Activele circulante ale intreprinderii

Activele circulante ale intreprinderii 

1. Ciclul de exploatare, stocuri si metode de optimizare a stocurilor de active circulante

Ciclul de exploatare reflecta perioada in care intreprinderea realizeaza ansamblul operatiilor necesare pentru a-si atinge obiectivul, respectiv producerea de bunuri si servicii in scopul schimbarii lor. Practic, ciclul de exploatare reprezinta perioada de timp cuprinsa intre achizitionarea materiilor prime care intra intr-un proces de transformare si momentul concretizarii acestora in numerar sau sub forma unui echivalent de numerar.

El cuprinde trei faze respectiv:

- achizitionarea de bunuri si servicii (faza de aprovizionare);

- transformarea acestora in scopul obtinerii unui produs finit (faza productiei);

- vanzarea produselor obtinute (faza comercializarii).

Fluxurile fizice de intrare si iesire au in general un caracter de discontinuitate. Ca urmare, in asigurarea desfasurarii ritmice a ciclului de exploatare o importanta deosebita o are existenta stocurilor care reprezinta anumite cantitati de resurse materiale, produse sau marfuri necesare fiecarei faze a ciclului economic ce au drept corespondent din punct de vedere financiar anumite fonduri. Deci, stocurile se exprima fizic si valoric. Din punct de vedere financiar, stocurile reflecta alocarile de capital ce nu pot fi recuperate pana cand acestea nu parcurg toate stadiile ciclului de exploatare si sunt valorificate.

Intreprinderile trebuie sa detina trei categorii importante de stocuri: stocuri de materii prime si materiale; stocuri in curs de fabricatie; stocuri de produse finite. Stocul global trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte:

sa fie complet cuprinzand toate resursele materiale necesare;

sa fie suficient in orice moment dar fara formarea unor stocuri supranecesare;

sa fie completat in mod sistematic pe fondul minimizarii cheltuielilor de aprovizionare si stocare.

Pentru derularea activitatii de productie, intreprinderile trebuie sa dispuna de active circulante la un nivel optim in toate fazele activitatii economice. In acest sens, marimea optima a stocurilor este cea care armonizeaza relatia contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare al caror nivel este dependent de numarul de aprovizionari si cheltuielile de depozitare ce sunt variabile in raport cu marimea stocurilor.

Prima forma de materializare a activelor circulante o reprezinta stocurile de materii prime si materiale consumabile. O mare parte a capitalurilor se plaseaza in mod obiectiv in stocuri de valori materiale pentru productie si comercializare deoarece in extrem de putine cazuri este rentabila aprovizionarea pentru consumul zilnic pentru a se evita formarea stocului.

Constituirea stocurilor se face pe considerente economice -nu este rentabila cheltuiala cu transportul pentru a se asigura numai consumul zilnic sau din motive de siguranta tehnologica ori de sezon (onorarea la termen a comenzilor si a contractelor de catre furnizori, operatiuni de conditionare prealabila inainte de a fi introduse in circuit, produse, produse sezoniere, etc.).

La nivelul intreprinderii se constituie o serie de stocuri ce pot fi dimensionate, suma acestora reprezentand stocul total respectiv nivelul maxim pana la care se poate imobiliza capitalul, astfel:

stocul curent ce are rolul de a asigura cantitatea de materii prime si materiale pentru realizarea continuitatii procesului de productie intre doua aprovizionari;

stocul de siguranta ce trebuie sa asigure continuitatea procesului de productie in perioadele in care se manifesta perturbari in procesul de aprovizionare datorita nerespectarii clauzelor contractuale de catre furnizori sau a unor motive obiective;

stocul de conditionare reflecta cantitatea de materii prime si materiale ce permite desfasurarea continua a productiei in perioada in care se desfasoara operatiunile de conditionare prealabila impuse de procesul tehnologic;

stocul de transport interior care este reprezentat de cantitatea de materii prime si materiale necesara pentru asigurarea continuitatii productiei in timpul transportului materiilor prime sau materialelor de la depozitul central la unitatile de productie;

stocul de iarna care cuprinde cantitatea de materiale necesare ce nu pot fi exploatate sau transportate in conditii climaterice nefavorabile.

Primele doua componente se constituie la toate intreprinderile si in toate trimestrele, urmatoarele doua numai pentru materiale care necesita conditionare sau aprovizionare prin depozitul central dar la toate intreprinderile cu astfel de conditii si in toate trimestrele iar ultima numai pentru materialele in cauza si numai in trimestrul anului in care intreprinderile care folosesc asemenea materiale. Deci, stocul maxim se determina astfel:

Stocul curent se determina in functie de consumul mediu zilnic si intervalul dintre doua aprovizionari consecutive. Consumul mediu zilnic se stabileste prin raportarea necesarului anual la numarul de zile ale anului (in practica financiara se utilizeaza un timp de 360 de zile).

Intervalul dintre doua aprovizionari consecutive este reprezentat de termenele contractuale sau se stabileste pe baza informatiilor furnizate de fisele de magazie din perioada precedenta ca o medie aritmetica ponderata a cantitatilor efectiv aprovizionate intr-o perioada sugestiva din anul de baza si a intervalelor efective dintre aprovizionari:

unde C_mz - consumul mediu zilnic; N_mat - necesarul anual pentru consum;

Z_c  - intervalul pentru stocul curent; Q_io - cantitatile efectiv aprovizionate in anul de baza; Z_cio - intervalele efective intre aprovizionari in anul de baza.

Stocul de siguranta se determina in functie de consumul mediu zilnic si intervalul pentru stocul de siguranta. Acesta din urma se determina ca o medie aritmetica ponderata a cantitatilor de materiale intarziate si numarul de zile de intarziere fata de intervalul mediu intre doua aprovizionari in anul de baza.

unde - cantitatile aprovizionate in anul de baza peste intervalul mediu intre aprovizionari

- intervalele efective in zile aferente fiecarei cantitati primite cu intarziere

- abaterea de timp intre intervalul dintre aprovizionari si intervalul mediu.

In cazul unui material nou intervalul de siguranta poate fi jumatate din intervalul curent. Stocul de siguranta nu trebuie sa depaseasca stocul curent deoarece acesta se poate reconstitui intr-un timp maxim egal cu intervalul dintre doua aprovizionari.

Celelalte componente ale stocului maxim se determina astfel:

Necesitatea dimensionarii corecte a stocurilor decurge din consecintele acestora asupra desfasurarii ciclului de exploatare asupra nivelului de blocare a capitalului si asupra costurilor. Nivelul optim al stocurilor este acela care tine seama de conditiile reale de aprovizionare, productie, comercializare, tehnologice, de reducere a capitalurilor blocate si a costurilor si este orientat spre accelerarea vitezei de rotatie si maximizarea rentabilitatii activitatii de exploatare.

Deci, constituirea stocurilor trebuie sa urmareasca asigurarea ritmica a procesului de productie sau desfacere astfel incat sa se evite ruptura intre aprovizionare si desfacere. In optimizarea marimii stocurilor pot fi utilizate anumite metode. Astfel, modelul Wilson- Whitin utilizeaza relatia costului total determinat de formarea stocului:

unde: CT_S - cost total stoc; C_A- cost aprovizionare;   C_D- cost de depozitare; N_mat- cantitatea anuala necesara; C_AU- cost unitar de aprovizionare; C_DU- cost depozitare pe unitatea de stoc; S_o- marimea optima a stocului.

Marimea optima a stocului se obtine daca functia costurilor totale este minima. Deci, derivata intai a functiei costurilor totale in raport cu stocul mediu este egala cu zero.

Dupa determinarea stocului optim se poate stabili si intervalul optim corespunzator acestui stoc precum si costul minim:

In gestiunea stocurilor se poate utiliza si metoda ABC. Aceasta se bazeaza pe faptul ca activele circulante utilizate de intreprinderi pot fi analizate pe 3 grupe:

grupa A ,,putine dar valoroase" ce include activele circulante care au o pondere mica in numarul total de elemente dar au o valoare mare pe unitatea de masura;

grupa B care reflecta activele circulante cu o pondere si valoare medii in numarul total de elemente;

grupa C (multe dar marunte) in care sunt incluse elementele cu pondere mare in numarul total dar cu o valoare mica pe unitatea de masura.

Aceasta metoda presupune analiza detaliata a stocurilor din grupele A si B, dimensionarea matematica a marimii optime a acestora astfel incat costurile de constituire si depozitare sa fie minime si o analiza globala a stocurilor din grupa C care se formeaza in loturi mari si pentru perioade mari de timp pentru diminuarea cheltuielilor de transport aprovizionare.