NOTIUNILE DE BAZA ALE MACROECONOMIEI

1. Structura si nivelurile economiei

Structura economiei desemneaza totalitatea elementelor ei componente si relatiile multiple dintre acestea, privite din punct de vedere al integralitatii.

Distingem o structura orizontala si una verticala.

Economia nationala reprezinta sistemul activitatilor economice, istoriceste constituite, care se desfasoara si se intretin reciproc in cadrul unei tari si sunt raportate la interesele statale.

Structura economica nationala reprezinta totalitatea elementelor ei economice constitutive (sfere, ramuri si subramuri de productie, tipuri de tehnologie, unitati administrativ-teritoriale), natura si insusirile acestora, pozitia lor in cadrul intregului si rolul pe care il joaca fiecare element, precum si relatiile multiple dintre acestea. Structura economiei nationale poate fi abordata din mai multe puncte de vedere, desprinzand urmatoarele tipuri de structuri:

structura manageriala;

structura tehnologica;

structura demo-economica;

structura de ramura;

structura teritoriala;

structura de proprietate.

Complexitatea structurii economice a unei tari este reflectata si de relatiile dintre sectoarele ei de activitate. La nivelul economiei nationale elementele componente se structureaza mai ales in plan orizontal, respectiv ca structura tehnologica, apoi de ramura si teritoriala.

Economia unei tari poate fi considerata moderna si eficienta din punctul de vedere al structurii orizontale atunci cand se caracterizeaza prin tehnologii in concordanta cu realizarile revolutiei tehnico-stiintifice, prin unitatea organica dintre ramurile ei de baza, prin existenta unui sector prestator de servicii dinamic si eficient, prin stimularea sectorului si vehiculare a informatiei, prin forme institutionale specifice economiei moderne de piata (bursele).

Mondoeconomia (economia mondiala) cuprinde ansamblul economiilor nationale in interdependenta lor.

Ea exprima un sistem complex, extins la nivel planetar, care include pe langa economiile nationale, relatiile economice dintre ele, piata mondiala, diviziunea internationala a muncii, precum si institutiile internationale corespunzatoare.

In economia contemporana trebuie acordata importanta cuvenita unui aspect cu totul special, semnalat in trecut de K. Marx, dar reevaluat de cunoscutul autor Alvin Toffler: ne referim la fenomenul puterii, care se prezinta intr-o forma actualizata - puterea cunoasterii, iar mai precis puterea informatiei. In lucrarea "Puterea in miscare", Toffler afirma: "virtualmente la fiecare pas, puterea este o componenta inevitabila a insusi procesului de productie - iar acest lucru este valabil pentru toate sistemele economice, capitaliste, socialiste sau de orice alta natura". Si tot el afirma: "cunoasterea este cea mai democratica sursa de putere", prin faptul ca este accesibila si celor slabi si celor saraci, de asemenea si pin faptul ca aceeasi informatie poate fi folosita simultan de mai multi (ea nu se epuizeaza fizic).

In partea consacrata macroeconomiei vom studia fenomenele si procesele economice care se manifesta la nivelul economiei nationale, mecanismele si instrumentele cu ajutorul carora se infaptuieste reinnoirea permanenta a activitatii tuturor agentilor prin intermediul pietei, rezultatele activitatii in ansamblu a agentilor economici etc.

2. Obiectul de cercetare a macroeconomiei

Obiectul de cercetare a macroeconomiei il constituie economia nationala, considerata un agregat economic complex, o entitate unitara, distincta in cadrul limitelor unui stat. Ea cuprinde o retea de activitati si interdependente economice variate, care functioneaza pe baza anumitor resurse proprii si a unei diviziuni sociale a muncii existenta la scara nationala.

Actualmente, exista o mare diversitate a economiilor nationale, acestea difera ca marime, potential, nivel performante, conditii naturale, economice si sociale. Posibilitatile de dezvoltare a unei economii nationale depind de actiunea si interactiunea dintre principalii factori de productie si de alte resurse ale economiei respective: umane, economice, tehnice, organizatorice, politice, etc. care concura la derularea vietii economico-sociale a unei tari.

Economiile nationale contemporane functioneaza in stransa legatura unele cu altele in cadrul economiei mondiale, pe baza diviziunii internationale a muncii. Fiecare tara cauta ca prin relatiile economice multiple pe care le stabileste cu alte tari sa-si realizeze interesele sale, care adesea nu coincid cu ale tarilor partenere, tinzand sa valorifice cat mai avantajos resursele de care dispune.

Economiile nationale nu au existat dintotdeauna. Ele s-au format dupa aparitia sistemului capitalist, de-a lungul mai multor secole. Formarea si dezvoltarea lor, precum si modul de functionare al acestora, au fost si sunt cercetate de stiinta economica. Inca de la inceputurile formarii economiei politice ca stiinta, mercantilistii, in secolele XVI-XVII au constatat rolul economiilor nationale deschise spre alte tari, in comparatie cu economia medievala avand caracter inchis.

Reprezentantii teoriei clasice, A. Smith si D. Ricardo au subliniat importanta diviziunii sociale a muncii, precum si a unei noi ramuri - industria, in formarea si dezvoltarea economiei nationale economiei nationale.

Un mare rol in dezvoltarea teoriei despre economiile nationale moderne l-a avut K. Marx, care a studiat aceasta problema pe baza exemplului economiei Angliei si a elaborat un model abstract al unei economii nationale capitaliste cu valabilitate generala.

Reprezentantii teoriei neoclasice si-au concentrat atentia in special asupra studiului unor fenomene si procese microeconomice, dar au preluat de la clasici anumite concepte despre macroeconomie, printre care legea lui Say asupra debuseelor, potrivit caruia echilibrul economic se realizeaza automat, deoarece orice cumparare este concomitent o vanzare si invers.

Valabilitatea acestei conceptii a lui I.B. Say a fost contestata de mai multi economisti, printre care de K. Marx, care a elaborat teoria sa despre crizele economice de supraproductie in capitalism.

In secolul nostru valabilitatea acestei conceptii a fost contestata si de J.M. Keynes, care a ajuns la concluzia ca echilibrul economiei capitaliste nu poate fi asigurat numai pe baza mecanismelor spontane ale pietei, ci prin completarea acestui mecanism cu interventia statului in procesele economice. El a fost initiatorul curentului "dirijist", care a pus un accent deosebit pe politica economica a statului.

Reprezentantii curentului "sinteza neoclasica": I. Hicks, P. Samuelson, R. Harrod, E.Domar au incercat sa imbine teoriile neoclasice si Keynes-iste cu teoria clasica.

Un alt curent important in gandirea economica contemporana este si "scoala monetarista" condusa de Milton Friedman (1912) care pune accentul pe rolul instrumentelor si mecanismelor finanaciar-bancare in politica economica a statelor moderne.

Concluzii:

Una din sarcinile macroeconomiei o constituie cunoasterea stiintifica, sistematizarea, gruparea (agregarea) agentilor economici si a rezultatelor activitatii acestora.

Macroeconomia se ocupa cu studierea rolului, comportamentului si a interactiunii dintre agentii economici agregati pe forme de organizare, pe sectoare de activitate sau sectoare institutionale, pe baza functiei lor principale.