Scopul efectuarii unui audit statutar al situatiilor financiare individuale si consolidate

O misiune de audit angajata nu isi poate indeplini rolul sau daca echipa de audit nu insuseste in mod temeinic elementele urmatoarelor faze:

a)      Obiectivele de ansamblu ale auditului;

b)      Responsabilitatile pe care si le asuma auditorul in cursul executarii misiunii;

c)      Obiectivele specifice pe care incearca sa le atinga auditorul.

Fara o intelegere a acestor trei subiecte, planificarea auditului si colectarea elementelor probante pe parcursul intregii misiuni nu vor avea nicio relevanta.

Pentru a intelege rolul colectarii de catre auditor a elementelor probante, auditorul analizeaza etapele de parcurs in scopul definirii unor obiective specifice misiunii de audit; intr-un grad de generalizare acceptabil aceste etape sunt:

Intelegerea obiectivelor si responsabilitatilor auditului;

Segmentarea situatiilor financiare pe cicluri;

Cunoasterea declaratiilor managementului asupra conturilor;

Cunoasterea obiectivelor generale ale auditului privind categoriile de operatiuni si conturi;

Cunoasterea obiectivelor specifice ale auditului privind categoriile de operatiuni si conturi.

Aceasta cerinta a standardului pune in mod justificat accentul pe exprimarea unei opinii privind situatiile financiare auditate. Colectarea de catre auditor a elementelor probante, analizarea atenta a acestora, se realizeaza pentru a asigura necesarul de concluzii care sa il convinga asupra faptului ca informatiile continute de situatiile financiare sunt fidel prezentate sub toate aspectele lor semnificative oferindu-i posibilitatea de a intocmi un raport de audit adecvat. Intr-o astfel de situatie auditorul are convingerea ca situatiile financiare nu vor induce in eroare un utilizator prudent si interesat sa investeasca cel putin si numai pentru considerentul ca exprimandu-si opinia, auditorul isi va asocia numele cu situatiile in cauza. Daca totusi se constata ca ulterior publicarii situatiilor financiare apar elemente care scot in evidenta faptul ca acestea nu au prezentat de fapt o imagine fidela, atunci auditorul va fi pus in situatia sa demonstreze in fata organismului de reglementare si supraveghere a auditului statutar si in ultima instanta chiar in fata organelor judecatoresti ca a efectuat misiunea de audit de o maniera adecvata si ca opinia se sprijina pe concluziile corect formulate.

In ceea ce priveste rolul auditului financiar, acesta consta in verificarea si examinarea informatiei financiare avand o utilitate interna (conducerea si gestionarea entitatii) si o alta externa, de informare a tertilor (actionari, investitori, institutii guvernamentale, clienti, furnizori, creditori, institutii bancare si altii), exercitat in scopul protejarii resurselor si asigurarii credibilitatii acestor informatii.

Scopul final al auditului il constituie insa verificarea situatiilor financiare anuale, concretizat in intocmirea raportului de audit, prin intermediul caruia auditorul comunica utilizatorilor concluziile sale.

Rapoartele sunt prezentate in diverse forme, insa toate trebuie sa informeze utilizatorii despre concordanta dintre informatii si criteriile stabilite.

Principiile generale ale unei misiuni de audit au in vedere ca:

Auditorul sa actioneze in conformitate cu cerintele Codului de etica, emis de Federatia Internationala a Contabililor (IFAC);

Auditorul sa desfasoare misiunea de audit in conformitate cu Standardele Internationale de Audit (ISA);

Auditorul trebuie sa planifice si sa desfasoare o misiune de audit cu o atitudine de scepticism profesional, admitand ideea ca, in anumite imprejurari, situatiile financiare sa fie denaturate in mod semnificativ.

Obiectivul unui audit al situatiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului sa exprime o opinie cu privire la situatiile financiare, daca acestea sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiara.

In conformitate cu cerintele ISA, auditul este destinat de a oferi o asigurare rezonabila ca situatiile financiare, considerate in totalitatea lor, nu contin denaturari semnificative, fie ca urmare a fraudelor, fie a erorilor.

Asigurarea rezonabila este un concept legat de cumularea probelor de audit necesare pentru ca auditorul sa concluzioneze faptul ca nu exista denaturari semnificative in situatiile financiare ale unei entitati.

Un auditor nu poate obtine o asigurare absoluta deoarece exista limitari inerente ale unui audit, care afecteaza capacitatea auditorului de a detecta denaturarile semnificative. Aceste limitari sunt cauzate de factori precum:

Utilizarea testelor;

Limitarile inerente ale controlului intern (de exemplu, posibilitatea eludarii acestuia de catre conducere si a existentei unor intelegeri secrete);

Faptul ca majoritatea probelor de audit sunt persuasive, mai degraba decat conclusive.

De asemenea, activitatea desfasurata de auditor in scopul formarii unei opinii se bazeaza si pe judecata, in special in ceea ce priveste:

colectarea probelor de audit

de exemplu: in stabilirea naturii, momentului si a intinderii procedurilor de audit;

stabilirea concluziilor pe baza probelor de audit colectate

de exemplu: evaluarea caracterului rezonabil al estimarilor facute de conducere la intocmirea situatiilor financiare.

Expresia "aria de aplicabilitate a unui audit" se refera la procedurile de audit presupuse a fi utilizate in circumstantele respective pentru a realiza obiectivul auditului.

Aria de aplicabilitate a unei misiuni de audit reprezinta o preocupare majora a auditorului in stabilirea careia trebuie sa aiba in vedere cerintele ISA, ale organismelor profesionale relevante, cerintele legislative si de reglementare si acolo unde este cazul, cerintele prevazute in termenii misiunii si cerintele de raportare.

Se desprinde ideea ca, desi auditorul nu este un garant sau o institutie care ofera asigurare absoluta in ceea ce priveste corectitudinea informatiilor contabile continute in situatiile financiare, el isi asuma o raspundere importanta privind necesitatea informarii utilizatorilor daca situatiile financiare sunt sau nu credibile. Daca auditorul ajunge la concluzia ca situatiile financiare nu prezinta o imagine fidela sau daca se gaseste in situatia de a nu fi in masura sa exprime concluzii adecvate ca urmare a insuficientei probelor sau a unor circumstante date, atunci ii revine intreaga raspundere pentru prezentarea acestei situatii utilizatorilor prin intermediul raportului sau.