TIPURI DE ECONOMIE DE PIATA

TIPURI DE ECONOMIE DE PIATA

Ce este economia ?

Actiunea umana reprezinta forma concreta de manifestare a omului pentru a-si asigura cele necesare vietii. Atunci cand actioneaza, oamenii isi manifesta libertatea de a alege unde si cum sa-si exercite munca (efortul) pentru a-si asigura cele necesare acoperirii trebuintelor de viata.

Ficare om se afla in tranzitie prin viata cunoscand permanent satisfactii si insatisfactii. Viata este o lupta neincetata cu principiile raritatii, imposibilului si necunoscutului, cu limitele libertatii, pentru a le transforma in elemente posibile si cunoscute, ale vietii de zi cu zi. In aceasta lupta cu limitele existentei noastre, Gabriel Liiceanu afirma ca '' Progresul libertatii in istoria omenirii nu este un progres inregistrat doar in combaterea limitelor exterioare impuse ci, in primul rand, in cel al disputei cu limitele pe care ni le-a impus natura din noi si care reprezinta lupta de-o viata a fiecaruia cu el insusi ''. Pe un asemenea drum al tranzitiei prin viata, omul si, in general, colectivitatea umana invata sa se adapteze la mediul natural in care traiesc, creandu-si un mediu de viata specific. In acest proces, omul actioneaza singur sau in grup, producandu-si cele necesare vietii de zi cu zi.

Forme de economie

Forma sau tipul de economie reprezinta o caracteristica, un atribut ce se stabileste in functie de un anumit criteriu de judecata. In analizele microeconomice intalnim urmatoarele criterii mai importante, in functie de care se delimiteaza formele de economie :

a)     dupa modul de asumare a riscului si mecanismul de alocare a resurselor economice deosebim : economie libera, economie controlata si economie mixta ;

b)     dupa nivelul principalilor indicatori economici agregati (sintetici) pe locuitor, inclusiv al indicatorilor de eficienta macroeconomica, deosebim : economie slab dezvoltata, economie mediu dezvoltata, economie dezvoltata si economie puternic dezvoltata ;

c)     dupa volumul resurselor alocate diferitelor sectoare economice si dupa participarea sectoarelor economice la obtinerea indicatorilor macroeconomici de rezultate, deosebim : economie agrara, economie agroindustriala, economie industrial-agrara, economie tertiara :

d)     dupa gradul de incoporare a progresului stiintific si tehnologic in factorii de productie si in utilizarea lor, deosebim : economie inapoiata, economie avansata (moderna), economie tehnologica, economie umana-intensiva, economie industriala, economie informationala;

e)     dupa interactiunea lor in cadrul circuitului economic mondial, deosebim : economie deschisa si economie inchisa ;

f)      dupa modul de evolutie a parametrilor economici agregati, deosebim : economie in dezvoltare si economie in criza (stagnare, sau regres) ;

g)     dupa locul si dimensiunea teritoriala, deosebim : microeconomie, economie locala, economie nationala (macroeconomie), economie regionala, economie internationala si economie mondiala ;

h)     dupa modul in care se raporteaza afacerile la legalitatea existenta, deosebim : economie bazata pe afaceri legale si economie cu afaceri ilegale ;

i)      in raport de evolutia formelor de organizare a activitatii economice in timp, deosebim : economia comunei primitive, economia sclavagismului, economia feudalismului, economia socialismului marxist, economia capitalismului.

Economia de piata

Cele doua generatii traite in propaganda agresiva deliranta si-au pierdut in buna masura contactul cu notiunile si principiile caracteristice economiei de piata si democratiei, valorii proprii lumii libere, civilizate.

Pentru a putea edifica un sistem economic diferit, atat ca esenta de ceea ce a insemnat economia centralizata de comanda, dar si ca forma de ceea ce reprezinta capitalismul, economia de piata, in perioada postbelica, trebuie eliminate nu numai conceptiile si practicile proprii utopiei comuniste, dar si cele care au in vedere, tot o utopie, si anume, refacerea aproape identica a structurilor economice si politice din Romania anilor '30.

Daca prin ''performantele'' sale sistemul colectivist s-a autodiscreditat si exclus, sustinatori ai lui nemaiexistand, cel putin oficial pentru iesirea noastra din labirintul socialist si revenirea in plan superior la economia de piata este de asemenea necesara parasirea unor puncte de vedere gresite legate de aceasta.

Economia de piata, forma evolutiv-superioara a economiei de schimb

Economia naturala, forma de organizare a vietii economice in care bunurile produse au ca destinatie numai satisfacerea propriilor trebuinte, este inlocuita cu economia de schimb, bazata pe echivalari valorice in care produsele obtinute de producatori specializati si independenti unii de altii ajung la consumatori prin vanzare-cumparare.

Economia de piata reprezinta acel mod de organizare si desfasurare a vietii economice, bazat pe parghii economico-financiare, obiectiv determinate de relatiile cerere-oferta, in care bunurile si serviciile create, in mod precumpanitor, in sectorul privat trec la consumul prin intermediul pietei concurentiale, intregul sistem fiind subordonat obtinerii de profit si realizarii bunastarii sociale.

Economia de piata este legata de notiunea de piata libera, care presupune :

realizarea libera a schimburilor dintre diferiti agenti economici si nu pe baza de reglementari ;

formarea preturilor in urma negocierilor, corespunzator cererii si ofertei ;

existenta si manifestarea plenara a concurentei intre agentii economici, echilibrul economic infaptuindu-se prin autoreglare, ceea ce nu exclude, insa, actiuni corective si de previziune realizate de catre guvern.

Sistemul de relatii fundamentat pe piata concurentiala ''hotaraste'', prin mecanismele sale, ce bunuri trebuie produse, in ce volum si structura sortimentala, dinamica preturilor, cat din profitul obtinut sa fie reinvestit si cat consumat.

Referindu-se la economia de piata, profesorul american Paul Samuelson evidentiaza faptul ca aceasta este acel cadru in care problemele privind alocarea resurselor sunt determinate prioritar de catre piata, de raportul cerere-oferta.

Dimensiunea esentiala a economiei de piata o constotuie insasi mecanismul sau de functionare bazat pe concurenta si formarea libera a preturilor care datorita rolului lor decisiv, in cadrul acestui sistem sunt cunoscute si recunoscute drept ''mana invizibila'' care regleaza viata economica in toata complexitatea sa.

Intelegerea problematicii raportului liberalism economic interventionism economic, in toata complexitatea sa presupune abordarea dinamica si nu statica a acesteia, viata dovedind ca, in timp, frecventa, intensitatea si rolul factorilor statali se schimba substantial. De altfel alaturi, si de alte elemente, evoluita acestei relatii este hotaratoare pantru caracterizarea si definirea principalelor tipuri de economie de piata cunoscute:

-economia de piata a concurentei perfecte ;

-economia de piata a concurentei imperfecte ;

-economia de piata dirijata de stat ;

-economia de piata ''planificata'' prin intermediul programelor orientative

-economia de piata moderna.

Chiar daca intre aceste tipuri exista diferentieri semnificative, trebuie subliniat ca fiecare dintre ele reprezinta, insa, forme concrete de manifestare a aceleiasi esente, mecanismul pietei libere, propriu sistemului capitalist. Acest adevar poate fi usor dovedit prin faptul ca, oricare din aceste tipuri, prezinta elementele de esentializare ale economiei de piata si anume : individualismul, utilitarismul si liberalismul, totul decurgand din relatia economica primordiala, proprietatea privata care marcheaza societatea capitalista inclusiv forma sa actuala, moderna.

Trecerea de la un tip de economie de piata, la altul nu reprezinta consecinta unor aranjamente artificiale, impuse obligatoriu cu ajutorul legilor juridice, ci chiar rezultatul functionarii mecanismului autoreglator al pietei libere.

Tipuri de economie de piata

Economia de piata, in general nu exista, ca modalitate de organizare si desfasurare a activitatii economice, ea se regaseste, in realitate, numai sub forma unor tipuri distincte, care si ele, la randul lor, se particularizeaza in forme si modele, diferite de la o tara la alta.

Economia de piata a concurentei perfecte

Aceasta se caracterizeaza pentru perioada de timp scursa intre momentul aparitiei capitalismului si pana spre sfarsitul secolului XIX.

Principalele elemente care o definesc sunt :

atomicitatea, componenta care presupune obtinerea bunurilor nacesare consumatorilor de catre un numar foarte mare de agenti economici, unitatile respective fiind apropiate ca forta, ca marime. Deoarece, atat oferta, cat si cerea sunt determinate de activitatea a numeroase firme si persoane, puterea este divizata, nici una din unitati neputand sa impuna pretul si sa subordoneze piata. Specific acestui cadru este faptul ca fiecare cumpara si vinde o parte atat de mica din cantitatea totala a unei marfi oarecare, incat, in ansamblul sau, economia nu este influentata decisiv de actiunile individuale ale nici unuia din agentii economici;

omogenitatea este dimensiunea care are in vedere existenta unor diferentieri constructiv-calitative minore, intre marfurile de aceeasi speta, produsele respective avand, in general, caracteristici similare ;

libertatea de intrare si iesirea din ramura consta in inexistenta vreunui gen de restrictii care sa stanjeneasca patrunderea pe piata sau parasirea acesteia de catre agentii economici. Lipsa oricaror bariere economice, tehnice, financiare sau juridice impuse administrativ asigura manifestarea optima a liberei initiative, singura ''conditie'' pentru mentinerea pe piata constituind-o propriile performante realizate. Concret, vor patrunde si se vor afirma numai producatorii care obtin marfuri de buna calitate si cu cheltuieli de productie scazute, firmele neperformante fiind ''obligate'' sa paraseasca piata ;

transparenta totala a pietei este caracteristica care presupune posibilitatea producatorilor si a cumparatorilor de a se informa sistematic cu privire la cantitatea, calitatea si pretul marfurilor, ''instrumentul'' principal de documentare fiind, chiar nivelul preturilor ;

mobilitatea perfecta a factorilor de productie se refera la faptul ca, teoretic forta de munca si capitalul pot fi plasate in orice domeniu de activitate insa, practic, acestia sunt orientati cu precadere, catre ramurile si subramurile care asigura obtinerea unor profituri maxime.

Expresia concentrata a caracteristicilor definitorii ale economiei de

piata, in general, cat si a celei cu concurenta perfecta, in special, o reprezinta liberalismul.

In forma sa clasica, aceasta doctrina apare in sec.XVIII in Anglia si Franta, principalii ei promotori fiind Adam Smith si David Ricardo. Conform acestei conceptii, viata economica se desfasoara de la sine, fara nici un fel de interventie a statului in problemele firmei, interesele individuale si libera initiativa fiind determinate in modul de folosire a factorilor de productie si de sporire a veniturilor.

Se considera ca, activitatea economica este directionata de jocul liber al fortelor pietei care, asa cum s-a aratat, in acceptarea lui Adam Smith, indeplinesc rolul unei adevarate ''maini invizibile'' reglatoare.

Cu privire, insa, la functiile autoreglatoare ale pietei trebuie cunoscut faptul ca, in Anglia, cu mult timp inaintea lui Adam Smith aparusera lucrari care pledau pentru ''laissez-faire''.

Nevoile, expresie a trebuintelor, dorintelor si personalitatii oamenilor sunt ''transmise'' si cunoscute de producatori prin intermediul perturilor, nivelul acestora determinand extinderea sau reducerea activitatii, iar in unele cazuri atunci cand aceasta nu mai este rentabila, este abandonata.

Confruntarea libera si directa intre agentii economici producatori si cumparatori, precum si intre ofertanti pentru atragerea clientilor conduce la adaptarea cat mai rapida a nivelului, structurii si calitatii produselor la cerintele pietei.

Piata este aceea care''verifica'' si ''certifica'' viabilitatea, oportunitatea si valoarea activitatilor economice desfasurate, ea fiind acel cadru care evidentiaza ca producatorii, cu rezultatele cele mai bune nu sunt cei care opereaza asupra preturilor, in directia cresterii lor, ci cei preocupati de reducerea costurilor de productie.

Surprizand rolul hotarator al pietei J. B. Say a formulat binecunoscuta ''lege a pietelor'', conform careia produsele se platesc prin produse, ceea ce, altfel spus inseamna ca, pe piata oferta isi creeaza propria sa cerere.

Economistii acelor timpuri credeau ca, prin concurenta perfecta si autoreglare se ajunge la un echilibru general, intrucat producatorii, care actioneaza ''la comanda'' consumatorilor vor produce numai bunurile si serviciile cerute de catre acestia.

Si intr-adevar, viata a confirmat din plin ca, economia este cu atat mai apropiata de ceea ce se cheama stare de echilibru cu cat produsele realizate raspund mai bine cerintelor consumatorilor.

In acest context trebuie retinut ca tot realitatea arata ca, economii cu adevarat libere nu au existat insa niciodata, concurenta perfecta ca de altfel si celelalte tipuri de economie de piata neexistand sub forma pur ca atare, ci numai ca stari predominante, intr-o etapa sau alta, acceptarea lor teoretica fiind, nu atat rezultatul reflectarii unor realitati identice, ci al unor necesitati de ordin didactic, metodologic.

Aceasta precizare permite sa se inteleaga ca, desi in practica, concurenta perfecta nu se regaseste intocmai niciodata, ea este studiata, ca atare, deoarece in acest fel devine posibila surprinderea esentei sistemului capitalist, proprietatea privata si a mecanismului sau propriu, piata libera concurentiala. Asa cum remarca si profesorul american, Paul Samuelson, analiza concurentei perfecte ofera si posibilitatea evidentierii atat a restrictiilor la care sunt supusi agentii economici, cat si a necesitatii folosirii tot mai eficiente a factorilor de productie si gasirii de solutii optime problemelor economice vitale, care sunt : cresterea, dezvoltarea si profitabilitatea.

Economia de piata a concurentei imperfecte

Aceasta este legata de aparitia monopolurilor, a intreprinderilor gigant, proces care a dus la importante schimbari in mecanismul de functionare a pietei.

Primul economist care a surprins si studiat legetura dintre progresul economic si aparitia noilor unitati a fost J.S.Mill care a aratat ca monopolurile, fiind putine la numar ajung usor la anumite intelegeri, cum este, de exemplu, si aceea privind ieftinirea vremelnica a produselor.

Trasaturile care definesc si dau continut acestui tip de economie de piata sunt :

unicitatea si gigantismul care fac ca o singura firma sau un numar restrans de mari firme sa produca o parte importanta sau, chiar intreaga cantitate de bunuri dintr-o anumita ramura, determinand unitatile respective sa influenteze hotarator conditiile de vanzare ;

diferentierea semnificativa a produselor de acelasi fel. Fiecare producator cautand sa impuna pe piata propriile produse, le va imprima acestora caracteristici calitative superioare, bine definite ;

bariere la patrunderea pe piata. Admiterea unor producatori similari este de multe ori obstructionata, micii producatori care, in general beneficiaza de o legislatie stimulativa fiind obligati sa evite obstacolele ridicate de marile firme ;

informarea incompleta a agentilor economici mici si mijlocii,fapt ce presupune ca acestia nu au acces la toate datele cu privire la preturi, la volumul si structura ofertei, elementele necesare unei aprecieri corecte a perspectivelor pietei. Faptul ca nu beneficiaza de toate elementele necesare desfasurarii unei activitati carespunzatoare de management favorizeaza cresterea numarului deciziilor eronate de unde si tendinta de crestere a riscului de a pierde ;

capitalul fix si forta de munca manifesta o anumita rigiditate, sub aspect structural-calitativ, trasatura cu atat mai evidenta, cu cat prezenta monopolurilor ce pot sa atenueze spiritul concurential este mai puternica. Aceasta tendinta se manifesta, mai ales, in cazul tarilor cu economii firave, slab implicate in schimburile internationale.

O atare situatie este, insa, aproape de neconceput pentru economiile   ancorate puternic pe piata mondiala, competitia acerba dintre monopoluri obligand ''actorii'' sa se innoiasca continuu, atat din punct de vedere tehnologic, cat si al calitatilor fortei de munca.

Rigiditatea factorilor de productie trebuie privita si prin prisma dificultatilor pe care le intampina firmele atunci cand, din perspectiva obtinerii unor profituri mai mari migreaza de la o ramura la alta, transferul si adaptarea fiind cu atat mai dificile, cu cat diferentele dintre ramurile in cauza sunt mai accentuate.

Concurenta imperfecta difera mult fata de starea economica, caracteristica perioadei de inceput a capitalismului, prezenta monopolurilor ducand la formarea unui mediu de piata nou, cel al competitiei dintre agentii economici putin la numar.

Dintre factorii mai importanti, care isi pun amprenta asupra rezultatelor disputei concurentiale amintim :

nivelul si structura costurilor ;

rapiditatea introducerii progresului tehnic ;

gradul de capitalizare ;

diferentierea sau omogenitatea produselor ;

barierele la intrari ;

numarul concurentilor.

In practica, competitia dintre agentii economici cunoaste o mare varietate de forme si modalitati de actiune, de la simple intelegeri la tehnici agresive, complexe de subordonare si acaparare a firmelor mai mici, printre cele mai ''eficace'' numarandu-se astazi practicile riders si tender.

Riders-ul consta in declansarea de catre un grup puternic, a unor actiuni concentrate de preluare a altor societati mari, cu scopul obtinerii unor profituri tot mai ridicate, ca urmare a revendicarii ulterioare a acestora.

Cat priveste operatiunile gen tender, specifice pietei bursiere, ele constau, in esenta in cumpararea actiunilor unei societati la un pret superior cotatiei, modalitate care eliminand concurenta asigura obtinerea controlului asupra respectivei firme.

Fara a nega faptul ca, nu de putine ori, monopolurile recurg la astfel de practici, mai putin ortodoxe, realitatea dovedeste ca, in multe cazuri, astfel de ''intentii'' nu se realizeaza, ''calitatea'' mediului economic in tarile cu economii dezvoltate fiind protejata prin reglementari cuprinzatoare anti trust. In acest sens sunt de referinta dispozitiile care prevad obligativitatea respectarii, in procesul de achizitionare a actiunilor, a unor reguli si norme bine definite.

Viata dovedeste ca nici acest tip de economie nu poate sa fie absolutizat, deoarece alaturi de monopoluri, pietele sunt sustinute si de o sumedenie de intreprinderi mici si mijlocii, fiecare acoperind o particica din cererea totala.

Prezenta monopolurilor face, insa, ca formarea libera a preturilor sa fie stanjenita, acestea fiind stabilite de catre marii producatori, preturile de monopol deosebindu-se atat ca mecanism de formare, cat si ca nivel, da cele de concurenta bazate pe cerere si oferta.

Faptul ca mobilul oricarui ofertant, care este profitul, in conditiile unor preturi impuse de cei puternici, poate sa fie nerealizat face ca si producatorii mici si mijlocii sa recurga la numeroase tactici si modalitati da aparare.

In acest context, de retinut ca, inca in 1933, Robinson in lucrarea sa, ''Economia concurentei imperfecte'', arata ca in competitia cu ofensive a costurilor, unitatile de dimensiuni mai reduse trebuie sa adopte tehnica ''diferentierii produselor''.

Concret, pentru a putea sa vanda mai mult si pentru a rezista pe piata, agentii economici care nu fac parte din grupul monopolist trebuie sa-si diferentieze produsele atat calitativ, cat si din punct de vedere al serviciilor garantate, al ambalarii, prezentarii si livrarii marfurilor.

Chiar si in aceste conditii, inegalitatile ce decurg din monopol si, in primul rand, cele privind nivelul veniturilor realizate se mentin, multe intreprinderi mici devenind, astfel, vulnerabile, falimentare.

Daca la nivel individual, falimentul este perceput ca o drama, la nivel macroeconomic si pe termen lung, prin excluderea din jocul economic a firmelor nerentabile care irosesc factori de productie, el conduce la stabilitate si echilibru dinamic.

In aceste conditii, pentru a realiza, micii producatori trebuie ca, in mod sistematic sa beneficieze si de sprijinul statului. Rolul functional al statului nu trebuie, insa denaturat si transformat in instrument administrativ, menit sa se substituie mecanismelor pietei concurentiale, realitatea demonstrand ca, numai accentuarea dereglementarii si situarea in prim plan a principiilor si practicilor liberale reprezinta premizele necesare, de neinlocuit, pentru ca viata economica sa genereze efecte benefice, pentru intreaga societate.

Economia de piata dirijata de stat

Economia de piata dirijata de stat este caracteristica perioadei cuprinse intre anii '30 si mijlocul anilor '70 si se distinge prin imbinarea elementelor autoreglatoare ale pietei cu angajarea masiva a statului in economie, intiativa particulara impletindu-se cu dirijismul statal.

Expansiunea si cresterea fortei monopolurilor, sporirea volumului si importantei capitalului financiar a bancilor si a burselor, cu deosebire a celor de valori, adancirea diviziunii internationale a muncii, extinderea si diversificarea activitatilor de comert exterior sunt procese care au facut ca viata economica sa devina mai complexa.Trebuie retinut ca dirijismul economic realizat in conditiile economiei de piata nu are, insa, nimic comun cu practicile specifice economiei centralizate, de comanda, interventionismul statal modern fiind propriu neoliberalismului, doctrina cristalizata in anii '30 ai secolului nostru. Criticand teoriile lui J.B.Say, conform carora realizarea produsului social ar avea loc fara greutati, deoarece intre venituri si cheltuieli ar exista un echilibru natural, J. M. Keynes, lider al ''dirijismului de piata'' dovedeste caracterul iluzoriu al mecanismelor concurentiale perfect autoreglatoare.

Savantul englez argumenteaza ideea potrivit careia folosirea deplina a capacitatilor de productie si fortei de munca depinde de consum (C) si de investitii (I), suma C+I formand cerea efectiva. Pe baza acestor elemente, elaboreaza cunoscutul sau model ''Y=C+I'', in care ''Y'' este venitul national, aratand ca viata economica se desfasoara normal numai atunci cand egalitatea este perfecta, deci cand intreaga productie obtinuta se realizeaza. Keynes atrage atentia ca intre cele doua marimi ale acestei relatii pot sa apara inegalitati.

Pentru economia de tip keynesian, statul este un instrument de producere a deficitelor, pe baza carora sa poata fi redus somajul, cererea privata redusa fiind suplimentata de cerera publica.

Keynes intelege, in acelasi timp, ca solutiile vivand reducerea somajului sunt parghii cu doua taisuri, deoarece diminuarea somajului, prin masuri monetare determina accentuarea tensiunilor inflationiste. In fata acestei perspective, el arata ca trebuie asigurata o manevra atenta a ratei dobanzii.

Adevarurile privind dirijismul economic nu trebuie sa duca, insa, la concluzia ca el poate sa inlocuiasca mecanismele pietei libere si aceasta, cu atat mai mult, cu cat insasi efectele actiunii masurilor prezentate nu se pot produce decat in cadrul si prin intermediul functiilor pietei concurentiale, orice firma subordonandu-se rigorilor ei.

Economia de piata planificata prin intermediul planurilor orientative

O metoda deosebit de eficienta, la care statul poate recurge in vederea crearii si modelarii in cadrul principalelor ramuri ale economiei nationale a unor structuri optime, o constituie planificarea indicativa. Aceasta parghie economica, frecvent utilizata in tarile dezvoltate se deosebeste radical de planificarea imperativa, forma compromisa, proprie sistemului centralizat, incapabila sa asigure cresterea si echilibrul.

Necesitatea planificarii indicative decurge din imperfectiunile pietei, din dinamismul vietii economice, din cresterea interdependentei dintre diferitele centre ale vietii economice interne, dar mai ales internationale.

Datorita valentelor sale superioare, de la folosirea sporadica a acestui instrument s-a ajuns la utilizarea sa sistematica, o atare practica ce imbina planificarea elastica cu mecanismele pietii intalnindu-se in : Franta, Suedia, Austria, Danemarca, Finlanda, Belgia, dar si in tari de pe alte continente precum : Japonia, Coreea de Sud etc.

In acest caz, planificarea ce vizeaza, cu precadere nivelul macroeconomic urmareste, asa cum evidentia P. Samueson sa surprinda principalele directii de schimbare in vederea inscrierii economiilor in sensul acestor tendinte.

De referinta in acest sens este exemplul Frantei, unde statul ca putere publica se implica, in domeniul planificarii indicative, prin doua organisme specializate : Comisariatul general al planului si Comisariatul national de planificare.

Planificarea indicativa, parghie prin care statul isi exercita rolul de ''regizor'', de supraveghetor nu presupune insa emiterea de ordine, ci de perviziuni, de observatii generale, de recomandari, care sa permita orientarea si rationalizarea deciziilor agentilor economici privati, publici sau micsti.

Cele mai improtante anticipari evolutive, realizate de catre guverne, prin institutii specializate exprimate atat fizic, cat si valoric sunt :

cresterea generala a productiei si utilizarea ei pentru consum si investitii ;

evolutia preturilor si salariilor ;

structura dezvoltarii zonale ;

previziunea vanzarilor si cumpararilor viitoare ;

eficienta investitiilor;

profitul pe actiune.

Dintre modalitatile concrete mai des folosite, pentru atingerea acestor obiective se disting:

balanta legaturilor intre ramuri ;

sistemul input-ouput

modele de optimizare.

La nivel microeconomic, interventia statului, care este indirecta este asigurata prin folosirea unui ansamblu de parghii fiscale si monetare.

Pentru acest tip de economie de piata, important este faptul ca, indiferent de parghiile si modalitatile folosite pentru eliminarea disproportiilor si echilibrarea sistemului economic, planificarea indicativa nu este contrapusa ca alternativa pietei care ramane fundamentul oricaror programari si directionari de ansamblu.

Concurenta libera, imbinata cu directionarea si controlul vietii economice de catre stat asigura astfel, o inalta eficienta si echilibru general.

Economia de piata moderna

Economia de piata moderna reprezinta acel mod de organizare si functionare a vietii economice conceput pe temeiul mecanismelor obiective ale pietei concurentiale si pe valorificarea elementelor subiective pozitive ale tipurilor de economie de piata succedente, a carui dinamica are loc in conditiile unui regim  juridic care consfinteste primatul si inviolabilitatea proprietatii private, exclude orice interventie restrictiva a statului asupra activitatilor normale initiate de agentii economici si care datorita inaltei sale eficiente ofera posibilitati materiale reale pentru promovarea sistematica a unor autentice programme de protectie sociala.

Economia de piata moderna nu a aparut de la sine, in mod spontan, ci ca urmare a unui indelungat si complex proces evolutiv, ea reprezentand atat modalitatea concreta, obiectiva de solutionare a multora din dificilele probleme cu care se confrunta capitalismul, dar si alternativa viabila pe care o propune aceasta societate, fata de socialism, sistem absurd, ineficient, antiuman.

Intr-un anumit fel se poate spune ca insasi perspectiva sumbra a socialismului a reprezentat ''catalizatorul dureros'' care a facut ca guvernele tarilor dezvoltate sa accelereze procesul obiectiv de consacrare a economiei de piata moderna.

Fara a subestima rolul factorilor subiectivi atat in afirmarea, cat si in disparitia diferitelor sisteme economico-sociale trebuie subliniat ca aceste procese au caracter obiectiv, oamenii putand numai sa grabeasca sau sa incetineasca evolutia lor.

Aceasta precizare prezinta o importanta deosebita deoarece permite clasificarea si punerea in lumina a unor aspecte esentiale legate de continutul si dinamica economii de piata moderna. Astfel :

- permite surprinderea elementelor care asigura valorificarea eficienta a factorilor de productie si crearea volumului de bunuri si servicii necesar atingerii unui nivel de viata decent, care sunt : proprietatea privata si mecanismele pietei libere;

- intelegerea faptului ca, indiferent de conceptiile pe care le promoveaza un partid democratic sau altul, esential si definitoriu pentru economia de piata este liberalismul;

- in absenta economiei moderne si a fundalului sau doctrinar, liberalismul, crestin-democratia, cat si social-democratia care situeaza in prim plan, morala crestina si, respectiv, protectia sociala isi pierd orice semnificatie.Astfel, daca afirmarea liberalismului nu este conditionata de prezenta crestin-democratiei si a social-democratiei, pentru aceste doua orientari situatia este cu totul alta, ele fiind de neconceput in afara unor societati bogate. Ori realitatea a dovedit si dovedeste ca abundenta de produse, ca baza materiala a linistii si armoniei sociale este asigurata numai de economiile liberale ;

- in timp ce mecanismul pietei concurentiale, dimensiune a liberalismului constituie motorul vietii economice si izvorul bogatiei, crestin-democratia si social-democratia, componente subiective au, in primul rand in vedere repartizarea cat mai echitabila a bunurilor si serviciilor create. Prin imbinarea celor trei dimensiuni complementare, economia de piata moderna reuseste sa atenueze contradictia dintre eficienta si echitate. Aceasta inseamna ca economia moderna pune in valoare si liberalismul si crestin-democratia si social-democratia ;

- realitatea ne obliga sa acceptam ca pastrandu-si specificitatea, aceste doctrine cat si partidele politice care le sustin, nu numai ca se pot apropia unele de altele, neoliberalismul, fiind din multe puncte de vedere, chiar expresia acestei intersectari ideatice, dar facand parte din acelasi trunchi doctinar, ele sunt compatibile, si se completeaza reciproc.

Un exemplu semnificativ, in acest sens il ofera Suedia, tara unde inlocuirea la putere a conservatorilor cu social-democratii si invers nu a dat nastere la schimbari majore, ci numai la nuanta si pondere privind interventia statului in economie si asigurarea protectiei sociale.

Problematica doctrinelor politico-economice nu trebuie, insa, abordata simplist si privita numai prin prisma aspectelor pozitive care insotesc starile de armonie ideologica, deoarece, tot realitatea ne arata ca, atunci cand, in acest domeniu exagerarile si intoleranta sunt predominante, viata intregului organism social este grav perturbata.

Astfel, in timp ce promovarea unui liberalism excesiv in detrimentul echitatii si justitiei sociale duce la compromiterea economiei de piata, la polarizarea exagerata a societatii si la estomparea procesului de formare a unei clase mijlocii puternice, situatii de acest gen intalnindu-se frecvent in tari din Africa si America Latina.

Cunoasterea orizontului tranzitiei la capitalismul modern si a partidelor care actioneaza in aceasta directie nu este suficienta, pentru atingerea acestui obiectiv fiind necesara si constientizarea oamenilor de eforturile pe care le presupune crearea noii societati capitaliste.

Bibliografie :

Stefan Gheorghe ''Fundamente economice'', vol I, editura Didactica si  Pedagogica, Bucuresti 1999

Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu ''Economie Manual Universitar'', editura Economica, Bucuresti 2001

Gabriel Liiceanu ''Despre limita'', editura Humanitas, Bucuresti 1997

https://www. preferatele.com/

https://biblioteca ase.ro/