Riscul de exploatare

Riscul de exploatare este caracteristic activitatii productive si comerciale a unei intreprinderi, modul sau de manifestare avand drept rezultat variabilitatrea rezultatului exploatarii, ca efect al modificarii conditiilor economice din mediul in care actioneaza intreprinderea.

Riscul de exploatare reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost la variatia conditiilor de mediu, incapacitate care va avea drept consecinta reducerea profitului din exploatare sau chiar inregistrarea de pierderi.

Activitatea de exploatare a intreprinderii se realizeaza intr-un mediu in care singura variabila constanta este schimbarea si poate aduce o serie de influente asupra activitatii, si anume:

modificarea preturilor de achizitie sau de desfacere;

accentuarea concurentei;

presiuni salariale;

inovatii tehnice si tehnologice, etc.

Actiunea factorilor de mediu poate contribui la reducerea nivelului de rentabilitate al intreprinderii. Riscul ca aceasta sa devina nerentabila, pe un termen scurt sau lung, este cu atat mai mare cu cat intreprinderea este mai sensibila la interactiunea cu mediul.

Riscul de exploatare este urmarit cu interes de doua categorii de participanti:

managementul intreprinderii, care este interesat de asigurarea unui nivel al riscului care sa determine maximizarea profitului si maximizarea averii actionarilor;

investitorii externi, care sunt interesati de un plasament cat mai bun al capitalului, plasament care va aduce satisfactie atunci cand se asigura un nivel scontat de retribuire a capitalului investit la un grad de risc pe care posesorii de capital externi sunt dispusi sa si-l asume.

Cuantificarea nivelului riscului de exploatare se poate realiza utilizand metoda pragului de rentabilitate sau punctului critic si metoda elasticitatii rezultatului exploatarii (levierul exploatarii).

Desi aceste doua metode folosesc procedee distincte de masurare a riscului de exploatare, rezultatele obtinute se completeaza conducand la o cat mai buna cuantificare si interpretare a actiunii riscului de exploatare.

Analiza punctului critic

Riscul depinde nu numai de pret de vanzare, cost, cifra de afaceri. Riscul de exploatare este dependent de incertitudinea randamentului activitatii de productie a intreprinderii si de evolutia raportului dintre cheltuielile fixe si cheltuielile variabile.

Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli care au un nivel constant, indiferent de volumul productiei, in categoria acestora intra cheltuielile generale, o parte din cheltuielile comune si alte cheltuieli. Ele sunt angajate in scopul functionarii normale a intreprinderii, fiind platite chiar in absenta cifrei de afaceri.

Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli direct proportionale cu nivelul productiei. In aceasta categorie intra consumurile de materii prime, materiale directe, salariile personalului direct productiv.

Pe termen lung toate cheltuielile sunt variabile, numai intr-o abordare pe termen scurt se pot delimita cheltuieli fixe si variabile.

Punctul critic sau pragul de rentabilitate reprezinta nivelul de activitate care absoarbe in totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, rezultatul fiind nul.

Punctul critic denumit si punctul mort reflecta nivelul minim de activitate pe care trebuie sa-l atinga intreprinderea pentru a nu inregistra nici profit si nici pierdere.

Riscul economic este proportional cu nivelul punctului critic. Cu cat nivelul pragului de rentabilitate va fi mai redus, cu atat riscul economic va fi mai scazut.

Determinarea pragului de rentabilitate sau punctului de echilibru se poate realiza, dupa caz, in unitati fizice, calorice sau in numar de zile, pentru un singur produs sau pentru intreaga activitate a intreprinderii.

In punctul critic cifra de afaceri este intotdeauna egala cu costurile totale determinate ca suma a costurilor fixe si variabile, astfel:

CA = CT = CF + CV

in care:

CA = cifra de afaceri in punctul critic;

CT = cheltuieli totale;

CF = cheltuieli fixe;

CV = cheltuieli variabile.

In intreprinderile monoproductive, pragul de rentabilitate in unitati fizice se determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v) in raport cu cresterea volumului productiei. Indiferent de volumul fizic al productiei vandute (Q), cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind in schimb volumul total al acestora (CV).

CV = Q x v

Pornind de la ipoteza constantei pretului unitar de vanzare (p), indiferent de volumul produselor fizice vandute (Q) se poate obtine relatia:

CA = Q x p

Piata absoarbe productia la acelasi pret.

Pornind de la aceste considerente punctul critic se poate determina astfel:

CA = CT

CA = CF + CV

Q x p = CF + Q x v

Q x p - Q x v = CF Þ

unde:

volumul fizic al productiei vandute pentru a atinge punctul

critic;

Graficul ofera managerului posibilitatea de a analiza stabilitatea profitului.

Costuri si CA = p x Q

cifra de afaceri

CT = CV + CT

CV = v x Q

CF

Q

Fig 7.1.1 Reprezentarea grafica a punctului critic.

Variabilitatea profitului este cu atat mai mare cu cat intreprinderea este mai aproape de punctul sau critic. Cand cifra de afaceri se plaseaza in vecinatatea punctului critic, o mica variatia a cifrei de afaceri determina a mare variatia a profitului.

In cazul in care Q<, cheltuielile depasesc cifra de afaceri, iar intreprinderea inregistreaza pierdere.

In situatia in care Q>, cheltuielile sunt compensate de un nivel de activitate suficient de mare pentru a degaja profit. Cu cat productia este mai mare in raport cu punctul critic, cu atat mai mult profitul va sporii, ingloband marjele unitare brute aferente vanzarilor suplimentare.

Pentru a determina punctul critic in unitati valorice, in intreprinderile monoproductive, se inmulteste pragul de rentabilitate in volum () cu pretul de vanzare unitar (p):

CA

Se poate determina volumul de productie, in unitati fizice si valorice necesara a fi realizata pentru atingerea unui anumit volum al profitului. Relatia de determinare a productiei in punctul critic este urmatoarea:

Pentru procesul decizional o importanta deosebita o prezinta determinarea punctului critic exprimat in zile, indicatcare exprima data calendaristica la care nu se inregistreaza nici profit si nici pierdere. Punctul critic exprimat in zile se poate stabili luand in considerare o cifra de afaceri relativ constanta.

in care:

P= punctul critic exprimat in zile;

CA = cifra de afaceri in punctul critic;

CA = cifra de afaceri realizata sau prognozata a se realiza.

Analiza pe baza punctului de echilibru ofera avantaje, dar prezinta si cateva limite.

Printre avantajele oferite de analiza punctului critic se pot enumera:

stabilirea nivelului de activitate minimal necesar pentru a nu inregistra pierderi;

calculul productiei necesare a fi realizate pentru a antrena un anumit nivel al profitului;

ilustrarea corelatiei dintre dinamica productiei si dinamica cheltuielilor;

posibilitatea de a evidentia sub diferite ipostaze anticiparea profitului;

determinarea gradului de utilizare a capacitatii de productie, in corelatie cu un anumit volum al profitului degajat, etc.

Printre limitele antrenate de analiza punctului critic se pot enumera:

metoda presupune o cerere nelimitata, la un pret fix;

analiza punctului de echilibru ia in calcul o relatie liniara intre costuri si cifra de afaceri;

orizontul luat in considerarea este unul pe termen scurt;

nu tine seama de modificarea structurii productiei.

Coeficientul efectului de parghie a exploatarii (levierul exploatarii)

Levierul exploatarii reflecta gradul de sensibilitate a rezultatului exploatarii la variatia volumului de activitate, respectiv acel rezultat marginal care se realizeaza prin reducerea sau sporirea volumului de activitate.

Gradul de reactie a rezultatului exploatarii la variatia volumului de activitate se poate determina cu ajutorul coeficientului de elasticitate (e) calculat dupa formula de mai jos:

unde :

Q = volumul productiei fizice ;

P = pretul unitar ;

CV = costul variabil unitar

Coeficientul efectului de parghie a exploatarii permite interpretarea marimii riscului de exploatare astfel:

un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate (e > 11) exprima o sensibilitate sporita a rezultatului exploatarii la variatia volumului de activitate, iar in conditiile in care intreprinderea se plaseaza in apropierea pragului de rentabilitate riscul ca ea sa inregistreze pierdere sub influenta factorilor de mediu este foarte mare;

un nivel redus al coeficientului de elasticitate (e < 6) exprima o multiplicare mai lenta a rezultatului exploatarii in acelasi timp cu sporirea volumului de activitate, insa aceasta reactie asigura intreprinderii un timp de actiune mai mare la modificarea exploatare mai scazut.

Pragul de rentabilitate si coeficientul efectului de parghie a exploatarii ca metode de masurare a riscului de exploatare scot in relief doua legaturi importante.

Prima legatura rezida din faptul ca atunci cand pragul de rentabilitate se afla la un nivel ridicat se va asigura un nivel sporit al coeficientului efectului de parghie a exploatarii si invers.

Aceasta legatura deriva din structurarea cheltuielilor in fixe si variabile. Pragul de rentabilitate se situeaza la un nivel ridicat, iar sensibilitatea profitului este mai mare atunci cand exista o importanta relativa a cheltuielilor fixe mai mare in raport cu cele variabile (asupra activitatii desfasurata isi pune amprenta intr-o masura mai mare cadenta tehnologica, decat forta de munca). Pragul de rentabilitate inregistreaza un nivel moderat, iar sensibilitatea profitului este redusa atunci cand exista o importanta relativa a cheltuielilor fixe mai mica in raport cu cele variabile.

A doua legatura priveste corelatia care exista intre nivelul

coeficientului de elasticitate si pozitia volumului de activitate realizat sau previzionat fata de pragul de rentabilitate.

In apropierea pragului de rentabilitate al exploatarii sensibilitatea profitului este mai mare, iar riscul de exploatare ridicat.

Cu cat volumul de activitate al intreprinderii se indeparteaza de pragul de rentabilitate cu atat sensibilitatea profitului este mai scazuta si riscul de exploatare mai redus.