Piata si pretul

Piata si pretul

In conditiile realitatilor economice contemporane, rolul pietei de "mana invizibila", care asigura eficienta si echilibrul economic, se imbina cu interventia statului sau a marilor firme (corporatii) in mecanismul pietei, care nu este deloc de neglijat. Termenul de piata este frecvent utilizat in limbajul cotidian adesea cu semnificatii diferite, datorita marii sale complexitati si diversitati. De aceea, este necesar sa se faca distinctie intre sensul popular si cel economic, deoarece una este piata in acceptiunea unei gospodine si alta din punctul de vedere al economistilor. Astfel, referitor la piata se poate spune ca:

nu se reduce intotdeauna la un spatiu fizic de intalnire directa a vanzatorilor si cumparatorilor. Uneori, relatiile dintre ei se realizeaza prin telefon, telex, internet, ordine scrise sau prin intermediari;

uzual, piata este interpretata ca locul unde cumparatorii si vanzatorii se intalnesc cu scopul de a schimba marfuri. Unii, pentru a-si maximiza satisfactia, altii, pentru maximizarea profitului;

este spatiul in care se desfasoara un sistem complex de activitati economice specifice;

este forma moderna de organizare a schimburilor, in anumite conditii de timp si spatiu;

este locul de intalnire si confruntare intre cererea si oferta de bunuri, factori de productie, titluri de valoare etc, respectiv, intre dorintele cumparatorilor si ale vanzatorilor;

reflecta sistemul relatiilor concurentiale ce au loc intre vanzatori si cumparatori pe baza mecanismului preturilor;

reflecta ansamblul deciziilor adoptate de cumparatori (ce si cat sa cumpere in raport de pret?), de producatori (ce si pentru cine sa produca?), de posesorii de capital (cat anume si in ce directii sa investeasca?) si de posesorii factorului de productie munca (ce, cat si pentru cine sa munceasca?).

Asa cum spunea Alvin Toffler "Piata propriu-zisa nu este altceva decat o retea de schimb, un tablou prin intermediul caruia bunurile ori serviciile, asemenea mesajelor, sunt dirijate catre destinatii adecvate".

Polarizand intreaga viata economica, in prezent, piata joaca un rol esential in economie, prin intermediul urmatoarelor functii generale:

ofera informatiile necesare agentilor economici participanti la tranzactiile care au loc la piata;

valideaza, coordoneaza si orienteaza, prin sistemul de preturi, comportamentul si deciziile economice ale purtatorilor cererii si ofertei, sub aspectul eficientei si utilizarii resurselor;

regleaza viata economica prin adaptarea reciproca dintre cerere si oferta, dand cele mai bune raspunsuri la intrebarile ce, cat, cum si pentru cine sa produca? /ce, cat, cum sa se consume?

Piata contemporana este foarte complexa si eterogena, prezentandu-se ca un sistem de piete distincte, de sine statatoare, dar interdependente, principalele criterii de clasificare fiind:

1) Dupa natura economica a obiectului tranzactiilor avem:

piata prodfactorilor (factorilor de productie) - piata muncii, a resurselor naturale, a pamantului, piata capitalului, piata educatiei, a informatiilor, piata serviciilor manageriale etc;

piata satisfactorilor - piata bunurilor materiale si serviciilor de consum personal;

2) Dupa existenta sau inexistenta obiectului in momentul tranzactiilor:

piata reala - a factorilor de productie, a bunurilor de consum;

piata fictiva - bursa de valori;

3) Dupa locul desfasurarii relatiilor de schimb: piete locale, regionale, nationale, internationale si piata mondiala;

In functie de raportul dintre cererea si oferta unui bun:

piata vanzatorului (absorbtia);

piata cumparatorului (presiunea);

5) Dupa numarul, puterea economica a participantilor la schimb si modul de formare a preturilor avem:

piata cu concurenta perfecta (pura);

piete reale cu concurenta imperfecta: piata monopolistica, piata de oligopol, piata de oligopson;

piata de monopol/monopson;

Dupa gradul de transparenta:

piata transparenta;

piata caracterizata de opacitate.

Perspectivele pietei sunt diferite, in functie de gradul dezvoltarii economice a tarilor, de sistemul economic existent. In prezent asistam la actiuni a numeroase tari de trecere la organizarea si functionarea economiilor lor dupa sistemul economiei de piata de inalta eficienta, insa numai generalizarea pietei nu este suficienta pentru a exista economie de piata.

Mecanismul economiei de piata nu poate fi explicat fara intelegerea categoriei economice de pret. Complexitatea si multitudinea factorilor care influenteaza formarea si evolutia preturilor au determinat aparitia unor puncte de vedere diferite privind problematica preturilor.

Teoria contemporana a pretului pleaca de la premisa ca la baza formarii pretului unui bun economic stau atat consumul factorilor de productie, cat si utilitatea marginala si raritatea bunului. In prima situatie, pretul exprima interesele producatorului, iar in a doua situatie, exprima interesele cumparatorului. Deci, formarea pretului este rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei. Dupa Alexandru Toba, pretul de vanzare al fiecarui bun sau serviciu rezulta dintr-un compromis intre doua riscuri contradictorii: pe de o parte riscul ca producatorul (vanzatorul) sa-si piarda clientii, daca pretul creste prea mult; pe de alta parte, riscul de a-si compromite profitul, daca pretul scade prea mult[1].

Pretul constituie modalitatea cea mai complexa de masurare economica, denumita si masurare monetara (baneasca). Pretul, in sens general, reflecta cantitatea de moneda ceruta sau oferita in schimbul unei unitati dintr-un bun economic, marfa; pretul asigura transferarea, prin vanzare-cumparare, a atributelor dreptului de proprietate de la o persoana la alta. Formarea pretului este rezultatul actiunii unei multitudini de factori astfel:

factorii interni, specifici mecanismului pietei concurentiale:

din partea cererii: utilitatea bunurilor aduse pe piata; puterea de cumparare a populatiei; nevoile cumparatorilor; structura cererii etc.

din partea ofertei: costurile unitare; preturile bunului respectiv pe alte piete; abilitatea intreprinzatorului si capacitatea lui de a obtine un profit cat mai mare; structura ofertei etc.

factori externi (exogeni pietei, dar subordonati ei) :

interventia indirecta guvernamentala pe linia reducerii sau sporirii ofertei si cererii pentru a asigura buna functionare a mecanismului pietei;

masurile specifice adoptate de stat pentru a asigura unele echilibre social-economice (pe piata muncii; pentru protectia producatorilor agricoli etc.);

comportamentul unor mari organizatii economice de tip monopolist.

Formarea pretului, pe baza confruntarii celor doua grupe de factori, depinde de factorul timp. Pe termen scurt, cererea este factorul principal care influenteaza nivelul pretului, iar pe termen lung, factorul principal este oferta.

In economia de piata, nivelul si evolutia unor preturi sunt determinate fie de jocul liber al cererii si al ofertei, fie de interventia guvernamentala, la care se adauga politica marilor firme. Astfel, dupa modul de formare, exista si se folosesc in practica economica urmatoarele tipuri de preturi:

preturi libere -se formeaza la piata, prin confruntarea cererii si a ofertei, nefiind influentate de nici un participant la schimb. Ele sunt, de fapt, preturi de echilibru. Specifice pietei cu concurenta perfecta si pura, preturile libere se pot intalni si in realitate, cum ar fi pe pietele bursiere;

preturi administrate - sunt rezultatul deciziilor luate de puterea publica sau de firme cu o pozitie favorabila, puternica pe piata (este cazul pietei cu concurenta de oligopol si a pietei de monopol) .

preturi mixte - se formeaza in economia de piata reala, concurentiala, prin impletirea mecanismului pietei, care joaca rolul de "mana invizibila" cu interventia statului si/sau a unor firme cu o anumita forta economica pe piata.

Pretul isi manifesta rolul sau economic de a influenta deciziile si comportamentul agentilor economici prin intermediul functiilor pe care le indeplineste, acestea fiind:

functia de a transmite informatii participantilor la schimb privind evolutia conditiilor pietei, care sa le permita adoptarea celor mai bune raspunsuri la intrebarile referitoare la ce, cat, cum si pentru cine sa produca?, respectiv sa cumpere;

functia de stimulare a intereselor producatorilor/ intreprinzatorilor (de a produce bunuri necesare, de calitate si rentabile) si cumparatorilor (de a-si satisface intr-un grad ridicat nevoile nelimitate cu venituri limitate);

functia de recuperare a costurilor si de recompensare a intreprinzatorilor - pretul unui bun economic va fi astfel stabilit incat, prin vanzarea marfii, sa se obtina si un castig pentru riscurile asumate;

functia de masurare a puterii de cumparare a veniturilor nominale, care se afla in raport invers proportional cu dinamica preturilor (vezi subcapitolul Banii");

functia de redistribuire a veniturilor si a patrimoniului intre agentii economici, intre ramuri, subramuri si categorii ale populatiei. Cei care nu pot sa impuna preturi mai ridicate inregistreaza pierderi, iar patrimoniul se transfera la alte categorii de agenti economici, si invers. O scadere relativa a preturilor produselor unor anumiti agenti economici, dintr-o anumita ramura sau sector, determina scaderea veniturilor acestora, fapt ce echivaleaza, insa, cu o crestere a veniturilor reale ale altor agenti, aflati in postura de cumparatori (consumatori) ai respectivelor bunuri/servicii.