PIATA MUNCII

Piata muncii

1.Caracterizare generala

Factorul munca este asigurat, ca si ceilalti factori de productie, prin intermediul pietei. Piata muncii reclama o abordare din unghiuri variate pentru a surprinde complexitatea ei.

Piata muncii poate fi definita ca spatiul economic in care se intalnesc, se confrunta si se negociaza in mod liber cererea de munca si oferta, prin mecanisme specifice, dar in primul rand prin intermediul salariului.

Aceasta este piata celui mai important factor de productie - munca, aceasta reprezentand cheltuirea constienta a fortei de munca.

Intre aspectele specifice pietei muncii mentionam: diviziunea sociala a muncii cu implicatiile ei, sursele de conflict, dinamismul privind baza de cunostinte, discrepanta de interese, aspectele remunerarii, aspectele reglementarii.

In timp, munca a devenit obiect al unei permanente diviziuni sociale, in acest mod asigurandu-si eficacitate sporita. Acest aspect agreavaza in mod implicit problemele privind garantarea echitatii la nivel individual.

Efectuarea muncii in colectiv presupune urmatoarele etape:

- repartizarea sarcinilor;

- executia;

- desfacerea produsului,

de unde rezulta problema repartizarii venitului obtinut, fiind generate trei surse de conflict:

1. Sursa de conflict primar consta in repartizarea beneficiului intre producatori si intermediarii din sfera desfacerii;

2. Sursa de conflict secundar este in cadrul producatorilor, privind cota ce revine celor care au condus, celor care l-au proiectat si celor care au executat produsul;

3. Sursa de conflict tertiar, care ii priveste pe cei care decid si instituie regulile de impartire a venitului la nivelurile 1 si 2.

O alta trasatura este dinamismul vizand in special informatia si cunostintele care se perimeaza si se reinnoiesc cu viteza accelerata. "La inceputul istoriei omenirii erau necesari 10.000 de ani pentru a dubla cunostintele, apoi dublarea a luat 1.000 de ani si - mult mai tarziu - 500 de ani. Astazi se apreciaza ca dublarea cunostintelor umanitatii se realizeaza in 15 ani " (Ong J.W. - Knowledge in Time, 1968, p.3). Avand in vedere ca de la aceasta afirmatie s-au scurs deja cateva decenii, putem estima ca ritmul s-a accelerat si mai mult !

Acest dinamism accelereaza perioada de recalificare a fortei de munca, incat intr-un interval de viata socio-profesionala o persoana poate fi fortata sa se recalifice de 2-3 ori.

De fapt, prin piata muncii este vizata piata fortei de munca. O trasatura a acesteia este si discrepanta intre interesele celor care se angajeaza si interesele celor care angajeaza, atata timp cat regula majora a celor din urma este profitul. Patronii vor cauta sa achite un pret cat mai mic pentru forta de munca si de aceea ei tind sa simplifice munca pe operatii. Posesorii fortei de munca au interes sa primeasca salar cat mai mare si au tendinta dezvoltarii propriilor aptitudini, a calificarii si specializarii pentru a obtine salariul dorit. In acest efort al lor, posesorii fortei de munca pot apela la organizatii, fie obstesti, fie profesionale (sindicatele) pentru a le apara interesele.

Piata muncii este cea mai reglementata forma de piata. Aceasta caracteristica rezulta din specificul obiectului ei - forta de munca. Munca fiind un atribut numai al omului, celui care o efectueaza i se asigura protectia. Prin reglemetarile sale, piata muncii asigura competitivitate intre cei care angajeaza sau se angajeaza, manifestandu-se in cadrele unei concurente imperfecte (de oligopol, uneori de monopol).

Putem aborda apoi piata fortei de munca din perspectiva criteriului remunerarii. Trebuie eliminata atunci din discutie - spre exemplu - munca absolut indispensabila, dar neremunerata, cum este munca - "fantoma" din gospodarie. Din aceasta perspectiva vom ajunge la concepte specifice pentru piata muncii, adica: nevoia de munca, cererea de munca si oferta de munca.

2. Nevoia, cererea si oferta de munca

Nevoia de munca reprezinta volumul total de munca necesar pentru desfasurarea activitatilor dintr-o tara pe o anumita perioada de timp.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat in economia de piata.

Aceasta cerere se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca. Cererea de munca este o cerere derivata, rezultand din investitiile efectuate care, la randul lor sunt efectul unei cereri de bunuri economice.

Pe piata muncii firma poate obtine profit maxim la acea cantitate de munca angajata ce presupune egalitatea intre costul marginal al angajarii unui lucrator suplimentar si venitul incasat de firma pe baza productiei marginale realizate de el: C_mgL = V_mgL

Dar pe masura ce sunt angajati noi salariati, incepe sa functioneze legea randamentelor descrescatoare. Asadar, cererea de munca depinde de productivitatea marginala a muncii.

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii tot in conditii salariale. Nu toate disponibilitatile de munca dintr-o tara se constituie in oferta de munca.

Pe piata fortei de munca apare o relatie inversa decat pe piata bunurilor si serviciilor, unde oferta o realizeaza producatorul. In acest caz, producatorul inainteaza cererea de forta de munca. El este detinator de capital. Oferta este reprezentata de posesorul fortei de munca. Negocierile dintre acestia se concretizeaza intr-un contract de angajare si in salariu.

In afara cererii si ofertei de munca pe piata, raman activitatile desfasurate de populatia neactiva: casnice, studenti, elevi, militari in termen, rentieri, pensionari etc.

Cererea si oferta de munca sunt marimi dinamice, caracterizate prin urmatoarele aspecte:

- pe termen scurt, cererea fortei de munca este practic invariabila;

- oferta de forta de munca se formeaza, in ansamblul ei, in timp relativ indelungat;

- posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa, fapt care depinde de varsta, sex, de starea sanatatii, de conditiile de munca;

- oferta de forta de munca are caracter rigid (exprimand o concurenta imperfecta) si este perisabila;

- oferta de forta de munca nu se formeaza numai pe principiile economiei de piata;

- cererea si oferta de munca nu sunt omogene, neputandu-se substitui reciproc decat in anumite limite.

Piata muncii, ca expresie a raportului dintre cerere si oferta, se constituie in doua faze:

- in prima faza ea se manifesta pe ansamblul economiei sau pe domenii mari de cerere si oferta. In aceasta faza se constituie conditiile generale de angajare si de salarizare (nivelul general al salariului, se constituie principiile generale pentru incadrarea in munca).

- in faza a doua are loc intalnirea concreta a cererii cu oferta, in termeni reali. Acum se incheie contractele de munca si se determina indatoririle, marimea si dinamica salariului nominal.

Economistii au cautat sa stabileasca o corelatie intre dezvoltarea economico-sociala ca sursa a cererii de munca si populatie, ca sursa a ofertei de munca. In acest sens, Malthus a elaborat teoria despre 'legea populatiei', care a fost infirmata, miscarea natalitatii dovedind ca ea are explicatii care vin nu numai din domeniul economic. Astfel, cresterea nivelului de trai in Vestul Europei a dus la scaderea natalitatii si nu la cresterea ei. In prezent, posibilitatea de a controla stiintific fenomenul procreerii face ca modificarea opticii cu privire la dimensiunile familiei sa se repercuteze imediat asupra natalitatii si implicit, asupra ofertei de munca.

Din alt unghi de vedere asupra populatiei, Marx vorbeste despre "suprapopulatia relativa" in capitalism, ca urmare a concentrarii si centralizarii capitalului. Se urmareste un profit cat mai mare si nu se acorda locuri de munca socotind salariul ca pe un cost, desi ar exista nevoia de munca sociala.

In urma crizei economice mondiale din 1929-1932, Keynes s-a preocupat de echilibrul de pe piata muncii, in stransa legatura cu cel macroeconomic, analizand fenomenul ocuparii depline si al somajului.

In realitate, stadiul actual al cercetarilor nu permite degajarea elementelor suficiente pentru formularea unei legi care sa releve interactiunea optima dintre economie si populatie, intre natalitate, somaj, inflatie etc. Au aparut insa niste instrumente conceptuale operante precum:

1. Populatia totala: cuprinde cetatenii cu domiciliul stabil in tara dar si cei aflati in afara granitelor. Aceasta populatie totala este rezultat al procesului demografic si de migrare a fortelor de munca. Sub aspect economic ea contribuie la determinarea marimii pietei nationale.

2. Populatia apta de munca: populatia in deplinatatea facultatilor fizice, mentale si in limita varstei legale.

3. Populatie activa, disponibila care formeaza resursele de forta de munca actionand partial ca oferta de munca.

4. Populatie ocupata - reprezinta cererea de munca satisfacuta efectiv.

Aceste concepte au mai fost tratate in legatura cu forta de munca - factorul activ si determinant al productiei.

3. Segmentarea pietei muncii

Dupa anii 1960 pe baza cercetarilor efectuate in tarile dezvoltate, a prins contur ideea despre inexistenta unei piete a muncii unice si atotcuprinzatoare la scara unei economii. Dupa primele studii din S.U.A. si cele dupa 1970 in Europa de Vest si Japonia, s-a elaborat teoria segmentarii pietei muncii. Economiile dezvoltate se caracterizeaza prin prezenta a doua sau mai multe segmente, intre care se interpun bariere ce impiedica trecerea fortei de munca dintr-un sector in altul si nu permit omogenizarea conditiilor de angajare si remunerare. Ca urmare, mobilitatea fortei de munca este mai intensa in cadrul fiecarei piete decat intre ele.

Scoala americana considera ca pe piata muncii salariile nu sunt determinate ca orice alt pret, doar prin oferta si cerere. Ele trebuiesc interpretate si ca rezultat al unor factori sociali, economici, sau al interventiei unor forte politice.

Modele ale segmentarii:

Schema traditionala a segmentarii este una duala, dar criteriile sunt diferite:

O prima clasificare se face in functie de organizarea pietei muncii:

- o piata structurata, a sindicalistilor;

- o piata nestructurata, a salariatilor liberi;

In sectorul sindicalist, dihotomia este intre patroni si salariati.

Dupa un alt criteriu de impartire a pietei in doua sectoare, exista situatia in care segmentarea se face in functie de forma proprietatii:

- sector public;

- sector privat.

Un alt criteriu vizeaza divizarea pe piata muncii in functie de dimensiunea firmelor:

- mari

- mici.

Numitorul comun este faptul ca unul din cele doua sectoare asigura salarii mari si siguranta locului de munca, in vreme ce in celalalt sector salariile sunt mai mici si oamenii sunt amenintati de somaj.

In esenta, teoria structurarii segmentare a pietei muncii se bazeaza pe 4 aspecte:

Pe un sistem economic structurat dualist, presupunand dependenta unui sector fata de celalalt;

Pe o piata a muncii dualista, izolata prin bariere de mobilitate a fortei de munca;

Pe consecintele diferite, pentru salariatii pietelor respective, cu privire la posibilitatile de avansare, conditiile de munca, de salarizare, de organizare profesionala si sindicala;

Admiterea de consecinte care decurg din constituirea categoriilor de lucratori in functie de rasa, varsta, nationalitate si sex.

La inceputul anilor '70 s-a dezvoltat in S.U.A o alta varianta privind teoria segmentarii pe trei sectoare:

1. Sectorul central, altfel spus - inima unei economii, fiind si cel mai puternic din punct de vedere al resurselor financiare: cuprinde intreprinderile de talie mare si foarte mare, adeseori in situatie de monopol, in care productivitatea este sporita, profiturile sunt ridicate, iar angajatii au salarii bune si sunt bine organizati in sindicate.

2. Sectorul intreprinderilor periferice - intreprinderi de talie modesta, ce se confrunta cu o concurenta puternica. Munca este mai intensa, dar productivitatea si profitul sunt mai scazute. Lipseste aproape total organizarea sindicala si salariile muncitorilor sunt mici. Acesti lucratori formeaza patura salariatilor saraci.

3. O economie lipsita de orice reguli, incluzand diferite forme de activitati neoficiale si adesea ilegale. Insecuritatea angajatilor este totala, angajarea se face fara contract, veniturile sunt fluctuante. Aceasta este asa numita economie "a ghetourilor".

Fiecare din aceste piete ale muncii functioneaza in maniera specifica, dar confirma concluzile segmentarii - respectiv, existenta inegalitatilor intre diferite moduri de folosire a fortei de munca, intre diferite categorii de salariati. De asemenea, atrage atentia asupra autonomiei si dependentelor pe piata muncii, asupra existentei altor moduri de alocare a resurselor de munca pe anumite segmente de piata si anume printr-o organizare de un anumit gen, cu reguli si conventii interne, proprii pentru fiecare sector. Relatia salariala depinde de reguli statuate prin legislatie publica, de compromisurile intre interese opuse, se stabileste prin intermediul pretului sau rationalitatii economice, cum presupune mecanismul clasic al pietei.

4. Functiile si particularitatile pietei muncii

In procesul de dezvoltare si de functionare a economiei nationale, piata muncii indeplineste functii importante, de ordin economic, social si educativ:

a) alocarea resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, in concordanta cu volumul si structura cererii de forta de munca;

b) unirea si combinarea fortei de munca cu mijloacele de productie;

c) influientarea formarii si repartizarii veniturilor;

d) formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala;

e) furnizarea de informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificarea si reintegrarea fortei de munca si actioneaza prin mecanismele sale asupra acestui proces.

Actiunile si schimburile care au loc pe piata muncii privesc o marfa de un fel deosebit care, prin particularitatile sale - fiziologice, psihologice, sociale si morale - se deosebesc de celelalte marfuri.

Ca urmare, piata fortei de munca reprezinta o serie de particularitati, in raport cu celelalte piete, intre care cele mai importante sunt astfel analizate in literatura economica.

In primul rand, ea este o piata cu un grad ridicat de rigiditate si de sensibilitate si prin aceasta ea conditioneaza atat echilibrul economic, cat si pe cel social-politic. Rigiditatea si sensibilitatea ei rezulta nu numai din particularitatile ofertei, pe care le vom analiza mai jos, din particularitatile demo-economice, biofiziologice si psihosociale ale marfii care circula pe aceasta piata, ci si din ponderea mare si intrepatrunderea ridicata a laturilor economice si sociale. Literatura economica si sociala subliniaza tot mai frecvent ideea ca in conditiile actuale dreptul la munca, la alegerea libera a profesiei si locului de munca este un drept fundamental al omului intr-o societate democratica.

Asigurarea locului de munca, alegerea si exercitarea libera a profesiei reprezinta in egala masura un act economic si unul de justitie sociala, de echilibru social. Referindu-se la acest aspect, cunoscutul economist francez Lionel Stoleru remarca:"Problema cheie a vietii economice este incercarea de a realiza in fiecare moment corespondenta intre nivelul de echilibru al bunurilor si serviciilor si nivelul ocuparii depline, niveluri pe care nici un mecanism natural nu le face sa coincida. Or, aici nici un ecart nu se poate tolera, deoarece nu se glumeste cu ocuparea deplina; nici o civilizatie nu ar suporta ca o parte a membrilor sai sa gaseasca o munca regulata si un venit normal in timp ce alta este condamnata la mizerie pentru ca nu i se ofera nici o posibilitate de a castiga un salariu; aceasta este nu numai o problema de echilibru economic, ci si una de dreptate, de echilibru social si politic".

In al doilea rand, piata muncii este mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport cu celelalte piete. Tranzactiile care au loc pe aceasta piata nu sunt simple relatii de vanzare-cumparare, fiind vorba de oameni, iar agentii economici nu sunt numai vanzatori si cumparatori. Piata muncii reprezinta un cadru in care interactioneaza si se confrunta mai multi agenti economici si parteneri sociali: salariati si intreprinzatori, organizatiile patronale si sindicatele ca reprezentanti ai primelor categorii de agenti si statul, fiecare dintre acestia cu roluri si functii bine determinate.

In al treilea rand, mecanismele de actiune ale acestei piete prezinta anumite trasaturi, care-i confera un grad mai ridicat de imperfectiune (din punct de vedere al concurentei), in raport cu alte forme de piata. Pe de o parte, salariul, ca pret al muncii, productivitatea actioneaza intr-un cadru reglementat, dinainte acceptat de toti participantii (agentii economici).

Pe de alta parte, salariul nu mai reprezinta unica parghie de reglare a volumului ocuparii si utilizarii eficiente a fortei de munca, iar marimea salariului nu mai rezulta numai din actiunea mecanismelor pietei, ci si din reglementari economico-juridice importante adoptate in fiecare etapa. Se releva, nu fara temei, ca piata contemporana a muncii este o piata contractuala si participativa in care negocierea joaca un rol esential in determinarea cererii si ofertei de munca.

Procesele de ocupare si utilizare a fortei de munca sunt ajustate nu numai prin dinamica raportului oferta-cerere, ci si cu ajutorul altor mecanisme aflate la indemana firmelor, colectivitatilor locale sau a statului.

Formarea si functionarea pietei muncii reprezinta o componenta importanta a procesului de tranzitie la economia de piata.