EFICIENTA IN SERVICII

EFICIENTA IN SERVICII

1.Continutul si particularitatile eficientei in sfera serviciilor

Activitatea economica este supusa principiului rationalitatii. Prin rationalitate se intelege dorinta agentilor economici de a-si atinge scopul propus cu un efort cat mai mic, eficienta economica fiind forma concreta pe care o imbraca rationalitatea in domeniul activitatii economice.

Ca urmare, pentru a se dezvolta si a supravietui in conditii de concurenta, firma trebuie sa desfasoare o activitate rentabila, care sa se soldeze cu rezultate financiare (R_f) favorabile cat mai mari. Rezultatele financiare, respectiv eficienta economica, reprezinta diferenta dintre venituri (V) si cheltuieli (Ch). Astfel:

1 daca V > Ch => Rf = V - Ch > 0 => profit sau beneficiu;

2 daca V < Ch => Rf = V - Ch < 0 => pierdere.

Firma trebuie sa-si stabileasca strategia si tactica astfel incat, prin masuri sistematice pe termen scurt, mediu si lung, sa actioneze asupra cresterii veniturilor (a incasarilor) si asupra reducerii cheltuielilor.

Profitul se determina ca diferenta intre volumul incasarilor (pretul de vanzare ori cantitatea vanduta) si volumul platilor efectuate (costul producerii bunului / prestarii serviciului ori cantitatea).

sau

unde: Pr_b - profit brut; q_v - cantitatea vanduta; p - pretul de vanzare; c - costul producerii bunului / prestarii serviciului.

Profitul se formeaza din profit obisnuit, normal sau ordinar, iar uneori si din supraprofit sau profit de monopol. Profitul obisnuit (normal sau ordinar) este considerat, de orice agent economic, a fi suficient pentru a-si continua activitatea, in timp ce supraprofitul sau profitul de monopol este considerat a fi peste cel normal. Asa cum s-a mai subliniat si in capitolele anterioare, monopolul este o situatie specifica agentilor economici care dispun de anumite conditii naturale sau economice, folosindu-se de acestea pentru a obtine un profit mai mare decat cel normal, printr-o concurenta imperfecta.

Ca si celelalte forme de venit, profitul se constituie pe baza unui proces care face legatura intre factorii de productie si rezultatele obtinute prin folosirea lor.

Acest proces, prin natura sa, face si legatura intre doua piete distincte: piata rezultatelor (iesirilor), in cadrul careia firmele care obtin bunuri si servicii participa ca ofertanti ce se intalnesc cu cererile clientilor, si piata factorilor de productie (intrarilor), in care aceleasi firme actioneaza ca purtatori ai cererii, intalnindu-se cu ofertantii de factori.

Astfel, agentii economici, posesori de factori de productie, prin utilizarea factorilor obtin produse (bunuri sau servicii) in functie de cererile clientilor. Prin vanzarea acestora, din rezultate obtine un venit proportional contributiei sale in activitatea economica respectiva. Veniturile astfel formate, prin intermediul preturilor pietei, sunt folosite de catre agentii economici, direct sau indirect, pentru cumpararea de mijloace de productie sau de consum, reluandu-se astfel ciclul.

Eficienta activitatii agentilor economici este atat rezultatul conditiilor de formare a ofertei - concretizate in costurile de productie si in calitate -, cat si al raportului cererii fata de oferta pe piata - concretizata in nivelul si evolutia preturilor de vanzare si veniturile consumatorilor .

Eficienta economica agregata sau totala se imparte in eficienta tehnica si eficienta de alocare.

Eficienta tehnica este echivalenta cu notiunea de productivitate partiala sau totala si se calculeaza ca raport intre nivelul iesirilor (output-uri) si volumul intrarilor (input-uri).

Eficienta de alocare presupune combinarea optima a factorilor de productie (mixul de input-uri). Combinarea factorilor de productie utilizati de catre agentii economici, trebuie sa asigure obtinerea bunurilor sau serviciilor necesare cu consumuri minime de factori de productie. Eficienta combinarii si utilizarii factorilor de productie depinde, printre altele, si de abilitatea intreprinzatorului, si este o conditie importanta datorita caracterului relativ limitat al factorilor de productie si al scumpirii acestora.

Eficienta serviciilor are si anumite efecte: efecte directe (sunt asociate fiecarei componente a activitatii sau fiecarui factor de productie utilizat), efecte multiplicatoare sau indirecte (presupun influentarea pozitiva sau negativa a activitatii altor sectoare sau unitati economice) si efecte mediate (determinate, in principal, de contributia si implicarea utilizatorilor).

2. Criterii de evaluare si indicatori de exprimare a eficientei

Desi evaluarea eficientei in sectorul serviciilor este greu de realizat datorita caracterului imaterial, toate deciziile luate, atat la nivel micro, cat si macroeconomic trebuie fundamentate pe analiza diagnostic a rezultatelor inregistrate. Astfel, principalele criterii de evaluare a eficientei in sectorul serviciilor, din punct de vedere economic si social, sunt:

rentabilitate;

nivelul costurilor;

eficienta utilizarii factorilor de productie;

eficienta investitiilor;

eficienta sociala.

2.1. Rentabilitatea

Tinand cont de faptul ca profitul constituie ratiunea de a fi a unei firme, in economia de piata, rentabilitatea este data de raportul dintre preturile cu care sunt vandute marfurile / prestate    serviciile si costul de obtinere al acestora.

Pentru a determinarea rentabilitatii este importanta cunoasterea pragului minim al rentabilitatii, respectiv punctul in care nu se mai obtine profit, rentabilitatea transformandu-se in pierderi. Pragul minim (punctul de echilibru) al rentabilitatii este dat de egalitatea dintre volumul incasarilor firmei din activitatea depusa si volumul costurilor efectuate pentru obtinerea incasarilor respective.

Rentabilitatea este exprimata prin doi indicatori de baza (marimea absoluta si marimea relativa). Marimea absoluta a rentabilitatii este reflectata prin profit, iar cea relativa prin rata rentabilitatii.

Calculele de rentabilitate se utilizeaza atunci cand la numarator avem profitul brut sau net, iar la numitor cheltuieli aferente acestuia (profitului brut sau net). Prin analiza structurala a rezultatului exercitiului se intelege descompunerea acestuia in elemente componente, in timp ce pentru profit analiza poate fi efectuata din mai multe puncte de vedere.

● rezultatul exploatarii, care se determina ca diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare:

unde: R_e - rezultatul exploatarii; V_e - venituri din exploatari; Ch_e - cheltuieli de exploatare.

● rezultatul financiar, se calculeaza ca diferenta intre veniturile financiare si cheltuielile financiare:

unde: R_f - rezultatul financiar; V_f - venituri financiare; Ch_f - cheltuieli financiare.

● rezultatul curent al exercitiului, se obtine insumand rezultatul exploatarii cu rezultatul financiar:

sau se poate obtine ca diferenta intre veniturile curente si cheltuielile curente:

unde: R_c- rezultatul curent al exercitiului; V_c- venituri curente; Ch_c - cheltuieli curente.

● rezultatul exceptional al exercitiului, este un rezultat intamplator, neavand caracter de regularitate si se determina ca diferenta intre veniturile exceptionale si cheltuielile exceptionale ale perioadei:

unde: R_exc - rezultatul exceptional al exercitiului; V_exc - venituri exceptionale; Ch_exc - cheltuieli exceptionale.

In aceasta categorie se includ veniturile si cheltuielile legate de capital (cedare de active) si cele de gestionare incorecta a bunurilor (amenzi, penalitati, donatii - incasate sau platite).

● rezultatul brut (rezultatul exercitiului inaintea impozitarii), este format din rezultatul curent si cel exceptional al exercitiului:

sau se poate determina ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale aferente acestora:

unde: R_b - rezultatul brut; V_t - venituri totale; Ch_t - cheltuieli totale.

● rezultatul net (rezultatul impozabil sau fiscal), se determina cu relatia:

unde: R_n - rezultatul net; R_b - rezultatul brut; I_pr - impozit pe profit.

● marja comerciala (adaosul comercial), este diferenta intre cifra de afaceri aferenta vanzarii de marfuri si costul de cumparare al marfurilor vandute:

unde: M_c - marja comerciala; Vz_mf - cifra de afaceri aferenta vanzarii marfurilor; Ch_mf - costul de cumparare al marfurilor vandute.

Se calculeaza la firmele cu activitate de comert

● productia exercitiului, masoara volumul global al activitatii desfasurate:

unde:

Q_ex - productia exercitiului; Q_v - cifra de afaceri;Q_s - productia stocata (finita + executie); Q_imob - productia imobilizata.

● valoarea adaugata, este redata de diferenta dintre volumul global al activitatii (productia exercitiului) si consumurile intermediare ale acesteia:

unde:

V.A. - valoarea adaugata

Ch_i - consumurile intermediare

● excedentul brut al exploatarii, care reflecta rezultatul brut al firmei determinat numai de activitatea de exploatare, el nefiind influentat de sistemul de amortizare, de aprovizionare, de politica fiscala sau de modul de distribuire a dividendelor. Acesta este redat de formula:

unde: EBE - excedentul brut al exploatarii; Sv_e - subventii de exploatare primite; Ch_s - cheltuieli cu salariile; Ch_imp/tx/as - cheltuieli cu impozite / taxe / asimilate; I_pr - impozit pe profit (impozit direct); TVA - impozit indirect.

In ceea ce priveste indicatorii relativi, acestia sunt mai expresivi si se refera la rata rentabilitatii care poate fi:

● rata rentabilitatii economice, care este definita ca fiind raportul dintre rezultatul exercitiului inainte de impozitare si capitalul permanent:

sau

unde: r_e - rata rentabilitatii economice; P_b - profitul brut; K.P. - capital permanent; P_e - profitul din exploatare; A_e - active din exploatare

● rata rentabilitatii financiare, este data de raportul dintre profitul net si capitalul propriu:

unde: r_f - rata rentabilitatii financiare; P_n - profitul net; K_p - capital propriu.

● rata rentabilitatii resurselor consumate, stabilita ca raport intre rezultatul aferent cifrei de afaceri si costul productiei vandute:

unde: r_Cs - rata rentabilitatii resurselor consumate; P_b - profitul brut; C_p - costuri de productie.

● rata rentabilitatii capitalului avansat sau ocupat, stabilita ca raport intre rezultatul curent al exercitiului si capitalul avansat:

unde: r_a - rata rentabilitatii capitalului avansat; R_c - rezultatul curent al exercitiului; A_f - active fixe; A_c - active circulante.

● rata rentabilitatii comerciale (rentabilitatea veniturilor), este data de raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri si cifra de afaceri:

unde: r_v - rata rentabilitatii comerciale / a veniturilor; P_b - profitul brut; C.A. - cifra de afaceri.

Rentabilitatea activitatii economice, prin intermediul tuturor factorilor de productie utilizati si consumati pentru realizarea sa, exprima eficienta acesteia.

2.2. Nivelul costurilor

Agentii economici, in procesul de productie, se bazeaza pe utilizarea factorilor de productie. Astfel, costul de productie se obtine prin consumul de factori de productie implicat de obtinerea bunurilor si serviciilor necesare pietei.

Marimea costului de productie poate fi privita pe intreaga productie pe care o realizeaza o firma (de exemplu, costul total al produselor culinare dintr-o unitate de alimentatie publica) sau pe unitatea de produs (de exemplu, costul ce revine pe o camera de hotel).

Marimea costului pentru intreaga productie se determina ca produs intre costul unitar si cantitatea de produse obtinute, respectiv servicii prestate; in timp ce marimea costului pe unitatea de produs se determina ca raport intre costul intregii productii si cantitatea totala de produse.

Din punct de vedere al diferitelor cheltuieli de productie, in conditiile economiei de piata, costurile pot fi clasificate astfel:

● costul global, presupune ansamblul costurilor corespunzatoare unui anumit volum al productiei, si care se imparte in:

● costul fix (CF), reprezentat de totalitatea cheltuielilor care sunt independente de volumul productiei (chirii, dobanzi, asigurari, cheltuieli de intretinere, amortizarea capitalului fix etc.);

● costul variabil (CV), defineste totalitatea cheltuielilor care variaza in functie de cantitatea de produse obtinute.

Unele cheltuieli variabile se modifica strict proportional cu productia, altele nu se modifica strict proportional cu productia.

● costul total (CT), definit ca suma costurilor fixe si variabile (CT = CF + CV).

● costul marginal (Cmg), desemneaza suplimentul de cost necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de produs sau prestarii unui serviciu:

unde: Cmg - costul marginal; CT - costul total; Q - cantitatea de produse obtinute.

● costurile medii sau unitare, reprezinta costurile pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util si se calculeaza pentru CF, CV, CT.

In paragrafele de mai sus au fost prezentate niveluri absolute ale costurilor. De asemenea, se mai poate determina si nivelul relativ al cheltuielilor. Acesta se determina prin modelul de calcul al analizei factoriale privind cheltuielile la 100 sau 1.000 lei cifra de afaceri, si este redat cu ajutorul formulelor:

sau

unde: C⁽¹⁰⁰⁾, C⁽¹⁰⁰⁰⁾ - cheltuieli la 100, respectiv 1.000 lei cifra de afaceri; q_v - cantitatea vanduta; - pretul mediu de vanzare; c - costul producerii bunului / prestarii serviciului.

2.3. Eficienta utilizarii factorilor de productie

Factorii de productie reprezinta ansamblul elementelor care participa la producerea bunurilor si serviciilor. Ei sunt legati de resurse si reprezinta acele resurse atrase si consumate in producerea bunurilor si serviciilor. Fiecare factor apare ca unitate a unor aspecte cantitative si calitative. Pe masura dezvoltarii societatii, a fost posibila cresterea productiei de bunuri si servicii, prin utilizarea unor cantitati mari de factori, prin imbunatatirea calitatii si prin cresterea eficientei utilizarii factorilor de productie.

Activitatea agentilor economici, fiind caracterizata prin rationalitate economica, trebuie sa indeplineasca doua conditii: utilizarea deplina si eficienta a resurselor.

Eficienta cu care sunt folosite resursele se exprima in sensul cel mai general prin productivitatea sau randamentul factorilor de productie; aceasta se determina prin raportul dintre rezultatele obtinute si eforturile depuse .

In general, nivelul productivitatii este calculat ca raport intre bunurile economice obtinute si factorii de productie implicati in realizarea lor, fiind determinat dupa relatia:

unde: W - nivelul productivitatii; Q - efectul / rezultatul (bunurile economice obtinute), este exprimat ca volum si/sau ca valoare a productiei, in unitati fizice, respectiv in unitati materiale; F_i - efortul depus (factorii de productie utilizati), este exprimat ca volum si/sau ca valoare a productiei, in unitati fizice, respectiv in unitati monetare.

Nivelul productivitatii se determina pe economia nationala, pe ramura si pe firma. In teoria si practica economica sunt "consacrate" doua forme fundamentale ale productivitatii: productivitatea partiala si productivitatea globala.

Productivitatea partiala exprima productia ce se obtine pe un factor de productie, ceilalti factori fiind constanti, in timp ce productivitatea globala exprima eficienta agregata a tuturor factorilor de productie implicati in obtinerea unui rezultat.

Productivitatea, atat partiala, cat si globala, se determina ca productivitate medie si ca productivitate marginala.

Productivitatea medie se determina ca raport intre productia totala (ΔQ) si cantitatea totala a factorilor de productie luati partial sau global (ΔL; ΔK; ΔP; ΔL+ΔK+ΔP). In cazul productiei de servicii principalii factori de productie sunt factorul munca (ΔL) si factorul capital (ΔK). In aceste conditii putem determina:

● productivitatea medie a muncii, exprima randamentul mediu al factorului munca, si se determina ca raport intre rezultatele obtinute intr-o anumita perioada de timp (ΔQ) si cantitatea totala de munca utilizata (ΔL) (care poate fi exprimata prin numarul salariatilor, numarul orelor de munca):

● productivitatea medie a capitalului, care exprima eficienta medie a capitalului utilizat, si se determina ca raport intre productia totala (ΔQ) si capitalul tehnic utilizat (ΔK):

● productivitatea medie globala a factorilor de productie, se determina ca raport intre rezultatul total obtinut (Q), si totalul factorilor de productie utilizati (L+K).

Productivitatea marginala exprima eficienta obtinuta prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor factorilor de productie, in conditiile in care ceilalti factori sunt constanti. Astfel, se pot determina si analiza:

● productivitatea marginala a muncii, exprima eficienta obtinuta prin modificarea cu o unitate a factorului munca, si se determina ca raport intre variatia absoluta a rezultatelor (ΔQ) si variatia cantitatii de munca utilizata (ΔL):

● productivitatea marginala a capitalului, exprima eficienta obtinuta prin modificarea cu o unitate a factorului capital, si se determina ca raport intre variatia absoluta a rezultatelor (ΔQ) si variatia absoluta a capitalului tehnic utilizat (ΔK):

● productivitatea marginala globala, exprima eficienta obtinuta prin modificarea cu o unitate a tuturor factorilor de productie, si se determina ca raport intre variatia absoluta a rezultatelor (ΔQ) si variatia absoluta agregata a tuturor factorilor de productie (ΔL+ΔK).

Deoarece factorul munca are rolul cel mai important in ansamblul factorilor de productie, productivitatea muncii, medie si marginala, detine rolul central desi, in economiile moderne, metodele de determinare si evaluare a nivelului si dinamicii productivitatii sunt din ce in ce mai diversificate.

BIBLIOGRAFIE

Cetina, Iuliana, Brandabur, Raluca, Constantinescu, Mihaela, Marketingul serviciilor. Teorie si aplicatii, Editura Uranus, Bucuresti, 2006

Dura, Codruta, Magda, Dorina, Economie politica I, Editura Focus, Petrosani, 2003

Ioncica, Maria, Economia serviciilor. Abordari teoretice si implicatii practice, Editura Uranus, Bucuresti, 2007

Ioncica, Maria, Stanciulescu, Gabriela, Economia turismului si serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2006

Ioncica, Maria, Popescu, Delia, Padurean, Mihaela, Brindusoiu, Catalina, Economia serviciilor. Probleme aplicative, Editura Uranus, Bucuresti, 2006

Ioncica, Maria, Padurean, Mihaela, Economia serviciilor. Aplicatii, Editura Uranus, Bucuresti, 2004

Ioncica, Maria, Grofu, Mihaela, Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

Ioncica Maria, Economia serviciilor. Teorie si practica, Editura Uranus, Bucuresti, 2003

Olteanu, Valerica, Marketingul serviciilor, Editura Ecomar, Bucuresti, 2005

Zaharia, Marian, Economia serviciilor. Aplicatii si studii de caz, Editura Universitara, Bucuresti, 2006

Zaharia, Marian, Economia serviciilor, Editura Universitara, Bucuresti, 2005