TITLURILOR DE CREDIT - NOTIUNE, DEFINITIE SI CARACTERE JURIDICE

Notiune, definitie si caractere juridice

Inca din antichitate cei care realizau activitati comerciale au inteles limitele pe care le impune folosirea exclusiva a numerarului in derularea operatiunilor comerciale. Acest lucru a dus la crearea unor instrumente care sa faciliteze efectuarea tranzactiilor, instrumente materializate prin intermediul titlurilor de credit.

Practic, titlurile de credit sunt documente care pot circula mult mai usor decat banii, fiind totodata negociabile. Ele permit titularilor sa-si exercite, la scadenta, drepturile literale si autonome mentionate in cuprinsul lor; existenta acestor drepturi este strans legata de existenta materiala a documentului.

Trebuie sa ne ferim de eventuale confuzii care ar putea sa apara intre aceste documente si titlurile de credit din dreptul civil. Astfel, notiunea de titlu din dreptul civil desemneaza un inscris care consemneaza un drept al unei persoane, iar cea de titlu de credit se refera la acel inscris care consemneaza existenta unui drept de creanta a carui realizare urmeaza a se face dupa un timp (la termen), pana in momentul respectiv existand doar o creanta neexigibila. Insa, in timp ce titlurile de credit din dreptul comercial presupun o stransa legatura intre drept si documentul care il consemneaza si care lasa chiar impresia ca ar constitui izvorul dreptului pe care il consemneaza, in dreptul civil simpla traditiune a titlului nu echivaleaza cu transmiterea dreptului pe care acesta il consemneaza. Aceasta operatiune presupune anumite formalitati pe care nu le intalnim in cazul transmiterii titlurilor comerciale de credit.

Putem defini titlul de credit ca fiind acel document in temeiul caruia posesorul sau legitim are posibilitatea de a exercita dreptul consemnat in acel inscris, la o data determinata.

Titlurile de credit se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

Formalismul. Titlurile de credit se exprima printr-un inscris sau document.

Literalitatea. Dreptul mentionat in titlu se realizeaza numai in conditiile indicate prin inscris.

Autonomie. Dreptul din titlul de credit este independent in sensul ca fiecare posesor legitim al titlului dobandeste un drept propriu si autonom.

Noul drept este determinat numai de relatia dintre posesor si titlu.

Clasificarea titlurilor de credit

Clasificarea titlurilor comerciale de credit prezinta o deosebita importanta sub aspectul regimului juridic aplicabil diferitelor categorii de titluri.

Exista mai multe criterii de clasificare a acestora, criterii pe care le vom arata in cele ce urmeaza.

A. Dupa natura prestatiei sau continut, titlurile de credit sunt de patru feluri:

- titluri propriu-zise;

- titluri reprezentative;

- titluri de participatie;

- titluri improprii.

Titlurile de credit propriu-zise cuprind o promisiune de prestatiuni viitoare. Ele dau dreptul titularului la o suma determinata de bani sau la o anumita cantitate de marfuri fungibile. In aceasta categorie se includ: cambia, biletul la ordin, cecul, obligatiile emise de societatile comerciale, politele de asigurare.

Titlurile de credit reprezentative incorporeaza un drept real asupra unei cantitati de marfuri determinate, care este depozitata sau predata pentru a fi transportata.

Titularul documentului are posesia marfurilor prin reprezentantul sau, precum si un drept de dispozitie asupra lor. Titlurile reprezentative se subroga si circula in locul marfurilor pe care le reprezinta. Dintre acestea fac parte conosamentul, recipisa de depozit si warantul.

Titlurile de credit de participatie sau de drepturi corporative, certifica un drept complex ce decurge din calitatea de component al unei colectivitati. Astfel, actionarul unei societati comerciale are atat drepturi patrimoniale cat si drepturi personale nepatrimoniale.

In titlurile de credit de participatie sunt cuprinse actiunile.

Titlurile de credit improprii sunt documente de probatiune si legitimare. Ele constituie titluri de credit numai prin structura lor exterioara. La randul lor, acestea se impart in documente de legitimare si titluri aparente.

Titlurile aparente se utilizeaza ca mijloc de dovada a unor raporturi juridice. Dintre acestea mai importanta este factura.

Titlurile de credit improprii nu incorporeaza dreptul in document; in principiu ele nu circula si nu confera un drept autonom.

B. Dupa modul de circulatie, de desemnare a posesorului sau forma, avem:

titluri nominative;

titluri la ordin;

titluri la purtator;

Titlurile de credit nominative contin in text numele unei persoane determinate, titular al dreptului de creanta ce rezulta din cuprinsul documentului. Acestea se transmit prin cesiune si prin transfer. Cesiunea se realizeaza prin inserarea unei mentiuni pe inscris si remiterea documentului, iar transferul se efectueaza prin inscrierea transmiterii in registrul societatii emitente si indicarea ei in titlu.

Titlurile de credit la ordin cuprind numele beneficiarului, precum si o clauza prin care posesorul este indrituit sa dispuna de document. Aceste titluri se transmit prin gir. Formalitatea girului implica manifestarea de vointa a posesorului si predarea titlului.

Titlurile de credit la purtator nu precizeaza in cuprinsul lor numele titularului. Beneficiar este persoana care se afla in posesia documentului.

Ele se transmit prin traditiunea (predarea) documentului.

C. In raport de cauza lor, titlurile de credit se impart astfel:

titluri cauzale;

titluri abstracte.

Titlurile cauzale cuprind mentiunea expresa a cauzei pentru care se datoreaza prestatiunea. Fiind un element intern ai obligatiei, indicarea cauzei este esentiala pentru valoarea juridica a titlului.

Titluri de credit abstracte nu prevad cauza juridica a obligatiei. Valabilitatea titlului este independenta de exprimarea cauzei care constituie un element extern al obligatiei.

Cambia

Notiune si trasaturi

Unul dintre titlurile de credit cele mai utilizate in relatiile comerciale internationale este cambia. Elemente caracteristice acestui instrument de plata gasim chiar si in antichitate; nesiguranta cailor de transport, precum si dificultatile pe care le implica transportul unei sume mari de bani, care ar fi reprezentat o greutate importanta, au facut sa se dezvolte aceasta modalitate de plata. Astfel, atunci cand o persoana trebuia sa faca o plata intr-un loc mai indepartat depunea la un bancher ce avea debitori in zona respectiva suma de bani pe care altfel ar fi trebuit sa o transporte singur; in schimbul acestor bani, bancherul ii elibera o scrisoare prin care dadea delegatie debitorului sau sa plateasca celui de la care primise banii, sau la ordinul acestei persoane, suma respectiva.

Evul Mediu este insa perioada in care cambia a inceput sa reprezinte ceva apropiat de ceea ce intelegem in prezent prin aceasta notiune.

Cambia este un titlu de credit prin care o persoana, numita tragator, da ordin altei persoane, numite tras, sa plateasca unei a treia persoane, numita beneficiar, o suma de bani determinata, la o anumita data si intr-un anumit loc.

Aceasta indeplineste trei functii:

constituie un procedeu de schimb in materie monetara;

serveste ca instrument de plata;

constituie un instrument de credit.

Ca procedeu de schimb in materie monetara, cambia constata de exemplu un contract de schimb a carui realizare ar putea fi schematizata dupa cum urmeaza: cel ce are nevoie de o suma de bani intr-o anumita moneda in alta localitate, pe o alta piata sau intr-o alta tara, obtine de la o alta persoana o scrisoare catre corespondentul acestuia aflat in localitatea respectiva, prin care semnatarul scrisorii ii cere sa puna la dispozitia aducatorului ei suma de bani prevazuta in scrisoare.

Cambia serveste si ca instrument de plata. Posesorul uneia sau a mai multor cambii, platibile intr-o anumita localitate, poate face plati dand cambiile in loc de numerar, corespunzator sumelor prevazute in cuprinsul lor.

Caracterul cambiei de instrument de credit rezulta din faptul ca aceasta nu este platita imediat, ci la un anumit termen. Asta nu inseamna ca beneficiarul cambiei nu-si poate valorifica, cel putin in parte, dreptul sau anterior ajungerii la termen. Astfel, el se poate prezenta cu cambia la o banca pentru a efectua o operatiune de scont; banca ii va plati suma prevazuta in titlul de credit, mai putin o suma egala cu valoarea dobanzii pana la scadenta. Mai exista si posibilitatea ca beneficiarul cambiei sa o transmita, prin gir, unui alt comerciant in contul unei obligatii fata de acesta sau contra unei sume de bani.

Obligatia inscrisa in cambie nu poate avea ca obiect decat plata unei anumite sume de bani, orice alta prestatie fiind exclusa. Drepturile si obligatiile consemnate in cambie nu depind nici intr-o masura de actul juridic ce le-a generat si in baza caruia cambia a fost emisa; viciile care il afecteaza nu se rasfrang in nici o situatie asupra raportului juridic consemnat in cambie atata timp cat aceasta a fost emisa cu respectarea conditiilor de forma si de fond cerute de lege. Existenta cambiei este total independenta de evolutia actului juridic respectiv, ceea ce denota caracterul abstract al acestui titlu de credit.

Obligatiile cambiale nu pot fi afectate de conditii, orice stipulatie contrara atragand nulitatea cambiei. Aceasta masura a fost luata pentru a se evita subminarea sigurantei cambiei.

Utilizarea cambiei prezinta urmatoarele avantaje:

se transmite simplu si rapid prin gir;

confera certitudine beneficiarului, de vreme ce a fost acceptata de tras;

fata de beneficiar sunt inopozabile exceptiile pe care trasul le-ar fi putut opune tragatorului;

este garantata solidar de giranti.

Toate acestea fac din cambie un instrument de plata frecvent utilizat in relatiile comerciale internationale, in ciuda faptului ca s-au dezvoltat si alte mijloace de plata compatibile cu acest tip de operatiuni.

Conditii forma si de fond

Emiterea cambiei si circulatia acesteia creeaza anumite efecte juridice, in baza vointei persoanelor implicate. Aceasta vointa trebuie sa se manifeste in conditiile legii, atat in privinta fondului, cat si a formei titlului de credit la care ne referim. Aceste conditii sunt impuse prin intermediul Legii nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin; in cazul in care anumite aspecte nu sunt reglementate prin dispozitii speciale, devin incidente dispozitiile dreptului comun in materie.

Pe plan international opereaza dispozitiile Conventiei de la Geneva (1930) privind reglementarea uniforma a cambiei si biletului la ordin. Desi Romania nu a aderat formal la aceasta Conventie, Legea nr. 58/1934 cuprinde dispozitii foarte apropiate de cele ale reglementarii uniforme; exista totusi numeroase probleme, legate in primul rand de traducerea defectuoasa a textului Conventiei; nu sunt putine nici problemele legate de conflictele de legi care se ivesc in reglementarea anumitor aspecte.

Conditii de forma

Titlul cambial este un act riguros formal. Semnificatia formalismului nu rezulta numai din cerinta imperativa a unui inscris care sa cuprinda obligatiile partilor, ci si din faptul ca sensul obligatiilor asumate este determinat de locul unde sunt inscrise mentiunile (pe fata sau pe spatele titlului).

Formalismul cambiei se exprima de asemenea si prin cerinta ca inscrisul sa cuprinda anumite mentiuni obligatorii, alaturi de mentiunile facultative.

Continutul unei cambii este garantat de doua reguli a suficientei si a certitudinii.

Regula suficientei cere ca din mentiunile ce le cuprinde o cambie sa rezulte toate informatiile necesare concretizarii obligatiilor cambiale.

Regula certitudinii presupune ca, din punct de vedere literal, textul sa fie astfel formulat incat sa nu fie susceptibil de interpretari diferite.

Cambia trebuie sa cuprinda in structura sa un numar de 8 elemente dupa cum urmeaza:

denumirea de cambie;

ordinul neconditionat de a plati o suma de bani;

numele aceluia care trebuie sa plateasca (tras);

scadenta;

locul unde plata trebuie facuta;

numele celui caruia, sau la ordinul caruia, plata trebuie facuta;

data si locul emiterii;

semnatura tragatorului.

In afara de mentiunile obligatorii aratate mai sus, cambia mai poate sa cuprinda si o serie de clauze accesorii si care pot fi:

- clauze susceptibile sa influenteze obligatiile cambiale cum ar fi “nu la ordin” ori “netransmisibil prin gir”. In prezenta acestor clauze, beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir;

- clauze care nu afecteaza obligatiile cambiale: clauza 'dupa aviz' cu semnificatia ca trasul nu accepta titlul respectiv si nici nu-1 plateste decat dupa ce va primi o instiintare de la tragator; clauza “valoarea primita in marfuri” sau “in alimente” ori “in numerar” care indica cauza emiterii sau proviziunea.

Conditii de fond

Avand in vedere ca norma speciala, Legea nr. 58/1934, nu contine nici o referire la conditiile de fond ale cambiei, devin incidente in acest sens dispozitiile dreptului comun in materia conditiilor de fond cerute pentru validitatea unui act juridic, mai exact ale Codului civil. Aceste dispozitii privesc urmatoarele elemente:

capacitatea;

consimtamantul;

obiectul;

cauza

In ceea ce priveste capacitatea, Conventia de la Geneva din 1930 lasa in seama fiecarui stat stabilirea conditiilor privind capacitatea unei persoane de a-si asuma obligatii cambiale. Aceasta problema este reglementata la noi de Decretul 31/1958; potrivit art. 3 C. com., cambia reprezinta fapta de comert, ceea ce face necesar ca cel care o elibereaza sa  beneficieze de capacitate deplina de exercitiu, asa cum se cere oricarei persoane fizice pentru a fi comerciant.

In principiu, capacitatea trebuie sa existe in momentul semnarii cambiei; daca persoana respectiva este incapabila in momentul semnarii dar beneficiaza de capacitate deplina in momentul punerii in circulatie a titlului ne vom afla in prezenta unui caz de ratificare.

Lipsa capacitatii atrage nulitatea relativa, mai putin in cazul in care incapabilul a folosit manopere dolosive pentru a induce celeilalte parti convingerea ca este capabil. Sanctiunea nulitatii nu se aplica in ceea ce-i priveste pe ceilalti semnatari, obligatiile acestora ramanand valabile.

Potrivit Conventiei, daca o persoana incapabila potrivit legislatiei sale nationale semneaza cambia pe teritoriul unei tari dupa a carei legislatie beneficiaza de capacitatea necesara obligarii valabile, atunci titlul cambial este considerat valabil.

In materia cambiei, consimtamantul si cauza prezinta o anumita particularitate, in sensul ca nu are nici o relevanta cauza care a dat nastere obligatiei cambiale, existenta acesteia fiind independenta.

Obiectul obligatiei cambiale nu poate consta decat in plata unei sume de bani, orice alta prestatie fiind exclusa.

Transmiterea cambiei

De regula cambia se transmite prin gir, atata timp cat nu cuprinde vreo prevedere contrara. Aceasta modalitate de transmitere consta in inscrierea unei anumite formule, de regula pe spatele titlului (de unde si denumirea de andosament), prin care se da curs vointei posesorului actual de a efectua transmiterea si remiterea titlului unui nou posesor

Putem deci sa definim girul ca fiind acel act juridic prin care posesorul cambiei (girant) transmite toate drepturile sale izvorate din aceasta unei alte persoane (giratar), printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu, urmata de traditiunea acestuia.

Girul trebuie sa cuprinda ordinul de plata, adresat trasului, cu privire la obligatia de a plati noului beneficiar suma de bani inscrisa in cambie precum si semnatura girantului. Daca nu este aratat numele noului beneficiar, girul este in alb si posesorul unei astfel de cambii are la dispozitie urmatoarele posibilitati:

sa completeze girul cu propriul sau nume, sau cu numele altei persoane;

sa gireze cambia din nou in alb sau in ordinul unei anume persoane;

sa predea cambia unui tert fara sa completeze girul si fara s-o gireze.

Girul indeplineste urmatoarele functii:

a)         Este un mijloc de transmitere a drepturilor inserate in cambie;

b)         Ofera garantie pentru acceptarea si plata cambiei;

c)          Este un mijloc de legitimare a posesorului titlului cambial.

Prin efectul girului, giratorul devine titular al cambiei si al tuturor drepturilor izvorate din ea. Pe baza girului el isi legitimeaza posesia titlului.

Avalul este operatiunea prin care o persoana, numita avalist, garanteaza altei persoane, numita avalizat, plata unei cambii. Formula utilizata este de regula “pentru aval” sau “pentru garantie” si se inscrie pe cambie, pe adaosul acesteia, ori pe un duplicat. El trebuie sa indice si persoana pentru care a fost dat, iar daca lipseste o asemenea indicatie se prezuma ca a fost dat pentru tragator. De asemenea, obligatorie este si semnatura avalistului.

Avalistul este un debitor de regres. Daca el a platit cambia, dobandeste impotriva avalizatului toate drepturile decurgand din cambie. Se poate indrepta impotriva tuturor celor obligati fata de el sau numai impotriva unuia dintre ei, la propria sa alegere.

O cambie poate fi trasa:

la vedere;

la un anumit timp de la vedere;

la un anumit timp de la data emisiunii;

la o data fixa.

Pana la scadenta, in functie de modul cum aceasta este fixata, cambia trebuie prezentata trasului pentru acceptare, de regula la domiciliul ori sediul sau.

Acceptarea se scrie pe cambie, folosindu-se cuvantul “acceptat” sau o alta expresie echivalenta, urmata de semnatura trasului. Chiar si simpla semnatura a trasului poate fi socotita drept acceptare. Acceptarea trebuie sa fie neconditionata. Trasul poate sa accepte numai o parte din suma. Prin acceptare, trasul se obliga sa plateasca cambia la scadenta.

Biletul la ordin

Biletul la ordin este cel mai simplu titlu de credit. El implica doua persoane si nu trei, ca in cazul cambiei sau al cecului.

Semnatarul se angajeaza la ordinul beneficiarului sa plateasca suma indicata in biletul de ordin.

Elementele de continut ale biletului la ordin sunt urmatoarele:

denumirea de “bilet la ordin” trecuta in insusi textul titlului si exprimata in limba intrebuintata pentru redactarea acestui titlu;

promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata;

aratarea scadentei;

aratarea locului unde plata trebuie facuta;

numele aceluia caruia sau la ordinul caruia plata trebuie facuta;

aratarea date si locului emiterii;

semnatura emitentului.

Din cele aratate rezulta ca emitentul unui bilet la ordin se obliga sa plateasca beneficiarului suma de bani determinata si inscrisa in titlu. Prin aceasta, biletul la ordin se deosebeste de cambie, care comporta un raport juridic complex ce se deruleaza cu participarea a trei persoane: tragatorul, trasul si posesorul titlului.

Neimplicand existenta unui tras, biletul la ordin nu necesita o acceptare. Atunci cand el este insa cu scadenta la vedere, trebuie prezentat spre viza emitentului in termenul stabilit de lege sau in termenul fixat de emitent ori de giranti. Refuzul emitentului de a da viza se constata printr-un protest, de la data caruia va curge termenul de la vedere. Referitor la aval, legea prevede ca, daca nu s-a mentionat pentru cine acesta a fost prestat, el se considera ca este dat pentru emitent.