Gestiunea financiara pe termen lung

Gestiunea financiara pe termen lung

1 Gestiunea capitalurilor (Finantarea pe termen lung)

1.1 Notiuni generale privind capitalul intreprinderii

Notiunea de "capital" comporta multiple acceptiuni.

In sens economic, capitalul poate fi definit ca fiind acea categorie economica, exprimata sub forma de bani sau bunuri, destinata desfasurarii activitatilor economice, in urma carora se obtin alte bunuri si servicii, cu scopul de a obtine profit.

In sens financiar - contabil, capitalul se refera la acele elemente de pasiv (resurse) menite sa finanteze pe termen lung activele (utilitatile).

Legat de sensul financiar - contabil al capitalului, se mai intalnesc si urmatoarele notiuni, ca elemente componente ale capitalului:

Capital social

Capital propriu (patrimoniu net)

Capital imprumutat

Capital permanent

Capital de lucru (fond de rulment)

Capitalul social reprezinta totalitatea sumelor puse la dispozitia firmei, in mod permanent si definitiv, de catre proprietarii ei (actionari in cazul societatilor de capitaluri: SA, SCA / asociati in cadrul societatilor de persoane: SRL, SNC, SCS). Cum elementele de pasiv sunt grupate dupa criteriul exigibilitatii (scadentei), capitalul social este neexigibil. Ca volum, acesta este format atat din sumele puse la dispozitie de actionari/asociati la constituirea societatii, cat si din majorarile ulterioare de capital (aporturi in numerar sau in natura, conversia obligatiunilor in actiuni - titlurile cu angajare de credit sunt convertite in titluri cu angajare de capital, incorporarea rezervelor, profitului nerepartizat si fuziunea prin absorbtie - preluarea elementelor patrimoniale ale firmei absorbite). Marimea capitalului social este reglementata prin lege, putand avea valoarea minima de 2.500 RON pentru societatile de capitaluri si 200 RON pentru societatile de persoane.

Capitalul propriu (patrimoniul net) reprezinta acea parte a capitalului care nu este exigibila (nu are scadenta de rambursare, nu trebuie rambursata). Capitalul propriu include capitalul social si mai cuprinde, pe langa acesta, rezervele, rezultatul reportat si rezultatul exercitiului. Capitalul propriu poate avea si o valoare negativa atunci cand rezultatul reportat sau cel al exercitiului este pierdere, aceasta nefiind acoperita pe baza capitalului social si rezervelor. Capitalul propriu negativ denota o stare de vulnerabilitate a intreprinderii, aceasta aflandu-se intr-o situatie prefalimentara.

Capitalul imprumutat reprezinta acea parte a capitalului, care este exigibila, dar care are o scadenta de rambursare mai mare de 1 an. El poate proveni din imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, credite pe termen mediu si lung, leasinguri financiare.

Capitalul permanent reprezinta capitalul aflat la dispozitia intreprinderii pe o perioada mai mare de 1 an si se compune din capitalul propriu si capitalul imprumutat.

Capitalul de lucru (fondul de rulment) reprezinta acea parte a capitalului permanent, care nu a fost imobilizata in active stabile, si care va fi "rulata" in cadrul ciclului de exploatare. Capitalul de lucru vizeaza excedentul capitalurilor permanente peste activele imobilizate nete.

Unii autori includ in categoria "capitalurilor" doar resursele menite a finanta intreprinderea pe o perioada mai mare de 1 an, pe cand altii, prin extrapolare, asimileaza structurii "capitaluri" toate resursele, indiferent de durata lor de alocare.

Elementele capitalului pot fi redate intr-o maniera foarte sugestiva astfel:

1.2 Surse de procurare a capitalului intreprinderii

1.2.1 Tipologia surselor de procurare a capitalului

Orice intreprindere are nevoie de capital:

In vederea infiintarii;

In vederea dezvoltarii, expansiunii.

Sursele de procurare a capitalului comporta un tratament distict daca este vorba despre infiintarea unei intreprinderi sau despre dezvoltarea (expansiunea) uneia deja existente.

La infiintare, sursele difera in functie de:

Natura proprietatii: publica, privata;

Forma de organizare a intreprinderii: SNC, SCS, SCA, SA, SRL;

Provenienta: interne tarii (nationale), externe tarii (internationale).

La dezvoltare (expansiune), sursele pot fi:

Proprii intreprinderii

Externe intreprinderii

Sursele proprii pot fi:

Surse proprii interne

Surse proprii externe

Sursele proprii interne se refera la:

Acea parte din profitul intreprinderii care este lasata la dispozitia ei pentru dezvoltare (autofinantare). (In ideea in care se prefigureaza o rata ridicata de rentabilitate pentru reinvestire, actionarii renunta la dividente in vederea dezvoltarii intreprinderii. Intreprinderea mai dezvoltata - posibilitatea obtinerii unor dividende mai mari pe viitor.)

Volumul brut al numerarului generat de operatiunile intreprinderii;

Vanzarea unor active fixe;

Vanzarea unor stocuri peste valoarea contabila.

Sursele proprii externe se refera la:

Asocieri / participari la capital social;

Emiterea de noi actiuni. (Sunt surse proprii pentru ca nu sunt exigibile, nu trebuie rambursate, sunt externe deoarece presupun intrari de bani din exteriorul intreprinderii.)

Sursele externe sunt:

Credite bancare pe termen lung;

Imprumuturi obligatare;

Leasing (credit - bail).

1.2.2 Surse proprii de procurare a capitalului intreprinderii

Autofinantarea (Sursele proprii interne)

Autofinantarea reprezinta surplusul monetar degajat de intreprindere din activitatea sa si folosit pentru finantarea dezvoltarii sale ulterioare. Autofinantarea reprezinta cea mai raspandita forma de finantare. Toate firmele folosesc aceasta sursa de finantare intr-o mai mica sau mai mare masura. Pentru multe dintre ele, autofinantarea este singura sursa de finantare.

Avantajele autofinantarii

Mijloc sigur de finantare, sursa independenta si stabila de fonduri. Astfel, exista o legatura intre autofinantare si autonomia intreprinderii. Autonomia este corelata si cu celelalte surse proprii, cum ar fi cresterile de capital social, dar este foarte putin probabil ca, o intreprindere cu o autofinantare insuficienta sa obtina capital suplimentar de la actionarii existenti sau sa atraga noi actionari.

Fundamentul obtinerii finantarii externe. Autofinantarea este un indicator fundamental luat in considerare cand acestea acorda credite. Se calculeaza raportul Datorii pe termen mediu si lung/Autofinantare. Daca raportul este mai mic decat 2 → rambursarea datoriilor pe termen mediu si lung in mai putin de 2 ani → capacitate buna de rambursare a acestor datorii. Daca raportul este mai mare decat 3 → rambursarea datoriilor pe termen mediu si lung in mai mult de 3 ani → capacitate slaba de rambursare a acestor datorii.

Instrument de crestere a capacitatii de rambursare a imprumuturilor contractate de catre intreprindere si de masura a riscului asumat de institutiile financiare creditoare.

Componentele autofinantarii

Autofinantarea de mentinere reprezinta resursele necesare reconstituirii capitalurilor angajate permanent in activitatea firmei - se constituie pe baza amortizarilor, provizioanelor si ajustarilor pentru depreciere.

Autofinantarea de crestere (neta) reprezinta excedentul de resurse dupa reconstituirea capitalurilor angajate permanent in activitatea firmei - se constituie pe baza profitului ramas pentru reinvestire dupa distribuirea dividendelor.

Costul autofinantarii

Aparent, autofinantarea este gratuita. Cum ea este constituita din profitul reinvestit, costul ei este costul profitului reinvestit. Reinvestirea profitului → renuntarea de catre actionari la acesta → ar fi putut investi in actiuni, obligatiuni sau ar fi putut face depozite bancare → necesitatea ca intreprinderea sa asigure pentru acest profit reinvestit un castig cel putin egal cu castigul obtinut de actionari folosind in alt mod banii.

Asocierea/participarea la capital social (Sursele proprii externe)

In functie de natura intreprinderii, asocierile la capital pot fi:

Participari cu parti sociale: societati de persoane: SNC, SCS, SRL;

Participari cu actiuni: societati de persoane: SCA, SA.

La societatile pe actiuni, cresterea de capital presupune emisiunea de noi actiuni.

Actiunea este un titlu cu angajare de capital si reprezinta cantitatea de participare a detinatorului ei la capitalul societatii emitente.

Detinatorul are calitatea de actionar si dreptul la o parte din profit direct proportionala cu partea din capital detinuta.

Actiunile sunt nerambursabile si confera venituri variabile in functie de beneficiul exercitiului, venituri denumite dividende.

Actiunile se emit la un pret de emisiune plasat intre valoarea nominala si cursul bursier.

Pretul de emisiune este plasat peste valoarea nominala deoarece firma isi propune sa isi recupereze cel putin sumele aferente conferirii dreptului de proprietate noilor actionari. Pretul de emisiune este plasat sub cursul bursier pentru a atrage potentialii actionari.

Vechii actionari sunt protejati prin conferirea drepturilor preferentiale de subscriere (DS-uri) care acopera pierderea teoretica suportata de acestia.

Ca modificari patrimoniale generate, cresc lichiditatile din activ si capitalul social din pasiv.

Avantaje conferite de finantarea pe baza unei noi emisiuni de actiuni:

Nu obliga firma la plati periodice fixe;

Presupune costuri reduse si este operativa;

Protejeaza lichiditatile firmei prin lipsa obligativitatii de a distribui dividende.

Dezvantaje conferite de finantarea pe baza unei noi emisiuni de actiuni:

Dilutia controlului fiecarui actionar vechi;

Distribuirea de dividende mai multor actionari;

Scaderea cursului bursier al actiunilor;

Nedeductibilitatea fiscala a dividendelor.

1.2.3 Surse externe de procurare a capitalului intreprinderii

Imprumuturile obligatare

Reprezinta o forma deosebita de finantare externa, bazata pe emisiunea si vanzarea publica a obligatiunilor.

Obligatiunea este un titlu cu angajare de credit reprezentata printr-o plata pe termen lung din partea intreprinderii emitente.

Obligatiunile sunt rambursabile si purtatoare de venituri fixe numite dobanzi.

Avantaje conferite de finantarea pe baza unui imprumut obligatar:

Datoriile se limiteaza la plata dobanzii fixe (venitului fix);

Se evita dilutia controlului actionarilor;

Deductibilitatea fiscala a dobanzii platite;

Dezvantaje conferite de finantarea pe baza unui imprumut obligatar:

Plata dobanzii (venitului fix) se face la scadente fixe si afecteaza lichiditatile firmei;

Dobanzile de plata (venitul fix) sunt cheltuieli fixe care pot afecta marimea profitului;

Creste costul datoriilor, deci scade autonomia financiara a intreprinderii.

Procurarea capitalului prin emisiuni de actiuni sau obligatiuni prezinta similitudini si diferentieri, care pot fi redate astfel:

Actiuni vs Obligatiuni

Avantaje/dezavantaje din punct de vedere al finantarii

Creditele bancare pe termen mediu si lung

Reprezinta cea mai frecventa sursa externa de finantare, fiind accesibila tuturor intreprinderilor, indiferent de forma de organizare.

Creditul bancar reprezinta suma de bani avansata de catre o societate bancara sau de catre o institutie financiara de credit unui agent economic, persoana fizica sau juridica, in schimbul promisiunii de rambursare a acestei sume la scadenta si platii unei dobanzi.

Avantaje conferite de finantarea pe baza unui credit bancar pe termen mediu sau lung:

Deductibilitatea fiscala a dobanzii;

Nu apare dilutia controlului actionarilor;

Este accesibila si altor societati decat celor pe actiuni.

Dezvantaje conferite de finantarea pe baza unui credit bancar pe termen mediu sau lung:

Rambursarea la o scadenta fixa;

Obligativitatea platii dobanzii indiferent de rezultatele intreprinderii;

Procedura indelungata, anevoioasa de obtinere a creditelor;

Incertitudine privitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor detinute (care au fost aduse ca garantii) in cazul unor esecuri.

Legat de finantarea pe baza de credite bancare, se remarca conceptele de capacitate de indatorare si efect de indatorare.

Capacitatea de indatorare reprezinta posibilitatea unei intreprinderi de a primi credite care sa fie garantate si a caror rambursare, inclusiv plata dobanzilor sa nu creeze greutati financiare de nesuportat.

Capacitatea de indatorare se exprima prin intermediul a doi indicatori, calculat fiecare dupa cate doua relatii, valorile obtinute fiind necesar sa respecte normele uzuale impuse de catre banci:

Coeficientul indatorarii globale - reda masura indatorarii totale a intreprinderii:

≤ = 66%

(datoriile totale trebuie sa reprezinte

maximum 66% din pasivul total)

≤ = 200%

(datoriile totale trebuie sa reprezinte

maximum 200% din capitalurile proprii)

Coeficientul indatorarii la termen - reda masura indatorarii pe termen mediu si lung a intreprinderii:

≤ = 50%

(datoriile la termen trebuie sa reprezinte

maximum 50% din capitalurile permanente)

≤1 = 100%

(datoriile la termen trebuie sa reprezinte

maximum 100% din capitalurile proprii)

Efectul de indatorare reprezinta rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care il obtine o intreprindere in urma folosirii creditului contractat sub forma de capital.

Efectul de indatorare se exprima comparand rentabilitatea capitalului () cu costul acestuia (rata dobanzii) () :

Efectul de indatorare poate fi:

Pozitiv >0 ↔ > ↔ favorabil

Negativ <0 ↔ < ↔ nefavorabil

Exemplu:

O intreprindere prezinta urmatoarea structura a elementelor de pasiv: capital social compus din 900 parti sociale cu o valoare nominala de 8,5 RON/actiune, rezerve statutare 900 RON, rezultatul exercitiului (pierdere) 200 RON, datorii pe termen lung (la termen) 4.000 RON, datorii catre bugetul de stat 300 RON, furnizori 4.000 RON, clienti creditori 2.000 RON.

a)      Calculati indicatorii ce exprima capacitatea de indatorare si verificati respectarea normelor uzuale bancare.

b)     Stabiliti capacitatea de indatorare maxima (valoarea maxima a datoriilor totale) si divizarea creditului (cat mai poate contracta pe termen lung si cat pe termen scurt) (2 moduri).

Capital social = 900 parti sociale * 8,5 RON/parte =

= 7.650 RON

Capital propriu = Capital social + Rezerve statutare + Rezultatul exercitiului (pierdere) =

= 7.650 RON + 900 RON - 200 RON = 8.350 RON

Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen lung (la termen) =

= 8.350 RON + 4.000 RON = 12.350 RON

Datorii pe termen scurt = Datorii catre bugetul de stat + Furnizori + Clienti creditori =

= 300 RON + 4.000 RON + 2.000 RON = 6.300 RON

Datorii totale = Datorii pe termen lung (la termen) + Datorii pe termen scurt =

= 4.000 RON + 6.300 RON = 10.300 RON

Pasiv total = Capital permanent + Datorii pe termen scurt =

= 12.350 RON + 6.300 RON = 18.650 RON

a)    

Coeficientul indatorarii globale

Coeficientul indatorarii la termen

Intrucat cei doi coeficienti respecta normele uzuale bancare, intreprinderea are capacitate de indatorare.

b)      

Metoda I

Coeficientul indatorarii globale

Intreprinderea mai poate contracta

16.700 RON - 10.300 RON = 6.400 RON

Coeficientul indatorarii la termen

Intreprinderea mai poate contracta

8.350 RON - 4.000 RON = 4.350 RON

Deci, intreprinderea mai poate contracta 6.400 RON din care:

4.350 RON pe termen lung (la termen)

2.050 RON pe termen scurt.

Metoda II

Coeficientul indatorarii globale

Intreprinderea mai poate contracta

16.700 RON - 10.300 RON = 6.400 RON

Coeficientul indatorarii la termen

Intreprinderea mai poate contracta

8.350 RON - 4.000 RON = 4.350 RON

Deci, intreprinderea mai poate contracta 6.400 RON din care:

4.350 RON pe termen lung (la termen)

2.050 RON pe termen scurt.

Exemplu:

O intreprindere prezinta urmatoarea situatie: capital social compus din 300 de actiuni, cu o valoare nominala de 11 RON/actiune, rezerve statutare 900 RON, rezultatul exercitiului (profit) 800 RON, datorii totale (capital imprumutat) 500 RON, rentabilitatea economica a capitalului 10%, rata dobanzii 7%.

a)      Calculati efectul de indatorare.

b)     Comentati rezultatul obtinut.

Capital social = 300 actiuni * 11 RON/actiune =

= 300 RON

Capital propriu = Capital social + Rezerve statutare + Rezultatul exercitiului (profit) =

= 300 RON + 900 RON + 800 RON = 5.000 RON

a)      

=

Cum rentabilitatea economica este superioara ratei dobanzii, se obtine un efect de indatorare pozitiv, favorabil contractarii creditului de catre societate.

b)    

Interpretarea rezultatelor obtinute presupune calculul profitului obtinut doar pe baza capitalului propriu detinut, calculul profitului obtinut prin utilizarea atat a capitalului propriu detinut, cat si pe baza capitalului imprumutat (datoriilor), determinarea variatiei profitului, a noii rentabilitati si compararea cu cea initiala.

Profit = Capital propriu * =

= 5.000 RON * 10% = 500 RON

Profit = [(Capital propriu + Capital imprumutat)* ] - - (Capital imprumutat* ) =

= [(5.000 RON + 500 RON)*10%] - (500 RON*7%) = = 850 RON - 245 RON =

= 605 RON

∆ Profit = Profit - Profit = 605 RON - 500 RON =

= 105 RON

Profit = Capital propriu *

=

∆ = - = 12,1% - 10% = 2,1%

Profitul obtinut in conditiile necontractarii creditului ar fi de 500 RON, in timp ce, daca acesta s-ar contracta, ar avea o valoare de 605 RON. Diferenta de profit ar fi de 105 RON in plus.

Astfel, contractarea creditului produce o crestere a rentabilitatii de 2,1 procente, de la 10% la 12,1%.

Leasingul (credit bail - ul)

Reprezinta o forma de finantare externa, care are caracteristici comune contractelor de inchiriere, de creditare bancara si de cumparare cu plata in rate.

In leasing sunt implicate astfel trei parti: furnizorul, societatea de leasing (finantatorul, locatorul), care are rol de intermediar si utilizatorul (beneficiarul, locatarul).

Leasingul se prezinta sub trei forme:

Leasingul financiar este operatiunea prin care societatea de leasing (finantatorul, locatorul) transmite utilizatorului (beneficiarului, locatarului), contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, dreptul de proprietate si folosinta a bunului care face obiectul contractului de leasing. In acest caz, utilizatorul (beneficiarul, locatarul) devine proprietarul bunului care face obiectul contractului dupa momentul incheierii acestuia. Acesta plateste societatii de leasing (finantatorului, locatorului), in transe egale, la intervale de timp fixe, rata de leasing (redeventa) ce reprezinta cota parte din valoarea de intrare a bunului plus dobanda de leasing. In momentul expirarii contractului utilizatorul (beneficiarul, locatarul) este obligat sa achizitioneze bunul de la societatea de leasing (finantator, locator), platind acesteia valoarea reziduala. Leasingul financiar prezinta similitudini cu creditul bancar si ar putea fi redat schematic astfel:

Leasingul operational este operatiunea prin care societatea de leasing (finantatorul, locatorul) transmite utilizatorului (beneficiarului, locatarului), contra unei plati lunare, denumita rata de leasing, dreptul de folosinta a bunului care face obiectul contractului de leasing. In acest caz, utilizatorul (beneficiarul, locatarul) nu devine proprietarul bunului care face obiectul contractului dupa momentul incheierii acestuia, folosindu-l in regim de inchiriere pe parcursul derularii contractului. Acesta plateste societatii de leasing (finantatorului, locatorului) lunar rata de leasing (redeventa), care este o chirie si reprezinta amortizarea lunara a bunului care face obiectul contractului plus un beneficiu procentual (un fel de dobanda). In momentul expirarii contractului utilizatorul (beneficiarul, locatarul) poate opta daca sa achizitioneze sau nu bunul de la societatea de leasing (finantator, locator). Daca se hotaraste sa il achizitioneze, primeste si dreptul de proprietate asupra bunului platind societatii de leasing (finantatorului, locatorului) valoarea reziduala. Leasingul operational prezinta similitudini cu chiria (inchirierea) si ar putea fi redat schematic astfel:

Leasback-ul este o forma mai speciala de leasing prin care o firma, aflata in deficit de lichiditati, isi vinde activele imobilizate societatii de leasing, pe care, dupa expirarea contractului le rascumpara. Astfel, leasback-ul reprezinta o alternativa la creditul ipotecar.

1.2.4 Costul surselor de procurare a capitalului

Capitalul intreprinderii este divizat in capitalul propriu si capitalul imprumutat (datoriile totale). Atat la baza capitalurilor proprii, cat si la baza capitalurilor imprumutate stau diverse surse de procurare a capitalului (autofinantare, emisiune de actiuni, emisiune de obligatiuni, credite bancare, leasing), fiecare dintre acestea fiind purtatoare de costuri. Astfel, costul capitalurilor intreprinderii nu este o marime omogena, ci difera de la un tip de capital la altul, de la un profil de activitate la altul. Costul capitalurilor comporta doua componenete:

Costul capitalurilor proprii, reflecta rata de rentabilitate minima solicitata de catre proprietarii intreprinderii (actionari, asociati), la care ar putea cumpara titlurile acelei intreprinderi.

Costul capitalurilor imprumutate, reflecta rata de rentabilitate minima solicitata de catre creditorii intreprinderii (cumparatori de obligatiuni, banci, societati de leasing), pentru ca riscul acordarii de fonduri rambursabile intreprinderii sa fie acoperit.

Costul capitalurilor intreprinderii reprezinta media ponderata a costului de piata al surselor de procurare a capitalului (surse proprii pentru procurarea de capitaluri proprii si surse externe pentru procurarea de capitaluri imprumutate).

Costul capitalurilor proprii

Costul capitalului propriu reprezinta rata rentabilitatii ceruta de actionarii intreprinderii, care sa remunereze investitia lor in firma respectiva. Semnificative in acest sens sunt marimea profitului viitor si hotararile Adunarii Generale a Actionarilor cu privire partea din profitul net care va fi distribuita sub forma de dividende.

Costul capitalurilor proprii nu poate fi determinat in valori exacte, ci doar in termeni estimativi intrucat exista dificultati care vizeaza: caracterul aleator al profitului viitor sau caracterul aleator al partii din profitul net distribuita sub forma de dividende.

Astfel, in cea mai mare parte a situatiilor, se utilizeaza procedeul dividendelor constante (modelul Gordon - Shapiro), care determina costul capitalului propriu astfel:

Acest model prezinta insa o serie de limite cum ar fi::

estimarea ratei de crestere a dividendului/actiune;

modalitatea de plata efectiva a dividendului, care poate fi facuta si altfel decat anual (semestrial, trimestrial);

existenta unui decalaj de timp intre momentul la care se calculeaza costului capitalului propriu si momentul platii urmatorului dividend.

Costul capitalurilor imprumutate (datoriilor totale)

Capitalurile imprumutate (datoriile totale) reprezinta cealalta categorie de capitaluri care descriu structura financiara a unei intreprinderi. Problema care se ridica in privinta capitalurilor imprumutate este aceea a alegerii ponderii maxime in structura capitalului intreprinderii, luand in considerare o serie de factori de influenta, printre care amintim riscul de solvabilitate, riscul de faliment, beneficiile fiscale aferente, conditiile de creditare.

In vederea determinarii costului capitalurilor imprumutate se utilizeaza procedeul dobanzii care comport doua variante:

Dobanda simpla, care vizeaza intervale de plata de pana la maxim 1 an, neintervenind procesul de capitalizare (de aplicare a dobanzii la dobanda) si care se determina astfel:

Aceasta poate fi determinata si in urmatoarele variante:

Semestriala

Trimestriala

Lunara

Zilnica

Dobanda compusa, care vizeaza intervale de plata de peste 1 an, intervenind procesul de capitalizare (de aplicare a dobanzii la dobanda) si care se determina astfel:

Costul mediu ponderat al capitalului

Costul capitalului total al intreprinderii, bazat atat pe capitaluri proprii (surse proprii), cat si pe capitaluri imprumutate (surse externe) poate fi determinat astfel:

Exemplu:

O intreprindere prezinta uratoarea structura a capitalului

a)      Cunoscand faptul ca intreprinderea este cotata la bursa, ultimul dividend pe actiune platit a fost de 15 RON, cursul bursier al unei actiuni este de 50 RON, iar rata de crestere a dividendului presupusa constanta este de 5%, determinati costul capitalurilor proprii.

b)     Cunoscand faptul ca respectivul credit bancar pe 3 ani are o rata a dobanzii de 10% pe an, dobanda platindu-se la sfarsit si capitalizandu-se, determinati costul acestuia.

c)      Cunoscand faptul ca respectivul credit bancar pe 6 luni are o rata a dobanzii de 20%, dobanda platindu-se la sfarsit si necapitalizandu-se, determinati costul acestuia.

a)     

b)

c)

Exemplu:

O intreprindere prezinta uratoarea situatie a capitalului

Determinati costul mediu ponderat al capitalului exprimat procentual.

1.3 Alegerea structurii financiare optime a capitalului intreprinderii

Alegerea unei anumite surse de finantare va influenta in mod direct structura financiara a capitalului intreprinderii.

Structura financiara reprezinta configuratia pasivului bilantier, combinarea diferitelor surse de procurare a capitalului.

Problematica structurii financiare se limiteaza la stabilirea ponderii optime a capitalului propriu si a celui imprumutat.

Potrivit teoriilor clasice, structura financiara optima a capitalului, era cea care minimiza costul acestuia. Intotdeauna, cand se pune problema alegerii structurii financiare optime a capitalului, se studiaza sursele de finantare si, implicit, costul presupus de fiecare in parte.

Potrivit teoriilor Modigliani - Miller, structura financiara a intreprinderii nu influenteaza nici costul capitalului, nici valoarea acesteia. Potrivit teoriilor profesorilor Franco Modigliani si Merton Miller, costul capitalului si valoarea intreprinderii sunt independente de structura financiara a capitalurilor sale. Acestia au publicat, in anul 1958, ceea ce urma sa fie numit "cel mai important articol financiar scris vreodata", fiind recompensati cu Premiul Nobel.

Acestia, in formularea teoriei lor, pornesc de la niste ipoteze, unele nerealiste:

Nu exista costuri de intermediere a imprumuturilor; (exista intotdeauna astfel de costuri)

Persoanele juridice pot lua imprumuturi in conditii identice cu cele fizice; (exista anumiti parametrii de creditare pentru persoanele fizice si alti parametrii pentru cele juridice)

Creditele sunt neriscante, indiferent de volumul lor; (cu cat sunt mai mari ca volum, cu atat riscul este mai ridicat si garantiile fiind mai mari; riscul de faliment creste pe masura ce scade autonomia financiara)

Marimea profitului din exploatare nu influenteaza capacitatea de imprumut a firmelor. (posibilitatea unei firme de a primi credite este in mod direct conditionata de volumul profitului obtinut → profit mare → parte mare aferenta reinvestirii → cresterea surselor de procurare a capitalului - autofinantarea)

Cu alte cuvinte, alegerea structurii financiare influenteaza in mod direct si costul capitalului si valoarea intreprinderii.

Nu s-a ajuns la un model optim de structura financiara a capitalului intreprinderii, insa este foarte important un studiu atent al avantajelor si dezavantajelor conferite de sursele proprii si de cele externe de procurare a capitalului, structura financiara apropiata de optim fiind specifica fiecarei intreprinderi in parte.

Ambele categorii de surse de finantare comporta atat avantaje cat si dezavantaje, iar optimul difera pentru fiecare intreprindere, apropierea de acesta depinzand foarte mult de cunostintele si abilitatea managementului acesteia care va trebui sa "cantareasca" atent avantajele si dezavantajele ce rezida din fiecare sursa de finantare in parte.