Conceptia lui David Ricardo despre natura si mecanismul de formare a rentei

Conceptia lui David Ricardo despre natura si mecanismul de formare a rentei

În opozitie cu predecesorii sai, preocupati, cum am vazut, in principal de modul si factorii care creaza si sporesc avutia nationala, Ricardo prelungeste cercetarea spre modul de repartitie a bunurilor create in procesul muncii, cum ar fi renta.

Acesta dorea inlaturarea barierelor artificiale puse de acestia intre agricultura si celelalte ramuri ale economiei nationale, tratarea valorii produselor agricole asemenea valorii oricaror altor marfuri si a profitului capitalistului agrar asemenea profitului oricarui alt capitalist constituie elemente novatoare ale teoriei ricardiene a rentei.

David Ricardo defineste renta ca 'acea parte din produsul pamantului care se plateste land-lordului pentru folosinta fortelor originale si indestructibile ale solului' .

Ricardo il combate pe Adam Smith, care spunea, printre altele, ca renta este 'un dar al naturii'. Pentru el renta este o parte a profitului creat prin munca lucratorului. El analizeaza renta pe baza teoriei valorii-munca, integrand-o astfel ca parte a intregului sistem. Atrage atentia ca nu tot ce plateste fermierul proprietarului funciar constituie renta. Numai o parte este renta. Mai ales in cazul fermelor dotate cu amenajari: o parte va fi platita pentru folosirea capitalului 'care a fost intrebuintat in imbunatatirea calitatii produsului si pentru constituirea cladirilor necesare pentru asigurarea si pastrarea produsului' .

El considera ca profitul si renta sunt venituri reglementate de legi cu totul deosebite.

Astfel, renta apare ca o parte de profit pe care arendasul o plateste proprietarului funciar, fara a reduce propriul sau profit sub nivelul pe care l-ar fi obtinut investind in alta ramura. Dar, exista deosebiri majore intre legile care guverneaza evolutia profitului si evolutia rentei. Renta funciara este determinata de doua conditii:

pamantul apt pentru agricultura sa fie limitat;

sa existe diferente intre terenuri, din punct de vedere al fertilitatii si al localizarii fata de caile de comunicatie si pietele de desfacere;

Dupa parerea lui daca pamantul ar avea aceleasi proprietati si s-ar gasi in cantitati nelimitate si de calitate uniforma, atunci nu s-ar plati nimic pentru folosirea lui, nu s-ar plati renta. Dar, spune Ricardo, odata cu dezvoltarea populatiei se cultiva pamant de calitate inferioara sau situat mai putin avantajos. În acest caz apare renta care se plateste pentru pamanturile cele mai bune si mai avantajos situate. Înmultirea populatiei obliga societatea sa treaca la folosirea pamanturilor de calitate din ce in ce mai slaba, ceea ce are drept consecinta sporirea rentei perceputa de pe pamanturile mai fertile.

Pe parcele mai fertile, cheltuielile de productie vor fi mai scazute si, pentru ca toate produsele agricole se vand la acelasi pret pe piata, proprietarul acestor suprafete va obtine un profit suplimentar. Acest profit suplimentar este numit de Ricardo renta diferentiala. Ricardo explica numai renta diferentiala, nu si renta absoluta pe care o neaga, considerand ca nu exista conditii necesare pentru producerea ei. Dupa parerea sa, singurii care nu obtin renta diferentiala sunt proprietarii de pamant cu terenurile cele mai putin fertile, orice diferenta de fertilitate aducand proportional renta diferentiala. Prin urmare, David Ricardo a analizat renta funciara diferentiala:

a.       Renta funciara diferentiala de gradul I,determinata fie de fertilitatea naturala diferita a terenurilor, fie de pozitia diferita a acestora fata de piata.

b.       Renta funciara diferentiala de gradul II, este determinata de eficienta diferita pe care o au investitiile egale, succesive, pe acelasi teren, sau terenuri diferite.

Asezand explicatia rentei pe teoria valorii munca, Ricardo spunea ca renta este intotdeauna 'diferenta dintre produsul obtinut prin intrebuintarea a doua cantitati egale de capital si munca'; ea 'provine in mod invariabil din intrebuintarea unei cantitati suplimentare de munca cu un rezultat proportional mai scazut'.[3]

Ricardo observa contradictia dintre renta pe de o parte si salariu si profit pe de alta parte. Cresterea rentei provoaca cresterea preturilor la produsele agricole, acestea provoaca sporirea salariilor nominale care vor determina reducerea profiturilor. Observand aceasta, el scria: 'interesul land-lordului este intotdeauna in opozitie cu cel al consumatorului si fabricantului'.

Analizand contradictiile dintre proprietarii mari funciari si societate, Ricardo nu propune solutii de inlaturare a acestor contradictii.

Dar daca n-a propus el, au propus insa altii, pornind tocmai de la teoria ricardiana a rentei. Astfel, un anume, Henry George a ajuns la concluzia ca renta funciara este izvorul tuturor relelor sociale si a propus nationalizarea pamantului. Pornind de la teoriile ricardiene ale valorii si ale rentei, economistul american, H. Carey, a ajuns dimpotriva, sa proclame ca 'Sistemul lui Ricardo este un sistem al dezbinariiel urmareste sa produca dusmanie de clasa, lucrarea lui este manualul demagogului care urmareste sa puna mana pe putere cu ajutorul impartirii pamantului; al razboiului si al jafului'.

Teoria ricardiana a rentei are, totusi unele puncte vulnerabile. De exemplu, Ricardo afirma ca societatea recurge mereu la calitasi de pamant tot mai slabe si ca aceeasi cantitate de capital intrebuintata succesiv pe acelasi pamant scade fertilitatea solului. Lega astfel legea rentei de teoria fertilitatii descrescande ale solului, devenind prizonierul acesteia. În realitate nu exista o legatura directa dintre renta si randamentele descrescande. Ea poate sa creasca permanent, chiar cand pretul cerealelor scade; legea rentei diferentiale ramanand prin aceasta valabila.