Inflatia

Inflatia

1. Continut si cauze

Inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru structural monetaro-material, care reflecta existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile reale ale economiei, ceea ce duce la deprecierea monedei si la cresterea durabila si generalizata a preturilor.

Inflatia este un dezechilibru macroeconomic, care se manifesta cu intensitati diferite de la o tara la alta, de la o perioada la alta, afectand procesul cresterii economice si conditia sociala a oamenilor. Interpretarile date de economisti continutului inflatiei sunt diferite: cresterea generala a preturilor; o forma speciala a cresterii preturilor exprimata prin depasirea cresterii preturilor internationale de catre preturile nationale; evolutia inclinatiei marginale spre consum; confruntarea specifica intre marimile nominale si cele reale ale indicatorilor macroeconomici.

Initial, procesul inflationist s-a manifestat sub forma devalorizarii banilor sau a semnelor banesti convertibile in aur, prin cresterea cantitatii lor in circulatie, fara a avea o acoperire in bunuri economice. In conditiile actuale, inflatia continua sa fie un proces de depreciere a banilor aflati in circulatie, avand insa trasaturi specifice noi. Ea se manifesta ca o crestere generala si durabila a marii majoritati a preturilor, diferentiata pe categorii de bunuri economice si pe servicii ale factorilor de productie. Aparuta la punctele de interferenta dintre fluxurile reale si cele monetare, inflatia semnifica excedentul masei monetare in raport cu oferta agregata de bunuri (satisfactori si prodfactori). Declansarea si evolutia procesului inflationist sunt explicate printr-o multitudine de cauze, fiecare dintre ele avand un rol principal intr-o anumita tara si perioada, generand o forma specifica de inflatie.

Principalele cauze ale declansarii inflatiei pot fi:

emisiunea excesiva de semne banesti, prin suplimentarea ofertei de moneda de catre organismele economice si monetare specializate (inflatie prin moneda);

excesul de cerere, cererea agregata nominala mentinandu-se la un nivel mai ridicat decat oferta, ea fiind specifica perioadelor de boom economic prelungit. Firmele raspund la cresterea cererii indeosebi prin majorari de preturi la bunuri de consum. De regula, acest tip de inflatie antreneaza sporirea productiei si a gradului de ocupare (inflatie prin cerere);

insuficienta productiei, situatie caracterizata prin penurie de bunuri economice (inflatie prin oferta). Un asemenea dezechilibru este considerat de multi specialisti ca fiind singura inflatie reala;

sporirea costurilor de productie, ca urmare a cresterii intr-o proportie mai mare a salariilor nominale sau a profiturilor, comparativ cu cea a productivitatii muncii (inflatie prin costuri). In acest caz firmele raspund partial prin cresterea pretului de vanzare si partial prin restrangerea volumului activitatii lor. Acest tip inflationist antreneaza scaderea productiei si a gradului de ocupare, fiind specifica perioadei de recesiune economica;

dezechilibrul pe care-l marcheaza inflatia intre pretul actual al bunurilor importate, mai mare, si pretul anterior al acestor bunuri, mai mic, fapt ce determina cresterea pretului lor de vanzare (inflatie importata).

Aceste cauze, luate separat, duc la aparitia inflatiei. Dar indiferent de forma de manifestare a acesteia, inflatia este urmarea actiunii unui complex de factori economici, sociali, politici, interni si externi, pe termen scurt si pe termen mediu etc., care afecteaza raportul necesar dintre oferta reala de bunuri economice si cererea efectiva.

Pentru aprecierea inflatiei se utilizeaza, in principal, urmatorii indici:

indicele general al preturilor (deflatorul PIB sau PNB);

indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) numit si indicele costului vietii;

modificarea puterii de cumparare a banilor;

devansarea cresterii indicatorilor macroeconomici rezultativi (PIB, PNB etc.) de catre masa monetara existenta in circulatie si care este disponibila spre a fi cheltuita.

Cea mai larga utilizare in aprecierea marimii inflatiei o are indicele preturilor bunurilor de consum (IPC). Acesta reliefeaza modificarea cheltuielilor efectuate de o familie reprezentativa pentru cumpararea de bunuri de consum incluse intr-un cos. Cosul de bunuri reprezinta un numar de bunuri si de servicii selectate de organismele specializate pentru aprecierea consumului personal, diferitele grupuri de bunuri si servicii avand o anumita pondere, in functie de importanta lor.

Indicele preturilor bunurilor de consum se poate determina ca un indice de tip Paasche sau ca un indice de tip Laspeyres astfel:

indice tip Paasche IPC = Σ(q₁ x p₁) / Σ(q₁ x p₀) x 100

indice tip Laspeyres  IPC = Σ(q_o x p₁) / Σ(q_o x p₀) x 100

unde: q - cantitatea de bunuri cumparate;

p0 - pretul bunului in anul de baza;

p1 - pretul bunului in anul curent.

Daca luam in calcul si structura cosului de bunuri, atunci:

IPC = Σ(I_p x p_gc) unde:

Ip - indicele pretului unui bun calculat dupa relatia:

Ip = p₁ / p₀ x 100.

pgc - ponderea grupei de bunuri in cosul alimentar.

Pe baza evolutiei IPC se masoara rata inflatiei (Ri) dupa relatia: Ri = IPC - 100%.

2. Formele si efectele inflatiei.

Masuri antiinflationiste

Pe baza analizei realitatilor din tarile cu o economie de piata consolidata, in functie de marimea ritmului cresterii preturilor bunurilor de consum, inflatia se delimiteaza in diferite genuri. Incadrarea intensitatii inflatiei intr-un gen sau altul este aproximativa, difera de la o tara la alta, de la o perioada la alta. Astfel, in anii '70 ai secolului nostru, dupa gradul intensitatii inflatiei se distingeau urmatoarele genuri:

inflatie taratoare, caracterizata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor bunurilor de consum de pana la 3%;

inflatie moderata, cand ritmul anual de crestere a preturilor bunurilor de consum este intre 3 - 6%;

inflatie rapida, cand ritmul anual de crestere a  pretului bunurilor de consum este 6 -10%;

inflatie galopanta (cu doua zerouri), atunci cand ritmul anual de crestere a preturilor bunurilor de consum depaseste 10%;

hiperinflatia, se manifesta atunci cand ritmul anual de crestere a preturilor bunurilor de consum depaseste 50%.

Odata cu escaladarea procesului inflationist in tari din America Latina si dupa ritmurile aberante ale inflatiei inregistrate de fostele tari socialiste, aceasta scala a intensitatii inflatiei a devenit inoperanta.

Inflatia trebuie analizata nu numai prin raportarea, in timp, la ea insasi, ci si in stransa legatura cu evolutia principalilor indicatori macroeconomici. In aceste conditii, intensitatea inflatiei este exprimata prin termeni, cum sunt:

cresterea economica neinflationista - semnifica o inflatie moderata, controlata de autoritatea publica centrala si de alti factori de decizie macroeconomica. Aceasta se caracterizeaza prin aceea ca rata cresterii economice este mai mare decat rata inflatiei, situatie explicata prin efectul de antrenare pozitiva a inflatiei asupra evolutiei economice;

cresterea economica inflationista - se caracterizeaza prin aceea ca sporul productiei nationale este depasit de rata inflatiei.

Inflatia genereaza o multitudine de efecte economice si sociale, care difera de la o tara la alta, iar in interiorul tarii, de la o perioada la alta. Ele depind de forma si intensitatea inflatiei, de capacitatea de anticipare a participantilor la activitatile economice si a guvernelor de a o tine sub control. Sub acest aspect distingem efectele inflatiei moderate si controlate, anticipate corect, si efectele inflatiei anticipate eronat sau neanticipate, scapate de sub controlul autoritatilor economice si monetare.

Pricipalele efecte restructurante ale inflatiei moderate, controlate sunt:

deprecierea inflationista a banilor, ceea ce duce la scaderea puterii de cumparare a populatiei. Aceasta depreciere afecteaza diferit si inegal agentii economici. Daca preturile sunt in crestere, consumatorii sacrifica timp pentru a-i gasi pe acei vanzatori care practica preturi mai rezonabile la bunurile necesare satisfacerii nevoilor lor. Cresterea inflatiei atrage totodata si sporirea ratei dobanzii;

deblocarea mecanismului economic. Prin eliminarea unitatilor economice neperformante, slab concurentiale sau a capacitatii lor de productie uzate moral, inflatia favorizeaza unitatile economice care au rezistat recesiunii sa se adapteze la cerintele progresului tehnic si tehnologic si ale mecanismului pietei;

redistribuirea avutiilor existente si reorientarea utilizarii lor. Inflatia stimuleaza inclinatia spre consum si ii favorizeaza pe debitori, restrictionand totodata inclinatia spre economii, defavorizand creditorii. In conditiile deprecierii monedei, egala sau mai mare decat rata dobanzii, debitorii de credite sunt avantajati, restituirea imprumuturilor facandu-se in bani devalorizati. Si statul, in calitate de debitor, este avantajat, deoarece obligatiunile sale aflate in proprietatea populatiei sunt devalorizate. Favorizati sunt si acei agenti economici care au convertit resursele lor banesti in valute mai stabile. Acestia le transforma, dupa o anumita perioada, in moneda nationala, iar datorita diferentei dintre rata inflatiei interne, care este mai mare, si cea a inflatiei care afecteaza moneda straina, care este mai redusa, obtin un castig. In schimb, agentii economici care procedeaza invers, sunt dezavantajati;

punerea de acord a capacitatilor de productie existente cu nevoile reale de consum. Aceasta restructurare se realizeaza prin presiunea exercitata cu anticipatie de catre inflatie asupra resurselor productive. Efectele negative ale inflatiei se fac resimtite in conditiile manifestarii unei inflatii anticipate eronat sau neanticipate, a hiperinflatiei de durata si cu tendinte crescatoare, insuficient cunoscuta si controlata de firme si autoritatile guvernamentale. Intr-o astfel de situatie, inflatia este un factor dezorganizant al oricarei tari, avand efecte negative dure asupra economiei si conditiei sociale a oamenilor, inclusiv asupra relatiilor economice dintre tari. De aceea, ea este considerata dezordinea dezordinilor oricarei economii.

Principalele efecte nagative ale inflatiei anticipate eronat:

deformarea corelatiilor dintre preturile diferitelor bunuri, prin cresterea excesiva a masei monetare, ceea ce denatureaza calculele privind nivelul real al indicatorilor economici, inclusiv a celor de eficienta;

descurajarea investitiilor productive, prin orientarea resurselor banesti disponibile spre actiuni speculative imediate sau/si spre un consum nerational;

accentuarea oscilatiilor cursurilor valutare, afectand indeosebi economiile nationale cu moneda neconvertibila, ceea ce genereaza dezechilibre pe plan zonal si mondial. Daca inflatia dintr-o tara este mai accentuata decat inflatia dintr-o alta tara, partenera de afaceri, va rezulta o deteriorare a balantei de plati a primei tari, inclusiv a cursului monedei sale nationale;

antrenarea decaderii societatii civile, in general, prin saracirea clasei mijlocii, subminarea sistemului de impunere fiscala, generarea coruptiei si degradare in cadrul institutiilor sociale;

accentuarea deficitului bugetar, a carui finantare devine tot mai dificila.

Oricare ar fi insa forma de manifestare a inflatiei, aceasta redistribuie veniturile si avutia in favoarea persoanelor care detin puterea economica si in defavoarea persoanelor cu venituri fixe si cu putere economica redusa. Se accentueaza astfel procesul polarizarii populatiei in bogati si saraci. De aceea, in vederea estomparii efectelor negative ale inflatiei, atenuarii dimensiunilor ei si a incadrarii acesteia in anumite limite suportabile, agentii economici si puterea publica actioneaza prin masuri antiinflationiste. In stabilirea acestor masuri antiinflationiste, economice si extraeconomice, se tine seama de caracterul inflatiei, daca este anticipata sau neanticipata.

In cazul inflatiei anticipate, participantii la activitatea economica isi adapteaza comportamentele la starea, sensul si intensitatea inflatiei in perspectiva, iau decizii privind desfasurarea activitatii lor in raport cu propriile anticipari si cu cele preconizate de factorii de decizie macroeconomica.

Inflatia neanticipata se manifesta atunci cand firmele si guvernele tarilor respective nu stiu si nu se preocupa de evolutia ratei inflatiei in perioada urmatoare, programele lor de activitate fiind sub incidenta unor factori inflationisti intamplatori. Evident, o asemenea situatie genereaza efecte negative (costuri sociale) mai dure decat inflatia moderata, anticipata si controlata.

Principalele masuri antiinflationiste, de natura economica si extraeconomica, vizeaza controlul asupra marimii si dinamicii cererii agregate si stimularea ofertei agregate, astfel:

Politica cererii agregate are in vedere restrangerea acesteia si se realizeaza, preponderent, prin instrumente fiscale si monetare dupa cum urmeaza:

politicile fiscale privesc majorarea impozitelor si taxelor, reducerea si temporizarea cheltuielilor guvernamentale si au ca efect reducerea cheltuielilor pentru consumul personal, parte principala a cererii agregate;

politicile monetare au in vedere cresterea ratei dobanzii, sporirea ratei rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale, restrictii in acordarea creditului, reducerea masei monetare. Daca imprumuturile scad, cheltuielile de consum vor fi mai mici, cererea de bunuri si de servicii se va reduce.

Politica de sustinere a ofertei agregate are drept scop reducerea ritmului de crestere a costurilor, ceea ce duce la franarea scaderii ofertei si chiar la cresterea ei. Acest proces poate fi sustinut fie prin restrangerea influentei monopolurilor asupra preturilor si veniturilor, stimularea concurentei, controlul asupra concentrarii economice, fie prin masuri de sporire a productivitatii (stimulente fiscale, incurajarea activitatilor de cercetare-dezvoltare, acordarea de subventii firmelor care investesc in tehnologii performante etc).