Demografia si dezvoltarea economica

Demografia si dezvoltarea economica

Raportul dintre populatie si economie reprezinta o problema cardinala a lumii contemporane, populatia fiind suportul natural al ofertei de munca, al factorilor de productie, dar si destinatar legitim al tuturor bunurilor create.

Interrelatia populatie-dezvoltare poate fi surprinsa, in primul rand, din perspectiva factorului demografic. O populatie in crestere, de pilda, exercita o presiune crescanda asupra tuturor sistemelor si structurilor din societate: economice, educationale, ecologice, sanitare etc. Sporul demografic obliga la cresterea productiei si, simultan, la investiti demografice, ce urmeaza sa fie recuperate mai repede sau mai lent, in functie de nivelul viitor al productivitatii factorilor, indeosebi al productivitatii muncii.

La randul ei, dezvoltarea economica exercita multiple influente asupra proceselor demografice. Prin oferta de locuri de munca se asigura utilizarea populatiei apte de munca, iar prin cresterea productiei si a productivitatii sunt afectate principalele fenomene demografice (natalitatea, mortalitatea, migratia etc.).

Relatiile de interdependenta dintre dezvoltarea economica si dinamica populatiei au fost analizate inca din antichitate. Marii filozofi greci Platon si Aristotel, de pilda, s-au preocupat de gasirea marimii optime a locuitorilor in cetatile grecesti.

In ultimul timp, este de retinut faptul ca dintr-o variabila exogena, populatia devine o variabila endogena. Este o mare diferenta intre modelele actuale ale cresterii economice si cele din anii '50 si '60 in care populatia era considerata drept o variabila exogena. Noile modele demo-economice iau in considerare un numar mult mai mare de variabile demografice. Se ajunge astfel sa se analizeze multifactorial relatia dintre populatie si dezvoltare si chiar sa se anticipeze evolutia viitoare a populatiei pe baza unor trenduri ale cresterii economice.

Unul dintre primii specialisti in acest domeniu a fost Thomas Malthus. Pe baza unor ample analize a raporturilor populatie-dezvoltare economica (pe exemplul tarilor din Europa si a celui din America de Nord in secolul al VIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea), Th. Malthus a formulat o lege a populatiei, a carei esenta este urmatoarea: 'sporirea veniturilor pe baza dezvoltarii economice determina cresterea natalitatii, iar cand aceasta crestere devanseaza dezvoltarea economica are loc scaderea veniturilor'.

Prin formularea acestei legi, legaturile complexe dintre cele doua variabile au fost reduse la determinarea directa si unilaterala dinspre marimea veniturilor spre natalitate. Apoi, sporirea mai puternica a natalitatii, comparativ cu gradul dezvoltarii economice, conduce automat la scaderea veniturilor familiale (salariale).

Istoria economica si evolutia demografica in tarile dezvoltate economic au cunoscut situatii mult mai variate decat cea exprimata de legea populatiei formulata de Th. Malthus. Sensurile si dimensiunile dinamicilor demografice si ale celor economice au fost diferite nu numai de la o tara la alta. Chiar in una si aceeasi tara, acestea au cunoscut evolutii variate de la o perioada la alta. Daca se iau in calcul si tarile ramase in urma economic, tabloul modificarilor demo-economice devine mult mai complex si mai controversat.

Simion Kuznets a demonstrat, pe baza analizei seriilor statistice seculare, ca dinamica populatiei a fost inferioara celei economice. Binefacerile revolutiei industriale si, mai recent, ale 'revolutiei verzi' au adus corectii majore in ecuatia malthusiana. Mai mult, cresterea populatiei s-a derulat in paralel cu dezvoltarea economica si ameliorarea nivelului de trai.

Dinamica economica si evolutia demografica in tarile dezvoltate economic, evidentiaza situatii mult mai variate, sensuri sinuoase si contradictorii, diferite de la tara la tara, ca si de la o perioada la alta in aceeasi tara. De exemplu, in tarile dezvoltate economic, in primele doua decenii postbelice s-a inregistrat o crestere insemnata a natalitatii.

Argumente oarecum mai solide in favoarea teoriei malthusiene, pot fi oferite de unele tari in curs de dezvoltare, confruntate in perioada postbelica cu fenomenul 'exploziei demografice' si reducerea venitului pe locuitor. Chiar si in acest caz, teoria lui Malthus trebuie privita cu prudenta. Totusi, astazi este tot mai evidenta contradictia dintre cresterea ingrijoratoare a populatiei si potentialul Terrei de a sustine consumul ei crescand. In absenta unor masuri concertate, viitorul ar putea acutiza aceasta problema.

Incercarile economistilor de a explica discrepantele dintre dinamica demografica si mijloacele de subzistenta s-au concretizat intr-o gama larga de teorii si modele demo-economice.

Modelul tranzitiei demografice - a fost prezentat in 1945 de Frank Notestein si evidentiaza modificarile demografice determinate de influenta progresului economic si social asupra cresterii populatiei. Aceasta teorie grupeaza societatile in functie de apartenenta lor la una din urmatoarele trei etape:

1. Prima etapa, proprie societatilor preindustriale, se caracterizeaza prin rate inalte ale natalitatii si mortalitatii (in special a celei infantile) si, ca urmare, printr-o populatie stationara sau in crestere lenta. Cand rata mortalitatii este inalta este vitala o fertilitate pe masura. Altfel societatea nu ar putea supravietui.

2. A doua etapa este marcata de industrializarea si dezvoltarea economica ce au determinat o crestere sensibila a venitului pe locuitor. Conjugata cu ameliorarea conditiilor de viata, ca urmare a introducerii masurilor de ocrotire a sanatatii publice si cu imbunatatirea alimentatiei, aceasta a avut drept prim efect reducerea ratei mortalitatii. Natalitatea in schimb, continua sa se mentina la nivel ridicat iar populatia intra intr-o faza de crestere rapida.

3. In cea de a treia etapa, in conditiile combinarii avantajelor economice si sociale cu o mortalitate scazuta, impreuna cu dorinta oamenilor de a avea familii mici, se realizeaza o stabilizare a populatiei, cu un echilibru intre rata mortalitatii si cea a mortalitatii. Acest echilibru se realizeaza insa la un nivel mult mai scazut decat anterior.

Daca resursele naturale sunt suficiente, iar investitiile de capital ridicate, se poate ajunge la o crestere economica ce excede cresterea populatiei. Procesul s-a petrecut in majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii, cu un venit pe locuitor ridicat. Tranzitia demografica devine astfel o conditie a dezvoltarii economice. Imbunatatirea calitatii vietii si productivitatea societatii sunt deci inseparabile, ele stimulandu-se reciproc.

Intregul ciclu, de la declinul ratei mortalitatii, continuand cu faza de crestere rapida a populatiei si, apoi, cu reducerea ratei natalitatii pana la realizarea unui echilibru, se numeste tranzitie demografica.

Un element cheie al tranzitiei demografice il constituie reducerea ratei natalitatii produsa prin dezvoltarea economica. Demografii nu au reusit pana in prezent sa ofere o explicatie consistenta acestui fenomen. Unii dintre ei acrediteaza ideea reducerii ratei natalitatii prin extinderea urbanizarii. In mod traditional, in mediul rural exista inclinatia pentru familii numeroase, copiii putand contribui inca de la varsta frageda la cresterea productiei agricole. Spre deosebire de sate, in mediul urban a avea multi copii inseamna un risc in plus. Dificultatile de obtinere a slujbelor bine platite sunt luate in calculul planning-ului familial. Alti specialisti sustin ideea schimbarilor survenite in stilul de viata al oamenilor. O data cu cresterea veniturilor familiilor si printr-o mai buna cunoastere a practicilor contraceptive, explozia demografica anuntata de Malthus a fost 'stopata'.

Tranzitia demografica prezentata are caracter de model teoretic. In realitate, au existat numeroase elemente conjuncturale , cu conotatie economica si social-culturala, care nu au putut fi surprinse in model, unele dintre ele avand si in prezent efecte demo-economice imprevizibile.

In fapt, multe tari nu reusesc sa parcurga cu succes procesul tranzitiei demografice. Ele cad in capcana celei de a doua etape. Tarile slab dezvoltate, cu o populatie numeroasa, nu realizeaza, de regula, progresul economic si social asteptat, dupa care rata natalitatii ar urma sa scada.

Exista insa si semne ale unei perspective mai optimiste. In unele tari, chiar dintre cele mai serios afectate de 'boala' populatiei, s-a reusit se pare, prin politici adecvate sa se ocoleasca aceasta capcana. Invingand obstacole precum 'ignoranta taraneasca', opozitia religioasa organizata si apatia politica, recurgand la diverse modalitati de control al populatiei, inclusiv planificarea familiala, multe tari au reusit sa atenueze rata cresterii demografice. Mexicul, China si chiar India constituie exemple relevante in acest sens. Desigur, inca nu poate fi vorba de atingerea unui echilibru demo-economic.

Acutizarea problemei populatiei in unele tari a determinat intensificarea demersurilor la nivel mondial in vederea solutionarii sale. Plecand de la premisa ca scopul ultim este imbunatatirea calitatii vietii generatiilor prezente si viitoare, Conferinta Internationala privind Populatia si Dezvoltarea de la Cairo - 1994 (anterior au mai fost doua conferinte similare, la Bucuresti - 1974 si apoi Ciudad de Mexico - 1984) a stabilit drept obiectiv: facilitarea tranzitiei demografice pentru tarile in care exista dezechilibre intre rata natalitatii si cea a mortalitatii sau intre sporul demografic si cresterea economica. Realizarea acestui obiectiv este de natura sa contribuie la stabilizarea populatiei mondiale, si impreuna cu schimbarile in modelele de productie si consum sa asigure cresterea si dezvoltarea economica durabila.