INSTITUTII SI PERFORMANTA ECONOMICA

C.D. North: "institutiile sunt determinantul fundamental al performantelor economice pe termen lung". Aceasta inseamna ca bunastarea creste pe termen lung odata cu facilitatile si stimulentele pe care institutiile le ofera. Institutiile adecvate reduc costurile tranzactiilor, fac piata sa functioneze in mod eficient si ofera stimulente celor performante. Daca anumite organizatii -  firme, sindicate, partide politice etc. - consacra multe din eforturile lor unor activitati neproductive, acesta nu este un efect intamplator sau datorat calitatii probabile a oamenilor din cadrul lor. Se poate considera ca de fapt constrangerile institutionale formale si informale sunt cele care au oferit structura stimulativa pentru activitatea neproductiva. O tara este saraca intrucat constrangerile institutionale dominante definesc acele recompense pentru activitatile politice si economice care nu incurajeaza activitatea productiva. Pentru a schimba tipurile de performante trebuie schimbata structura institutionala si stimulentele/recompensele oferite, dar mai ales este necesar sa devenim constienti de continuitatea schimbarilor institutionale asociate procesului dinamic integral. Implicatia este ca atentie maxima trebuie acordata conditiilor care genereaza cresteri ale costurilor tranzactionale si modelelor subiective sau culturale cu care opereaza actorii sociali/economici. Ideile si ideologiile modeleaza constructele mentale subiective aplicate de oameni pentru a interpreta lumea din jurul lor si pentru a face alegeri/optiuni. Structurand relatiile dintre oameni intr-un anume fel, institutiile influenteaza preturile pe care le platim pentru actiunile noastre. Daca institutiile formale coboara preturile platite pentru actiunile bazate pe ideile proprii, ele ofera si libertatea necesara indivizilor pentru a incorpora ideile si ideologiile proprii in procesele de alegere/optiune cu care se confrunta. Din aceasta perspectiva, politica si economia sunt strans legate, interdependente, ambele bazate pe un sistem coerent de legi, mai ales ale drepturilor de proprietate. Sa consideram cazul urmator al intreprinderilor care functioneaza intr-un mediu institutional ce le determina la astfel de actiuni:

stabilirea de aliante politice, neprincipiale;

utilizarea retelelor familiale si a influentei politice pentru a avea acces la credite subventionate;

aplicarea de stratageme de recrutare a fortei de munca, colectare a datoriilor si respectare a contractelor care se bazeaza pe clientelism si coruptie;

evaziune fiscala, neplata in lant a datoriilor, crestere spectaculoasa a arieratelor;

intreprinderile mici opereaza in semi-clandestinitate, depinzand de mici oficiali si traind pe spezele intreprinderilor mari de stat;

succesul sau esecul economi depind de relatiile conducerii intreprinderii cu autoritatile politice.

Toate aceste actiuni se bazeaza pe un cadru institutional care faciliteaza schimburile economice personalizate si instabilitatea politica. Conflictele se perpetueaza iar subdezvoltarea se accentueaza. Iesirea din aceasta stare solicita precizari ale drepturilor de proprietate, impersonalizarea schimburilor economice si mentinerea politicului in sfera stabila a instituirii si apararii institutiilor, respectiv a recompenselor sociale, politice si economice. Institutiile genereaza oportunitati si costuri ale oportunitatilor, stimulandu-le pe unele si eliminandu-le pe altele. De aceea performantele isi au originea primara in institutii.

Modul de distributie si acordare a recompenselor este factorul determinant al performantelor economice. In conditiile in care matricea institutionala (regulile formale si constrangerile informale) genereaza un mediu economic si politic care recompenseaza activitatea productiva a organizatiilor si dezvoltarea cunoasterii si tehnologiei in cadrul acestora, cresterea si dezvoltarea economica sunt descatusate.

Matricea institutionala are o dimensiune culturala fundamentala. Din ansamblul culturii, ceea ce conteaza mai mult este capitalul social, adica ansamblul regulilor care reglementeaza raporturile de cooperare dintre oameni. Cu cat capitalul social este mai extins, cu atat sansele de dezvoltare sunt mai mari.

Anii nouazeci au fost ani ai schimbarilor radicale, profunde si aproape concomitente in toata lumea. Exemple:

- Economie si tehnologie: trecerea de la dominatia economiei manufacturiere la extinderea pana la dominare a economiei serviciilor; intrarea in "era postindustriala" (D. Bell) sau in "societatea informationala", "societatea cunoasterii", globalizare ca urmare a dezvoltarii noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii.

- Politica: disparitia in Europa, a regimurilor totalitare; extinderea rapida a democratiilor liberale.

- Sociala si culturala: schimbari profunde in ordinea sociala si morala (in regulile, normele si valorile care reglementeaza raporturile dintre oameni si grupuri sociale) care implica familia, grupurile sociale, comunitatile si natiunile.

In mare parte aceste schimbari, desi produse in diferite domenii, au fost oarecum concomitente, dar intrebarea este: au fost si sunt ele si convergente? Afecteaza ele in egala masura sau in proportii diferite toate societatile sau toate regiunile geografice si tarile?

Schimbarile economico-tehnologice, politice si social-culturale sunt conectate, unele deriva din celelalte, influentandu-se reciproc. In acelasi timp, ele nu sunt necesarmente convergente, reciproc consistente, astfel ca ar tinde concomitent spre o directie prestabilita. De exemplu, schimbarile economico-tehnologice pot fi franate de codurile morale si sociale traditionale care, prin dominatia lor, impiedica avansul tehnologic sau economic. Consecintele unor schimbari economice pot fi de asa natura incat, pe de alta parte, sa induca tendinte morale si sociale dislocante, care tulbura ordinea sociala si lasa loc unor multiple manifestari sociale si morale profund daunatoare pentru organismul social. Tot astfel, organizarea politica se poate schimba in mod radical fara ca aceasta sa genereze in mod necesar o descatusare a fortelor economice ale dezvoltarii sau orientari ale ordinii sociale cotidiene care sa fie convergente cu cerintele institutionale ale noii ordini politice. Influenta reciproca a ordinii economice, politice si culturale nu rezida in convergenta stabilita intr-o ordine globala a concordantelor, ci mai degraba intr-un joc al decalajelor. Numai atunci cand decalajele devin prea mari, efectele lor dislocante iradiaza in diferitele sectoare ale societatii, facand-o profund instabila sau dezechilibrata.

Decalajele pot sa apara intre tendintele dezvoltarii economic/tehnologice si tendintele evolutive ale structurilor politice sau ale ordinii sociale si culturale. Ordinea culturala dominanta (adica valorile si normele prevalente in societate) poate conserva o anumita organizare economica si tehnologica sau politica, franand dezvoltarea, sau, din contra, poate induce presiuni spre schimbare si inovare. Schimbarea tehnologica poate deveni accelerata, generand un nou tip de economie, care, la randul sau, chestioneaza ordinea social si morala traditionala, destabilizand-o. Astfel sociologii si antropologii au analizat pe larg trecerea de la societatea agricola (traditionala) la cea industriala (moderna) care s-a produs in mai putin de o suta de ani si care a implicat nu numai schimbari economice, ci si cultural-sociale. Tőnnies, Weber, Durkheim sau Simmel au urmarit sa explice aceasta tranzitie si modul de restabilire a ordinii sociale. Dupa F. Tőnnies, asa-numita "gemeinschaft" (comunitatea) a caracterizat societatea europeana traditional rurala, constand intr-o retea densa de relatii personale bazate pe rudenie si pe contactul direct intre oamenii ce apartineau satului mic si inchis. Normele erau in mare parte nescrise, oamenii erau implicati intr-o retea densa de interdependente in munca, timp liber si familie. Extinderea a ceea ce Tőnnies anumit "gesellschaft"(societate) a constat in expansiunea rapida a industriei manufacturiere si a oraselor, in instituirea legilor si altor reglementari formale, ceea ce a condus la extinderea relatiilor sociale formale si impersonale in birocratii tot mai diverse. Normele si valorile informale au fost treptat si sigur inlocuite de legile si regulile formale. Mai recent, dezvoltarea tehnologica a generat aparitia societatii postindustriale sau informationale. Ce se intampla cu raporturile dintre tendintele economic-tehnologice, politice si social-morale in noul context societal? Raspunsul cel mai des intalnit la aceasta intrebare este ca logica dezvoltarii contemporane solicita convergenta principiilor democratiei liberale cu institutiile economiei de piata. Intrebarea  care totusi persista este daca dezvoltarea sociala, morala, culturala este in prezent realmente convergenta cu dezvoltarea economic-tehnnologica si politica. Individualismul, adica orientarea libera a oamenilor in functie de propriile interese pentru a ajunge la formele sociale, optiune de productie si distributie a bunurilor, este orientarea morala si sociala dominanta in societatile contemporane. Este insa individualismul solutie optimala a organizarii sociale? Democratia liberala presupune comunalitatea unui set de valori si norme fundamentale, pe cand individualismul genereaza o permanenta diversificare si diversitate a normelor si valorilor referentiale. Echilibrul dintre individualism si comunalitate tinde sa fie tot mai precar, astfel ca ordinea social-culturala bazata pe individualism risca sa submineze fundamentele ordinii economice emergente si ale ordinii politice specifice democratiei liberale. Daca individualismul implica eliberarea de regulile mai mult sau mai putin opresive atunci singura regula dominanta tinde sa ramana incalcarea oricaror reguli. Dar aceasta coincide cu aparitia unor probleme de subminare sau dezintegrare a capitalului social, care este profund implicat in orice proiect de dezvoltare.

"Prima problema se refera la faptul ca valorile morale si regulile sociale nu sunt pur si simplu constrangeri arbitrare asupra alegerii individuale; mai degraba, ele sunt preconditia oricarei intreprinderi de cooperare. Intr-adevar, analistii sociali au inceput recent sa se refere la stocul de valori impartasite ale unei societati in forma capitalului social. Precum capitalul fizic (pamant, cladiri, masini) si capitalul uman (posibilitatile si cunoasterea pe care o purtam in mintile noastre), capitalul social produce bunastare si, ca atare, are valoarea economica pentru economia nationala. El este, de asemenea, o cerinta pentru toate formele de actiune ale grupurilor umane din societatea moderna, de la conducerea unui magazin de legume situat in coltul strazii, la actiunile de lobby in congres, la cresterea copiilor. Persoanele individuale isi amplifica propria putere si abilitatile de actiune prin respectarea regulilor de cooperare care le constrang propria libertatea de alegere, le faciliteaza comunicarea cu altii si le coordoneaza actiunile. Virtuti sociale precum onestitatea, reciprocitatea, mentinerea angajamentelor nu sunt optiuni pretioase doar ca valori etice; ele au si o valoarea monetara tangibila si ajuta grupurile care le practica sa atinga scopuri impartasite. A doua problema a culturii individualismului intens este ca sfarseste prin a fi rupta de comunitate. O comunitate nu se formeaza atunci cand un grup de oameni se intampla sa interactioneze unii cu altii; adevaratele comunitati sunt integrate de valorile, normele si experientele traite impreuna de membrii acestora. Cu cat valorile comune sunt mai profund si mai puternic pastrate cu atat este mai puternic spiritul de comunitate. Odata ce oamenii au fost eliberati de legaturile traditionale cu sotii/sotiile, familiile, vecinatatile, locurile de munca sau bisericile, ei au crezut ca pot dispune si de relationare (sau conectare) sociala , adica de acele relatii pe care ei le aleg pentru ei insisi. Dar au inceput sa realizeze ca astfel de afinitati elective, pe care le pot avea sau nu conform propriilor vointe, i-au facut sa se simta insingurati si dezorientati, doritori de relatii mai profunde si mai permanente cu altii (.). O societate dedicata suspendarii constante a normele si regulilor in numele libertatii individuale crescande de alegere se va regasi pe sine tot mai dezorganizata, atomizata, izolata si incapabila sa realizeze scopuri si sarcini comune. Aceeasi societate care vrea sa nu existe "nici o limita" a inovarii tehnologice doreste sa vada "nici o limita" a multor forme de conduita personala, odata cu toate consecintele derivate de aici, cum ar fi cresterea criminalitatii, familii dezorganizate, parinti ce nu-si indeplinesc obligatiile fata de copii, vecini care nu se protejeaza sau cetateni dezinteresati de viata publica".

(F. Fukuyama, The Great Disruption, Profile Books, 1999, p. 14-15).

Cele de mai sus sunt probleme referitoare la modul in care opereaza astazi cultura in societate si mai ales la relativismul cultural in numele caruia a fost generata acea ierarhie a virtutilor morale in care toleranta se afla la varf iar moralitatea judecarii unor acte prin raportare la reguli existente este un viciu. Relativismul cultural a facut ca judecata morala sa fie suspendata intrucat nu am putea in nici un fel sa decidem ca un set de reguli morale este mai bun sau mai rau ca altul. Atat adeptii multiculturalismului din stanga spectrului politic cat si economistii libertarieni de dreapta, care reduc comportamentul uman la "preferinte" strict individuale, promoveaza acest relativism cultural exagerat. In ansamblul culturii exista insa un nucleu de norme si valori informale, traite si impartasite de membrii unui grup social, in baza carora este posibila cooperarea lor pentru atingerea unor scopuri. Daca membrii unui grup se asteapta ca si altii sa se comporte in mod cinstit si predictibil, atunci ei au  incredere unii in altii, increderea fiind lubrifiantul care face ca ung rup sau o organizatie sa functioneze eficient. Toate valorile si normele impartasite de membrii unui grup social si care include si genereaza prin comportarea reala virtuti cum ar fi spunerea adevarului, respectarea obligatiilor sau reciprocitatea in actiune constituie capitalul social. El este acea parte a culturii care genereaza relatii de cooperare pentru atingerea unor scopuri comune in mod eficient. Grupuri eficiente pot fi formate si in absenta capitalului social, prin instituirea unor mecanisme formale de coordonarea cum ar fi contractele, ierarhiile, constitutiile, sistemele legale etc. Dar normele informale ale capitalului social reduc in mod drastic costurile tranzactiilor, adica acele costuri care asigura monitorizarea, contractarea si impunerea acordurilor formale. Capitalul social faciliteaza cresterea eficientei economice, dar si crearea unei societati civile sanatoase, adica a acelui domeniu al grupurilor si asociatiilor care se instituie intre familie si stat.

Capitalul social si societatea civila nu sunt oricand si oricum benefice. Mafia, de exemplu, dispune de un capital social bine structurat care are efecte malefice pentru societate si economie. In viata economica, o anume coordonare de grup este necesara pentru o anume forma de productie. Dar cand tehnologia si piata

s-au schimbat, acea coordonare devine o piedica a dezvoltarii, fiind necesar un alt tip de capital social. Asadar capitalul social influenteaza pozitiv sau negativ dezvoltarea si eficienta economica, performantele guvernarii politic si pana la urma bunastarea economica si sociala individuala.