Finantarea tranzactiilor economice internationale

finantarea tranzactiilor economice internationale

INTRODUCERE

Finantarea afacerilor internationale reprezinta mecanismul prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare schimbului de marfuri si servicii intre state sau intre firme apartinand unor tari diferite. Elementele luate in calcul atunci cand se elaboreaza decizia de finantare sunt aproximativ aceleasi pentru mediul international, ca si pentru mediul intern; totusi apar unele elemente de diferentiere care trebuie subliniate. In primul rand, orice tehnica de finantare internationala trebuie adaptata tipului de relatie internationala, aparand diferentieri intre finantarea exportului, a importului, a proiectelor de cooperare internationala, etc. In al doilea rand, finantarea internationala implica utilizarea a doua sau mai multe monede nationale, si ca urmare trebuie luate in considerare problemele legate de cursul de schimb, de riscul valutar, de legislatia in cauza. In al treilea rand, apar deosebiri majore in ceea ce priveste mecanismele si institutiile de finantare, atat in ceea ce priveste sistemele de drept (anglo-saxon, continental), cat si de la tara la tara - de exemplu, in Europa bancile comerciale se ocupa de finantarea pe termen mediu si lung, in timp ce in SUA acest lucru este facut de bancile de investitii.

Finantarea comertului international a cunoscut in literatura de specialitate doua acceptiuni: una traditionala, prin prisma careia este abordata din unghi bancar, monetar si o alta, mai larga, prin care finantarea este realizata printr-un ansamblu de modalitati pentru asigurarea mijloacelor de plata in tranzactiile internationale, varianta ce poate fi numita finantare reala.

Literatura de specialitate cuprinde o prima diferentiere a finantarii afacerilor internationale in surse de finantare interne si externe, proportia in care se gasesc acestea depinzand de o serie de factori interni si externi, precum si de conjunctura internationala. Sursele interne ale finantarii sunt reprezentate in principal de creditele si subventiile acordate pe plan intern pentru aceasta activitate. Unii autori includ in cadrul acestei categorii si operatiunile de finantare a exportului prin: creditele - cadru, care se acorda pe baza unei conventii incheiate cu statul sau cu anumite banci in conditii uniforme pana la un anumit plafon, creditele - cumparator, creditele financiare de export, etc. Un rol deosebit de important in aceasta categorie il joaca actiunile statului de stimulare a exportului prin sistemul de prime sau alte stimulente. Sursele externe intervin cu precadere in finantarea importurilor si intr-o masura mai mica in finantarea exporturilor. Aceste surse pot imbraca diferite forme: ajutor bi- si multilateral pentru dezvoltare, donatii si credite acordate in conditii avantajoase in ceea ce priveste conditiile de dobanda si termen, mijloace financiare guvernamentale sau sprijinite de catre stat acordate in conditii comerciale, in primul rand credite de export, export de capital privat sub forma investitiilor directe, imprumutului pe obligatiuni[1].

Finantarea afacerilor economice internationale cuprinde un ansamblu de modalitati necesare asigurarii mijloacelor de plata pentru efectuarea operatiunilor comerciale, a investitiilor internationale si a actiunilor de cooperare. Din punct de vedere al duratei finantarii, exista finantare pe termen scurt (sub 3 ani), pe termen mediu (intre 3-5 ani ) si pe termen lung (peste 7 ani ). Trebuie specificat faptul ca, daca in cazul operatiunilor de import - export predomina finantarea pe termen scurt, pentru investitiile in actiuni de cooperare apare finantarea pe termen mediu si lung.

PREZENTAREA TEMEI

1 tehnici de finantare pe termen scurt

Tehnicile de finantare externa au ca si principal scop asigurarea unor mijloace de plata, in special pentru exportatori care au vandut marfurile pe credit urmand sa recupereze de la importator valoare exportului intr-o perioada de pana la 2 ani. Pe de alta parte, creditele pe termen scurt pot avea un caracter de prefinantare a operatiunilor fiind legate de activitatea de productie si export a clientului bancii.

Din categoria creditelor pe termen scurt distingem: credite de prefinantare a activitatilor de productie - export si credite legate de operatiunea de export (se acorda producatorilor exportatori sau firmelor care realizeaza exportul).

Credit de prefinantare

Creditele de prefinantare urmaresc finantarea curenta a productiei pentru export. Rolul acestor credite este acela de a asigura necesarul de lichiditati al producatorului, atunci cand apar probleme legate de acoperirea cheltuielilor pe parcursul ciclului de fabricatie. Tot in aceasta categorie sunt incluse si creditele de prospectare, care sunt acordate producatorilor pentru prospectarea unor piete externe sau pentru diferite activitati de marketing avand drept scop intrarea pe piata internationala.

Credit de export

Creditele de export se pot materializa in:

a) Avansul pe documente de marfa - se constituie ca un credit acordat de catre o banca unui exportator pe baza unor documente care atesta existenta marfurilor pregatite pentru export. De regula, valoarea acestui credit nu va depasi 80 din valoarea marfurilor gajate; se acorda exportatorilor care livreaza cantitati foarte mari de marfuri la export. O forma particulara a acestui tip de credit este creditul pe baza de warrant, conform caruia exportatorul gajeaza marfa pe baza unui inscris (warrant) care reprezinta titlul de proprietate asupra marfii si pe care banca il va putea sconta la banca centrala.

b) Avansul in valuta - reprezinta acordarea de catre banca a unui imprumut in valuta firmei exportatoare in baza creantei acesteia fata de clientul sau din strainatate, creanta nevalorificata in moneda nationala. Acest tip de credit este atat o tehnica de finantare pe termen scurt cat si o masura de protectie impotriva riscului valutar. Operatiunea se desfasoara in trei etape, astfel: exportatorul imprumuta de la banca sa o suma in valuta egala cu creanta pe care o are asupra partenerului (termenul imprumutului corespunde cu scadenta creantei, iar suma se acorda de catre banca in baza documentelor justificative privind expeditia si vamuirea marfii, prezentate de exportator); odata finantarea aprobata, banca crediteaza contul valutar al exportatorului sau poate vinde la vedere valuta, oferind clientului sau suma in moneda nationala; rambursarea creditului se face la un pret care cuprinde doua elemente: rata dobanzii pe piata de refinantare si marja bancii creditoare.

c) Avansul bancar prin cesiunea de creante - presupune acordarea de catre banca a unui avans exportatorilor pentru reintregirea fondurilor avansate de acestia in livrari de marfuri pe credite pe termen scurt, prin cesionarea creantelor detinute asupra importatorilor straini. Cesionarea se face pe baza unui document financiar de cesionare in baza caruia pot beneficia de un avans sub forma unui credit pe termen scurt pana la incasarea creantelor de la importator; acordarea creditului presupune o analiza a solvabilitatii exportatorului.

Creditul de accept - constituie o modalitate de finantare care poate imbraca doua variante: in favoarea exportatorului si in favoarea importatorului.

Creditul de accept in favoarea exportatorului apare in situatia in care partenerul de contract nu accepta utilizarea titlurilor de credit, exportatorul avand posibilitatea sa traga o cambie asupra bancii sale (cambie bleu), cambie a carei scadenta nu depaseste 180 zile, astfel creditul de accept poate fi obtinut in doua moduri: banca acceptanta reesconteaza titlul la banca centrala sau la institutia de finantare a exporturilor si astfel acorda exportatorului creditul sau exportatorul, pe baza acceptului bancar primit sconteaza cambia la alta banca, caz in care banca exportatorului desi nu finanteaza operatiunea inlesneste prin semnatura data pe cambie ca exportatorul sa se finanteze de la o alta banca. Acordarea acceptului de catre banci se face pe baza verificarii documentelor aferente marfii, care atesta ca exportatorul urmeaza sa incaseze contravaloarea exporturilor, costul creditului implicand taxa scontului si un comision de acceptare.

Creditul de accept acordat importatorului apare in situatia in care banca acceptanta accepta cambii trase asupra sa in favoarea importatorului menite sa achite exportatorului marfa. In acest caz exportatorul este platit la vedere, importatorul ramane creditor fata de banca suportand costul creditului de accept.

2 tehnici de finantare pe termen mediu si lung

Tehnicile de finantare pe termen mediu si lung sunt specifice exporturilor de valoare mare sau exporturilor de produse complexe, instalatii, utilaje, etc., imbracand mai multe forme: creditul furnizor, creditul cumparator, creditul consortial si cofinantare.

Creditul consortial

Creditul consortial este un credit obtinut de la un grup de banci membre ale unui consortiu, de catre un beneficiar dintr-o terta tara. Consortiul are la baza o grupare, fara personalitate juridica, formata dintr-o banca principala si cateva banci participante din tari diferite care se obliga sa asocieze un numar de banci terte la acordarea creditului. Aceasta tehnica a aparut datorita atenuarii riscului de rata a dobanzii. Practicarea acestui tip de credit s-a impus datorita faptului ca bancile participante la consortiu isi impart intre ele riscurile legate de finantare, stabilind un cost al creditului cu o rata fixa peste LIBOR prin care sa se asigure atat recuperarea costurilor cat si obtinerea unui profit bancar.

Cofinantarea

Cofinantarea este o tehnica noua care a aparut ca urmare a necesitatii finantarii unor proiecte economice de anvergura, fiind implicate atat Banca Mondiala, cat si alte institutii financiare. Initial cofinantarea presupunea doua imprumuturi separate, unul cu Banca Mondiala si unul cu o alta banca comerciala, imprumuturi care se derulau in mod paralel. Astazi asistam tot mai mult la o finantare mixta cand fondurile sunt asigurate de parti pentru ansamblul proiectului economic, in detrimentul finantarii paralele cand Banca Mondiala si ceilalti creditori finanteaza anumite parti ale proiectului. Avantajul acestei cofinantari este acela ca prin implicarea Bancii Mondiale sau a altor organisme publice creditele se deruleaza pe o perioada mare de timp (peste 20 de ani) si cu o dobanda mica, inferioara dobanzii de pe piata.

3 tehnici speciale de finantare

Factoringul

Factoringul continutul acesteia il reprezinta imbinarea unor servicii cu o forma specifica de finantare prin incredintarea titlurilor de creanta unei banci sau firme specializate, numita factor. Factoringul este operatiunea desfasurata pe baza unui contract incheiat intre factor - o institutie financiara specializata si aderent - exportator, prin care primul in schimbul unui comision preia in proprietatea sa creantele aderentului prin plata facturilor acestuia (care reprezinta dovada efectuarii tranzactiei, a livrarii marfii pe baza de credit).

Definitia factoringului poate cunoaste mai multe variante:

a)     o tehnica prin care un organism specializat se insarcineaza cu incasarea unor drepturi de creanta

b)     o conventie intre un factor si un aderent prin care aderentul transfera creantele sale

c)     intreprinderea comerciala pune la dispozitie producerea si distribuirea unor servicii specializate privin aspecte financiare, de credit, incasare si contabilitate. 

Participantii la operatiunea de factoring sunt:

factor - casa bancara specializata

aderent - exportator

importator.

In relatia dintre cei trei, factorul apare ca un intermediar care in schimbul serviciilor sale primeste un comision plus dobanda pentru sumele avansate; astfel factoringul poate aparea ca un credit comercial pe termen scurt.

Principalele functii pe care le indeplineste un factor sunt:

finantarea exportatorului prin avansarea unor dume inainte de termen

creditare pe termen scurt

oferirea unor servicii de mijlocire intre exportator si importator (realizarea unor studii de piata, selectarea de clienti, punerea la dispozitia exportatorului a unor depozite, antrepozite ).

Derularea operatiunii de factoring presupune urmatoarele operatiuni:

transmiterea titlurilor de creanta

avansarea sumelor de catre factor firmei care intra in afacere

asumarea riscurilor de insolvabilitate a debitorului principal si a riscurilor de devalorizare de catre factor

plata unui comision (agio) si a unei dobanzi (pro rata temporis) de catre firma in beneficiul factorului

prestarea unui set de servicii comerciale, tehnice, valutare de catre factor pentru firma partenera.

Preluarea in proprietate a creantelor exportatorului prin plata contravalorii facturii diferentiaza doua categorii de factoring: factoringul clasic in care factorul plateste 80 - 85 din valoarea facturilor in momentul preluarii acestora si factoringul la scadenta cand factorul plateste creantele aderentului in momentul exigibilitatii acestora retinandu-si comisionul pentru intermedierea operatiunilor de decontare. In practica, in cazul factoringului de export se utilizeaza plata imediata a 85 din valoarea facturii clientului iar restul de 15 din care se scade comisionul si dobanzile se plateste in momentul in care importatorul achita factura. .

Pentru exportator practicarea acestui tip de operatie ofera pe langa avantajul procurarii de lichiditati si avantajul tranferarii riscurilor, inclusiv a celor de depreciere asupra societatilor specializate. Pentru societatea specializata avamtajele constau in obtinerea unui comision si a unei dobanzi. Pentru sistemul pietei mondiale practicarea factoringului nu face decat sa curete piata internationala de afaceri incorecte si debitori dificili, ajutand astfel la insanatosirea pietei externe. Cu toate acestea afacerea poate fi insotita si de unele inconveniente cum ar fi: cost relativ ridicat pentru exportator si practicarea un timp indelungat a acestei operatii poate afecta autonomia acestuia.

Leasing-ul

Leasingul este operatia care consta in finantarea totala sau partiala a unei investitii, de care beneficiaza o alta firma sau altfel spus un export al dreptului de folosinta. In esenta, leasingul este o forma de inchiriere a unor bunuri mobile si imobile, realizata de catre producator sau de catre societatile specializate  de leasing catre anumiti beneficiari, care nu dispun de fonduri proprii pentru cumpararea acestor bunuri. O operatiune tipica de leasing este initiata de firma care doreste inchirierea produsului, si in acest sens inainteaza societatii de leasing o cerere de oferta. In urma acceptarii acestei cereri societatea de leasing cumpara de la producator o anumita instalatie, echipamente, etc., in conditiile tehnice si la pretul negociat de intreprinderea beneficiara. Urmatoarea etapa este incheierea contractului de leasing intre firma beneficiara si societatea de leasing, care pune echipamentul la dispozitie in schimbul unei taxe de leasing. Contractul de leasing se refera la marimea chiriei si la durata inchirierii, pe parcursul careia nici una dintre parti nu poate renunta la contract. De obicei aceasta perioada corespunde duratei de amortizare a echipamentului. La sfarsitul acestei perioade intreprinderea beneficiara are trei posibilitati:

sa returneze obiectul societatii de leasing

sa cumpere obiectul la valoarea reziduala fixata prin contract

sa reanoiasca contractul de locatie tinand seama de uzura fizica si morala a obiectului

Modul de determinare a taxei de leasing reprezinta o parte importanta a contractului de leasing si ea poate fi definita ca o chirie sau taxa ce trebuie platita de utilizator pentru dreptul de folosinta a bunului. Calcului chiriei de leasing se face luand in considerare urmatoarele: pretul real de achizitie al echipamentului, inclusiv cheltuielile legate de acesta (transport, asigurare, comisioane), comisionul societatii de leasing (intre 5-25%), rata amortizarii echipamentului, durata contractului de leasing si uneori de cheltuielile efectuate pentru intretinerea si reparatia bunurilor (chirie de full service leasing).

Avantajul principal al leasingului este ca permite unei intreprinderi rentabile, dar cu insuficiente disponibilitati financiare pentru a obtine credite, sa utilizeze echipamentele necesare conform programului sau de investitii. Pe langa acest avantaj, utilizatorul poate beneficia de pe urma economisirii initiale de capital, avand asigurata o dotare permanenta cu bunri de calitate, fiind ferit de pierderile rezultate din uzura morala. Pentru societatea de leasing sau pentru proprietarul bunului, principalul avantaj este acela ca poate sa-si dezvolte productia si exportul, realizand totodata si castiguri suplimentare din reinchiriere sau vanzare.

Trebuie precizat faptul ca, cu toate asemanarile leasingul nu este acelasi lucru cu inchirierea traditionala. In primul rand, in cazul leasingului utilizatorul bunului respectiv poate deveni proprietarul lui dupa o anumita perioada de timp, fara sa i se pretinda valoarea initiala a bunului inchiriat ca si in cazul inchirierii traditionale. In al doilea rand, chiria clasica reprezinta plata dreptului de folosinta, in timp ce chiria de leasing va include cote parti din insasi valoarea bunurilor inchiriate, reflectand procesul de descrestere a utilitatii lor.

Pentru a intele pe deplin acest tip de operatie trebuie subliniate cateva caracteristici:

afacerea se incheie pe un timp determinat

utilizatorul plateste o taxa (o chirie)

este o forma specializata de credit

este o forma speciala de finantare a investitiilor.

Principalele obligatii ale partilor sunt:

a) ale proprietarului bunului respectiv:

sa puna bunul la dispozitia utilizatorului

sa inlocuiasca bunul atunci cand este utilizat moral

sa acorde asistenta tehnica

sa participe la instruirea personalului care utilizeaza bunul

sa asigure piese de schimb necesare

b) ale utilizatorului:

sa plateasca rata de leasing (chiria)

sa exploateze bunul in conditii adecvate

sa nu aduca modificari bunului

sa asigure bunul

sa pastreze bunul in mod corespunzator.

In tranzactiile internationale se cunosc mai multe tipuri de leasing:

a)     in functie de continutul ratelor de leasing:

leasing brut (full service leasing) care cuprinde in ratele sale, pe langa pretul de vanzare a marfii si cheltuielile de intretinere, service si reparatii (se pot intalni aici inclusiv servicii de instruire si specializare a personalului firmei beneficiare)

leasingul net cuprinde in rate numai pretul de vanzare a bunului

b)     in functie de pozitia furnizorului in contractul de leasing:

leasing direct, apare in situatia in care contractul se incheie intre producatorul bunului si utilizator

leasing indirect, presupune ca bunul in cauza sa parcurga circuitul producator-societate de leasing-beneficiar; societatea de leasing preia atat functia de creditare cat si asumarea riscurilor de rezulta din operatiune

c)     in functie de continutul ratei de leasing distingem:

leasingul functional - presupune ca in perioada de baza sa se acopere doar o parte din pretul de export a obiectului contractului; dupa expirarea perioadei de baza ambele parti pot sa prelungeasca durata inchirierii, fapt ce are loc, de regula, in mod tacit

leasingul financiar - presupune ca in perioada de baza sa se realizeze intregul pret de vanzare a obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare si beneficiul societatii de leasing; corespunzator practicilor internationale contractul de leasing financiar se incheie avand ca perioada de baza un interval de timp mai scurt decat durata de folosinta a obiectului inchiriat

d)     in functie de particularitatile tehnicilor de leasing:

lease-back, care presupune ca proprietarul bunului (aflat in criza de disponibilitati financiare isi vinde produsul unei societati de leasing si apoi il inchiriaza printr-un contract de leasing)

time-sharing, presupune inchirierea aceluiasi bun mai multor firme beneficiare pe perioade diferite in decursul unui an

leasing hire si renting, sunt operatiunile prin care se inchiriaza bunuri (mijloace de transport, utilaje de constructii, diferite instalatii) pe perioade scurte si foarte scurt de timp, cuprinzand inchirierile cu ziua sau cu ora.

Principalele etape ale derularii unei afaceri de leasing sunt:

cercetarea pietei externe si desfasurarea activitatilor promotionale pentru publicitatea afacerii respective

negocierea afacerii de leasing, initiata fie de societatea specializata, fie de utilizator

incheierea contractului

livrarea bunurilor insotite de procesul verbal de receptie

analiza eficientei leasingului prin prisma intereselor societatii specializate si a utilizatorului.

In perioada contemporana, in conditiile in care accesul la lichiditati sau surse de finantare este tot mai dificil leasingul s-a dovedit a fi solutie a acestor probleme. Pe de alta parte, concurenta acerba de pe piata, dusa mai ales la nivelul producatorilor i-a determinat pe acestia sa caute noi metode de promovare a vanzarilor sau exporturilor, de largire a cercului de clienti, leasingul dovedindu-se in acest sens o alternativa viabila.

Francising-ul

Francising-ul este o afacere comerciala prin care o firma - francisor, acorda altei firme - franchisee dreptul de a utiliza marca sau formula sa comerciala, pe o anumita perioada si intr-un anumit spatiu, contra unei sume fixe sau un procent din cifra de afaceri. Originile franchising-ului le gasim in lanturile de magazine care au aparut in SUA la mijlocul secolului trecut si unde franchising-ul a luat astazi cea mai mare amploare. Principalele drepturi si obligatii ale partilor implicate au fost analizate in cadrul contractului de franchising (dezbatut intr-un capitol precedent). 

Derularea afacerii are la baza contractul de franchising, ca o varianta moderna a concesiunii comerciale, avad ca elemente comune:

exclusivitatea de comercializare

sfera larga a activitatii franchisorului

franchisorul detine o marca de prestigiu, el fiind cel care controleaza afacerea si care extinde reteaua de distributie si comercializare

franchising-ul sporeste profitul ambilor parteneri.

Prin practicarea acestui tip de afacere ambele parti implicate isi pot largi activitatea economica, fiind situatii in care numai astfel se poate patrunde pe piete care nu admit decat distribuitori locali.

Referate propuse:

1. Mutatii inregistrate pe piata finantarii la nivel mondial.
2. Finantari oferite de EXIMBANK.
3. Factoringul pe piata romaneasca.
4. Franchising-ul - studiu de caz.
5. Scrisori de garantie bancara emise pe piata romaneasca.