Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Densitatea teritoriala a sectorului IMM - urilor


Densitatea teritoriala a sectorului IMM - urilor


Densitatea teritoriala a sectorului IMM - urilor

IMM - urile, prin natura lor si scara la care isi desfasoara activitatile, sunt foarte conectate la piata locala, cele mai multe aparand la nivel local si actionand pe plan local sau regional. Astfel ca numarul de IMM - uri la 1.000 de locuitori, indicator care ilustreaza densitatea IMM - urilor, este extrem de relevant pentru a caracteriza atat dimensiunea pietelor regionale, cat si evolutia in profunzime a sectorului IMM - urilor in Romania.

Densitatea medie a IMM - urilor la 1.000 de locuitori in Romania este in crestere continua, dar cu toate acestea cu mult sub nivelul mediu inregistrat in alte tari europene membre ale UE, precum: Cehia, Cipru, Grecia, Ungaria, Italia, Suedia, care inregistrau valori in jurul a 70 de IMM - uri la 1.000 de locuitori. Astfel, densitatea medie s-a ridicat, in 2008, la valoarea de 23 IMM - uri la 1.000 de locuitori, in crestere fata de 17 IMM - uri la 1.000 de locuitori in 2004, si 21,7 in anul 2007.



O analiza regionala a dezvoltarii IMM - urilor in Romania evidentiaza urmatoarele aspecte:

se mentin dezechilibre semnificative intre regiunile de dezvoltare in ceea ce priveste dezvoltarea IMM - urilor; cea mai mica densitate este de 14,5 IMM - uri/1000 de locuitori in Nord-Est, ajungand pana la 49,9 de IMM - uri/1000 de locuitori in regiunea Bucuresti-Ilfov;

densitatea cea mai ridicata a IMM - urilor se evidentiaza in regiunea Bucuresti-Ilfov, cu 49,9 IMM-uri la 1.000 de locuitori. Cu acest nivel al indicatorului, practic regiunea Bucuresti-Ilfov este singura regiune care se aliniaza la valorile medii de densitate inregistrate in tarile UE (50 IMM-uri la 1.000 de locuitori). Pentru prima data din anul 2001, cea mai insemnata crestere a densitatii IMM - urilor a avut loc in regiunea Nord-Vest, de 6,7%, urmata de regiunea Bucuresti-Ilfov cu 4,6% spor de densitate;

daca se excepteaza valorile de densitate de IMM - uri in regiunea Bucuresti-Ilfov, distributia regionala a densitatii IMM-urilor apare mai bine echilibrata in celelalte regiuni, adica au valori mai apropiate;

desi ecartul dintre regiunile de dezvoltare s-a mai redus, totusi, in 4 regiuni (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia si Sud-Vest Oltenia,) s-a inregistrat o densitate a IMM - urilor sub nivelul mediu pe tara (22,6), iar alte 4 regiuni (Bucuresti-Ilfov, Centru, Vest si Nord-Vest) s-au situat, la acest indicator, peste media pe ansamblul tarii.

Pentru a veni in sprijinul dezvoltarii unilaterale a IMM - urilor si o distribuire geografica uniforma a acestora, sa concis la cateva masuri radicale:

au fost create oficiile teritoriale - numite OTIMMC[1] - cu scopul de a dezvolta capacitatea institutionala, de a consolida dialogul intre antreprenorii regionali sau locali specializati si de a stabili un dialog direct si interactiv cu reprezentantii cadrului de afaceri din principalele centre teritoriale.

OTIMMC - urile au statut juridic si lucreaza direct cu mediul de afaceri local, cu reprezentantii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM - uri, cu Agentiile de Dezvoltare Regionala si centrele Euro Info, cu Camerele de Comert teritoriale si cu reprezentantii in teritoriu ai Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si asigura legatura in teritoriu cu reprezentantii administratiilor locale.

s-a acordat o atentie speciala dezvoltarii IMM - urilor din regiunile in care infrastructura industriala si sociala este slabita, iar rata somajului este mare. Crearea oficiilor teritoriale contribuie in mod semnificativ la impactul pe care il are MIMMCTPL (Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale) in acordarea de sprijin, prin dezvoltarea unor legaturi stranse si valoroase cu IMM - urile localizate in regiuni indepartate de Bucuresti.

dupa infiintarea oficiilor teritoriale, MIMMCTPL se concentreaza, in primul rand, pe distribuirea si administrarea fondurilor, delegand autoritatea pentru indeplinirea celorlalte functii si roluri ale sale in acordarea de sprijin dezvoltarii sectorului IMM - urilor. S-a acordat o atentie semnificativa pregatirii inceperii administrarii fondurilor structurale UE, ceea ce a dus la o reorganizare in cadrul MIMMCTPL si la separarea celor care administreaza fonduri nationale de cei care administreaza fonduri structurale.

una din functiile importante ale MIMMCTPL consta in administrarea anuala a fondurilor (nationale, PHARE, structurale, etc.) si dezvoltarea unor alte mijloace de sprijinire a IMM - urilor, prin colaborare cu alte institutii si organisme. Rolul oficiilor teritoriale include comunicare pe plan local (mai ales in ceea ce priveste fondurile de la centru), furnizarea de informatii, pregatire profesionala si dezvoltarea programelor locale.

OTIMMC-urile isi vor indeplini atributiile in acordarea de sprijin IMM - urilor in aria lor de competenta, prin actiuni cum ar fi implementarea programelor MIMMCTPL, prin infiintarea, administrarea si permanenta actualizare a bazei de date regionale pentru IMM - uri, prin facilitarea accesului IMM - urilor la servicii electronice cum ar fi   "e-governance" si "e-business", prin stimularea cadrului local de afaceri si prin pregatirea IMM - urilor pentru confruntarea cu cadrul competitiv european.



OTIMMC - Oficii Teritoriale Ale Intreprinderilor Mici si Mijlocii Centrale





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate