Dezvoltarea economica durabila

DEZVOLTAREA ECONOMICA DURABILA

1. Definitii ale conceptului

Lansat pentru prima data la Conferinta O.N.U. asupra Habitatului Uman de la Stockholm in 1972, acest concept s-a consacrat 15 ani mai tarziu, cu ocazia Conferintei Mondiale privind Mediul si Dezvoltarea, cand Comisia Brundtland a publicat Raportul "Viitorul nostru comun", o agenda a schimbarilor necesare pentru o dezvoltare durabila.

Conceptul era definit ca " ] acel mod de dezvoltare care satisface necesitatile actualei generatii fara a compromite sansele generatiei viitoare de a-si satisface propriile nevoi

Alte definitii, ulterioare, incearca sa concretizeze mai mult ideea integrarii mediului in dezvoltarea economico-sociala.

Banca Mondiala definea dezvoltarea durabila ca fiind "[] acel proces prin care politicile de dezvoltare si de protectie a mediului se bazeaza pe o comparatie a costurilor cu beneficiile, astfel incat sa se asigure protectia mediului, concomitent cu cresterea bunastarii sociale".

Într-un alt studiu de marca, se subliniaza ca: "o economie este durabila sub aspect ecologic doar daca respecta principiile durabilitatii - principii care isi trag seva din stiinta ecologiei: intr-o economie durabila, captura piscicola nu depaseste productia durabila a zonelor de pescuit, cantitatea de apa pompata din acviferele subterane nu depaseste capacitatea de reincarcare a acestora, eroziunea solului nu depaseste ritmul natural de formare a unui nou sol, numarul copacilor taiati nu il depaseste pe cel al arborilor plantati, iar emisiile de carbon nu depasesc capacitatea naturii de a fixa dioxidul de carbon. O economie durabila nu distruge speciile de plante si animale mai repede decat evolueaza acestea pentru a forma altele noi".

Revenind asupra conceptului initial, Raportul Brundtland din 1992 precizeaza ca "dezvoltarea durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat"

În fine, trebuie remarcata si formularea conceptului de eco-economie prin care Lester R. Brown intelege acea economie care satisface si principiile fundamentale ale ecologiei, iar convertirea economiei intr-o eco-economie este considerata o provocare extraordinara.

2. Obiectivele si dinamica abordarii

Asa cum s-a subliniat si in literatura noastra economica, dezvoltarea durabila are drept componente esentiale stabilizarea cresterii demografice, reducerea dependentei de petrol, promovarea resurselor regenerabile de energie, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale pamantului, reciclarea materialelor, stabilizarea climei.

În acest fel, conceptul de dezvoltare durabila defineste schimbari esentiale in calitatea procesului si cuprinde mai multe obiective de politica economica si sociala, si anume:

redimensionarea cresterii economice in sensul conservarii resurselor naturale;

modificarea procesului de crestere;

satisfacerea nevoilor esentiale pentru munca, hrana, energie, apa, locuinte si asistenta medicala pentru toti locuitorii;

asigurarea unui nivel de crestere sustenabila a populatiei;

conservarea si sporirea bazei de resurse;

restructurarea tehnologica si punerea sub control a riscurilor acesteia;

integrarea deciziilor privind economia si mediul inconjurator intr-un proces unic.

În cadrul dezbaterilor ulterioare, conceptul a fost mult concretizat si imbogatit, atat in continutul sau, cat si in aria de aplicare, tinand seama si de particularitatile economico-sociale.

În acest cadru s-au formulat si alte concepte care il dezvolta si concretizeaza mai amplu pe cel de baza.

Primul dintre aceste concepte este dezvoltarea industriala ecologic durabila, prin care se intelege modelul de industrializare care mareste contributia industriei la obtinerea beneficiilor economice si sociale pentru generatiile prezente si viitoare fara a deteriora procesele de baza.

La aceasta se adauga conceptele: exploatarea forestiera durabila, energia durabila, comertul durabil, gestiunea durabila a apei, bunastarea economica durabila si locuri de munca durabile, majoritatea dintre acestea formand obiectul unor dezbateri si documente pe plan international (U.N.I.D.O., U.N.C.T.A.D.).

Definitia dezvoltarii industriale ecologic durabile insusita de Camera Internationala de Comert si de cea de-a doua Conferinta Mondiala pentru Industrie si Managementul Mediului inconjurator si de Conferinta Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (U.N.I.D.O.) si cunoscuta sub sigla de E.S.I.D. (Ecologically Sustainable Industrial Development) implica asemenea actiuni si interventii ale omului in raporturile cu mediul inconjurator care sa nu duca la schimbari ale climatului global, ale ciclului carbonului si nici la defrisarea zonelor tropicale sau la acumularea de metale grele toxice, sau de produsi organici halogenati nebiodegradabili.

Pentru aceasta s-au stabilit trei criterii dupa care un model de dezvoltare industriala poate fi considerat durabil: sa protejeze biosfera; sa utilizeze cel mai eficient capital uman si material; sa promoveze echitatea in ceea ce priveste distributia cheltuielilor legate de protectia mediului inconjurator intre diferitele segmente ale populatiei si intre tari, precum si intre generatii, in ceea ce priveste calitatea factorilor de mediu.

În ceea ce priveste speciile si ecosistemele, inca din raportul din 1987 se sublinia necesitatea mentinerii diversitatii genetice si a introducerii, in acest scop, in centrul programelor politice, a problemei protectiei speciilor si ecosistemelor amenintate. De asemenea, se insista asupra necesitatii dezvoltarii cooperarii internationale atat pentru asigurarea stabilitatii ecosistemelor de care depinde economia mondiala, cat si pentru promovarea unor raporturi economice echitabile.

Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii (U.N.C.E.D.) care a avut loc la Rio de Janeiro in 1992, convocata din initiativa Comisiei Mondiale a Mediului si Dezvoltarii, in baza propunerilor facute in acest sens prin raportul din 1987, a adoptat mai multe documente:

"Agenda 21", conceputa ca un plan de actiune pentru secolul viitor, in vederea asigurarii unui adevarat echilibru intre ritmul dezvoltarii activitatilor umane si protectia mediului;

"Declaratia de la Rio", care statueaza la nivel de principii notiunile de mediu si dezvoltare, precum si relatiile dintre ele;

"Conventia asupra schimbarilor climatice", acceptata pe loc de 154 de tari, intre care si Romania, care contureaza un program de conlucrare viitoare in acest domeniu;

"Conventia asupra biodiversitatii", semnata pe loc de 157 de tari, inclusiv Romania, care se constituie intr-un  program de lucru care urmareste protejarea sau exploatarea adecvata a biodiversitatii mondiale;

"Principiile forestiere", continand un ansamblu de principii privind exploatarile forestiere.

Adoptarea unora dintre documentele mentionate si mai ales a sistemului de distribuire a eforturilor financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse in Agenda pentru secolul XXI a format obiectul unor ample dezbateri si divergente, reafirmandu-se si cu acest prilej opozitia de interese intre tarile puternic industrializate si tarile in curs de dezvoltare. Principalele mecanisme financiare destinate sa administreze fondurile destinate realizarii acestor programe sunt Facilitatile Globale de Mediu (G.E.F.) sub directia Bancii Mondiale, Programul Natiunilor pentru Mediu (P.N.U.M.) si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) s.a.

Dupa conferinta de la Berlin asupra efectului de sera (1995), cele mai multe tari industrializate au adoptat, la conferinta de la Kyoto (1997) un protocol pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, stabilind masuri pentru stimularea procesului de trecere de la energetica bazata pe carbune si hidrocarburi - principala generatoare de gaze de sera (in special CO₂) la surse regenerabile.

Prin documentele si dezbaterile respective s-a conturat o abordare complexa a obiectivelor generale pe trei subsisteme ale dezvoltarii durabile, dupa cum urmeaza:

Esenta sistemului economic o constituie, dupa cum se stie, maximizarea cantitatii de bunuri si servicii produse, dar in conditiile maximizarii eficientei cu care sunt utilizate resursele de toate genurile. Obiectivele sistemului social privesc alocarea echitabila a bunurilor si serviciilor la toate nivelurile, local, national si global, antrenarea tuturor membrilor societatii in procesul dezvoltarii si mentinerea diversitatii culturale ca baza a egalitatii sanselor si adaptarii societatii la modificarea conditiilor socio si geoeconomice. Din punct de vedere al sistemului ecologic, obiectivele principale sunt date de mentinerea biodiversitatii, ca suport al posibilitatilor de adaptare a biosferei la modificarile geoclimatice. Toate acestea au drept premisa fundamentala coordonarea obiectivelor si actiunilor entitatilor si a functiilor fiecarui sistem.

Chemarea/provocarea lansata de Lester R. Brown in ultima sa lucrare, intitulata "Planul B", este de a construi "o noua economie si a face asta suficient de rapid, inainte sa depasim suficiente termene impuse de mama natura ca sistemul economic sa inceapa a se prabusi". Coordonatele acestui model economic global sunt astfel sintetizate: promovarea unui "buget pentru refacerea (redresarea) planetei", in paralel cu "bugetul pentru eradicarea saraciei"; folosirea oportunitatilor oferite de noile tehnologii in scopul economisirii resurselor, accelerarii procesului de reciclare a materialelor si intarirea protectiei mediului, tranzitia de la economia bazata pe resurse fosile de energie (carbune, petrol si gaze) la resurse regenerabile (energia solara, eoliana, geotermala, hidroenergie, bioenergie si hidrogen); incurajarea trecerii de la economia risipei spre economia bazata pe reutilizarea si reciclarea resurselor.