NIVELUL DE ACTIVITATE SI DIMENSIONAREA NECESARULUI DE RESURSE PRODUCTIVE

NIVELUL DE ACTIVITATE SI DIMENSIONAREA NECESARULUI DE RESURSE PRODUCTIVE

Determinarea nivelului de activitate constituie o etapa esentiala in activitatea firmei, pentru ca, pe de o parte, activitatea acesteia trebuie sa satisfaca o anumita cerere pe piata, iar, pe de alta parte, nivelul de activitate reprezinta o modalitate de valorificare a anumitor oportunitati pe piata.

Nivelul de activitate este in legatura directa cu potentialul firmei, concretizat in a dispune si a consuma resurse tehnice, materiale, umane si financiare. Prin urmare, o etapa preliminara in determinarea nivelului de activitate este fundamentarea potentialului firmei, care presupune urmatoarele:

. determinarea capacitatii de productie, care este legata de specificul productiei si influentata de un complex de factori.

. stabilirea capacitatii financiare in scopul identificarii resurselor interne si externe de finantare, proprii si imprumutate, precum si costul resurse.

. determinarea necesarului de forta de munca, in structura si calificarea necesara realizarii obiectivelor propuse si a strategiilor adoptate

Obiectivele firmei, subordonate celor trei cerinte precizate mai sus, trebuie sa raspunda strategiilor in domeniu, si anume: minimizarea costurilor; cresterea calitatii; diversificarea ofertei etc. Realizarea acestor obiective presupune actiune concer-tanta in urmatoarele directii:

a) Optimizarea folosirii resurselor printr-o fundamentare a productiei efici-ente. Aceasta fundamentare se face in functie de potentialul firmei, avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:

. existenta restrictiilor in domeniul factorilor de productie (resurse tehnice, resurse materiale, resurse de forta de munca, alte restrictii);

. fundamentarea unor programe ce au in vedere posibilitatea cresterii gradului de disponibilitate a factorilor de productie, avandu-se in vedere urmatoarele: reducerea timpului de nefunctionare a utilajelor; cresterea duratei saptamanii de lucru; reducerea consumurilor standard; cresterea calitatii factorilor de productie etc.;

. determinarea unor structuri de productie eficiente, care fructifica cel mai bine factorii de productie disponibili din anumite puncte de vedere, si anume: minimizarea costurilor, maximizarea profiturilor etc.;

b) Optimizarea repartizarii in timp a activitatii (a sarcinilor de productie), problema ce rezulta din urmatoarele caracteristici; cererea pe piata are un caracter fluctuant (sezonier), de la o etapa la alta; eficienta productiei este mai mare atunci cand oferta are un caracter constant in timp. Rezolvarea acestor probleme se poate face prin:

. fundamentarea programelor de productie in functie de dinamica van-zarilor (cererii pe piata), in care scop exista o eficienta cu atat mai mare cu cat este satisfacuta pe masura aparitiei ei (trebuie avut insa in vedere si restrictiile in acest sens: existenta unor capacitati de productie limitate, existenta unor stocuri s.a.);

. obtinerea unei regularizari a activitatii de vanzare, care presupune fo-losirea adecvata a politicilor de pret si promovare care sa determine o regularizare a dinamicii vanzarilor (de exemplu: in momentele de re-ducere a cererii pot fi folosite metodele de stimulare a vanzarilor prin reducerea preturilor, prin asigurarea de facilitati in achizitionare etc.);

. folosirea organizarii productiei pe stoc, in care caz cererea si oferta isi urmeaza propriile legi de distributie, urmand ca abaterile dintre acestea sa fie preluate de stocurile de produse finite. Trebuie avut in vedere, in aceasta situatie, aspectele negative (stocurile reprezinta imobilizari si risipa) ale problemei, ale carei efecte trebuie reduse la minimum, si anume: sa existe conditiile productiei pe stoc si conditii de eficienta; marimea stocurilor sa nu depaseasca limitele normalitatii (posibilitatile de deposedare); stocurile sa nu antreneze cheltuieli de stocaj foarte mari.

c) Asigurarea avantajelor concurentiale prin flexibilitatea productiei, manevra de intrare pe piata, siguranta livrarilor, calitatea activitatii etc., optand, in acest sens, pentru un grad de utilizare eficient a capacitatii de productie, folosirea rationala a timpului de munca etc. Facandu-se referire la cele trei probleme puse in discutie se poate sublinia ca fundamentarea nivelului de activitate presupune urmatoarele dimensionari si alocari de resurse:

a) Dimensionarea necesarului de utilaje (Nu) in functie de o serie de para-metrii, si anume: norma de timp pentru fabricarea unui produs "i" cu utilajul "j" (Nij); cantitatea de produse de tip "i" fabricate cu utilajul "j" (Qij); tipurile de produse din structura de fabricatie (1); tipurile de utilaje din procesul tehnologic (j); fondul de timp disponibil la utilajul "j" (Fdj):

in care: c - calendaristice; d - duminici; s - sarbatori legale; sl - sambete li-bere; r - reparatii pe tip utilaj pe an; ns - numarul de schimburi; ds - ore de munca dintr-un schimb.

b) Dimensionarea necesarului de personal (Np) se face avand in vedere ur-matorii parametrii: cantitatea din produsul de tip "i" (Qi); norma de timp pentru produsul "i" si personalul muncitor de specializare "p" (nip); numarul de produse fabricate (i); numarul de categorii de personal direct productiv (p); fondul de timp disponibil pentru un muncitor in ore pe an (Fdp):

in care: co - concediu de odihna; nz - numarul de ore pe zi (8 ore).

c) Dimensionarea necesarului de resurse financiare pentru cheltuielile in-directe se face avand in vedere eforturile financiare concretizate in: cheltuieli genera-le indirecte; cheltuieli indirecte de sectie; cheltuieli indirecte de desfacere (marketing). Pentru fiecare caz in parte se impun tehnici si practici specifice, care sunt tratate la alte discipline de specialitate