 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii |
| Transporturi |
Teorii despre echilibrul economic general
Echilibrul general este un concept care a dominat teoriile economice incepand cu Adam Smith ("mana invizibila") si a fost formalizat mai tarziu de L. Walras, Gustav Cassel si multi altii. Lui K. J. Arrow i se datoreaza insa cea mai rafinata detaliere matematica a modelului de echilibru general, in conditiile concurentei perfecte si nu numai[1].
Un sistem economic este in stare de echilibru general atunci cand mecanismul de ajustare a cererii si ofertei (prin preturi libere sau prin alt tip de alocare) se stabilizeaza la o anumita valoare a vectorului de preturi care realizeaza egalitatea dintre cerere si oferta pe toate pietele. Cu alte cuvinte, excesul de cerere si excesul de oferta pe toate pietele se reduce la zero.
Ipotezele (ideale) ale acestui sistem de autoreglare concurential catre starea de echilibru general cuprind: informatia completa si perfecta, lipsa frictiunilor pe piete (preturile se adapteaza instantaneu), productia are loc dupa tehnologii cu venituri constante de scara, preferintele consumatorilor sunt convexe etc. Completarile si observatiile aduse de K. J. Arrow modelului echilibrului concurential general se refera la urmatoarele probleme:
sistemul de preturi este nedeterminat (din (n) preturi numai (n-1) pot fi determinate endogen, astfel ca unul din preturi se stabileste in mod arbitrar, cu conditia ca acesta sa nu fie identic egal cu zero la echilibru);
nu exista o demonstratie riguroasa, cu ipotezele date, ca sistemul are o solutie si, daca are, aceasta este unica;
daca se presupun venituri constante de scara in productie, problema maximizarii profitului firmei devine nedeterminata (nu exista solutii optime unice pentru input-uri si output-uri). Suprafata de transformare a input-urilor in output-uri data de functia de productie nu este in mod necesar diferentiata;
este necesara definirea pietelor la termen pentru a asigura dinamica echilibrului.
Reversul echilibrului general il reprezinta modelele echilibrului partial, care se concentreaza pe egalizarea cererii si ofertei doar pe anumite piete. Arrow arata, intr-o serie de cazuri speciale, ca echilibrul partial poate fi tratat drept un caz particular al echilibrului general.
In 1874 gandirea economica a fost imbogatita prin extrem de importanta contributie a economistului francez Leon Walras. Acesta a construit o teorie pentru a explica trasaturile fundamentale ale mecanismului economic prin care se stabilesc cantitatile de diferite marfuri produse intr-o tara, nivelul preturilor si modul de distribuire a veniturilor intre diversele grupuri ale societatii. Aceasta teorie a fost prezentata sub forma unui sistem de ecuatii, menit sa ilustreze paienjenisul de relatii existente intre diferitele parti ale economiei si interdependenta dintre diferitele preturi, cantitati de marfuri si venituri. Ea a pus bazele uneia dintre cele mai importante teorii din stiinta economica - teoria echilibrului general. Scopul acesteia era sa elucideze relatiile reciproce dintre diferitele fenomene dintr-o economie, pentru ca, astfel, sa se creeze baza pentru concluzii privind preturile, structura de productie, distributia venitului etc.
Ulterior, teoria lui Walras a fost dezvoltata de mai multi economisti, printre care si suedezul Gustav Cassel. Ecuatiile sistemului erau insa formulate in termeni atat de generali, incat pana in anii '30, posibilitatile de analiza erau extrem de limitate.
In 1939, John Hicks a publicat cartea "Valoare si capital", care a dat un suflu nou teoriei echilibrului general. El a elaborat un model de echilibru general, construit mai sistematic decat se incercase anterior. Aceasta a dat o mai mare concretete ecuatiilor cuprinse in sistem si a permis studiul efectelor produse in interiorul sistemelor de impulsurile provenite din afara acestuia. De exemplu, modelul putea demonstra cum schimbari survenite in fenomene, cum ar fi marimea recoltelor, gustul consumatorilor si anticipatiile intreprinderilor in materie de preturi, produceau efecte care se difuzau in intregul sistem economic, influentand preturile, productia, ocuparea resurselor de munca, ratele dobanzii etc. Hicks nu ar fi ajuns atat de departe daca nu ar fi creat, el insusi, in mai multe privinte, fundamentele necesare pentru elaborarea modelelor sale, printre altele dezvoltand teorii mai vechi cu privire la consum si productie si elaborand o teorie a capitalului pe baza de ipoteze privind maximizarea profitului.
Hicks a folosit ca instrument matematic analiza diferentiata traditionala. Mai tarziu, cand in economie au inceput sa fie folosite metode matematice moderne, K. J. Arrow le-a utilizat pentru studiul proprietatilor sistemelor de echilibru general. Prin aceasta a pus bazele unei reformulari radicale a teoriei existente pana atunci. Impreuna cu Gerard Debreu, el a realizat, in 1954, un model foarte abstract, pe baza teoriei matematice a multimilor, ceea ce a deschis noi posibilitati pentru realizarea de analize interesante. De exemplu, ei au fost primii in stare sa demonstreze, intr-o maniera matematica riguroasa, care sunt conditiile de indeplinit pentru ca un sistem neoclasic de echilibru general sa aiba o solutie unica si semnificativa sub raport economic. Folosind o noua tehnica de abordare a teoriei deciziilor in conditii de incertitudine si risc si incorporand aceasta teorie in teoria echilibrului general, K. J. Arrow a ajuns la rezultate de mare importanta teoretica si practica.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
