Piata cu concurenta perfecta si pretul de echilibru

Piata cu concurenta perfecta si pretul de echilibru

Piata cu concurenta perfecta (pura) este o piata competitiva, in care cererea si oferta tind spre echilibru, interesele tuturor participantilor la tranzactii sunt satisfacute intr-un grad ridicat iar resursele sunt alocate sau folosite cu eficienta maxima. Ea este un model teoretic, ideal de piata, spre care tind agentii economici, precum si un reper de raportare, comparare si analizare a pietelor reale concurentiale. Desi este o abstractie stiintifica, piata cu concurenta perfecta are si reale valente practice. Ea ofera agentilor economici elemente fundamentale necesare inlaturarii obstacolelor din calea concurentei, astfel incat piata reala sa se apropie cat mai mult de cadrul teoretic al concurentei perfecte, asigurandu-se utilizarea optima a tuturor resurselor.

Caracterizarea acestui tip de piata presupune indeplinirea simultana a urmatoarelor conditii:

atomicitatea participantilor la tranzactii - se caracterizeaza prin numar foarte mare de vanzatori si cumparatori, cu o putere concurentiala mica, egala sau apropiata, care actioneaza independent, niciunul dintre ei neputand influenta piata; rezulta ca pe aceasta piata pretul se formeaza liber prin confruntarea cererii si ofertei;

omogenitatea produsului - toate firmele produc bunuri de acelasi fel, identice sub aspectul proprietatilor, calitatii, modului de prezentare, de comercializare si de plata etc. Aceasta caracteristica determina libertatea de alegere a produsului de catre cumparator, indiferent de vanzator;

transparenta perfecta a pietei - toti agentii economici sunt perfect informati privind cantitatea, calitatea si structura cererii si ofertei, pretul produsului etc, astfel incat sa adopte un comportament rational pentru satisfacerea propriilor interese; rezulta ca pe aceasta piata exista preturi de echilibru;

fluiditatea perfecta a cererii si ofertei - adica adaptarea rapida, eficienta si fara limite a cererii la oferta si invers, in functie de modificarea pretului;

mobilitatea perfecta a factorilor de productie - presupune orientarea si utilizarea factorilor de productie (capital si munca) in activitati si zone cu cea mai inalta eficienta;

libertatea de actiune pe piata - reflecta lipsa unor bariere juridice, economice, institutionale etc, care ar putea impiedica pe un agent economic sa produca, sa vanda sau sa cumpere.

Ca urmare, orice firma intra, respectiv, iese de pe piata unui bun in mod liber, fara dificultati, pe baza criteriului eficientei economice astfel:

vanzatorul intra pe o piata cand costul ultimului produs este inferior sau cel mult egal cu pretul la care se vinde pe piata, respectiv, cand Cmg < P, si iese in caz contrar;

cumparatorul va intra pe piata unui bun cand raportul dintre utilitatea marginala a bunului respectiv (UmgA) si pretul acestui bun (PA) este mai mare decat acelasi raport obtinut pentru un alt bun dorit (B), adica:

UmgA / PA > UmgB / PB

In caz contrar, el se va orienta spre o alta piata.

Infaptuirea efectiva a acestor conditii confera concurentei calitatea de a fi perfecta, iar cererii si ofertei, fluiditate. In realitate, una sau mai multe conditii nu sunt respectate, situatie care caracterizeaza piata cu concurenta imperfecta, cererea si oferta fiind, de fapt, rigide.

O premisa a pietei cu concurenta perfecta si pura consta in imposibilitatea vanzatorilor si cumparatorilor de a influenta pretul pietei prin actiunile lor individuale sau de grup.
Pentru ca agentii economici se adapteaza prin intermediul cantitatii la pretul pietei, obiectul competitiei este cantitatea produsa si oferita care sa maximizeze profitul. Dar aceasta depinde de pret. El se formeaza pe baza legii generale a cererii si ofertei, care reflecta legatura dintre variatiile celor doua forte ale pietei si modificarea pretului. Potrivit acestei legi, orice tip de piata si pretul ei specific tind spre un nivel de echilibru cand exista compatibilitatea deciziilor luate de participantii la schimb. La punctul de intersectie a curbei cererii si a ofertei se formeaza pretul de echilibru, denumit si pretul pietei (fig. nr.12).

Figura nr.12

Pretul de echilibru

Pretul de echilibru este pretul unui bun la care cantitatea pe care consumatorii pot sa o cumpere este egala cu cantitatea pe care producatorii pot sa o vanda, la pret maxim. Desi teoretic, el este specific pietei cu concurenta perfecta, aceasta nu exclude ca pretul specific care se formeaza pe diferite piete concurentiale reale sa nu tinda catre echilibru.

Daca pretul unitar este mai mare fata de cel de echilibru atunci cererea scade, deoarece cumparatorii considera ca el este prea mare, iar oferta creste. La acest pret (P1) apare un surplus al ofertei fata de cerere. Deoarece cresc stocurile de produse nevandute si, implicit, costul, vanzatorii vor reduce treptat pretul, decat sa nu vanda nimic, pana ce surplusul dispare. Daca pretul unitar este mai mic fata de cel de echilibru, el devine atractiv pentru cumparatori a caror cerere creste, dar scade interesul producatorilor de a spori vanzarile, deoarece nu se obtin profiturile asteptate. In aceste conditii nu toti cumparatorii vor putea sa achizitioneze bunul dorit si pentru ca nu vor, totusi, sa renunte la el, vor accepta un pret mai ridicat. Deci, concurenta intre cumparatori va determina cresterea pretului pana cand ajunge la nivelul pretului de echilibru.

Rolul pretului de echilibru rezulta din principalele sale trasaturi:

se formeaza liber pe piata, in functie de evolutia raportului celor doua forte ale pietei - cererea si oferta;

echilibreaza si regleaza oferta si cererea totala la volumul maxim al vanzarilor;

este un pret unic, dat, impus agentilor economici de piata, care se adapteaza lui prin intermediul cantitatii;

este dinamic, evoluand in functie de modificarile care apar in raportul dintre cerere si oferta;

face selectia producatorilor, eliminandu-i pe cei neeficienti;

asigura realizarea optima a intereselor vanzatorilor si cumparatorilor si, deci, maximizarea profitului si a satisfactiei;

pentru ca reflecta alocarea si utilizarea eficienta a factorilor de productie, el este un punct de atractie pentru agentii economici, fiind apreciat ca "nordul busolei economice";

permite autoechilibrarea pietei unui bun economic in functie de pretul de echilibru al altora (substituenti, factori de productie etc).

Echilibrul pietei este temporar si dinamic. Cunoasterea modificarii echilibrului pietei si cantitatii de echilibru este esentiala in procesul decizional. Ea permite intreprinzatorilor (managerilor) sa anticipeze modificarile viitoare ale situatiei pietei si sa se adapteze prompt si eficient la acestea.