Ciclul de viata si durata gospodariilor

Ciclul de viata si durata gospodariilor

Cei care economisesc au o strategie patrimoniala care explica atat comportamentul lor de economisire (si de consum prin ricoseu) cat si comportamentul lor de plasare a resurselor disponibile si cel de indatorare. Dupa opinia noastra, obiectivele fundamentale sunt urmatoarele: finantarea perioadei de inactivitate (pensiei) si transmiterea patrimoniului urmasilor.

In prezent admitem ca in general familiile (gospodariile) decid asupra consumului lor si economisirii plecand de la o viziune care inglobeaza toata durata lor de viata. Astfel, putem delimita trei faze in comportamentul patrimonial al menajelor:

- de la 25 la 45 - 50 de ani, consumul tinde sa fie superior venitului. Este perioada in care oamenii se indatoreaza pentru a-si achizitiona locuinta, la care se adauga cheltuielile legate de copii (intretinerea acestora, inclusiv finantarea studiilor);

- de la 50 la 60 - 65 de ani, este o perioada in care capacitatea de economisire este maxima. Veniturile cresc, pe de alta parte imprumuturile contractate in faza anterioara sunt deja rambursate in principiu, in totalitate, iar copii au ajuns independenti din punct de vedere financiar (nu mai necesita efectuarea unor cheltuieli importante cu regularitate);

- peste 60 - 65 de ani - este perioada de retragere din viata activa, de pensie, caracterizata printr-o scadere brutala a veniturilor.

Din punct de vedere al cheltuielilor de consum, comportamentul oamenilor tinde sa se modifice. Pensionarii inca tineri si cu o stare de sanatate buna (varsta a III-a), au activitati numeroase si deseori costisitoare, in special in domeniul turismului si putem presupune ca nu mai economisesc, sau chiar cheltuiesc mai mult decat castiga.

In aceasta situatie ei "risca" sa continue cu trecerea la "varsta a IV-a", caracterizata prin cheltuieli importante legate de sanatate.

Schimbarea de natura comportamentala citata se datoreaza faptului ca obiectivul transmiterii patrimoniului catre mostenitori la un nivel cat mai ridicat posibil se atenueaza si intervine o tendinta de "dezacumulare". Aceasta atitudine este incurajata prin faptul ca datorita prelungirii sperantei de viata, copii au la randul lor timp sa inceapa sa acumuleze iar "nevoia" de sprijin suplimentar din partea parintilor, sub forma mostenirilor este atenuata.

Aceasta caracterizare a ciclului de viata al familiilor apare in schema datorata laureatului premiului Nobel pentru economie din 1985, economistul italian stabilit in S.U.A., Franco Modigliani.

Venit si/sau consum

Consum

Venit?

Consum?

Venit?

25 ani (intrare in viata activa) 30 50 60/65 (pensionare) Varsta

Sursa: F. Modigliani "Ciclul de viata, economiile individuale si bogatia natiunilor", pag. 22 - 23, 1986, American Economic Review

Pentru faza de pensionare, cele doua posibilitati descrise in grafic sunt posibile, in sensul ca putem intalni atat o situatie de dezeconomisire (Consum > Venit) cat si una de economisire (Venit > Consum), semnul de intrebare semnificand faptul ca cele doua comportamente sunt de asteptat si ca pot sa se succeada in timp.

Spre deosebire de teoria economica keynesiana, ce considera ca, consumul individual intr-o anumita perioada este legat doar de venitul disponibil al perioadei respective, cu care este direct proportional, teoria ciclului de viata a lui Modigliani avanseaza ipoteza ca oamenii isi planifica economiile si consumul pe termen lung, din dorinta de a-si distribui cat mai bine sursele pentru satisfacerea trebuintelor pe durata intregii vieti. Astfel, economiile sunt rezultatul, in principal, al dorintei fiecarui individ de a-si asigura consumul la varsta a III-a.

Teoria ciclului de viata isi propune sa raspunda in principiu la doua intrebari: care sunt posibilitatile totale de consum ale individului de-a lungul intregii vieti? si cum isi va distribui individul aceste posibilitati, pe toata durata vietii?

In legatura cu prima problema, venitul total al persoanei va fi egal cu venitul total din munca (determinat ca produs intre venitul anual din perioada de viata activa si numarul de ani lucrati) la care se adauga veniturile provenite din proprietati. Consumul nu va putea in principiu depasi acest venit total.

Privind a doua problema, cea a distributiei consumului pe durata intregii vieti a individului, Modigliani porneste de la ipoteza ca acesta va alege alternativa unui consum relativ constant pe toata perioada de viata.

In ceea ce priveste economisirea, teoria ciclului de viata arata ca indivizii economisesc in perioada in care muncesc. Ei economisesc mult, atunci cand veniturile lor sunt mari in comparatie cu media intregii vieti si fac economii negative (cheltuiesc), atunci cand venitul lor este sub aceasta medie.

Existenta unui astfel de ciclu de viata este demonstrata de catre evolutia structurii patrimoniului in cursul vietii individului.

a) la inceput, acesta achizitioneaza ceea ce se poate numi "active de folosinta", care procura servicii si nu o rentabilitate monetara. Sunt cumparate bunuri de folosinta indelungata pentru camin (inclusiv autovehicule), implicit si locuinta si se constituie cateva active financiare de rezerva (cu rol de protectie) cum ar fi lichiditati la banci si/sau asigurari de viata.

b) doar mai tarziu apare interesul pentru adevaratele "active financiare", adica acele active care au ca si obiectiv procurarea unei rentabilitati monetare, putand include in patrimoniul respectiv si imobilele destinate inchirierii si valorile mobiliare.

Aceasta evolutie a structurii patrimoniului o regasim de exemplu in ancheta nationala asupra economisirii si patrimoniului, efectuata de INSEE in 1995 in Franta si publicata in Revue Consommation nr. 3, 1996, pag. 54 - 90.

In graficul de mai jos locuinta si bunurile de folosinta indelungata constituie "activele de folosinta", in timp ce alte bunuri (bonuri de tezaur, obligatiuni, actiuni, librete de economii, conturi bancare, participatiuni) reprezinta "active financiare".

Suma detinuta in mii FF

1000

Active financiare

750

500

Active de folosinta

250

187 250 500 750 1000 Patrimoniul in mii FF

Remarcam ca atata timp cat patrimoniul este cvasiinexistent (in Franta, la nivelul anului 1995, inferior sumei de 187 mii FF), el este conservat in forma lichida. Apoi, apar si se dezvolta "activele de folosinta", dar odata ce disponibilitatile financiare sporesc, aceste active tind sa se plafoneze, deoarece nu are sens multiplicarea la nesfarsit a numarului de locuinte sau de autoturisme detinute. In acel moment componenta "financiara" a patrimoniului se dezvolta.

Ceea ce este important si remarca si Dominique Strauss - Kalvin intr-un articol aparut in aceeasi revista intitulat "Note sur la rentabilité du patrimoine des ménages salariés et inactifs", in numarul 6 din 1996, este ca forma celor doua curbe se regaseste la fiecare categorie socioprofesionala din Franta si este similara si la alte state membre ale Uniunii Europene, ceea ce dovedeste ca este vorba de un comportament general. In ceea ce priveste ciclul de viata al produsului de economisire, trebuie precizat ca rentabilitatea monetara asteptata de la un plasament dat, depinde de evolutia pe termen lung a cererii si ofertei pentru acesta. Aceasta evolutie este greu, daca nu imposibil de prevazut.

De exemplu, fenomenele demografice nationale si locale (natalitate, fluxurile de populatie) au un rol predominant in cazul sectorului imobiliar. Dar cum influenta lor nu se face simtita decat pe un termen de 15 - 20 de ani, exista tendinta gresita de a fi ignorate.

De asemenea, fenomenele zise "sociale", au o influenta mai mult sau mai putin punctuala. De exemplu, scaderea numarului casatoriilor si a natalitatii in Europa de Vest, au dus la o criza in sectorul societatilor specializate in imbracaminte pentru nunti sau in produse pentru sugari.

O influenta pregnanta o are si modificarea obiceiurilor de consum ale populatiei. De exemplu, dezvoltarea apetentei pentru realizarea unor vacante reusite de vara si de iarna, explica si dezvoltarea plasamentelor in domeniul turistic, cu inventarea formulei juridice a "multiproprietatii" (fiecare coproprietar nu poseda decat un drept de ocupare pe o perioada determinata). Aceasta crestere a cheltuielilor cu vacantele si agrementul explica succesul bursier al unor societati specializate precum Club Méditerranée in Franta sau Nekermann in Germania.

Prin analogie cu lumea industriei unde bunurile se nasc, se dezvolta si dispar, diferitele plasamente cunosc la randul lor faze de expansiune a rentabilitatii lor (crestere a cererii si/sau scadere a ofertei) si faze inverse de diminuare a rentabilitatii. Altfel spus, ierarhia diferitelor plasamente se modifica in timp. De exemplu, in Franta, intre cele doua razboaie mondiale locuintele au avut o rentabilitate foarte slaba, deseori negativa. Din cauza scaderii natalitatii, stocul de locuinte corespundea global cu nevoile. Invers, in perioada 1950 - 1970 s-a inregistrat o rentabilitate buna, datorata reconstructiei de dupa razboi si cresterii natalitatii. Apoi, situatia a devenit selectiva: randamente foarte ridicate in centrul oraselor, datorita ofertei reduse si rentabilitate slaba, deseori nula, la periferia aglomerarilor urbane.

Acest efect al ciclului de viata al produselor este unul particular in cazul actiunilor: o societate poate profita la un moment dat de o moda sau de un produs novator si sa ajunga cativa ani mai tarziu o "conserva", cum se spune in jargon bursier. De unde dictonul american: "Nu va indragostiti de actiunile voastre, ele va vor frange inima!"

Ca o concluzie, in gestiunea patrimoniului, cel mai dificil nu este sa cumperi, ci sa vinzi la momentul optim.

Ca o exemplificare a ciclului de viata a plasamentelor, vom reproduce rentabilitatea reala anuala, a diferitelor plasamente inregistrata in Franta in perioada 1960 - 1990.

Sursa: C.E.R.C., Doc. no. 100, Notes et graphiques no.6, 1991, pag. 132.

Acest tabel ne arata rentabilitatile finale, pentru toata perioada respectiva, fara sa reflecte variatia rentabilitatilor reale in timp. Astfel, conform aceluiasi document, cazul cel mai spectaculos este cel al actiunilor franceze, care dupa douazeci de ani de cvasistagnare (1960-1980), au recuperat timpul pierdut in deceniul al noualea, intr-un ritm anual de +10%.

Evolutia cea mai constanta in timp s-a dovedit cea a obligatiunilor, respectiv a imobilelor, in timp ce aurul, dupa un deceniu 1970-1980 prodigios (cu +14,5% pe an) a cunoscut ulterior, in special dupa 1984 un recul, cu rate reale de rentabilitate negative (-11,7% pe an, in intervalul de timp 1987-1990). Aceeasi situatie este valabila si in cazul terenurilor agricole, care devin plasamente tot mai putin rentabile, scazand de la o rentabilitate reala de 9,5% pe an la inceputul perioadei la una de -4,5% la finele intervalului de timp analizat.

Experienta franceza ne ajuta sa formulam cateva constatari valabile (si utile speram) inclusiv pentru situatia prezenta si viitoare din Romania.

Astfel:

- rentabilitatile plasamentelor "clasice" (obisnuite) tind sa fie convergente, fie ca e vorba despre imobile sau terenuri, fie ca ne referim la actiuni sau titluri de credit. Un astfel de fenomen este normal pentru ca, daca rentabilitatile pe o perioada lunga sunt prea diferite unele fata de altele, cei care economisesc se vor orienta catre rentabilitatea cea mai mare (facand sa se diminueze) si vor neglija plasamentele cu rentabilitate mai slaba (facand-o sa creasca).

- de fapt, pe o perioada lunga, singura diferenta intre ratele reale de rentabilitate ar trebui sa provina din diferentele de risc incorporat, astfel incat actiunile sa fie mai rentabile (dar si mai riscante) decat obligatiunile, ele insele mai riscante decat terenurile sau cladirile etc.

- contrar parerii generale, sectorul imobiliar trebuie sa fie caracterizat printr-o rentabilitate reala moderata, dar stabila pe termen lung. Aceasta deoarece deseori randamentul domeniului respectiv este analizat exclusiv prin raportare la evolutia unor extreme: zonele centrale ale oraselor mari, respectiv zonele rurale mai putin dezvoltate.

- rentabilitati ridicate pe perioade mai scurte de timp (5 - 10 ani) pot ascunde o tendinta fundamentala de scadere (este cazul aurului si terenurilor agricole).

Implicatiile existentei ciclului de viata al produselor sunt evidente. Daca pornim de la ipoteza ca suntem capabili sa prevedem de o maniera satisfacatoare ierarhia diferitelor plasamente precum si momentul in care trendul ascendent inregistrat de randamentul acestora se transforma intr-unul descendent, rezulta ca solutia optima in gestionarea patrimoniului ar fi aceea in care sa ne orientam catre un plasament unic (cel mai bun al fiecarei perioade), insotita de arbitraje realizate de-a lungul fiecarei perioade de "cotitura" inregistrata de evolutia diferitelor optiuni de plasament.

Din pacate, o astfel de strategie este ireala. Singura solutie viabila consideram ca este repartizarea patrimoniului intre diferitele plasamente posibile, adica o strategie de diversificare, prin care sa incercam sa dam un plus de greutate plasamentelor care apar mai atractive si sa evitam in acelasi timp plasamantele in "pierdere de viteza" sau care prezinta riscul unei slabe lichiditati.

In continuare vom prezenta cateva asa-numite efecte "perverse" care pot influenta optiunile de plasament ale populatiei, avand efecte nedorite asupra patrimoniului acestora, asa cum au fost identificate de catre analistul economic francez A. Babeau si care consideram ca pot influenta comportamentul oricarui investitor potential, inclusiv din Romania.

In primul rand este recomandabil sa ne ferim de "efectul moda", adica trebuie sa evitam plasamentele al caror succes este fondat pe un fenomen pasager. In afara efectului benefic initial, recuperarea ulterioara a sumei investite poate fi dificila sau se poate face doar la un pret scazut, ceea ce poate conduce la o rentabilitate finala a plasamentului mediocra, adesea negativa.

In cazul Romaniei putem cita cu titlu de exemplu fenomenul general de la inceputul anilor 90, bazat si pe o serie de constrangeri prezente inainte de 1989, de a investi in aur.

Dupa ce si-au facut "plinul" cu bijuterii adesea de proasta calitate, intrate in tara pe filiera Turcia - Orientul Apropiat, cei care au incercat sa-si recupereze ulterior banii investiti, prin revanzarea din diverse motive a unei parti din acestea, au avut surpriza neplacuta, ca pretul de vanzare obtinut a fost in majoritatea cazurilor, in termeni reali, mult inferior (pana la 50%) celui de achizitie.

De asemenea moda caselor de vacanta construite in principalele zone turistice sau in proximitatea marilor orase, cunoaste in prezent un proces de "calmare", dupa boom-ul din perioada 1990 - 1995. Cauzele sunt multiple, fiind legate atat de scaderea nivelului de trai al populatiei si implicit a capacitatii de economisire a acesteia, dar si de supraaglomerarea zonelor respective, reflectata inclusiv in ambuteiajele create la sfarsit de saptamana pe drumurile de acces, completate de dificultatea recuperarii investitiei intr-un interval de timp si la un nivel considerat acceptabil de catre investitor.

Un alt fenomen de care trebuie sa ne ferim este asa-numitul "efect - miracol". Cateodata putem intalni oferte de plasamente ce promit rentabilitati extraordinar de ridicate. In principiu, nu exista miracole - rentabilitatea unui plasament depinde de rentabilitatea economica ce l-a generat.

In Romania, exemplele care pot fi date sunt multiple: incepand cu escrocheriile evidente de tip Caritas si continuand cu cele de tip F.M.O.A. sau F.N.I. ori B.P.R., care s-au adaugat lipsei unei culturi economice serioase a publicului si o legislatie incompleta sau contradictorie, precum si o atitudine pasiva a institutiilor cu atributii de reglementare si control in domeniu.

Totusi, pericolul aparitiei unor noi montaje financiare de acest gen ramane, iar investitorul este dator nu doar sa se informeze ci sa fie si realist, evitand sa-si plaseze banii in himere, care-i promit un randament mult superior mediei pietei.

Un alt fenomen care poate influenta atat de o maniera benefica plasamentele, dar putand genera si efecte negative insemnate, este asa-numitul "efect fiscal", prin care statul privilegiaza anumite optiuni de plasament comparativ cu altele.

Un exemplu in acest sens sunt asigurarile de viata, considerate adesea ca reprezentand veritabile paradisuri fiscale.

Astfel, la contractele cu componenta de capitalizare, pe timpul contractului veniturile obtinute nu genereaza materie impozabila, iar posibilitatea subscrierii unor polite cu prima unica, chiar inainte de scadeta, ori "donatiile" facute in general in favoarea sotului sau copiilor, duc adesea la diminuarea artificiala, dar la adapostul legii, a impozitelor datorate statului.

Pe de alta parte, o serie de avantaje fiscale acordate in decursul istoriei de catre stat, pot avea efecte benefice atat asupra investitorilor cat si a vietii economice, financiare si implicit asupra bugetului de stat.

Un exemplu in acest sens, care ar trebui sa fie urmat si de statul roman este asa - numitul "avantaj Monory" aplicat din 1978 in Franta. Acesta pretinde ca o suma de 5000FF pe an de familie (plus 1000FF pentru fiecare copil in intretinere) sa fie deductibila din venitul impozabil, daca este plasata in actiuni franceze cotate si pastrata (conservata) ca atare timp de 5 ani. Aceasta decizie a dus la o revigorare si inflorire a pietei bursiere franceze, care pana la momentul respectiv se gasea intr-o stagnare ce dura de mai bine de 10 ani.

In fapt, trebuie sa tinem cont de faptul ca un avantaj fiscal are scopul de a compensa un risc sau o rentabilitate slaba. Trebuie deci judecat cu prudenta la efectuarea plasamentului, deoarece existenta avantajului nu compenseaza in realitate inconvenientul presupus, mai ales in conditiile in care comportamentul investitorului pe piata integreaza oricum avantajul in pretul de piata.

In acelati timp nu putem uita faptul ca o viitoare integrare a tarii noastre in Uniunea Europeana va duce automat la disparitia avantajelor fiscale. Aceasta deoarece Europa financiara presupune o concurenta intre diferitele plasamente doar pe baza caracteristicilor financiare ale acestora, fara a le adauga vreun avantaj de natura fiscala.

Legat de acest subiect, trebuie mentionat ca o serie de consecinte directe asupra gestiunii patrimoniale o vor avea mutatiile care se prefigureaza in mediul institutional si in privinta reglementarilor referitoare la piata romana de capital.

Aceste schimbari inevitabile vor fi generate de cel putin trei fenomene:

- internationalizarea pietelor financiare;

- modernizarea si inovarea permanenta ce are loc pe pietele de capital;

- integrarea in Uniunea Europeana si participarea ulterioara la constructia europeana.

Astfel, intrepatrunderea pietelor financiare mondiale, prezinta pe langa o serie de avantaje evidente si cel putin doua pericole:

- fluctuatiile bruste in nivelul cursurilor care apar pe parcursul intrarilor sau iesirilor masive de capital, reflectate in cresterea volatilitatii pietei actiunilor, in special;

- in aparitia unei informatii relative la o singura tara se repercuteaza nu doar asupra acesteia, ci se propaga extrem de rapid si poate avea efecte pe tot globul.

De asemenea, integrarea in Uniunea Europeana, presupune din punct de vedere financiar, o noua libertate in urmatoarele domenii:

- libera circulatie a capitalurilor, care pretinde ca intreprinderile si populatia au dreptul de a-si plasa capitalul lor oriunde in Europa Unita;

- libertate acordata institutiilor financiare de a-si infiinta filiale in toate tarile U.E.;

- libera comercializare a produselor financiare, ceea ce inseamna ca trebuie oferite produse financiare cu caracteristici similare.

Acest lucru va duce de exemplu in Romania la eliminarea reglementarilor, binevenite de altfel, privind limitele minime sau maxime in ceea ce priveste structura plasamentelor fondurilor mutuale. De asemenea, integrarea va duce si la o concurenta sporita pe piata, deoarece vor putea sa se stabileasca in Romania si fonduri mutuale straine.

Pentru ca diferitele produse financiare ce vor fi oferite sa se bucure de un tratament egal, se impune si alinierea fiscala la legislatia europeana in domeniu. Aceasta pretinde, de exemplu, ca impozitarea plus-valorii rezultate din operatiunile bursiere sa se faca doar pentru sume care depasesc 15000 euro/an.