KEYNESISMUL

KEYNESISMUL

nIn perioada interbelica economia mondiala a fost confruntata cu problema somajului acut si cronic. Toate masurile luate pentru reducerea lui au avut rezultate contrare celor scontate. Numarul somerilor in loc sa se reduca, s-a mentinut la cote ridicate sau chiar a sporit, in ciuda eforturilor disperate de a crea locuri de munca suplimentare. Practic, ponderea somerilor in populatia activa a depasit in medie 10%, iar in perioada crizei de supraproductie din 1929-1933, rata somajului a fost chiar peste 25%.

nCriza economica generala a fost declansata in ziua de 24 octombrie 1929 - denumita "joia neagra" - prin caderea brusca a cursului titlurilor de valoare (in special actiuni) la Bursa de valori din New York (New York Stock Exchange). Ea a marcat cea mai mare prabusire a cursului actiunilor la bursa din Wall Street, catastrofa de proportii nemaiintalnite pana atunci.

n"In medie, pierderile suferite de valoarea actiunilor au fost de 1/3 din septembrie pana in decembrie 1929 si de 5/6 din septembrie 1929 pana in 1932"

nIntre anii 1925-1929 productia industriala a SUA crescuse simtitor, cu 22%, productivitatea marcase sporuri substantiale, iar noile descoperiri tehnico-stiintifice, precum si perfectionarile aduse vechilor tehnologii au determinat un mare avant economic.

nProductia de automobile a crescut de la 1,9 milioane bucati in 1920, la 4,5 milioane in 1929

nO ramura de mari profituri si investitii ajunsese industria cinematografica, din micul catun de langa Los Angeles, Hollywood, mai ales dupa ce filmul devenise, din anul 1928, "vorbit si cantat".

nProductia bunurilor de capital a crescut cu 25% in numai doi ani, intre 1927 si 1929

nDupa primul razboi mondial, investitiile masive facute in economia americana s-au bazat - in mare masura - pe emisiunea de actiuni si obligatiuni, ceea ce a condus la dezvoltarea tranzactiilor cu capital fictiv, mai cu seama la bursa din New York.

nActivitatea pe Wall Street a luat amploare, s-a amplificat propaganda privind "capitalismul popular" (fiecare american care se respecta trebuie sa aiba actiuni!). Cumpararile de hartii de valoare au devenit o moda, ceea ce a dus la raspandirea jocului de bursa

nGoana dupa castig, speculatiile fara sfarsit, au fost stimulate de cateva elemente. In primul rand, de facilitatile acordate la cumpararea actiunilor. Se putea cumpara un pachet de actiuni de 10.000 cu numai 2.000 bani numerar, restul fiind imprumutati de bursa sau agentii de schimb, cu garantie in . actiunile cumparate!

nIn al doilea rand, odata cu atenuarea investitiilor productive, sume importante au devenit disponibile pentru jocul speculatiilor. Cercuri largi ale lumii de afaceri americane au fost captate de operatiunile speculative. Cursurile actiunilor cresteau atat de vertiginos, incat speculatorii isi puteau permite sa imprumute sume importante de bani

nPrimele simptoame ale crizei care a urmat au aparut in vara anului 1929. Unele rapoarte economice consemnau o stagnare sau chiar scaderea activitatii in industria otelului, a automobilelor si a constructiilor.

nLa inceputul toamnei anului 1929 speculatorii au inceput sa-si vanda masiv actiunile pentru a intra in posesia castigurilor scontate ca urmare a cresterii cursului lor pana atunci. Cursul titlurilor a inceput sa scada, la inceput mai lent, apoi, din ce in ce mai vertiginos. In scurt timp, febra vanzarilor s-a generalizat, iar cursul titlurilor s-a prabusit.

nIn ziua de 24 octombrie 1929 s-au vandut 12.894.651 actiuni, iar trei zile mai tarziu alte 16.410.030 actiuni. Pierderile inregistrate prin scaderea cursului actiunilor, duminica 27 octombrie, se ridicau la 30.000.000 , adica mai mult decat datoria publica a SUA pe exercitiul financiar 1929

n In anul 1932 productia bunurilor de consum a SUA nu mai reprezenta decat 25% din cea inregistrata in 1929, venitul national doar 2/3, iar numarul somerilor a crescut de la 1,5 milioane in 1929 la 12 milioane in 1932

nDeclansata in SUA, criza s-a generalizat rapid, cuprinzand practic - in scurt timp - intreaga economie mondiala. Pierderile de productie, pe perioada crizei, au fost mai mari de 1/3, comertul international a scazut cu 25%, iar somajul a crescut la peste 20% din populatia activa a lumii.

nPreocuparea fundamentala a lui John Maynard Keynes a fost aceea de a stabili o corelatie intre dezvoltarea economica a societatii si nivelul ocuparii resurselor de munca disponibile, de a oferi solutii pentru inlaturarea somajului

REVOLUTIA KEYNESISTA

nIntr-o scrisoare trimisa la 1 ianuarie 1935 scriitorului George Bernard Shaw (1856-1950), Keynes afirma "Cred ca voi scrie o carte de teorie, care va revolutiona - nu dintr-odata, ci in cursul urmatorilor zece ani - modul in care lumea gandeste despre problemele economice"

nEvolutia ulterioara, atat a teoriei, cat si a practicii economice a secolului al XX-lea, au confirmat - in mare masura - previziunile facute de Keynes cu putin timp inaintea publicarii "Teoriei generale ."

nIn primii 10-20 de ani de la publicarea sa, "Teoria generala ." a fost mai mult comentata si interpretata decat "Principles of Economics" a lui Alfred Marshall in 50 de ani

nPractic, politica economica a secolului al XX-lea a fost dominata de keynesism. Incepand cu perioada interbelica si pana la sfarsitul deceniului al optulea al secolului, dirijismul keynesist a constituit principala sursa de inspiratie a politicii economice, pretutindeni in lume. In ultimele doua decenii, asistam la un declin al politicilor dirijiste si la revenirea in forta a politicii inspirate de neoliberalism

npolitica sfarsitului secolului al XX-lea a preluat viziunea macroeconomica de inspiratie keynesista, pe care o foloseste intr-un climat predominant liberal

nNeoliberalismul contemporan, elaborat pe principiile fundamentale ale liberalismului clasic si neoclasic, accepta totusi - in anumite conditii - interventia statului si chiar planificarea economica. In fapt, credem ca esenta cea mai profunda a keynesismului este perfect compatibila cu neoliberalismul.

Astazi este aproape unanim recunoscut ca reglarea proceselor economice se realizeaza prin doua categorii de mecanisme:

npe de o parte, mecanismele concurentiale ale pietei libere;

npe de alta parte, mecanismele institutionalizate ale statului.

nDoctrina keynesista s-a pronuntat ferm impotriva oricarei modificari a esentei statului capitalist, a continutului proprietatii, sau a structurilor economice concurentiale. Dimpotriva, sensul major, mesajul fundamental al keynesismului este consolidarea societatii capitaliste si realizarea progresului economic al capitalismului. Keynes insusi a atras atentia, in repetate randuri, asupra pericolului trecerii la socialism si la proprietatea colectiva.

Experienta postbelica din cele mai avansate tari capitaliste ale lumii consemneaza trei categorii majore de masuri ale interventiei statului in economia concurentiala.

nPolitica monetara si de credit;

nPolitica fiscala ;

nPolitica cheltuielilor publice

nPolitica monetara si de credit are ca instrumente, masa monetara, creditul si rata dobanzii. In perioada de recesiune economica statul ia masuri de expansiune monetara, pentru a mari cererea globala si - pe aceasta baza - ocuparea deplina a fortei de munca si asigurarea relansarii economice.

nDimpotriva, in faza de expansiune economica prelungita se promoveaza masuri de restrangere a masei monetare, pentru a stopa urcarea prea rapida a preturilor si declansarea inflatiei.

nPolitica fiscala are ca instrumente, impozitele si taxele. In perioada de recesiune economica statul reduce fiscalitatea, pentru marirea cererii globale (sporirea consumului si investitiilor). Dimpotriva, in perioada expansiunii prelungite, se majoreaza impozitele si taxele, in scopul reducerii consumului si investitiilor.

nPolitica cheltuielilor publice este - si ea - folosita diferentiat in perioadele de recesiune si expansiune economica. In perioada recesiunii, sunt majorate cheltuielile efectuate din bugetul statului (pentru achizitii de stat, investitii cu caracter social-cultural, comenzi, etc.), pentru sporirea cererii globale. Dimpotriva, in timpul expansiunii prelungite, sunt reduse cheltuielile bugetare, pentru stoparea sau franarea cresterii prea rapide a cererii globale.

nEfectele acestor politici asupra bugetului de stat sunt diferite, in functie de faza ciclului economic.

nIn perioada recesiunii, prin "politica banilor ieftini", sporesc cheltuielile statului si se reduc veniturile, iar bugetul se incheie cu deficit. Pe termen lung un asemenea buget are efecte negative asupra economiei si va conduce la scaderea cererii globale, va avea surse din ce in ce mai putine pentru acoperirea cheltuielilor. Echilibrarea sa este posibila numai prin imprumuturi publice (interne si externe).

nIn perioada de expansiune economica, prin "politica banilor scumpi", cresc veniturile statului si scad cheltuielile, astfel ca bugetul va fi excedentar. Peste anumite limite si daca este prelungit in timp, bugetul excedentar are efecte negative asupra economiei, intrucat lasa nefolosite insemnate resurse ale dezvoltarii si inhiba atat cererea, cat si oferta, afectand posibilitatile de progres.

nSuccesul lui Keynes este legat in primul rand - si in mod indubitabil - de faptul ca el a dat o explicatie mai ingenioasa decat predecesorii, somajului generalizat si a propus masuri practice de solutionare a lui.

nIn al doilea rand, John Maynard Keynes a demonstrat ca oferta si cererea de bunuri si servicii nu sunt neaparat si permanent egale si ca economia capitalista de marfuri este confruntata cu disfunctiuni (crize, somaj, inflatie, etc).

nKeynes a mai demonstrat ca mecanismele concurentiale ale pietei libere nu sunt suficiente pentru a asigura si mentine permanent echilibrul economic in conditii de ocupare deplina a resurselor de munca.

nKeynes a realizat trecerea de la abordarea microeconomica, promovata de clasici (cu exceptia lui Marx) si neoclasici, spre macroeconomie (preluand, se pare, aceasta maniera de la Scoala suedeza si - in mod special - de la Knut Wicksell).