Mecanismele pietei muncii

Mecanismele pietei muncii

Imaginea economiei moderne, in general, apare ca un ansamblu de piete interconectate, structurate, pe de o parte, in piata de bunuri si servicii, iar pe de alta parte, in piata factorilor de productie. In cadrul pietei factorilor de productie, piata muncii ocupa un loc principal, tot asa dupa cum in randul factorilor de productie, forta de munca reprezinta componenta cea mai importanta.

In contextul indeplinirii de catre piata a rolului sau preponderent reglator, intre diferitele componente ale sistemului de piete se stabilesc multiple si complexe legaturi de profunzimi si intensitati diferite, cu valente, de regula, biunivoce. Natura acestor legaturi poarta amprenta specificului pietelor intre care acestea se stabilesc.

Corelatiile dintre piata muncii si celelalte piete au, in primul rand, o expresie cantitativa, vizeaza dimensiunile si proportiile care se stabilesc intre cererea si oferta de factor uman, pe de o parte, si aceleasi categorii ale celorlalte piete, pe de alta parte. Dar, piata in general, si piata componentelor sistemului de piete nu se reduc numai la raportul dintre cerere si oferta, ci vizeaza si alte aspecte, poate la fel de importante. Astfel, corelatiile dintre piata muncii si alte piete privesc, in aceeasi masura, agentii economici care alcatuiesc sistemul sau subsistemul respectiv de piata, relatiile specifice fiecarei piete - raporturi de vanzare-cumparare - mecanismele functionale si parghiile economico-financiare, proprii pietei muncii sau celorlalte piete, cadrul institutional legislativ corespunzator.

Complexitatea si multitudinea planurilor in care se stabilesc corelatiile dintre piata muncii si celelalte piete, evidentiaza, nu numai o latura cantitativa, ci si una calitativ-structurala, intrucat privesc structurile intime, complexe si adanci ale acestor piete. Din perspectiva sistemica iprimata ansamblului de piete din economia moderna, corelatiile care se statornicesc si se manifesta in acest cadru se constituie in adevarate componente - segmente - si deopotriva, forme de exprimare ale echilibrului general, sau al echilibrelor partiale, din economia nationala. Aceste corelatii inregistreaza particularitati de manifestare si de functionalitate la toate nivelurile micro, mezo sau macro. Se impune ca abordarea corelatilor amintite sa se efectueze in contextul dinamic al economiei moderne de piata, asa incat sa surprinda configuratia schimbata a acestora, corespunzatoare noii stari a fortelor pietei, in cadrul concurential existent.

Legaturile complexe si diversificate stabilite intre categoriile de piete mentionate, in mod doesebit intre piata muncii si celelalte piete, ocupa locul principal in cadrul relatiilor functionale ale economiei moderne de piata, imprimandu-i acesteia fluenta, viabilitate, rezistenta, operationalitate etc., generatoare de crestere economica durabila si eficienta.

Ramane in sarcina factorilor de decizie de la toate nivelurile si a fiecarui agent economic sa sustina permanent cu actiuni, initiative si rezultate economice derularea acestor corelatii fara convulsii si strangulari, fara tensiuni si intreruperi, fara blocaje si disfunctionalitati, fiind vital necesare eforturi pentru aducerea acestor corelatii intr-o stare de echilibru relativ-dinamic si functional.

Corelatile dintre piata muncii si cea a celorlalte componente ale sistemului de piete rezida, in principiu, din functiile preponderent reglatoare ale oricarei piete si se fundamenteaza pe cateva coordonate de fond:

- O corelatie operationala si riguroasa intre piata muncii si celelalte piete (a marfurilor, a capitalurilor, etc.) asigura utilizarea crescanda a factorilor activitatii economice in conditii de eficienta ridicata.

- O corelatie rationala si efectiva a pietei factorului uman cu celelalte piete determina si asigura realizarea intereselor agentilor economici si ale salariatilor.

- Corelatiile dintre piata muncii si celelalte piete, chiar daca nu se realizeaza pe moment si integral, ci relativ ca tendinta spre echilibrul general structural-dinamic, concura substantial la infaptuirea reproductiei la nivel national, in conditii de relativa continuitate si satisfacerea, in limite acceptabile si suportabile, a nevoilor sociale ale populatiei.

Este de subliniat faptul ca, in anumite etape, mai ales intre cele doua razboaie mondiale, sub influenta teoriei keynesiste, s-au manifestat si unele elemente de interventie statala, depasindu-se etapele anterioare celui de-al doilea razboi mondial cand, raporturile si legaturile la scara macroeconomica s-au realizat ca proces preponderent spontan. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, insa in toate tarile cu economie moderna de piata, procesele economice si corelatiile s-au realizat preponderent constient, pe fondul unei implicari efective a statului si organismelor administratiei locale in dirijarea si controlul activitatii economice, prin parghii, mecanisme si politici de factura preponderent economica.

Stabilirea corelatiilor in cauza, ca procese preponderent constiente, nu inseamna neaparat o permanenta stare de echilibru si stabilitate intre componentele sistemului national, ci implica, in egala masura, si dezechilibre partiale sau temporare, ca expresie a raportului ce trebuie sa existe intre continuitate si discontinuitate in activitatea economica.

Din punct de vedere al stiintei economice, al practicii si politicii economice, realizarea corelatiilor dintre piata muncii si celelalte piete, retin atentia urmatoarele aspecte:

1. Punerea in acord a dimensiunilor cererii si ofertei anumitelor piete;

2. Realizarea unor structuri corelative ale cererii si ofertei tuturor pietelor;

3.Asigurarea unui nivel calitativ superior, mereu imbunatatit, concordant pe toate componentele sistemului pietei nationale;

4. Infaptuirea unor dinamici relativ apropiate ale pietelor mentionate;

5. Promovarea si desfasurarea unor relatii economice de piata sensibil puse in acord pe toate segmentele;

6. Consacrarea si functionarea unui mecanism corespunzator si autentic de piata care sa aiba la baza aceleiasi legitati - ale productiei si circulatiei de marfuri - si parghii economico-financiare operante si eficiente pe toate segmentele;

7. Crearea cadrului institutional si legislativ unitar, concordant pentru intregul sistem de piete;

8. Asigurarea operationalitatii si respectarea imperativelor mentionate la toate nivelurile activitatii economice micro, mezo si macro.

Corelatiile dintre piata muncii si celelalte piete necesita analiza unor aspecte concrete din economia romaneasca de tranzitie, concomitent cu profilarea unor directii pe care acestea trebuie sa evolueze in perspectiva.

- Corelatia dintre piata muncii si piata factorilor materiali de productie este caracterizata, in perioada actuala in Romania, prin accentuari neconcordante si disfunctionalitati, generate atat de situatia mostenita din perioada de pana la 1 decembrie 1989, cat si de ezitarile si confuziile proprii procesului de restructurare economica. Aceasta corelatie evolueaza sub semnul unei pronuntate deteriorari si functioneaza cu evidente strangulari si discontinuitati, in conditiile in care, in economia nationala, diferite segmente ale pietei se misca paralel si greoi, comunicand si reactionand, partial si accidental, lipsindu-le continuitatea, fluenta si sustinerea reciproca.

Atat piata muncii, cat si celelalte piete sunt ravasite si debusolate. Corelatia dintre aceste piete este cu atat mai mult insuficient conturata si reglata, abia isi cauta modalitatile de reasezare pe alte baze, pe noi planuri. Dezechilibrele si disfunctionalitatiile, ca si tensiunile si distorsiunile intervenite in corelatia dintre piata muncii si piata mijloacelor de productie, sunt rezultatul politicii economice promovate in ultimii 30-40 de ani, care au ignorat legitatile economice si potentialul real al tarii, capacitatea de absortie a pietei interne, nesocotind inclusiv tendintele manifestate pe plan mondial. In general, corelatiile din economia nationala au evoluat sub semnul improvizatiei, al adaptarii din mers, si, de cele mai multe ori, al ezitarii.

- Corelatia dintre piata muncii si cea a capitalului este caracterizata ca fiind o piata marcata de tensiuni si neconcordante, cauzate de lipsa masurilor si strategiilor menite sa asigure armonizarea cantitativ, structural si calitativ planurile si segmentele pe care cele doua piete se intalnesc, coexista si conclucreaza. Starea necorespunzatoare, tensionata, a acestei corelatii a fost amplificata si de penuria de capital, de structura sa depasita, de dimensiunea redusa a acumularilor si a procesului investitional.

In aceasta nota a interdependentelor complexe care se statornicesc in sistemul economiei moderne de piata, corelatiile prezentate evolueaza in stransa legatura si cu alta:

- Corelatia dintre piata muncii si piata -monetarvalutara.

Relatiile, institutiile si parghiile pietei monetare s-au conturat cu intarziere si au fost puse in miscare cu ezitari si retineri. Piata monetara, pe langa faptul ca inca nu a capatat un contur si un continut corespunzator, s-a dovedit, pana in prezent, nefunctionala si erodata de propriile-i ezitari si inconsecvente. In principal, corelatiile, impulsurile si interdependentele dintre piata muncii si piata financiar-monetara s-au incordat, cele doua piete nesustinandu-se reciproc si necastigand in functionalitate si eficienta.

- Corelatia dintre piata muncii si piata bunurilor de consum este si ea marcata de disfunctionalitati, evolutii contradictorii si chiar asincrone. Interventiile pe piata muncii au fost realizate de cele mai multe ori, cu intarziere, nu au avut continuitate si nici radicalism, au fost partiale si necorelate temporal, structural si spatial cu miscarile de pe celelalte piete. La randul ei piata bunurilor de consum a transmis spre piata muncii 'impulsuri', 'presiuni' si influente contradictorii; prin procesul inflationist accentuat, prin preturile necorelate si explozive, prin oferta insuficienta si necorespunzatoare calitativ.

In concluzie, intre piata muncii si celelalte piete au aparut si s-au accentuat, in ultima perioada de timp, pronuntate dezechilibre, care, neatenuate pot produce serioase perturbatii ale mecanismului economia national agravand criza care se manifesta in toate componentele sistemului. Aceste corelatii, prin modul cum sunt realizate, conditioneaza esential stabilitatea si dinamismul economiei nationale si totodata, functionalitatea sistemului economiei de piata. Pentru tara noastra, concentrarea eforturilor in directia corelarii si remodelarii relatiilor economice pentru a le face functionale si operationale, este o necesitate vitala urmand apoi o etapa calitativ superioara, in care se va realiza optimizarea corelatiilor economiei nationale cu cea mondiala.

Functionarea pietei muncii se realizeaza prin intermediul unui ansamblu de activitati si verigi organizatorice care utilizeaza concomitent metode, procedee si instrumente, numite pe scurt mecanisme. Supuse interferentelor, conexiunilor si evolutiei economico-legislative, acestea alcatuiesc un autentic subsistem de functionare a pietei muncii, inclus in mecanismul economiei moderne de piata. Astfel, orice mecanism de functionare a unei economii, structural organizatoric, cuprinde:

a) o multitudine de reguli de conduita a agentilor economici;

b) un numar insemnat de metode, parghii, instrumente economice necesare in practica, respectiv, in toate activitatile economice;

c) un sistem institutional care faciliteaza si urmareste indeplinirea actiunilor intreprinse.

Mecanismelor de functionare a pietei muncii, le revine rolul de a determina pe participantii la aceasta piata - intreprinzator, patronat, salariati, sindicate, stat - sa realizeze o reglare si perfectionare, in concordanta cu principiul rationalitatii si eficientei economice maxime, in alocarea si utilizarea resurselor de forta de munca.

Mecanismele de functionare a pietei muncii pot fi intelese numai daca studierea lor se fundamenteaza in diferite ipostaze de manifestare concreta a actului schimbului. Practic, raporturile de vanzare-cumparare se deruleaza numai dupa stabilirea unor intelegeri intre parti, ca si pe celelalte forme ale pietei. Aceste acte nu sunt deloc aleatorii si dezordonate, ci dimpotriva, pe parcursul timpului; prezinta o anumita regularitate ce se inscrie in cerintele propriilor legitati ale pietei muncii. De exemplu, comportamentul participantilor se va desfasura dupa reguli, procedee si metode precise, incluse in mecanismele specifice de functionare. este necesara, astfel, o definire exacta a notiunilor, categoriilor si modalitatilor posibile de urmat, precum si o delimitare precisa intre mecanismele proprii de functionare fata de cele comune, existente pe piata. Continutul lor complex rezulta din interdependenta folosirii negocierii pe piata muncii, cu mecanismul de solutionare a conflictelor de munca, cu actul in sine de control asupra conditiilor de desfasurare a muncii si a programului de lucru, etc.

Negocierea de pe piata muncii, in principiu, consta in purtarea unor discutii competente, prin intalniri succesive si prin intelegeri intre participanti, in vederea luarii unor decizii. De fapt, a negocia inseamna 'a trata cu cineva incheierea unei conventii economice, politice, culturale'. Aceasta reprezinta o tranzactie ale carei conditii nu au fost fixate si urmeaza sa fie stabilite si care presupune purtarea unor tratative cu privire la unele probleme de interes comun ale caror rezultate se consemneaza in conventii, contracte, acorduri, etc., potrivit intelegerii dintre parti.

O definitie, mai aproape de realitate, a dat-o M.Laponjade care arata ca 'a negocia inseamna a accepta sau a avea o discutie pentru a ajunge la solutia de a gasi marja de intelegere posibila, tranzactia care va insemna minimum de concesii pe care fiecare gandeste s-o poata face pentru a atinge un punct de echilibru precar si temporar, permitand inlaturarea dificultatilor'.

Asupra continutului acestei notiuni Harold Bloom a precizat: 'negocierea profesionala este un mijloc prin care un cumparator si un vanzator, recurgand la un mod de comunicare specializata, reusesc un acord asupra modalitatilor unui contract care trebuie sa reflecte un anumit echilibru intre interesele celor doua parti'.

Negocierea de pe piata munci prezinta unele particularitati, si anume:

1) ea reprezinta un moment esential al mecanismelor de functionare efectiva a acestei forme de piata imperfecta;

2) este un proces de tratative competitiv ce se desfasoara intre participanti, care isi propun sa realizeze o tranzactie, o afacere, armonizand progresiv interesele si pozitiile lor cu privire la obiectul actului de vanzare-cumparare specific - forta de munca;

3) este un procedeu- dialog complex, terminandu-se, daca se ajunge la o intelegere, cu semnarea unui acord, conventie, contract care are valoare juridica in timp;

4) acopera o arie larga a elementelor ce o delimiteaza, referindu-se la participanti, activitati, conditii, comportamente. Negocierea presupune derularea mai multor activitati, si anume: de fixare a salariului nominal pe o anumita perioada determinata; de acceptare a unui program de lucru; de cunoastere a conditiilor ergonomice de desfasurare a muncii; aspectele pensionarii personalului si a obligatiilor firmelor; problemele protectiei sociale a angajatilor.

Negocierea de pe piata muncii este o activitate care se intalneste in toate tarile occidentale dezvoltate. 'Aceasta guverneaza intr-o maniera deosebita dreptul muncii actual, fiind ridicata la nivel de principiu' In aceasta etapa, ea a functionat anormal din cauze obiective, cum ar fi: lipsa de experienta in functionarea efectiva a pietei fortei muncii; absenta unei legislatii proprii pietei muncii, care trebuie sa dea claritate problemelor interesate; inexistenta unor institutii, organizatii care sa urmareasca aplicarea si respectarea rezultatelor obtinute prin negociere. Au existat, insa, si cauze subiective mentinute in special de: lipsa de dialog din partea guvernelor; refuzul participarii la negocieri a patronatului; nejustificarea amenintarii si recurgerii imediat la greva din partea sindicatelor pentru solutionarea unor drepturi etc.

Al.Atanasiu considera negocierea colectiva ca latura dinamica si flexibila a relatiilor de munca, 'barometrul raportului de forte pe piata muncii' . Sau, ea este acea 'forma de negociere in general institutionalizata, care permite partenerilor sociali sa se intalneasca la anumite date pentru a discuta si decide asupra problemelor de interes general sau comun ale agentului economic'.

Elocvente in acest sens sunt sublinierile urmatoare care prevad si 'instituirea unui sistem de dialog si consultare bipartiala permanenta intre agentii economici si sindicate la nivel sectorial si intersectorial si a uneia tripartiala - stat, patronat, sindicate - la nivel national'.

Statul are o pozitie cu totul speciala in acest proces complex deoarece este interesat si el in realizarea atat a echilibrului economic general, cat si a unui echilibru social. Statul intervine autoritar, numai in precizarea, fie a limitei salariului minim, fie a cresterii minime a salariului nominal de la care se deschid posibilitatile negocierii colective dintre paronat si sindicate.

In cadrul operatiunilor de negociere se inscrie si negocierea individuala. Aceasta este o actiune prin care partenerii unui act de vanzare-cumparare stabilesc, in conditii concrete la nivelul firmei, din aproape in aproape, obiectul tranzactiei. Negocierea individuala se materializeaza printr-un contract individual, incheiat intre o singura persoana si o societate comerciala, regie autonoma sau alta persoana fizica sau juridica. Negocierea individuala tine cont de rezultatele negocierii colective, dar ea este aceea care reflecta cerintele proprii, concrete din interiorul firmei, posibilitatile reale de crestere a salariilor. Rezultatele negocierii individuale sunt stipulate intr-un contract individual de munca, ca act juridic cu obligatii si drepturi. Un rol insemnat in aplicarea celor doua categorii ale negocierii, in vederea obtinerii unor rezultate bune pentru ambele parti, revine formarii si numirii echipei de specialisti pentru a participa la tratative.

Aprecierea de pe piata muncii este componenta hotaratoare de formare si functionare efectiva a acestei piete, ce se desfasoara deschis, la anumite intervale, in contextul raporturilor de confruntare dintre cererea totala si oferta totala de forta de munca pentru stabilirea unui echilibru dinamic.

Mecanismul de solutionare a conflictelor de munca constituie un ansamblu complex care reuneste cadrul legislativ, modalitati de comportament ale partilor implicate, metode, tehnici si etape de parcurs impreuna cu institutiile specializate care faciliteaza respectarea, concilierea, arbitrarea si aplicarea de catre agentii economici a principiilor dreptului muncii in vederea solutionarii corecte a unor actiuni evident tensionate si complicate de pe piata muncii. Partile direct implicate in conflictul de munca sunt unitatile economice si salariatii, dar de cele mai multe ori intervine si statul, ca legislator si mediator in stingerea unor conflicte tensionate.

Controlul asupra conditiilor de desfasurare a muncii si a programului de lucru vizeaza normele de drept, cu valoare de principiu, referitoare la cele doua aspecte; acestea devin o problema de stat care antreneaza preocupari si raspunderi la toate nivelurile economiei nationale din partea agentilor economici care organizeaza si conduc activitati productive, comerciale, publice, sociale, etc.

In plus, controlul apare si ca o activitate de oportunitate ce vizeaza culegerea si transmiterea de informatii din cadrul celor doua aspecte. Exercitarea controlului se face prin Inspectoratele de Stat de Protectia Muncii pe baza unor norme stabilite de catre Ministerul Sanatatii. Inspectoratele sanctioneaza sau pot cere oprirea temporara a unor activitati la care s-a constatat o situatie necorespunzatoare, se stabilesc obligatoriu unele termene de remediere a neregulilor semnalate si se numesc persoanele care raspund de indeplinirea lor.

Scopul controlului asupra respectarii conditiilor de munca si a programului de lucru, conform legislatiei actuale, consta in asigurarea celor mai bune conditii de mediu in desfasurarea muncii pentru toti salariatii in vederea prevenirii accidentelor de munca, a imbolnavirilor profesionale, etc. In acest mod, controlul are un rol pozitiv, benefic asupra agentilor economici si asupra economiei nationale.

Piata muncii are o seama de caracteristici si functii proprii, determinate atat de particularitatile marfii - fortei de munca - care circula pe aceasta piata, cat si de cele ale insusi procesului istoric de formare si dezvoltare a acesteia.

Piata muncii este astazi, o piata organizata si reglementata, iar dupa unele opinii este cea mai reglementata si organizata dintre toate pietele. 'Schimbarile care se produc aici privesc un bun care merita mai multa protectie decat o simpla marfa'.

Aici au aparut formele de organizare a salariatilor si a patronatului.

Astfel, ea este cea mai imperfecta si mai rigida dintre piete, urmare atat limitelor naturale si obtinute ale mobilitatii fortei de munca, celor a mecanismelor de reglare a cererii si ofertei, dar si a gradului de organizare si reglementare si control a proceselor din interiorul acesteia.

Problemele complexe ale pietei muncii - ocupare, utilizare, somaj, cost salarial etc. - nu mai pot fi lasate numai pe seama fortelor pietei, mai ales in etapa actuala cand aceasta functioneaza partial si defectuos.

Pornind de la recunoasterea ca piata muncii se echilibreaza prin pretul muncii, s-a constatat ca salariul a incetat sa fie singurul mecanism de reglare a pietei muncii. Pretul - salariul de echilibru - la care cererea si oferta de forta de munca se echilibreaza, se formeaza nu numai dupa legile salariului, ci si in baza altor mecanisme care intervin pe piata muncii.

Din jocul cererii si ofertei de forta de munca, al salariului real si, respectiv, al productivitatii marginale a muncii, al concurentei pe piata muncii, rezulta atat din teoria cat si din practica economica, existenta mai multor nivele de ocupare si de optim, in acelasi timp. Asadar, in peisajul economiilor contemporane, ocuparea deplina si cea eficienta, a mijloacelor de armonizare a acestora este, in fapt, o optiune politica, bazata pe criterii economice, culturale, profesionale, vamale. Astfel se poate explica existenta mai multor modele de ocupare: american, nord-european, japonez etc.

Piata muncii are un caracter contractual, adica o piata pe care elementele de vointa, de interventie, sunt acceptate si devin norme obligatorii pentru toti actorii sociali participanti la incheierea acestora.

In aceste conditii, procesele de ocupare si utilizare a fortei de munca sunt ajustate prin alte mecanisme aflate la dispozitia firmelor, colectivitatilor locale sau a puterii publice. In timp, au mai actionat diversi factori, intre care mai importanti sunt:

a) Extinderea sistemului de reglementari si legi care ordoneaza raporturile dintre agentii economici pe piata muncii;

b) Cresterea gradului de organizare a agentilor economici, a gradului de sindicalizare a fortei de munca;

c) Extinderea sistemului de negocieri de la nivel de firme la nivel national, in primul rand pentru reglementarea salariului minim garantat, a protectiei sociale a categoriilor defavorizate de pe piata muncii.

d) Politici de ocupare a fortei de munca promovate la nivel de firma, colectivitatea locala, la nivel national, regional si international;

e) Statul, ca agent economic, in calitate de componenta a mecanismului economic si de arbitru al reglementarii raporturilor dintre cererea si oferta de forta de munca. Statul intervine activ, atat prin mijloace economice, cat si extraeconomice pentru asigurarea protectiei sociale a categoriilor temporar fara loc de munca.

Pe piata muncii actioneaza conjugat trei tipuri de regulatori: libertatea, restrictia si traditia, mecanisme de piata necesare pentru interventia si corectarea unor efecte negative ale pietei.

Relatiile dintre agentii economici au evoluat de la confruntare si conflict spre cooperare, participare si concentrare sociala avand astfel o puternica inraurire asupra derularii relatiilor colective de munca la orice nivel: de firma, sectorial, de ramura, interprofesional si national.