Pregatirea informatiei contabile pentru analiza financiara

Analiza statica a echilibrului financiar, pe baza bilantului contabil, constituie o componenta traditionala a analizei financiare. Ea furnizeaza raspunsuri cu privire la urmatoarele probleme considerate a fi esentiale pentru aprecierea conditiilor echilibrului financiar:

structura patrimoniului si evolutia sa in timp;

corelatia lichiditate-solvabilitate;

gradul de adecvare al compozitiei resurselor intreprinderii la utilizarile pe care acesta le finanteaza.

Bilantul reprezinta raspunsul la urmatoarele intrebari pentru 

managerul financiar:

Ce dimensiune are averea neta?

Care este natura activelor?

Cum au fost obtinute?

Este compania rentabila din punct de vedere al vanzarilor?

Desi bilantul contabil exprima fidel marimea patrimoniului unei intreprinderi, el arata imaginea averii actionarilor inregistrata de contabilitate si care poate fi diferita, comparativ cu valoarea de piata a acesteia. Marimea reala a patrimoniului aflat in exploatare poate suferi corectii in functie de diminuarea sau majorarea valorii unor bunuri economice ale firmei pana la nivelul valorii de piata, asimilarea unor bunuri aflate in locatie pe o perioada mare de timp, bunurilor proprii, eliminarea unor active "fictive", in special in cazul extrem al lichidarii firmei etc.

Din aceste motive, in procesul de analiza financiara se dovedeste necesara intocmirea bilantului financiar ca si instrument care permite evaluarea patrimoniului intreprinderii la valoarea sa actuala si determinarea pe aceasta baza a pozitiei reale detinuta de firma. El se determina in special cu ocazia intrarii firmelor in stare de incetare sau reducere substantiala a activitatii dar se recomanda si in cazul continuarii activitatii economice in scopul stabilirii valorii de piata a intreprinderii si a aprecierii juste a performantelor economico-financiare ale acesteia.

Bilantul financiar permite verificarea solvabilitatii pe termen scurt si pe termen lung si ofera informatii pretioase din acest punct de vedere, creditorilor - pentru aprecierea corecta a posibilitatilor de recuperare a banilor si actionarilor -pentru cunoasterea reala a averii de care dispun.

Bilantul financiar sta la baza analizei lichiditate-solvabilitate. Acest tip de bilant este stabilit plecand de la bilantul patrimonial, prin gruparea posturilor de activ in ordinea crescatoare a lichiditatii, iar a posturilor de pasiv in ordinea crescatoare a exigibilitatii.

Structura activului dupa criteriul lichiditatii grupeaza posturile de activ in doua grupe:

active imobilizate;

active circulante.

Activele imobilizate cuprind:

imobilizarile din afara activitatii curente (de exploatare), privind terenurile neutilizate, casele de locuit, etc. si care nu participa la functionarea intreprinderii. Ele reprezinta o rezerva de capitaluri, disponibile cand situatia financiara ar impune lichidarea lor dar cu o lichiditate foarte slaba;

imobilizarile necorporale neamortizabile care se refera la drepturile de dispozitie achizitionate (marca de fabrica, marca de comert etc.) si care au o lichiditate slaba;

imobilizarile corporale neamortizabile (terenurile) care au o lichiditate slaba;

imobilizarile necorporale amortizabile (brevete, licente, cheltuieli de infiintare etc.);

imobilizarile corporale amortizabile care devin lichide pe masura amortizarii lor;

imprumuturile acordate filialelor sub forma de avansuri permanente (rambursabile pe termen lung);

participatiile sub forma de actiuni sau parti sociale;

alte imobilizari financiare (dobanzi calculate si cu scadenta amanata, imprumuturi catre terti, depozite).

Active circulante sunt mai lichide decat activele imobilizate, putand fi rapid transformate in moneda. Gradul de lichiditate este variabil in functie de diversitatea lor:

stocuri materiale de produse in curs si de produse finite;

creantele din activitatea curenta (din exploatare) cuprind livrarile e produse si servicii in curs de incasare si efectele de comert;

alte creante pe termen scurt (avansuri pe termen scurt acordate filialelor);

valorile mobiliare de plasament (active monetare si financiare) cu un grad ridicat de lichiditate;

conturi de regularizare de activ (cheltuieli anticipate);

disponibilitatile banesti se refera la ansamblul mijloacelor de plata in conturile bancare si in casa avand cel mai ridicat grad de lichiditate.

Structura pasivului, dupa criteriul exigibilitatii, grupeaza posturile de pasiv in doua mari categorii:

capitalurile proprii;

datoriile.

Capitalurile proprii au o exigibilitate nula, intrucat capitalul este definitiv la dispozitia intreprinderii, pe toata durata ei de viata.

Analiza datoriilor, in functie de gradul de exigibilitate, are o importanta majora in evaluarea riscului financiar pe care il implica indatorarea intreprinderii. Gruparea datoriilor se face in functie de scadenta obligatiilor si sunt:

datorii financiare (pe termen lung si mediu);

datorii de exploatare (pe termen scurt).

Pentru redactarea unui bilant financiar se porneste de la bilantul contabil caruia i se aduc unele corectii necesare ce vizeaza atat operatiuni de retratare si reevaluare a unor posturi de activ si de pasiv cat si operatiuni de reclasare a acestora conform cu optica lichiditate-exigibilitate, specifica noului instrument de analiza.

Modificarile activului contabil avute in vedere pentru intocmirea bilantului financiar sunt:

eliminarea non-valorilor (activele fictive). Sunt inscrise in activul bilantier, elemente care din punct de vedere al lichiditatii nu au nici o valoare deoarece nu dau nastere la fluxuri de numerar. Activele fictive (cheltuieli de constituire,cheltuieli de cercetare-dezvoltare, fondul comercial) se deduc din activ iar in pasiv se diminueaza capitalurile proprii cu valoarea activelor fictive;

cheltuielile inregistrate in avans se includ la active imobilizate daca privesc imobilizarile si sunt deci, aferente unei perioade mai mari de un an, sau se inregistreaza la active circulante daca vizeaza constituirea de stocuri si creante pe o perioada mai mica de un an de zile;

majorarea sau micsorarea valorii unor active (cladiri, terenuri, titluri de participare, stocuri) pentru a se obtine valoarea actualizata a patrimoniului; in acelasi sens se corecteaza si valoarea capitalurilor proprii (diferente din reevaluare);

includerea unor bunuri care nu fac parte din patrimoniu, dar care se afla in locatie de gestiune, in activul bilantului financiar. Ele sunt folosite de intreprindere o perioada mare de timp si produc efecte ca si bunurile proprii. Activele imobilizate aflate in leasing sau inchiriate se inregistreaza la imobilizari corporale cu valoarea lor neta iar in pasiv vor figura la imprumuturi pe termen lung, modificand capitalurile permanente;

activul circulant se diminueaza cu valoarea activelor circulante avand termen de lichiditate mai mare de un an (exemplu creante - clienti sau creante - creditori cu scadente mai mari de un an, vor fi eliminate din activul circulant si transferate in grupa active imobilizate) si se majoreaza cu valoarea imobilizarilor financiare cu termen de lichiditate mai mare de un an.

includerea efectelor scontate neajunse la scadenta, elemente ce semnifica un credit curent acordat intreprinderii, la postul Disponibilitati banesti din activ iar in pasiv la Datorii pe termen scurt.

In pasivul bilantului financiar, pe langa modificarile corespunzatoare corectiilor activului mai apar si alte modificari in grupele bilantiere:

sumele datorate asociatilor care raman o perioada indelungata de timp la dispozitia intreprinderii, trebuie incluse in categoria capitalurilor proprii;

subventiile pentru investitii si provizioanele vor fi inregistrate la capitaluri proprii sau datorii cu o valoare micsorata cu impozitul pe profit aferent, care la randul lui va fi inclus in categoria datoriilor pe termen lung sau scurt in functie de perioada in care subventiile sau provizioanele vor fi inregistrate ca venituri;

veniturile incasate in avans vor fi asimilate capitalurilor proprii sau se vor inregistra in categoria datoriilor pe termen mediu sau lung daca sunt aferente unei perioade mai mari de un an si in categoria datoriilor pe termen scurt, cele corespunzatoare unei perioade mai mici de un an. In optica lichidativa, veniturile inregistrate in avans se diminueaza din capitalul propriu;

profitul nerepartizat din cadrul capitalurilor proprii va fi diminuat cu valoarea dividendelor de plata, ce se vor trece la datorii pe termen scurt;

capitalul subscris si nevarsat va diminua capitalurile proprii in paralel cu diminuarea creantelor din activ. Modul de constructie a bilantului financiar impune o reclasare a grupelor bilantiere in functie de stricta lor lichiditate si exigibilitate:

titlurile sau creantele din categoria imobilizarilor financiare vor fi trecute la active circulante daca scadenta lor este sub un an;

stocurile cu miscare lenta si cele de siguranta daca exista vor fi trecute in categoria activelor imobilizate;

datoriile aferente unei perioade mai mari de un an, indiferent de natura lor, vor fi incluse in capitalul permanent;

provizioanele in functie de perioada pentru care se constituie sunt asimilate capitalurilor proprii (cele reglementate), datoriilor pe termen mediu si lung sau datoriilor pe termen scurt.

Importanta bilantului financiar pentru aprecierea valorii reale a firmelor se poate pune in evidenta pe baza situatiilor financiare depuse de administratorii unei societati comerciale si a unor informatii suplimentare rezultate din actiunea de reevaluare a activelor, situatia mijloacelor fixe detinute in leasing, termenele de scadenta a datoriilor.

In sinteza, bilantul financiar cuprinde doua parti, cu o stransa corespondenta a elementelor componente de activ cu cele de pasiv:

partea de sus pentru reflectarea echilibrului financiar pe termen lung, cu imobilizari in activ , carora le corespund capitalurile permanente in pasiv;

partea de jos pentru reflectarea echilibrului financiar pe termen scurt, cu activele circulante nonfinanciare si disponibilitati banesti in activ, in corespondenta cu datorii pe termen scurt nonfinanciare si credite de trezorerie in pasiv.

Figura 4.1 Sinteza bilantului financiar

Bilantul financiar in expresie algebrica se reflecta prin urmatoarele relatii:

Mentinerea echilibrului financiar al intreprinderii presupune respectarea urmatoarelor doua principii:

nevoile permanente de alocare a fondurilor banesti se vor acoperi din capitalurile permanente (capitaluri proprii);

nevoile ciclice (temporare) se vor acoperii din surse ciclice (temporare).

Abaterea de la disciplina financiara va determina o situatie financiara critica.