Venitul, consumul, economiile si investitiile

VENITUL, CONSUMUL, ECONOMIILE SI INVESTITIILE

În determinarea cererii efective este necesar sa se aiba in vedere cheltuielile de consum ale gospodariilor si cheltuielile de investitii efectuate de intreprinderi, ambele determinand cererea interna (finala).

În conceptia lui J. M. Keynes, rata dobanzii nu joaca decat un rol secundar in repartizarea venitului pentru consum si investitii. El pune accentul pe legatura dintre variatiile venitului gospodariilor si cele ale consumului lor, la o crestere a venitului se manifesta tendinta de crestere a consumului, dar intr-o proportie mai redusa, deoarece o partea venitului suplimentar este economisita. Între consumul gospodariilor si productie se stabileste o stransa interactiune: in calitate de componenta a cererii globale, consumul influenteaza nivelul productiei, iar ca variabila dependenta de venit, este influentat de productie, care determina nivelul venitului. Rezulta ca cererea interna este, intr-o mare masura, influentata de investitia intreprinderilor, care actioneaza asupra consumului prin intermediul multiplicatorului.

Relatia existenta intre consum si venitul disponibil este pusa in evidenta de functia de consum. J. M. Keynes a relevat tendinta de crestere a consumului pe masura cresterii veniturilor.

Pornind de la relatia generala

Y = C + I

in care:

Y = venit; C = consum; I = investitii, distingem:

rata consumului sau inclinatia medie spre consum, care se determina ca raport intre

C

consumul total si venit: c =

Y

inclinatia marginala spre consum sau raportul dintre variatia consumului si cea

C

corespunzatoare venitului: c

ΔY

La o crestere a venitului ΔY se produce si o majorare a consumului C, dar ΔY > C,

ΔC

astfel ca raportul  este pozitiv si subunitar, 0 < c' <1. Acest raport evidentiaza cu cat va

ΔY

creste consumul la o crestere cu o unitate a venitului si, ca urmare, cum trebuie distribuit sporul urmator al venitului pentru consum si investitii.

Pornind de la ipostazele functiei de consum, pot fi desprinse trei categorii de raporturi intre inclinatia medie si cea marginala a consumului:

a)     Consumul este proportional cu venitul: C = cY. În acest caz, inclinatia medie spre consum este constanta si egala cu inclinatia marginala;

b)     Tendinta medie de consum este functie descrescatoare a nivelului de venit

C C₀

C = CY + C₀, de unde - = c+ - . Înclinatia marginala spre consum este inferioara

Y Y

inclinatiei medii si este functie descrescatoare a nivelului venitului;

c)     Înclinatia medie spre consum scade odata cu nivelul venitului; inclinatia marginala spre consum scade cu cresterea nivelului venitului si a consumului.

Pentru a ilustra grafic functia de consum avem in vedere exemplul din tabelul nr. 1. Pe baza acestor date, functia de consum este reprezentata in figura nr. 1. Aceasta reprezentare grafica ilustreaza cresterea consumului pe masura cresterii venitului disponibil. Pe axa orizontala este reprezentat venitul disponibil, iar consumul pe cea verticala. Punctul A rezulta din intersectia celor 500 unitati de venit si 600 unitati de consum. În mod similar se deduc punctele B, C, D. Punctul B pune in evidenta egalitatea venitului cu consumul, situatie in care fiecare unitate a venitului este cheltuita pentru achizitionarea de bunuri de consum si servicii. La stanga punctului B, consumul este mai mare decat venitul disponibil.

Partea venitului care nu este destinata consumului reprezinta economisirea (S):

S = Y - C

Tabelul nr. 1

În general, veniturile au urmatoarele destinatii: achizitionari de bunuri de consum (consumul), achizitionari de bunuri de productie (investitiile), achizitionari de active financiare (plasamente), conservarea monedei (tezaurizare).

Investitiile, plasamentul si tezaurizarea constituie directiile de utilizare a economisirii. Din aceasta structura a economisirii rezulta distinctia dintre economisirea creativa (folosita pentru investitii) si economisirea sterila (folosita pentru plasamente sau tezaurizare).

Ponderea economisirii in venit este evidentiata de inclinatia medie spre economisire

S

(s), care se calculeaza ca raport intre volumul economisirii si cel al venitului s =

Y

Raportul dintre variatia economisirii si cea a venitului defineste inclinatia marginala

ΔS

spre economisire s' = -- .

ΔY

Pornind de la definirea economisirii, rezulta ca venitul national (Y) apare ca suma a consumului (C) si economisirii (S), deci Y = C + S, de unde, prin impartirea celor doi termeni

C S

ai egalitatii cu Y, rezulta: - + - = 1. Rezulta ca suma inclinatiilor medii spre consum si spre

Y Y

economisire este egala cu unu; relatia este valabila si pentru inclinatiile marginale spre consum si economisire.

Relatia existenta intre economisire si venit este pusa in evidenta de functia de economisire. Aceasta relatie poate fi individuala (functia de economisire individuala) sau colectiva (functia de economisire nationala). Functia de economisire nationala este reprezentata de o functie liniara de forma:

S = sY - S₀

unde S₀ = economisirea atunci cand venitul este nul.

Pe baza datelor cuprinse in tabelul nr. 1, functia de economisire este reprezentata in figura nr. 2. Punctul B din figura nr. 2 corespunde punctului B din figura nr. 1 a functiei de consum. În acest punct, in care consumul este egal cu venitul, economisirea este zero. La stanga punctului B consumul este mai mare decat venitul, iar economisirea este negativa sau deseconomisire.

De altfel, functia de consum (figura nr. 1) si functia de economisire (figura nr. 2) reprezinta doua modalitati alternative care ilustreaza exact aceeasi informatie.

Economisirea fiind functie de venit, rezulta ca S = Y - C = Y - f(Y), unde C = cY + C₀S = Y - (cY + C₀) = (1 - c)Y - C₀. Deoarece 0 < c < 1, 1 - c > 0. Rezulta ca economisirea este functie crescatoare a nivelului de venit. Pentru un nivel de venit egal cu zero, economisirea va fi negativa, egala cu (- C₀). Economisirea nu devine pozitiva decat peste un anumit nivel de venit Y; definit de S = 0, cu S = (1 - c)Y - C₀ = 0. În aceste conditii, noul nivel al venitului este Y₁ = C₀(1 - c).

În afara consumului, o alta destinatie a venitului o constituie investitiile (acumularea). Ele constituie una dintre premisele esentiale ale cresterii dinamismului economic, influentand in mod decisiv atat cererea cat si oferta de bunuri si servicii.

Caracteristicile investitiilor decurg din precizarea obiectului si naturii lor, a duratei de realizare, modalitatilor de finantare, eficientei s.a. În acceptiunea lui J.M. Keynes, investitiile constituie actul economic fundamental care determina o crestere a venitului global de asa natura incat sa decurga din el o crestere a economisirii dorite, corespunzatoare injectiei initiale realizate. Este surprinsa aici legatura dintre investitii si economii, intre care exista egalitate in conditiile echilibrului economic.

Într-o acceptiune larga, investitia reprezinta orice decizie de cheltuire care conduce la dobandirea unui activ in vederea obtinerii ulterior a unui flux de lichiditati si care are ca scop cresterea avutiei proprietarilor de intreprinderi. Pe baza acestei definitii sunt asimilate investitiilor toate activele materiale si nemateriale, comerciale si financiare, fiind lipsit de importanta obiectul in care se concretizeaza aceasta cheltuiala. Ca urmare, el poate fi un activ destinat productiei de bunuri si servicii sau poate fi un activ financiar dobandit in urma unui plasament. În aceasta optica, unele cheltuieli analizate din punct de vedere contabil drept cheltuieli de consum trebuie sa fie considerate ca investitii. Asadar, conceptia financiara despre investitii difera, in mod sensibil, de cea din punct de vedere contabil, mai restrictiva.

Investitiile efectuate in economia nationala sau in intreprinderi sunt prezentate ca un ansamblu de active de productie nou create sau, mai precis, create in timpul unei unitati de timp, de obicei un an. Întrucat orice productie suplimentara implica un activ de productie suplimentar, investitia reprezinta un factor major al cresterii economice.

Investitiile, ca premisa reala a expansiunii economice, sunt influentate de mai multi multifactori: volumul economiilor, costul creditului, evolutia cererii, rentabilitatea intreprinderii, increderea in viitor s.a. Un factor important al investitiilor il reprezinta rata dobanzii. Curba cererii de investitii este influentata de eficienta marginala a capitalului (e), care, la randul sau, depinde nu numai de randamentul curent al capitalului, ci si de cel viitor.

Cand rata dobanzii este redusa (credit ieftin), se creeaza un imbold pentru investitii.

Aceasta se coreleaza cu rata profitului. Atunci cand rata dobanzii este mai mare decat rata profitului, imboldul scade si invers.

În decizia de investire un rol important il joaca eficienta marginala a capitalului, definita ca rata maxima a profitului care poate fi obtinuta de o unitate suplimentara de capital.

Pe baza ratei dobanzii (i) va fi luata decizia de a recurge sau nu la investitie. Investitia depinde, deci, in acelasi timp, de rata dobanzii si de eficienta marginala a capitalului presupus de fiecare proiect de investitie.

Din punct de vedere al antreprenorului, se impune acel proiect de investitie care ofera conditia e > i. Relatia existenta intre investitie si rata dobanzii poate fi reprezentata prin relatia I = I(i), iar grafic, ca in figura nr. 3.

În afara unor factori care influenteaza investitiile (profiturile neprevazute, capacitatile de productie neutilizate, cresterea prevazuta a vanzarilor s.a.), forma curbei functiei de investitie depinde si de alte variabile, intre care un rol important il exercita politica de investitii promovata de puterile publice si politica bugetara (de exemplu, orice crestere a investitiei publice antreneaza deplasarea spre dreapta a curbei si invers). Cresterea investitiilor, datorita efectului de antrenare, stimuleaza cererea si activitatea economica; in acelasi timp, se dezvolta capacitatea de productie si oferta de bunuri si servicii posibile.

Relatia dintre cresterea productiei si cresterea cererii de investitii este relevata de principiul multiplicarii sau multiplicatorul investitiilor. Acesta a fost formulat de Kahn in anul 1931 si, ulterior, utilizat de Keynes. Principiul multiplicarii este valabil si pentru alte domenii de activitate, in acest sens existand: multiplicator fiscal, multiplicator bugetar, multiplicator al comertului exterior.

Datorita efectului de multiplicare, o crestere a investitiei antreneaza o crestere mai importanta a productiei. Astfel, datorita cresterii volumului afacerilor cresc si veniturile si, odata cu ele, cheltuielile de consum ale lucratorilor. Ca urmare, productia nationala are in structura sa nu numai o cantitate sporita de bunuri de investitie, ci si bunuri de consum. Aceasta va determina ca productia sa sporeasca mai rapid decat investitia.

În scopul functionarii principiului multiplicarii, este necesara existenta anumitor conditii in economie, intre care un loc deosebit il ocupa constanta fortei de munca si invariabilitatea tehnicilor folosite, precum si existenta unei situatii de nefolosire completa a resurselor.

Din prezentarea continutului multiplicatorului investitiilor nu trebuie inteles faptul ca el ar reprezenta un principiu de supraproductie. Pentru aceasta se impune o analiza statica si una dinamica a principiului multiplicarii.

Dupa cum am vazut anterior, egalitatea dintre economie si investitie (S = I) nu reprezinta decat un alt mod, echivalent, de a reprezenta egalitatea dintre oferta si cererea globala (Y = D). În aceste conditii, ecuatia de echilibru in conditiile cresterii nivelului de activitate devine ΔY = ΔC + ΔI. De unde ΔI = ΔY - ΔC.

Multiplicatorul investitiilor (K) reprezinta raportul dintre cresterea nivelului de productie sau de venit (ΔY) si cresterea investitiei (ΔI).

ΔY ΔY

K = - ΔI = ΔY - ΔC; rezulta K =

ΔI ΔY - ΔC

1

Împartind ambii termeni ai raportului cu ΔY, vom obtine K =

ΔC

1 -

ΔY

ΔC

unde -- = inclinatia marginala spre consum (c'), deci se va determina valoarea

ΔY 1

multiplicatorului   K = . Avand in vedere relatiile demonstrate anterior intre inclinatiile

1 - c 1 ΔS

marginale spre consum si economie (c' + s' = 1), rezulta K = - , in care s' = -- . Deoarece

s ΔY

inclinatia marginala spre economisire are o valoare pozitiva si subunitara, multiplicatorul investitiilor va fi supraunitar. Astfel, valoarea multiplicatorului investitiilor este cu atat mai mare cu cat inclinatia marginala spre economisire este mai slaba. Multiplicatorul investitiilor este egal cu inversul inclinatiei marginale spre economisire.

În repartizarea venitului pentru investitii si consum opereaza si principiul acceleratorului, care releva influenta consumului asupra investitiilor. Acceleratorul exprima raportul dintre variatia investitiilor (ΔI) si variatia venitului (ΔY). El arata ca o schimbare a cererii si ofertei de bunuri si servicii antreneaza o schimbare si mai mare a cererii si producerii de bunuri de productie si deci a investitiilor.

În practica, valoarea multiplicatorului va fi mai redusa decat cea aratata prin relatiile anterioare. În acest sens, un rol deosebit il joaca inflatia. Astfel, cresterea cererii va fi mai lenta in conditiile unor preturi mai ridicate. De asemenea, taxele si impozitele contribuie la diminuarea cheltuielilor. Ele micsoreaza dimensiunea multiplicatorului, chiar in economiile in care preturile manifesta o anumita tendinta de stabilitate.