Mecanismul implicarii statului in economie

Mecanismul implicarii statului in economie

De cand a aparut si pana astazi statul a pus societatea in fata unei alegeri:libertate sau control?

Secolul XX a demonstrat ca libertatea individuala nu este garantia adeziunii sociale, ca indivizii au nevoie de un sprijin social si piata libera de un sprijin stabilizator din partea statului.

Ca urmare, teoria si practica economica au rezolvat partial "dilema" in a doua jumatate a secolului XX, prin acceptarea pietei libere si a statului ca factori complementari ai unui sistem economic numit, din acest motiv "economie mixta".

Conceptul de "economie mixta" a fost dezvoltat de Paul Samuelson, pornind de la constatarea faptului ca "mana invizibila poate sa conduca economia pe o cale gresita", spre monopol, inflatie, somaj, distribuire inacceptabila a venitului national si prin urmare "ca raspuns pentru aceste defecte in mecanismul mainii invizibile, economiile moderne sunt o mixtura determinata de coexistenta pietei libere si , totodata, a mainii vizibile a statului care impoziteaza, cheltuieste si regleaza.

1.Coordonatele mecanismului de implicare a statului in economie

Mecanismul implicarii statului in economie s-ar putea defini ca un sistem economic determinat de existenta pietei libere si a implicarii statului in economie care, prin actiunea lor combinata, alcatuiesc un intreg si functioneaza ca un organism.

Coordonatele mecanismului implicarii statului in economie sunt:

• cadrul general al implicarii statului in economie;
• necesitatea implicarii statului in economie;
• modalitati de implicare a statului in economie.

Sistemul de referinta fata de care este discutata implicarea statului in economie este "piata cu concurenta perfecta", sistem de concurenta ideal, caracterizat prin inexistenta absoluta a posibilitatilor de influentare a pretului pentru subiectii economici participanti. Economia neoclasica a demonstrat ca piata cu concurenta perfecta asigura identitatea optim - eficienta - echilibru .

In realitate functionarea pietei libere pe baza unui mecanism al concurentei imperfecte prezinta in grade diferite "defecte" , "lacune" sau chiar "falimente" al caror este indepartarea economiei de identitatea optim - eficienta - echilibru si care motiveaza existenta unui mecanism compensator al actiunii publice[1].

Lista argumentelor care pledeaza pentru implicarea statului in economie:

necesitatea corectarii disfunctiilor de alocare ale pietei libere, determinate de informare imperfecta, monopolizarea cererii sau a ofertei, existenta monopolului natural sau tehnic, existenta bunurilor colective si a efectelor exterioare;

necesitatea corectarii inegalitatilor economice grave, determinate de mecanismul concurential;

necesitatea reglementarii relatiilor de piata in anumite cazuri;

necesitatea echilibrarii si reglarii mecanismului pietei libere;

insuficienta initiativei private cu privire la activitati sau bunuri de interes general sau national, determinata de rentabilitatea scazuta, incertitudinea recuperarii cheltuielilor mari de cercetare sau legate de nivelul tehnologic, lipsa stimulentelor sau sanctiunilor;

complexitatea si dificultatea unor probleme de interes general (razboaie, calamitati naturale, dezechilibre economice grave, tulburari sociale) fata de care piata libera este incapabila;

modificari ale conjuncturii nationale si internationale, care determina necesitatea apararii economiei nationale, in interior si a sustinerii actorilor economiei nationale, in exterior de catre stat;

dobandirea de catre stat a statutului de actor economic nemijlocit: consumator de bunuri si servicii (pentru apararea nationala, administratii); producator de bunuri si servicii marfa (energie electrica, transport, posta, telecomunicatii, etc.); investitor; agent pe piata monetara (proprietar al Bancii de emisiune), pe piata capitalurilor, pe piata muncii, pe piata valutara.

Pornind de la necesitatea implicarii sale in economie, modalitatile specifice de implicare a statului sunt variate si determina, fiecare in parte, un rol economic specific:

1.     implicarea prin administratiile publice (centrala, locale si a securitatii sociale) cu rolul de a furniza servicii colective nemarfare, fara contraprestatie directa din partea consumatorilor, prin alocarea unor resurse bugetare, dar si cu rolul de a distribui venitul national.

2.     implicarea ca actor economic nemijlocit, jucand rolul de producator si consumator de bunuri si servicii.

3.     organizarea si institutionalizarea la scara nationala a puterii publice prin elaborarea regimului juridic al proprietatii si al activitatii economice si crearea cadrului institutional-organizatoric necesar activitatii economico-sociale. Rolul statului in aceasta privinta este de arbitru legal al interactiunii dintre interesele individuale si sociale, prezente si viitoare, nationale si internationale.

4.     elaborarea si aplicarea de politici si programe economice sectoriale, regionale si generale prin care se stabilesc obiectivele generale si specifice, precum si modalitatile concrete ale implicarii statului in economie. Rolul statului in acest sens este de reglator si dirijor al economiei.

Inventariind rolurile multiple pe care statul le joaca in economie (prestator de servicii colective nemarfare, alocator de resurse, redistribuitor al veniturilor, reglator si dirijor al economiei) putem concluziona ca mecanismul optim al implicarii statului in economie presupune talentul obligatoriu de actor desavarsit al statului.

2. Rolurile statului in economie

Aparut cu mii de ani in urma, statul a implinit, alaturi de rolul sau politic, un tot mai pronuntat rol economic. In decursul istoriei, functiile generale ale puterii publice, dar mai ales cele economice, s-au extins, s-au diversificat si perfectionat. "Remodelat sau chiar de-a dreptul nou - subliniaza F. Braudel - statul ramane ceea ce a fost din totdeauna - un fascicul de functii si puteri diferite, chiar daca mijloacele, in ceea ce le priveste, se modifica neincetat.[2]

In esenta statul este un agent economic care arbitreaza si redistribuie. Multa vreme statul a avut ca rol principal securitatea, interna si externa, a natiunii. Cheltuielile publice erau in intregime destinate finantarii celor trei activitati corespunzatoare a ceea ce se numea statul jandarm, respectiv mentinerea ordinii (politie), justitia si apararea nationala, Ulterior, comportamentul economic al statului s-a imbunatatit, indeplinind un rol reglator in scopul asigurarii ocuparii depline, cresterii economice si justitiei sociale, de unde si noua denumire de stat providenta[3].

Rolul alocativ al statului

Orice activitate umana presupune existenta unor premise, a unor resurse specifice, in cantitati determinate si de calitate adecvata.

Resursele economice constau in totalitatea elementelor, premiselor - directe sau indirecte - ale actiunii sociale practice , care sunt utilizabile, pot fi

atrase si sunt efectiv utilizate la producerea si obtinerea de bunuri.

Omenirea a progresat enorm pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii de noi resurse in circuitul economic. Privite absolut, resursele au sporit si s-au diversificat continuu. In raport de cresterea si diversificarea nevoilor umane insa, resursele au fost si au ramas limitate. Raritatea resurselor constituie o caracteristica generala a economiei .

Alocarea resurselor reprezinta transformarea resurselor productive in bunuri si servicii de consum. Alocarea optima a resurselor impune respectarea principiului eficientei economice, ceea ce inseamna, pe de o parte - eficienta productiva (maximizarea cantitatii produse pe unitatea de factori de productie consumati sau minimizarea consumului de factori de productie pe unitatea de produs), iar pe de alta parte - eficienta alocativa (adaptarea optima a ofertei la cerere).

Alocarea optima a produselor este un imperativ dintr-un motiv foarte simplu: resursele productive sunt rare in raport cu trebuintele la fel de infinite ca si visurile oamenilor. Orice colectivitate care doreste sa-si satisfaca trebuintele in cel mai inalt grad posibil, adica, in termenii " economiei bunastarii", sa-si creasca nivelul de bunastare, va urmarii alocarea optima a resurselor.

Bunastarea colectivitatii depinde de bunastarea fiecarui individ, masurata prin gradul de satisfacere al trebuintelor sau prin utilitate, dar nu reprezinta suma bunastarilor individuale[4].

Rolul distributiv al statului

Alocarea optima a resurselor corespunzatoare imperativului dublu al eficientei productive si al eficientei alocative este o conditie necesara dar nu si suficienta a optimului social. Prin urmare scopul implicarii statului in economie, ca urmare a exercitarii rolului sau distributiv este sa imprime o noua configuratie mai justa distribuirii veniturilor.

Distribuirea veniturilor cuprinde doua componente: functionala (impartirea venitului intre factorii de productie) si personala (distribuirea venitului intre indivizi). Cea de-a doua componenta se va studia prin prisma relatiei dintre piata , eficienta si echitate.

Echitatea se refera la distribuirea personala a veniturilor, la repartizarea bunastarii intre indivizi. Deciziile privitoare la gradul de echitate dorita constituie pure judecati de valoare. Exista doua concepte diferite de echitate sau justitie sociala. Echitatea orizontala este o tratare egala a persoanelor egale. Aceasta exclude orice discriminare intre oameni, ale caror caracteristici sunt literalmente identice. Echitatea verticala constituie o tratare distincta a persoanelor diferite, urmarind reducerea consecintelor acestor diferentieri.

Efortul de redistribuire nu trebuie atribuit exclusiv statului daca in economie exista posibilitati de redistribuire privata, voluntara. Altruismul, caritatea, filantropia, lupta impotriva saraciei sunt motive care determina transferul de venituri voluntare, de la bogati spre saraci, deci o redistribuire voluntara, dar nu suficienta.

Prin urmare, cadrul general al redistribuirii trebuie stabilit de stat, iar redistribuirea privata va completa eforturile statului. Argumentele care pledeaza in favoarea redistribuirii venitului de catre stat sunt: statul poate asigura cu regularitate resursele necesare pe baza impozitelor obligatorii; redistribuirea de catre stat inlatura lipsa de coordonare a redistribuirii voluntare; redistribuirea vizeaza o serie de bunuri administrate de stat (asistenta medicala, invatamant public, protectie si asistenta sociala).

Repartitia bunurilor este conditionata de merit si de efortul personal (retributie = contributie); repartitia drepturilor se face in mod egal pentru toti, constituind obiectul dreptului.

Inegalitatea economica are mai multe aspecte: diferentierea veniturilor lunare si a averilor detinute; inegalitati in modul de trai; diferentieri in speranta de viata; inegalitati cumulate.

Inegalitatea sociala este mai cuprinzatoare. Circulatia valorilor materiale tine de piata, in timp ce valorile sociale sunt reprezentate prin lege. Forta de munca este extrem de eterogena. Oamenii nu sunt diferiti numai prin sex si rasa, si prin varsta, experienta, educatie, formare profesionala, aptitudini native, apartenenta sau nonapartenenta la un sindicat. Aceste diferentieri in dotarile initiale determina atat configuratia cererii consumatorilor pentru diferite bunuri si servicii, cat si posibilitati de a castiga venituri foarte inegale intr-o economie de piata.

Cele mai frecvente metode utilizate pentru determinarea inegalitatilor economice sunt coeficientul Gini si Hierchman stabilit pe baza curbei Lorentz, ca raport intre veniturile a 10% din populatia cea mai bogata si 10% din populatia cea mai saraca.

Pentru a reprezenta inegalitatile dintre veniturile familiilor se utilizeaza ca instrument grafic curba Lorentz. Pe axa orizontala sunt reprezentate grupele de familii (procente cumulate), iar pe verticala ponderea lor in venitul national.

.

Cu cat curba Lorentz este mai bombata, cu atat veniturile sunt mai inegale

Rolul reglator al statului

Teoria economica actuala a demonstrat necesitatea rolului reglator al statului in economie pe baza a doua considerente principale: inexistenta concurentei perfecte si inexistenta "mainii invizibile" autoreglatoare a pietei in economia reala.

Rolul reglator al statului, determinat de aceste considerente, este dublu: reglator al concurentei si reglator al echilibrului.

In calitatea de reglator al concurentei , statul intervine in mecanismul concurential, in afara rolului sau alocativ, ca si "creator de reguli" si "arbitru" al respectarii acestora. Instrumentul utilizat in acest scop este reglementarea.

In calitatea de reglator al echilibrului , actiunea statului vizeaza reglarea dezechilibrelor economice grave, stabilizarea economiei si cresterea economica. Statul se comporta in acest caz ca un "dirijor" sau "stabilizator al economiei" si utilizeaza instrumentul pus la dispozitie de posibilitatile economice si chiar programarea si planificarea economica[5].

O prima contestatie ce se aduce rolului reglator al statului este ca limiteaza libertatea de actiune a actorilor economici prin impunerea reglementarilor obligatorii si ca este incapabil sa asigure reglarea economiei prin politici economice de orientare dirijista.

O a doua contestatie se refera la faptul ca actiunea reglatoare a guvernului serveste mai degraba unor interese particulare decat interesului public.

O a treia contestatie se refera la faptul ca actiunea reglatoare determina hipertrofierea aparatului birocratiei, fenomen costisitor si generator de ineficienta in economie, si tendinta birocratiei de a-si spori functiile si asuma un rol politic. Dezavantajele aparatului birocratic se refera atat la cresterea presiunilor fiscale, pe care intretinerea acestuia o implica, dar si posibilitatea subordonarii functionarilor publici celor care platesc mai bine si alocarea resurselor publice in favoarea acestora si nu a interesului public.

Rolul de reglementare al statului

Activitatea de reglementare a statului consta in supervizarea si controlul activitatii economice al firmelor private de catre guvern, in interesul eficientei economice, echitatii, sanatatii si sigurantei.

Reglementarea si controlul realizate de catre stat au ca obiectiv cresterea bunastarii anumitor grupuri din cadrul societatii prin protejarea intereselor acestora. In acest scop guvernul intervine si reglementeaza procesul alocarii de catre piata, prin legislatia impotriva monopolurilor, controlarea intelegerilor comerciale, cum ar fi bursa, introducerea legislatiei privind protejarea consumatorului de frauda, protectia sanatatii consumatorilor, controlul conditiilor de munca, etc. De asemenea, guvernul reglementeaza oferta de moneda, pretul unor utilitati, etc.

Dubla calitate a statului - de agent economic si de reprezentant al intereselor de ansamblu ale societatii in raport cu partenerii economici interni si externi - argumenteaza caracterul logic al interventiei sale in asigurare cadrului juridic necesar desfasurarii normale a concurentei, in fixarea directa a unor preturi sau in influentarea formarii lor pe plan national.

Scopul interventionismului statal il constituie infaptuirea obiectivelor fundamentale ale vietii economice: echilibru, eficienta si echitate. Libertatea de miscare a statului este insa limitata. Dincolo de anumite limite, considerate normale, cresterea rolului statului reduce incitatia la munca si inclinatia spre investitii, intareste birocratia si limiteaza libera initiativa.