ocupe de utilizarea optima a resurselor biofizice ale planetei, a energiei, a resurselor financiare si, mai presus de orice, a resurselor umane.

2. Multiplele probleme legate de cursa inarmarilor si dimensionarea rationala a cheltuielilor militare nu pot fi solutionate de mecanismele concurentiale de piata. In ceea ce priveste productia de armament, formarea pretului armelor, intocmirea bugetelor militare, toate acestea se inscriu la capitolul esec al pietelor. Deci, tranzitia la economia de piata are multiple noduri de incompatibilitate cu cursa inarmarilor.

3. Conceptul de dezvoltare social-economica durabila (viabila) integreaza in substanta lui toate aceste aspecte din perspectiva rezolvarii lor; nu din cea a agravarii, in continuare, a acestora. Toti cei care mizeaza pe acest concept, il definesc ca un alt tip de dezvoltare in care nu-si mai gasesc locul risipa de resurse, alocarea acestora pe baza altor criterii decat rationalitatea si eficienta economica. Confruntarea militara si razboaiele mondiale, indatorarea publica tot mai mare, angajarea veniturilor generatiilor viitoare in aceste scopuri sunt incompatibile cu dezvoltarea durabila.

Avand in vedere toate aceste aspecte ale dimensiunii militare a economiilor contemporane, dezarmarea trebuie apreciata intr-o perspectiva noua. Esenta noii optici consta in corelatia organica intre dezarmare (reducere treptata a dimensiunii militare) si dezvoltarea economico-sociala. Sub aspect teoretic, se ridica insa cateva probleme care par a fi, de nesurmontat, cum sunt:

- ajustarea si reconversia economiilor in conditiile reducerii sectorului militar;

- definirea reconversiei economiei militare in economie civila;

- costurile sociale ale reducerii cheltuielilor militare;

- orientarea si adaptarea personalului militar la noile conditii;

- reconversia intreprinderilor producatoare de armament etc.

In sensul trecerii la un nou tip de dezvoltare, o mare insemnatate are initiativa lansata de S.U.A. la inceputul anului 1994 sub denumirea 'Parteneriat pentru Pace'. Transpunerea in practica a noii strategii presupune accentuarea laturii preventive a diplomatiei, restabilirea si mentinerea pacii in toate zonele, consolidarea pacii dupa incetarea conflictelor, intensificarea cooperarii in spiritul acordurilor incheiate etc.

Dupa cum se stie, Romania a aderat si sustine cu consecventa programele ce decurg din initiativa 'Parteneriat pentru Pace'.