DREPT COMERCIAL - NOTIUNEA, DOMENIUL, PRINCIPIILE SI DEFINITIA DREPTULUI COMERCIAL

SECTIUNEA I. Notiunea dreptului comercial

1.A. Preliminarii.

18. Preliminarii. Expresia 'drept comercial' are in cadrul intrebuintarilor sale diferite acceptiuni terminologice precum: a) dreptul comercial ca ramura a dreptului; b) dreptul comercial ca stiinta; c) dreptul comercial ca disciplina de invatamant.

Sesizarea intelesului expresiei 'drept comercial' este dependenta de continutul, contextul si finalitatea utilizarii acesteia.

1.B. Acceptiunile terminologice ale expresiei 'drept comercial'

19. Acceptiunea ca ramura de drept.   In acceptiunea de ramura^[1] de drept expresia 'drept comercial' desemneaza normele juridice care reglementeaza relatiile sociale care au acelasi specific, sunt din acelasi domeniu si care folosesc aceeasi metoda sau un complex de metode de reglementare.

Obiectul de reglementare in ramura dreptului comercial il reprezinta relatiile sociale cu continut patrimonial sau nepatrimonial nascute din fapte de comert sau din operatiuni la care participa comerciantii

Metoda de reglementare ca ansamblu de modalitati de influentare a conduitei in cadrul relatiilor sociale este in ramura dreptului comercial, metoda egalitatii partilor.

20. Acceptiunea ca stiinta.        In acceptiunea ca stiinta expresia 'drept comercial' desemneaza acea subdiviziune a stiintelor juridice care are ca obiect de cercetare dreptul comercial, ca ramura a sistemului de drept.

Stiinta dreptului comercial examineaza normele de drept comercial in raport cu realitatile economico-sociale din care acestea s-au nascut.

21. Acceptiunea ca disciplina de invatamant. In acceptiunea de disciplina de invatamant, expresia 'drept comercial' desemneaza un element structural al planului de invatamant, un obiect de studiu in cadrul procesului de invatamant superior juridic.

SECTIUNEA A II-A. Domeniul dreptului comercial

1.A. Preliminarii

22. Preliminarii.              Activitatea comerciala ca sistem complex de operatiuni care se realizeaza intre persoane fizice si/sau juridice, in scopul productiei, schimbului, repartitiei, consumului si prestarilor de servicii este guvernata de reguli^[2] specifice cum sunt: celeritatea tranzactiilor, creditul reciproc, stricta executare a obligatiilor asumate , securitatea creantelor.

Existenta unor asemenea reguli specifice activitatii comerciale a generat crearea unui sistem de norme juridice speciale prin care sa se impuna un anume comportament in realizarea activitatilor comerciale.

Conturarea domeniului dreptului comercial se realizeaza prin utilizarea anumitor sisteme de determinare.

1.B. . Sisteme de determinare a domeniului dreptului comercial

23. Enumerare sisteme. In literatura juridica^[3] s-a afirmat ca exista doua sisteme prin care se poate determina domeniul dreptului comercial si anume: a) sistemul subiectiv; b) sistemul obiectiv.

24. Sistemul subiectiv. Potrivit sistemului subiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementeaza relatiile sociale nascute din actele juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

In aceasta conceptie, dreptul comercial apare ca un ansamblu de norme juridice cu caracter profesional destinate unei anumite categorii profesionale denumita comercianti.

Sistemul subiectiv a constituit fundamentul inceputurilor reglementarii activitatii comerciale, fiind utilizat de Codul comercial german din anul 1900.

25. Sistemul obiectiv.    Potrivit sistemului obiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementeaza relatiile sociale nascute din actele juridice, operatiunile si faptele pe care legea^[4] le considera fapte de comert si care au acest regim, fara a avea vreo relevanta calitatea persoanei care le realizeaza.

In viziunea acestui criteriu, dreptul comercial apare ca un ansamblu de norme juridice destinate unei categorii de operatiuni juridice, denumite de lege fapte de comert.

Sistemul obiectiv a constituit baza de reglementare a Codului comercial francez din 1907.

26. Sistemul Codului comercial roman. Codul comercial roman are ca baza de reglementare sistemul obiectiv.

Existenta sistemului mentionat reiese din continutul urmatoarelor reglementari:

- art. 3 din Codul comercial roman in care se precizeaza care sunt faptele de comert carora le sunt aplicabile normele sale si pe care legea le considera astfel, indiferent de persoana care le savarseste si de calitatea de comerciant sau de necomerciant a acesteia;

- art. 7 din Codul comercial roman in care se precizeaza notiunea de comerciant cu consecinta delimitarii sferei de aplicare a legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant.

27. Determinare domeniu.        In considerarea celor aratate anterior se poate afirma ca domeniul dreptului comercial cuprinde normele juridice cu privire la faptele de comert si la comercianti, care sunt norme de drept privat.

SECTIUNEA A III-A. Principiile dreptului comercial roman

1.A. Preliminarii

28. Preliminarii.              Notiunea de principiu nu este o notiune specifica dreptului, ea regasindu-se generic in orice activitate intelectuala sau de practica rationala umana.

Sub aspect etimologic^[5] cuvantul 'principiu' provine din latinescul 'principium' care inseamna inceput.

In evolutia sa, cuvantul principiu a dobandit si acceptiunea de 'element fundamental', de 'idee', de 'lege', de 'norma de baza', pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, un subiect politic, juridic, o norma de conduita, o existenta.^[6]

In substanta lor principiile sunt niste idei de baza, reguli sau norme ca rezultat al abstractizarilor si generalizarilor in materie de cunoastere si experienta umana, prin care se reflecta si orienteaza gandirea si experienta umana si la care se raporteaza si valorizeaza judecata, conduita si actiunea umana.

Principiile dreptului sunt idei generale, precepte directoare, care stau la baza sistemului de drept, orientand intregul proces de intelegere, elaborare si aplicare a dreptului.^[7]

In dreptul comercial roman ca ramura a sistemului de drept exista conturate patru categorii de principii:

a) principii generale ale dreptului roman;

b) principii generale ale dreptului civil roman si principii ale unor institutii ale dreptului civil roman;

c) principii generale ale dreptului comercial roman;

d) principii ale unor institutii de drept comercial roman.

1.B. Principiile generale ale dreptului roman

29. Principiile generale ale dreptului roman. Sistemul de drept roman este structurat si fundamentat pe anumite idei directoare care orienteaza procesul de intelegere, elaborare si aplicare a dreptului.

Asemenea idei sunt generate de realitatile sociale si sunt rezultatul valorilor promovate si protejate prin drept, ele constituindu-se in ceea de doctrinarii si practicienii numesc principiile fundamentale ale dreptului.

Principiile generale ale dreptului sunt^[8]: a) principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului; b) principiul libertatii; c) principiul egalitatii; d) principiul responsabilitatii; e) principiul justitiei.

Principiile generale ale sistemului de drept in ansamblul sau sunt si principii ale dreptului comercial roman, ca subsistem al sistemului de drept roman, deoarece ele constituie baza principiilor in toate ramurile dreptului.

1.C. Principiile generale ale dreptului civil roman si principiile unor institutii ale dreptului civil roman

30. Principiile generale ale dreptului civil roman.              Principiile generale ale dreptului civil roman sunt idei directoare pentru intreaga reglementare juridica in materie civila.

In categoria principiilor generale ale dreptului civil au fost conturate urmatoarele principii:

a) principiul proprietatii care este determinat juridic prin: 1) garantarea dreptului de proprietate^[9]; 2) ocrotirea prin lege in mod egal a proprietatii private indiferent de titular^[10]; 3) acordarea unei juste despagubiri in caz de expropiere pentru cauza de utilitate publica^[11]; 4) prezumarea caracterului licit al averii dobandite^[12];

b) principiul egalitatii in fata legii civile care este determinat juridic prin: 1) egalitatea cetatenilor in fata legii indiferent de sex, rasa, nationalitate, religie, apartenenta politica, origine sociala sau avere^[13]; 2) egalitatea persoanelor juridice in fata legii civile^[14];

c) principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale care este determinat juridic prin: 1) ocrotirea vietii private^[15]; 2) dreptul de asociere^[16]; 3) dreptul de proprietate privata^[17]; 4) existenta obligatiilor de ordin general constand in: respectarea legilor, participarea la cheltuielile publice, exercitarea drepturilor si libertatilor cu buna credinta si fara a incalca drepturile si libertatile celorlalti^[18]; 5) recunoasterea drepturilor civile ale persoanelor fizice in scopul de a satisface interesele persoanle in acord cu interesul obstesc in conformitate cu legea si regulile de convietuire^[19].

d) principiul ocrotirii drepturilor subiective civile, care este determinat juridic prin: 1) garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor^[20]; 2) accesul liber la justitie^[21]; 3) libera circulatie^[22]; 4) inviolabilitatea domiciliului^[23]; 5) libertatea constiintei^[24]; 6) libertatea de exprimare^[25]; 7) secretul corespondentei^[26].

31. Principiile unor institutii ale dreptului civil. Principiile unor institutii ale dreptului civil roman sunt idei directoare pentru una sau mai multe institutii ale dreptului civil.

In categoria principiilor unor institutii ale dreptului civil, in literatura juridica au fost enumerate urmatoarele principii^[27]:

a) principiul consensualismului privind forma actului juridic civil;

b) principiul fortei obligatorii, principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii privind efectele actului juridic civil;

c) principiul ocrotirii bunei credinte.

32. Concluzii. Principiile generale ale dreptului civil si principiile unor institutii ale dreptului civil sunt si principii ale dreptului comercial roman, deoarece dreptul comercial este o ramura a dreptului privat, iar fundamentul dreptului privat este dreptul civil.

In legislatia comerciala exista texte de lege care fac trimitere la normele de drept civil, fie in mod direct^[28], fie indirect^[29], ceea ce inseamna ca acolo unde sunt insuficiente prevederile legii comerciale se apeleaza la principiile din dreptul civil.

Regulile in materie civila privind izvoarele obligatiunilor, formarea si executarea contractelor, garantarea executarii obligatiilor sunt aplicabile si in materie comerciala.

1.D. Principiile generale ale dreptului comercial roman

I. Enumerarea principiilor

33. Enumerare. Principiile generale ale dreptului comercial roman sunt ideile directoare care calauzesc intreaga reglementare juridica in materie comerciala.

In functie de modul cum sunt reflectate in legislatia comerciala aceste principii sunt:

- principiul asigurarii cadrului juridic de existenta si functionare a economiei de piata;

- principiul asigurarii cadrului juridic privind libertatea comertului;

- principiul asigurarii cadrului juridic de protectie a concurentei loiale;

- principiul asigurarii cadrului juridic de protejare a interesului national in activitatea economica;

- principiul comercialitatii raporturilor juridice comerciale;

- principiul egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice comerciale;

- principiul asigurarii cadrului juridic privind creditul in operatiunile comerciale;

- principiul asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale;

- principiul asigurarii celeritatii si simplitatii operatiunilor comerciale.

II. Analiza principiilor

a. Principiul asigurarii cadrului juridic de existenta si functionare a economiei de piata

34. Preliminarii. Economia de piata^[30] ca tip de organizare a economiei are la baza o suma de elemente structurale si mecanisme de reglare care-i asigura functionalitatea.

Elementele determinante ale sistemului economic mentionat sunt raportul dintre cerere si oferta care genereaza principiile de prioritate in producerea bunurilor si metodele de organizare si combinare a factorilor de productie si nivelul si dinamica preturilor, care stabilesc persoanele si categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri.

In literatura economica^[31] s-a afirmat ca o economie nationala contemporana pentru a fi incadrata in tipul de economie de piata trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente structurale si mecanisme de reglare:

a) o diversitate a formelor de proprietate, ocrotite in mod egal de lege preponderanta fiind proprietatea privata;

b) un sistem descentralizat de functionare bazat pe optiunile individuale ale agentilor economici a caror legatura se realizeaza pe baza pietei, a cadrului juridic si economico-financiar;

c) un scop al activitatii constand in optimizarea profitului pentru producator (vanzator) si satisfacerea nevoilor de consum pentru consumator (cumparator);

d) o piata concurentiala libera si generalizata.

35. Determinare juridica. Principiul asigurarii cadrului juridic de existenta si functionare a economiei de piata este determinat juridic prin norme juridice care reglementeaza:

- asigurarea libertatii comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului pentru valorificarea tuturor factorilor de productie si exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national (art. 134 din Constitutia Romaniei);

- existenta diversitatii formelor de proprietate, ocrotirea formelor de proprietate in mod egal de lege indiferent de titularul acesteia, inalienabilitatea proprietatii publice si inviolabilitatea proprietatii private (art. 41 si art. 135 din Constitutia Romaniei).

- existenta regiilor autonome si a societatilor comerciale ca principali agenti economici si ca proprietari ale bunurilor din patrimoniu (art. 5 si art. 20 din Legea nr. 15/1990);

- posibilitatea regiilor autonome si a societatilor comerciale de a se asocia si de a realiza activitati de producerea si comercializarea bunurilor si de a practica intre ele sau cu tertii preturi liberalizate rezultate ca efect al concurentei (art. 48 si art. 1 din Legea nr. 15/1990);

- posibilitatea persoanelor fizice sau juridice de a se asocia si constitui societati comerciale (art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale);

- posibilitatea societatilor comerciale de a efectua fapte de comert in conditii de libertate economica si concurenta (art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale).

- transferul proprietatii actiunilor si activelor detinute de stat la societatile comerciale, catre persoane fizice si persoane juridice private pentru crearea unui puternic sector privat in economie (art. 1-3 OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale);

- stabilirea modalitatilor de privatizare si procedura de realizare a acestora (art. 13 - 30).

- obligatia comerciantilor de a desfasura comertul potrivit uzantelor cinstite si cu buna credinta (art. 1 din Legea nr. 11/1991);

- faptele considerate de concurenta neloiala constand in operatiuni de natura a produce confuzia, denigrarea, dezorganizarea, acapararea asupra activitatii unui comerciant (art. 4 -5 din Legea nr. 11/1991);

- protectia, mentinerea si stimularea concurentei si crearea unui mediu care sa asigure promovarea intereselor consumatorilor (art. 1 din Legea nr. 21/1996).

- comerciantii organizatii cooperatiste ca participanti la activitatea comerciala (art. 2 din Legea nr. 109/1996 si art. 1 din Decretul Lege nr. 66/1990);

- scopul, obiectul de activitate si regimul bunurilor organizatiilor cooperatiste (art. 1, art. 15, art. 160 din Legea nr. 109/1996 si art. 1, art. 3 si art. 21- 22 din Decretul Lege nr. 66/1990).

- procedura vanzarii actiunilor si activelor societatilor agricole (Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului);

- concesionarea terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa (Legea nr. 268/2001);

- valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate, piata de capital si circulatia valorilor mobiliare (OUG nr. 28/2002);

- reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care se aflau in patrimoniul fostelor cooperative agricole de productie (Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 8).

36. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic de existenta si functionare a economiei de piata sunt:

- crearea unui sistem de norme juridice prin care sa se asigure realizarea elementelor structurale ale economiei de piata;

- crearea unor structuri institutionalizate care sa faciliteze si sa supravegheze procesul de privatizare si de asezare a elementelor structurale ale economiei de piata.

37. Crearea unui sistem de norme juridice prin care sa se asigure realizarea elementelor structurale ale economiei de piata. Diversitatea formelor de proprietate, bazata pe ocrotirea acestora in mod egal de lege si pe preponderenta proprietatii private este asigurata si consacrata prin norme juridice astfel:

a) existenta formelor de proprietate publica si privata (Constitutia Romaniei, art. 135);

b) extinderea si diversificarea cotei prorpietatii private pe ansamblul formelor de proprietate prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat prin vanzarea de actiuni, de parti sociale, de active catre persoane fizice sau juridice, crearea de forme asociative de tip cooperatist (Legea nr. 18/1991, art. 8; O.U.G. nr. 88/1997, art. 1 - 3 si art. 13 - 30; Legea nr. 109/1996, art. 2; Decretul Lege nr. 66/1990, art. 1);

c) protectia juridica egala a formelor de proprietate indiferent de titular si asigurarea inalienabilitatii proprietatii publice si a inviolabilitatii proprietatii private (Constitutia Romaniei, art. 41 si art. 135; Legea nr. 33/1994, art. 1; Legea nr. 213/1998, art. 11).

Existenta unui sistem descentralizat de functionare a economiei, bazat pe optiunile individuale ale agentilor economici si a unei piete libere, este asigurata prin norme juridice specifice astfel:

a)           existenta unei diversitati de operatori economici pe piata organizate in forme juridice diverse: persoane fizice comercianti, societati comerciale, regii autonome, organizatii cooperatiste (Legea nr. 507/2002; Legea nr. 31/1990, art. 1 - 3; Legea nr. 15/1990, art. 1 - 3; Legea nr. 109/1996, art. 1 -3; Decretul Lege nr. 66/1990, art. 1);

b)          existenta unor modalitati diverse de activitati comerciale care pot fi exercitate de catre comercianti avand ca scop si obiect producerea de bunuri, comercializarea bunurilor, producerea de servicii etc. (Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice; Codul comercial, art. 3 - 4);

c)           asigurarea libertatii de miscare a agentilor economici, formarea libera a preturilor pe baza de cerere si oferta si asigurarea unui cadru concurential onest si protejat juridic (Constitutia Romaniei, art. 134; Legea nr. 11/1991, art. 1; Legea nr. 21/1996, art. 5 si art. 11).

38. Crearea unor structuri institutionalizate care sa faciliteze si sa supravegheze procesul de privatizare si de asezare a elementelor structurale ale economiei de piata. Fundamentarea si asezarea elementelor structurale ale economiei de piata a necesitat crearea unor structuri institutionalizate.

In functie de domeniul de operare al acestora aceste structuri sunt urmatoarele:

a)           Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 constituite la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si la nivelul judetului care au ca scop stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituire si eliberarea titlurilor de proprietate restabilindu-se juridic si efectiv proprietatea asupra terenurilor pentru persoanele fizice si juridice stabilite in conditiile legii mentionate (art. 11 din Legea nr. 18/1991);

b)          Oficiul Registrului Comertului ca institutie de interes public organizata pe langa tribunale la nivel de judet si pe langa Tribunalul municipiului Bucuresti si la nivel national in subordinea Ministerului Justitiei care are ca scop tinerea registrului comertului ca mod de publicitate si de evidenta a comerciantilor persoane fizice si persoane juridice, prin aceasta asigurandu-se conditiile de informare a tertilor, de transparenta a datelor privind existenta si bonitatea comerciantilor, si de efectuare a operatiunilor de catre comercianti in cunostinta de cauza, transparenta si siguranta (Legea nr. 26/1990, art. 1-13 asa cum au fost modificate prin O.U.G. 129/2002 );

c)           Camerele de comert si industrie terioriale si Camera de Comert si Industrie a Romaniei ca organizatii neguvernamentale de utilitate publica avand ca scop promovarea comertului si industriei corespunzator cerintelor economiei de piata care sunt organizate la nivel teritorial si respectiv la nivel national (Decretul Lege nr. 139/1990 art. 1 - 5 si art. 9 - 12);

d)          Consiliul Concurentei ca autoritate administrativa autonoma in domeniul concurentei cu atributii privind efectuarea de investigatii pentru cunoasterea pietei, avizarea proiectelor hotararilor de guvern privind activitati privind concurenta, luarea de decizii de asociere, concentrare economica, aplicarea de sanctiuni pentru incalcarea normelor de concurenta onesta (Legea nr. 21/1996, art. 17 si art. 27 - 29);

e)          Oficiul Concurentei ca organ de specialitate in domeniul concurentei in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica si a Inspectoratelor de concurenta judetene cu atributii in avizarea preturilor, supravegherea aplicarii legii in materie de concurenta, respectarea deciziilor Consiliului Concurentei, efectuarea de studii si cercetari pe linie de concurenta (Legea nr. 21/1996, art. 34 - 38);

f)            Bursele de marfuri ca organisme cu putere de autoreglementare organizate de catre comercianti in scopul facilitarii comertului lor pentru vanzari sau achizitii la termen de marfuri, titluri pe marfuri, active monetare sau financiare, bursele de marfuri avand forma juridica de societati comerciale pe actiuni (OUG 27/2002 art. 5);

g)           Bursele de valori ca institutii cu personalitate juridica avand rolul de a asigura publicului sisteme, mecanisme si proceduri pentru efectuarea continua, transparenta si echitabila a tranzactiilor cu valori mobiliare (OUG nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate);

h)          Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ca autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica avand ca misiune favorizarea bunei functionari a pietei valorilor mobiliare, asigurarea protectiei investitiilor contra practicilor neloiale, abuzive si frauduloase, informarea detinatorilor de valori mobiliare si a publicului privind piata valorilor mobiliare, stabilirea regimului asociatiilor profesionale ale agentilor si intermediarilor de valori mobiliare (OUG nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate);

i)            Comisia de Supraveghere a Asigurarilor ca autoritate administrativa autonoma de specialitate cu personalitate juridica, cu atributii de supraveghere si control privind aplicarea legii in materie de asigurari si cu scopul de a apara drepturile asiguratilor si promovarea stabilitatii activitatii de asigurare in Romania (Legea nr. 32/2000, art. 4 - 5);

j)            Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (fost Fondul Proprietatii de Stat)^[32].

b. Principiul asigurarii cadrului juridic privind libertatea comertului

39. Preliminarii. Libertatea ca trasatura a comertului presupune existenta unei diversitati de subiecti participanti la activitatea comerciala si o diversitate de forme ale acestei activitati care sa permita pe baza deciziilor si riscurilor asumate de participanti autonomie in incheierea si derularea tranzactiilor de producere de bunuri, de schimbul si circulatia acestora, de reglarea activitatii pe baza cererii si ofertei si a preturilor stabilite liber si de alegere a formelor de jurisdictie in conditii de deplina autonomie si libertate.

Asigurarea cadrului de manifestare libera a comertului este data de normele cuprinse in diferite acte normative adoptate in acest sens.

40. Determinare juridica. Principiul asigurarii cadrului juridic privind libertatea comertului este determinat juridic prin:

a)           obligatia statului de a asigura libertatea comertului (art. 134(2) lit. a) din Constitutia Romaniei;

b)          consacrarea dreptului la asociere al cetatenilor si constituirea de forme asociative inclusiv cu caracter comercial (art. 37) din Constitutia Romaniei.

c)           posibilitatea persoanelor fizice de a realiza individual sau in asociere, pe baza de libera initiativa, activitati de producere de bunuri, servicii si comercializare de bunuri (Legea nr. 507/2002);

d)          posibilitatea ca relatiile comerciale dintre regiile autonome si societatile comerciale sau dintre acestea si stat sa se desfasoara pe baze contractuale cu respectarea principiului libertatii contractuale (art. 47 din Legea nr. 15/1990);

e)          posibilitatea ca regiile autonome si societatile comerciale sa practice intre ele si in raporturile cu tertii preturi decurgand din actiunea conjugata a cererii si ofertei (art. 48 din Legea nr. 15/1990);

f)            posibilitatea ca litigiile care se pot naste intre regiile autonome si societatile comerciale sa fie solutionate in fata instantei de drept comun sau la alegere, pe calea arbitrajului (art. 51);

g)           posibilitatea constituirii de societati comerciale in oricare dintre formele prevazute de lege (art. 1 - 2 Legea nr. 31/1990 din);

41. Coordonate structurale. Coordonatele^[33] structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic privind libertatea comertului sunt:

a)           consacrarea capacitatii persoanelor fizice si persoanelor juridice de a fi subiecte ale raporturilor de drept comercial si de a deveni comercianti;

b)          consacrarea posibilitatii subiectelor raporturilor de drept comercial de a alege si exercita liber orice operatiune comerciala licita;

c)           consacrarea posibilitatii subiectelor raporturilor de drept comercial de a alege liber formele si modalitatile de solutionare a diferendelor privind operatiunile comerciale.

42. Consacrarea capacitatii persoanelor fizice si persoanelor juridice de a fi subiecte ale raporturilor de drept comercial si de a deveni comercianti. Persoanele fizice si persoanele juridice pot fi subiecte ale raporturilor juridice comerciale^[34].

Recunoasterea capacitatii persoanelor fizice si juridice de a fi subiecte ale raporturilor juridice comerciale este exprimata in cadrul dispozitiilor legale in materie in forme si modalitati diferite ca:

a)           posibilitatea persoanelor fizice si juridice comercianti sau necomercianti de a se asocia si constitui forme asociative diferite de natura comerciala cu personalitate juridica sau fara personalitate juridica de tipurile: 1) societati comerciale cu personalitate juridica de forma: societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni (Legea nr. 31/1990, art. 3); 2) societati comerciale fara personalitate juridica de forma: asociatie familiala (Legea nr. 507/2002); asociatie in participatiune (Codul comercial, art. 251 - 254); 3) organizatii cooperatiste de forma: cooperative de consum (Legea nr. 109/1996, art. 1); cooperative mestesugaresti (Decretul Lege nr. 66/1990, art. 1);

b)          posibilitatea regiilor autonome, societatilor comerciale si organizatiilor cooperatiste si a persoanelor fizice comercianti de a incheia contracte comerciale si efectua fapte de comert (Legea nr. 15/1990, art. 1, art. 32; Legea nr. 31/1990, art. 1; Legea nr. 109/1996, art. 15, Legea nr. 507/2002);

c)           posibilitatea pentru persoanele fizice de a dobandi calitatea comerciant (Codul comercial, art. 7; Legea nr. 507/2002).

43. Consacrarea posibilitatii subiectelor raportului de drept comercial de a alege si exercita liber orice operatiune comerciala licita. Persoanele fizice si persoanele juridice comercianti sau necomercianti pot sa aleaga si sa exercite liber orice activitate comerciala legala prevazuta in actele normative sub diferite forme.

Consacrarea posibilitatii persoanelor fizice sau juridice, comercianti sau necomercianti de a alege si exercita liber orice activitate comerciala legala:

a)           stabilirea enuntiativa a categoriilor de activitati denumite fapte de comert care pot fi exercitate de persoanele fizice sau juridice ca subiecte de drept comercial precum: 1) operatiuni de productie, comert si servicii care pot fi exercitate de persoanele fizice si asociatiile familiale pe baza liberei initiative (Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice); 2) operatiuni de comert banca si schimb, operatiuni de producere de bunuri, operatiuni de depozitare, transport, asigurari, etc. (Codul comertului roman art. 3 cuprinde 20 de categorii de activitati considerate fapte de comert);

b)          precizarea categoriilor care nu se pot organiza pe baza liberei initiative de catre persoanele fizice sau asociatiile familiale sau care nu pot face obiectul de activitate al unei societati comerciale (Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice ai HG nr. 1323/1990 prevede 4 categorii de activitati care nu pot face obiectul unei societati comerciale).

44. Consacrarea posibilitatii subiectelor raporturilor de drept comercial de a alege liber formele si modalitatile de solutionare a diferendelor privind operatiunile comerciale. Intre participantii la raporturile de drept comercial pot sa apara diferende legate de incheierea sau executarea tranzactiilor comerciale.

Pentru solutionarea acestor diferende prin lege s-a recunoscut posibilitatea ca partile in litigiu sa foloseasca o cale amiabila sau sa apeleze la diferite forme de jurisdictie.

Organele de jurisdictie la care se pot adresa partile sunt:

a)           instantele judecatoresti din sistemul judiciar^[35] din Romania;

b)          arbitrajul comercial organizat potrivit conventiei arbitrale de o institutie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana^[36].

c. Principiul asigurarii cadrului juridic de protectie a concurentei loiale

45. Preliminarii.              Concurenta ca trasatura a comertului presupune o competitie intre comercianti care are ca scop castigarea segmentelor de piata, atragerea si mentinerea clientelei si rentabilizarea activitatii.

Cadrul concurential este asigurat de sistemul normativ adoptat in acest sens.

46. Determinare juridica. Principiul asigurarii cadrului juridic de protectie a concurentei loiale este determinat juridic prin:

a)           obligatia statului de a asigura protectia concurentei loiale (art. 134 (2) lit. a) din Constitutia Romaniei;

b)          consacrarea prin lege a obligatiei cetatenilor de a exercita drepturile si libertatile cu buna-credinta si fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti (art. 54) din Constitutia Romaniei.

c)           obligatia comerciantului de a exercita activitatea cu buna-credinta si in limitele uzantelor cinstite (art. 1) din Legea nr. 11/1991;

d)          precizarea faptelor considerate infractiuni sau contraventii la regimul concurentei si ce regim sanctionator au acestea (art. 4 - 5) din Legea nr. 11/1991;

e)          precizarea actelor si faptelor care pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei (art. 51 (1) lit. a si g) din Legea concurentei nr. 21/1996;

f)            precizarea actele de concentrare economica pentru care trebuie avizul organelor de supravegherea concurentei (art. 11) din Legea concurentei nr. 21/1996;

g)           care este procedura de investigare si luarea deciziilor in materie de concurenta (art. 39 - 53);

h)          precizarea regimului sanctionator al faptelor de natura autoconcurentiala si monopolista (art. 54 - 65) din Legea concurentei nr. 21/1996;

47. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic de protectie a concurentei loiale sunt:

a)           stabilirea prin norme juridice a limitelor in care trebuie sa se manifeste libera concurenta;

b)          crearea prin norme juridice a unor structuri institutionalizate cu atributii in domeniul concurentei;

c)           stabilirea prin norme juridice a unui sistem sanctionator aplicabil pentru cazurile si situatiile de incalcare a regulilor juridice privind concurenta.

48. Stabilirea prin norme juridice a limitelor in care trebuie sa se manifeste libera concurenta. Limitele in care trebuie sa se manifeste libera concurenta sunt stabilite prin norme juridice.

Aceste limite vizeaza conditii precum:

a)           exercitarea activitatilor comerciale cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite (Legea nr. 11/1991, art. 1 - 2);

b)          precizarea categoriilor de intelegeri exprese, de decizii de asociere sau de practici concertate intre agentii economici care pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia precum: 1) operatiuni de stabilire corelata a preturilor de vanzare-cumparare, a tarifelor, a rabaturilor si adaosurilor si a oricaror alte conditii comerciale neechitabile (Legea nr. 21/1996, art. 5 (1) lit. a); 2) operatiuni de aplicare a unui regim discriminatoriu pentru anumiti parteneri comerciali prin impunerea unor conditii inegale la prestatii echivalente prin conditionarea incheierii unor contracte de prestatii suplimentare, prin limitarea accesului pe piata sau impiedicarea acestuia (Legea nr. 21/1996, art. 5 (1) lit. d, e, g); 3) operatiunile de participare in mod constant cu oferte trucate la licitatii sau concursuri de oferte (Legea nr. 21/1996, art. 5 (1) lit. f);

c)           stabilirea exceptiilor de la interdictiile privind practicile anticoncurentiale cum sunt: 1) practicile prin care se asigura prevalenta elementelor pozitive asupra celor negative (Legea nr. 21/1996, art. 5 (2) lit. a); 2) practicile prin care se asigura beneficiarilor sau consumatorilor un avantaj corespunzator (Legea nr. 21/1996, art. 5 (2) lit. b, c); 3) practicile prin care nu se elimina concurenta (Legea nr. 21/1996, art. 5 (2) lit. d); 4) practicile prin care se contribuie sau se poate contribui la ameliorarea productiei, distributiei si serviciilor, promovarea progresului tehnic sau economic, intarirea pozitiei concurentiale a intreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna, cresterea gradului de competitivitate a produselor, lucrarilor si serviciilor romanesti pe piata externa, practicarea in mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru consumatori (Legea nr. 21/1996, art. 5 (2) lit. e);

d)          precizarea operatiunilor de concentrare economica precum: 1) fuziunea a doi sau mai multi agenti economici care anterior erau independenti (Legea nr. 21/1996, art. 11 (2) lit. a); 2) dobandirea controlului de catre una sau mai multe persoane, care detin deja acest control asupra a cel putin unuia sau mai multor agenti economici ori asupra unor parti ale acestora fie prin participare la capital, fie prin cumparare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace (Legea nr. 21/1996, art. 11 (2) lit. b);

e)          precizarea operatiunilor care nu sunt de concentrare economica si anume: 1) dobandirea si exercitarea controlului asupra unui agent economic de catre un lichidator desemnat de instanta judecatoreasca sau de catre o alta persoana mandatata de o autoritate publica pentru indeplinirea unei proceduri de incetare de plati, redresare, concordat, lichidare judiciara, urmarire silita sau alta procedura similara (Legea nr. 21/1996, art. 12 lit. a); 2) detinerea de catre societatile bancare, institutiile de credit sau financiare, societatile financiare, societatile de asigurare de titluri de valoare pe cont propriu sau pe contul tertilor temporar, dobandite in virtutea obiectului lor de activitate in vederea revanzarii atata timp cat nu exercita drepturile de vot aferente acestor participari in scopul determinarii concurentei (Legea nr. 21/1996, art. 12 lit. b); 3) dobandirea controlului asupra unuia sau mai multor agenti economici cu conditia ca drepturile de vot aferente participarii sa nu fie exercitate la numirea membrilor organelor de administrare, conducere executiva, control decat in scopul salvarii valorii integrale a investitiei si nu pentru a determina comportamentul concurential al agentului economic controlat (Legea nr. 21/1996, art. 12 lit. c).

49. Crearea unor structuri institutionalizate cu atributii in domeniul concurentei. Pentru asigurarea unui cadru concurential normal si pentru combaterea concurentei neloiale, prin lege, au fost create structuri institutionalizate sub forma unor autoritati administrative autonome si cu personalitate juridica.

Potrivit prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 asemenea autoritati sunt:

a)           Consiliul Concurentei^[37] - ca autoritate administrativa autonoma in domeniul concurentei, cu personalitate juridica si cu sediul in municipiul Bucuresti care se compune din 10 membrii, din care un presedinte, 3 vicepresedinti si 6 consilieri, care sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea Comisiei Economice a Senatului si a Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare a Camerei Deputatilor, Consiliul Concurentei avand ca principale atributii:

1.          efectuarea de investigatii pentru cunoasterea pietei (art. 27 lit. e);

2.          luarea de decizii de acordare de dispense de exceptari individuale de intelegeri, asocieri, practici concurentiale sau de decizii pentru cazurile de incalcare a regulilor concurentei (art. 27 lit. a, c);

3.          efectuarea de propuneri catre Guvern pentru luarea de masuri de dezvoltare a pietei si a concurentei (art. 27 lit. l, m);

4.          sesizarea instantelor judecatoresti asupra cazurilor de incalcare a regulilor concurentei cand asemenea cazuri sunt de competenta instantelor (art. 27 lit. g);

5.          reprezentarea Romaniei si promovarea schimbului de informatie si experienta in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si cu autoritatile de concurenta straine si comunitare (art. 27 lit. o);

b)          Oficiul Concurentei^[38]- ca organ de specialitate in domeniul concurentei, in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica si cu sediul in municipiul Bucuresti, care se compune din sef oficiu, adjunct sef de oficiu si personal salarizat, structura organizatorica si de personal fiind stabilite prin hotarare a Guvernului, Oficiul Concurentei avand ca principale atributii:

1.          avizarea stabilirii preturilor pentru tarifele si serviciile practicate de regiile autonome si cele in cadrul activitatilor de monopol natural (art. 37 lit. b);

2.          efectuarea de investigatii din initiativa proprie sau la plangere pe linie de respectarea normelor privind concurenta (art. 37 lit. a);

3.          urmarirea evolutiei preturilor in economie si efectuarea de studii in acest sens si asupra altor imprejurari care ar sugera o restrangere a concurentei si efectuarea de propuneri la Guvern pentru luarea de masuri legale (art. 37 lit. e);

4.          efectuarea de studii, rapoarte, inventarieri in domeniul sau de activitate si informarea Guvernului, a Consiliului Concurentei, publicului, organizatiilor internationale privind aceasta activitate (art. 37 lit. f, g);

5.          promovarea schimbului de informatii, de experienta in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si cooperarea cu autoritatile de concurenta straine sau comunitare (art. 37 lit. h).

La nivel teritorial, Oficiul Concurentei are ca structuri descentralizate inspectoratele judetene de concurenta si Inspectoratul de concurenta al municipiului Bucuresti.

Aceste structuri exercita atributiile pe linie de concurenta in teritoriu potrivit Regulamentului de organizare si functionare a Oficiului Concurentei.

50. Stabilirea prin norme juridice a unui sistem sanctionator pentru faptele de incalcare a normelor juridice privind concurenta. Prin prevederile actelor normative in materie de concurenta s-a stabilit si un regim sanctionator pentru faptele care aduc atingere normelor juridice privind concurenta. Formele de raspundere juridica stabilite in acest regim sanctionator sunt: a) raspunderea civila; b) raspunderea contraventionala; c) raspunderea penala.

Sanctiunile civile instituite pentru incalcarea normelor in materie de concurenta sunt:

a)           nulitatea absoluta a conventiilor prin care se incalca normele concurentei (Legea nr. 21/1996, art. 54);

b)          plata despagubirilor pentru prejudiciile cauzate prin fapte anticoncurentiale (Legea nr. 11/1991, art. 6);

c)           plata unor amenzi cominatorii pentru intarziere in respectarea normelor si masurilor in materie de concurenta (Legea nr. 21/1996, art. 59 (1) (2));

d)          confiscarea profiturilor suplimentare realizate de agentii economici prin incalcarea normelor juridice in materie de concurenta si varsarea acestora la bugetul de stat (Legea nr. 21/1996, art. 59 (3)).

Faptele pentru care se aplica sanctiunile civile sunt:

a)           savarsirea de acte de natura a produce confuzia, denigrarea, dezorganizarea, acapararea clientelei unui comerciant, care atrag raspunderea penala sau contraventionala si daca s-a adus si un prejudiciu atrag si raspunderea civila prin obligarea la plata despagubirilor (Legea nr. 11/1991, art. 4 - 6);

b)          angajamentele, conventiile sau clauzele contractuale exprese sau tacite, publice sau oculte privitoare la o practica anticoncurentiala care sunt sanctionate cu nulitatea absoluta si repunerea partilor in situatia anterioara (Legea nr. 21/1996, art. 54);

c)           intarzierea in furnizarea completa si corecta de informatii cerute de Consiliul Concurentei sau Oficiul Concurentei ori nesupunerea la controlul solicitat de personalul Consiliului Concurentei sau Oficiului Concurentei pentru care se pot aplica amenzi cominatorii in suma de pana la 250.000 lei pentru fiecare zi de intarziere (Legea nr. 21/1996, art. 59 (1));

d)          nerespectarea prevederilor art. 5 (1), art. 6 si art. 13 din Legea nr. 21/1996 in privinta practicilor anticoncurentiale si concentrarilor economice si a masurilor dispuse in acest sens prin decizie de Consiliul Concurentei sau Oficiul Concurentei, pentru care se pot aplica amenzi cominatorii de pana la 750.000 lei pentru fiecare zi de intarziere (Legea nr. 21/1996, art. 59 (2));

e)          incalcarea prevederilor legii in materie de concurenta obtinerii de profituri suplimentare pentru care se poate aplica sanctiunea confiscarii acestora si virarea lor la bugetul de stat (Legea nr. 21/1996, art. 59 (3).

Sanctiunile contraventionale instituite pentru incalcarea normelor juridice in materie de concurenta constau in amenzi contraventionale diferentiate ca sume, in functie de categoriile de fapte pentru care sunt aplicate.

Faptele pentru care se aplica sanctiuni contraventionale sunt:

a)           operatiuni de natura a produce denigrarea unui comerciant constand in comunicarea sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra marfurilor unui concurent sau asupra concurentului, de natura sa dauneze bunului mers al activitatii acestuia care se sanctioneaza cu amenda contraventionala (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit. g);

b)          operatiuni de natura a produce dezorganizarea activitatii unui comerciant constand in:

1)            oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent sau acceptarea unei asemenea oferte (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit. b)

2)            dezvaluirea de catre salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia catre un concurent (Legea nr. 11/1991, art.4 lit. c);

3)            oferirea, promiterea sau acordarea direct sau indirect de daruri sau alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia pentru ca prin purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale sau pentru a obtine orice alt folos pentru sine sau pentru altul in dauna unui concurent (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit h);

c)           operatiuni de acaparare a clientelei prin acordarea unor avantaje precum:

1)            incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unei prestatii in mod avantajos cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit. d);

2)            incheierea de contracte prin care cumparatorul ar urma sa primeasca un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit. e);

3)            concedierea unor salariati ai unui comerciant, in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant (Legea nr. 11/1991, art. 4 lit j);

d)          operatiuni de incalcare a normelor concurentiale si a limitelor concentrarilor economice sanctionate cu amenzi cum sunt:

1)            omisiunea notificarii unei concentrari economice (Legea nr. 21/1996, art. 55 lit. a);

2)            furnizarea de informatii inexacte sau incomplete sanctionate cu amenda de la 2.000.000 la 100.000.000 lei (Legea nr. 21/1996, art. 55 lit. b - d);

3)            refuzul de a se supune unui control sanctionat cu amenda de la 2.000.000 la 100.000.000 lei (Legea nr. 21/1996, art. 55 lit. e);

4)            incalcarea reglementarilor legale care interzic practicile anticoncurentiale, monopoliste ori abuzive sanctionate cu amenda de la 5.000.000 la 250.000.000 lei iar pentru agentii economici cu cifra de afaceri peste 2,5 miliarde lei amenda pana la 10% din cifra de afaceri (Legea nr. 21/1996, art. 56 lit. a);

5)            incheierea unor operatiuni de concentrare economica sau inceperea unei actiuni de concentrare economica cu incalcarea prevederilor legale in materie, sanctionate cu aceleasi amenzi ca la faptele imediat anterioare (Legea nr. 21/1996, art. 56 lit. b, c);

6)            neindeplinirea unei obligatii sau a unei conditii impuse printr-o decizie luata in conformitate cu legea, sanctionata cu aceleasi amenzi precizate imediat anterior (Legea nr. 21/1996 art. 56, lit. d).

Sanctiunile penale instituite pentru infractiunile la regimul concurentei sunt inchisoarea sau amenda penala.

Sunt considerate infractiuni si sanctionate penal urmatoarele fapte prin care se incalca normele juridice de concurenta:

a)           intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, considerate infractiune de concurenta neloiala sanctionata cu inchisoarea de la o luna la doi ani sau cu amenda penala (Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. a);

b)          producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea in vanzare sau vanzarea unor marfuri purtand mentiuni false privind brevetele de inventie, originea si caracteristicile marfurilor precum si cu privire la numele producatorului sau comerciantului in scopul de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari (Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. b), care se sanctioneaza cu inchisoare de la o luna la doi ani sau cu amenda penala;

c)           participarea cu intentie frauduloasa si in mod determinat a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor anticoncurentiale si monopoliste constituie infractiune pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda penala (Legea nr. 21/1996, art. 63 (1)).

d. Principiul asigurarii cadrului juridic de protejare a intersului national in activitatea economica

51. Preliminarii. Protejarea interesului national in activitatea economica este un imperativ major al politicilor economice dar si al dreptului avand in vedere ca scopul dreptului este ocrotirea valorilor fundamentale ale societatii.

Asigurarea unui cadru juridic de protectie a interesului national in activitatea economica este determinata de faptul ca activitatea economica este o componenta a activitatii societatii in ansamblu ca sistem global de activitati, al carei scop nu trebuie sa fie izolat de interesul national al societatii.

Prin norme juridice specifice a fost conturat cadrul de protectie a interesului national in activitatea economica.

52. Determinare juridica. Principiul asigurarii cadrului juridic de protejare a interesului national in activitatea economica este determinat juridic prin:

a)           obligatia statului de a asigura:

1)         crearea cadrului favorabil pentru falorificarea tuturor factorilor de productie (art. 134 (2) lit. a) din Constitutia Romaniei;

2)         protejarea intereselor nationale in activitatea economica (art. 134 (2) lit. b) din Constitutia Romaniei ;

3)         exploatarea resurselor nationale in concordanta cu interesul national (art. 134 (2) lit. d) din Constitutia Romaniei;

4)         mentinerea echilibrului ecologic (art. 134 (2) lit. e) din Constitutia Romaniei;

b)          determinarea regimului bunurilor proprietate publica in sensul ca acestea sunt inanalienabile datorita importantei lor nationale acestea putand fi date in administrarea regiilor autonome sau institutiilor publice ori concesionate sau inchiriate la persoane fizice sau juridice pentru exploatare contra unei redevente (art. 135 (4) (5)).

c)           organizarea si functionarea in ramurile strategice ale economiei nationale si in unele domenii apartinand altor ramuri stabilite de guvern de persoane juridice^[39] (art. 2 - 3) din Legea nr. 15/1990;

d)          precizarea operatiunilor considerate monopol de stat (art. 2) din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat;

e)          precizarea regulilor de administrarea si exploatarea monopolurilor de stat si sanctiunile aplicabile pentru incalcarea normelor de monopol (art. 3 - 14) din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat;

f)            precizarea bunurilor, activitatilor si serviciilor publice si domeniilor, care pot face obiectul unei concesiuni (art. 2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;

g)           precizarea procedurii de concesionare si avizele care trebuie obtinute pentru concesionare avand in vedere incadrarea obiectului concesiunii in infrastructura sistemului national de aparare (art. 10 - 27) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;

h)          instituirea dreptului de control pentru concesiunile de interes national de catre Ministerul de resort si Ministerul Finantelor Publice iar pentru concesiunile de interes local de catre Directia Finantelor Publice de la nivelul judetului sau al municipiului Bucuresti (art. 36) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;

i)            precizarea activitatilor care nu pot face obiectul unei societati comerciale (art. unic) din HG nr. 1323/1990;

53. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic de protejare a interesului national in activitatea economica sunt:

a)           stabilirea prin norme juridice a domeniilor si ramurilor strategice ale economiei nationale si a structurilor economice care se organizeaza si functioneaza in acestea;

b)          stabilirea prin norme juridice a activitatilor care nu se pot organiza pe baza liberei initiative de catre persoanele fizice si asociatiile familiale si a celor care nu pot face obiectul de activitate al unei societati comerciale si a activitatilor considerate monopol de stat si a activitatilor care necesita pentru exercitare autorizatie din partea autoritatilor statului;

c)           stabilirea prin norme juridice a unui sistem sanctionator pentru faptele de incalcare a normelor privind protejarea interesului national in activitatea economica.

54. Stabilirea prin norme juridice a domeniilor si ramurilor strategice ale economiei nationale si a structurilor economice care se organizeaza si functioneaza in acestea. Pentru protejarea unor interese economice nationale prin art. 2 din Legea nr. 15/1990, s-a dispus care sunt ramurile strategice ale economiei nationale in care se organizeaza si functioneaza regii autonome.

Potrivit textului de lege mentionat sunt considerate ramuri strategice: industria de armament, industria energetica, industria miniera, industria gazelor naturale, activitatea de posta, transporturile feroviare.

In aplicarea art. 2 din Legea nr. 15/1990 a fost adoptata Hotararea Guvernului Romaniei nr. 266/1993 privind ramurile si domeniile in care functioneaza regiile autonome de interes national, stabilindu-se care sunt acestea, astfel:

a)           ramuri startegice ale economiei nationale^[40]:

- productia si distributia de energie electrica si termica;

- exploatarea substantelor minerale utile si livrarea acestora spre prelucrare in forme specifice, cu exceptia exploatarii maselor de roci comune carierelor de materiale de constructii si zacaminte de turba;

- posta si telecomunicatiile;

- transporturi feroviare si metrou;

- productia de armament, munitii, explozibile si tehnica de lupta;

b)          alte ramuri ale economiei nationale^[41]:

- administrarea porturilor, aeroporturilor, drumurilor si canalelor navigabile;

- controlul si dirijarea traficului in spatiul aerian;

- registrul feroviar, aerian, naval, auto;

- administrarea fondului cinegetic si forestier;

- gospodarirea resurselor de apa;

- fabricarea produselor cu caracter strategic (zirconiu, uraniu, titan etc);

- prelucrarea metalelor pretioase in lingouri si bare;

- producerea si coemrcializarea stupefiantelor si a medicamentelor ce contin astfel de substante;

- monetaria statului si imprimeriile nationale;

- editarea Monitorului Oficial al Romaniei si publicatiilor legislative oficiale;

- producerea de timbre ;

- organizarea jocurilor de noroc;

- administrarea zonelor libere in conditiile prevazute de legea speciala;

- administrarea bunurilor proprietate publica.

Prin OG nr. 69/1994 privind unele masuri pentru organizarea regiilor autonome de interes local s-a precizat in art. 1 ca regiile de interes local se pot organiza in urmatoarele domenii de activitate:

a)           alimentarea cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate;

b)          producerea, transportul si distributia energiei termice;

c)           transportul urban de calatori in comun;

d)          administrarea si intretinerea fondului locativ a pietelor, oboarelor, targurilor, a drumurilor comunale si a spatiilor verzi;

e)          construirea, intretinerea si modernizarea drumurilor si a podurilor de interes judetean.

Regiile autonome organizate in temeiul Legii nr. 15/1990 sau a OG nr. 69/1994 si a HG nr. 266/1993 au fost reorganizate in temeiul OUG nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, in companii nationale sau societati nationale ori societati comerciale avand regimul societatilor comerciale pe actiuni la care unic actionar era statul prin ministerele de resort, autoritatile administratiei publice locale sau Fondul Proprietatii de Stat (APAPS) si supuse procesului de privatizare sau au fost dizolvate si lichidate in functie de situatie. Au fost exceptate de la reorganizare sau dizolvare si lichidare, potrivit art. 12 din OUG nr. 30/1997, Regia Autonoma 'Monitorul Oficial', Regia Autonoma 'Loteria Nationala', Regia Autonoma 'Imprimeria Nationala', Regia Autonoma 'Monetaria Statului', Regia Autonoma 'Multiproduct'.

55. Stabilirea activitatilor care nu se pot organiza pe baza liberei initiative de persoane fizice in mod independent, a activitatilor care nu pot face obiectul de activitate al unei societati comerciale, a activitatilor considerate monopol de stat, a activitatilor care necesita pentru exercitare autorizatii din partea autoritatilor statului. Pentru protejarea unor interese generale ale societatii de natura economica, sociala sau morala prin norme de drept comercial au fost create anumite interdictii pentru comerciantii persoane fizice de a exercita pe baza liberei initiative anumite activitati economice.

Potrivit HG nr. 1323/1990 nu pot face obiectul activitatii unei societati comerciale urmatoarele activitati:

a)           activitatile care potrivit legii penale constituie infractiuni sau sunt contrare unor alte dispozitii legale cu caracter imperativ;

b)          activitatile care constituie, in conditiile legii, monopol de stat;

c)           fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop decat ca medicament;

d)          remedii secrete (vrajitorie, ghicitorie);

e)          imprimarea hartilor cu caracter militar.

Activitatile care sunt considerate monopol de stat sunt prevazute in art. 2 din Legea nr. 31/1996 si constau in:

a)           fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si explozibililor;

b)          producerea si comercializarea stupefiantelor si a medicamentelor care contin substante stupefiante;

c)           extractia, producerea si prelucrarea in scopuri industriale a metalelor pretioase si a pietrelor pretioase;

d)          producerea si emisiunea de marci postale si timbre fiscale;

e)          fabricarea si importul in vederea comercializarii in conditii de calitate a alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate;

f)            fabricarea si importul in vederea comercializarii in conditii de calitate a produselor din tutun si a hartiei pentru tigarete;

g)           organizarea si exploatarea sistemelor de joc cu miza directe sau disimulate;

h)          organizarea si exploatarea pronosticurilor sportive.

Pentru ca anumite activitati sa poata face obiectul de activitate al unei societati comerciale este necesar avizul anumitor autoritati ale statului.

In HG nr. 1323/1990 sunt prevazute avize de la diferite ministere pentru urmatoarele activitati:

a)           fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizata in activitatea de interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, cu avizul Ministerului de Interne;

b)          fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvente radioelectrice, cu avizul Ministerului Comunicatiilor.

Prin actele normative aparute ulterior H.G. nr. 1323/1990 s-a instituit pentru desfasurarea unor activitati economice necesitatea obtinerii unor avize, autorizatii, licente^[42] in scopul protejarii atat a unor interese de ordin general al societatii dar si a unor interese individuale ale producatorilor cat sau ale consumatorilor de bunuri si servicii.

56. Stabilirea unui sistem sanctionator pentru faptele de incalcare a normelor privind protejarea interesului national in activitatea economica. Pentru protejarea interesului national in activitatea economica prin norme de drept s-a instituit un regim sanctionator pentru faptele care aduc atingere unor valori de asemenea importanta.

Formele de raspundere juridica stabilite prin acest regim sanctionator sunt: a) raspunderea penala; b) raspunderea contraventionala.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 31/1996 sunt considerate infractiuni si sanctionate cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda penala urmatoarele fapte:

a)           fabricarea si comercializarea fara licenta a armamentului, munitiilor si explozibililor (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. a);

b)          producerea si comercializarea fara licenta a stupefiantelor si a medicamentelor care contin stupefiante (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. b);

c)           extractia, producerea si prelucrarea in scopuri industriale fara licenta a metalelor pretioase si a pietrelor pretioase (Legea nr. 31/1996, art.2 lit. c)

d)          producerea si emisiunea fara licenta de marci postale si timbre fiscale (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. d);

e)          organizarea si exploatarea fara licenta a sistemelor de joc cu miza, directe sau disimulate.

Sunt considerate contraventii si sanctionate cu amenzi contraventionale, potrivit prevederilor art. 13 - 14 din Legea nr. 31/1996 si ale art. 38 din Legea nr. 219/1998 urmatoarele fapte:

a)           fabricarea si importul fara licenta in vederea comercializarii in conditii de calitate a alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. e);

b)          fabricarea si importul fara licenta in vederea comercializarii a produselor din tutun si a hartiei pentru tigarete (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. f);

c)           organizarea si exploatarea fara licenta a pronosticurilor sportive (Legea nr. 31/1996, art. 2 lit. h);

d)          comercializarea in afara conditiilor stabilite prin licenta ori la preturi sau tarife peste cele maximale a produselor care fac obiectul monopolului de stat (Legea nr. 31/1996, art. 14);

e)          substituirea de catre membrii comisiei de evaluare precum si de catre angajatii concedentului a documentelor incluse in ofertele initiale cu alte documente (Legea nr. 219/1998, art. 38 lit. c);

f)            divulgarea oricaror informatii nedestinate publicarii de catre angajatii concedentului precum si de orice persoana implicata in procesul de instituire a unei concesiuni (Legea nr. 219/1998, art. 38 lit. d).

e. Principiile comercialitatii raporturilor juridice comerciale

57. Preliminarii. Comercialitatea raporturilor juridice comerciale este determinata de conceptiile adoptate de legiuitor prin normele juridice comerciale.

Cadrul juridic privind reglementarea raporturilor comerciale este dat de prevederile diferitelor acte normative in materie comerciala.

58. Determinare juridica. Principiul comercialitatii raporturilor juridice comerciale este determinat juridic de normele juridice cuprinse in acte normative comerciale cum sunt: Codul comercial roman; Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale; Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice.

Codul comercial roman precizeaza:

a)           in art. 3, care sunt faptele pe care legea le considera fapte de comert facand o enuntare enuntiatica a acestora (art. 3 pct. 1 - 20);

b)          in art. 4, unde dispune ca se considera fapte de comert instituindu-se prezumtia de comercialitate si actele savarsite de catre comercianti in aceasta calitate profesionala.

Legea nr. 31/1990 precizeaza in art. 2 ca in vederea efectuarii de fapte de comrt persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si constitui societati comerciale.

Prin Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice se precizeaza care sunt categoriile de activitati economice de productie, comert, servicii care pot fi desfasurate de comerciantii persoane fizice in mod individual sau in forme asociative comerciale fara personalitate juridica (asociatii in participatiune; asociatii familiale).

59. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului comercialitatii raporturilor juridice comerciale sunt:

a)           precizarea conceptiilor si criteriilor de delimitare a faptelor de comert in raport cu cele civile;

b)          stabilirea enuntiativa a principalelor categorii de fapte de comert.

60. Precizarea conceptiilor si criteriilor de delimitare a faptelor de comert in raport cu cele civile. Conceptiile de determinare a comercialitatii raporturilor juridice comerciale, adoptate in cadrul diferitelor sisteme de drept sunt:

a) conceptia subiectiva potrivit careia comercialitatea unui raport juridic este data de calitatea de comerciant a participantilor la raportul juridic;

b) conceptia obiectiva potrivit careia comercialitatea unui raport juridic este data de calificarea facuta de lege operatiunii respective, indiferent de calitatea participantilor la raportul juridic respectiv.

Codul comercial roman consacra conceptia obiectiva prin art. 3 pct. 1-20, unde sunt precizate faptele pe care legea intelege sa le considere fapte de comert.

Este adevarat ca prin art. 4 din Codul comercial roman se instituie prezumtia de comercialitate asupra contractelor si obligatiunilor unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau daca nu rezulta contrariul din insusi actul respective.

Avand in vedere caracterul de relativitate^[43] al acestei prezumtii si ca prezumtia poate fi combatuta prin orice proba contrara, ea nu poate constitui un criteriu definitoriu in contextul reglementarii prevazuta in art. 3 din Codul comercial, comercialitatea, fiind efectul unei prezumtii si nu al unei certitudinii legale, dar ea vine sa completeze conceptia obiectiva ori de cate ori prezumtia este confirmata.

Criteriile^[44] de determinare a comercialitatii unui raport juridic comercial pe baza elementelor intrinseci ale acestuia sunt, potrivit prevederilor Codului comercial roman, urmatoarele:

a)           criteriul pozitiv potrivit caruia sunt acte si fapte de comert operatiunile declarate de lege astfel, in temeiul conceptiei obiective si care se regasesc in art. 3 pct. 1 - 20 din Codul comercial roman;

b)          criteriul negativ potrivit caruia sunt excluse din sfera faptelor de comert si considerate fara a avea caracter comercial unele operatiuni, cum sunt cele prevazute in art. 5 din Codul comercial roman, cum sunt cumpararea de producte sau de marfuri pentru uzul sau consumul cumparatorului sau al familiei sale, revanzarea acestora precum si vanzarea de catre cultivatorul de pamant a productelor obtinute de pe pamanturile proprietate sau inchiriate, arendate ori detinute in alta forma juridica.

61. Stabilirea enuntiativa a principalelor categorii de fapte de comert. In art. 3 din Codul comercial roman sunt enumerate cu titlu exemplificativ principalele categorii de acte si fapte considerate de lege ca fapte de comert, la care se pot adauga si altele daca au caracteristicile faptelor de comert.

Deoarece operatiunile prevazute in art. 3 din Codul comercial sunt fapte de comert, raporturile juridice care se nasc din acestea au caracter comercial si sunt supuse normelor de drept comercial.

f. Principiul egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice comerciale

62. Preliminarii. Raporturile juridice comerciale sunt guvernate de egalitatea juridica a partilor care este atat un principiu cat si o metoda de reglementare.

Egalitatea juridica a partilor este determinata de existenta normelor juridice dispozitive, supletive care contureaza cadrul juridic de reglementare a principiului mentionat.

63. Determinare juridica. Principiul egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice comerciale este consacrat juridic de prevederile diferitelor acte normative civile sau comerciale.

Codul comercial roman in art. 1 dispune ca in materie comerciala se aplica prevederile respectivului cod iar unde nu exista asemenea dispozitii sau acestea sunt insuficiente sunt aplicabile prevederile Codului civil roman, facandu-se astfel trimitere la normele acestuia din urma cu consecinta aplicarii in raporturile juridice comerciale a principiilor dreptului civil roman.

Codul civil roman constituie cadrul de reglementare pentru principiul egalitatii juridice a partilor deoarece:

a)           prin art. 5 consacra libertatea actelor juridice ca fundament al principiului egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice civile exceptand conventiile sau dispozitiile prin care se deroga de la legile care intereseaza ordinea publica si morala;

b)          prin art. 969 consacra posibilitatea libera a partilor de a incheia conventii in limitele legale si caracterul de lege al acestora, daca sunt incheiate cu respectarea conditiilor legale.

Prin art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice se consacra egalitatea persoanelor in fata legii indiferent de sex, rasa, religie sau cultura.

Poate ca nu in ultimul rand ar trebui mentionate prevederile art. 4 (2) si art. 16 din Constitutia Romaniei prin care se consacra egalitatea intre cetateni si egalitatea in drepturi a acestora in fata legii si a autoritatilor.

64. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice comerciale sunt:

a)           stabilirea prin norme juridice a posibilitatilor conferite partilor la incheierea, executarea si incetarea actelor juridice comerciale;

b)          stabilirea prin norme juridice a limitelor in care se manifesta libertatea de vointa;

c)           stabilirea prin norme juridice a regimului sanctionator pentru faptele prin care se depasesc limitele libertatii de vointa.

65. Stabilirea posibilitatilor conferite partilor la incheierea, executarea si incetarea actelor juridice comerciale. Egalitatea juridica a partilor in raporturile juridice comerciale este expresia libertatii de vointa a participantilor la asemenea raporturi.

Continutul^[45] libertatii actelor juridice este reglementat in art. 969 din Codul civil si consta in:

a)           posibilitatea libera a subiectelor de drept comercial de a incheia sau nu acte juridice comerciale fara nici un fel de tutelare sau subordonare;

b)          posibilitatea libera a subiectelor de drept comercial de a stabili continutul actului juridic comercial, adica acele clauze pe care partile le considera ca satisfac vointele lor;

c)           posibilitatea libera a subiectelor de drept comercial de a modifica si adapta ori inceta actul juridic comercial incheiat.

66. Stabilirea limitelor in care se manifesta libertatea de vointa. Pentru prevenirea exercitarii abuzive a libertatii de vointa in conventiile comerciale prin norme juridice sunt aduse anumite limitari^[46] principiului libertatii de vointa si implicit principiului egalitatii juridice a partilor in raporturile juridice comerciale constand in:

a)           obligativitatea respectarii la incheierea conventiilor a normelor privind ordinea publica (ordinea economica, sociala, politica);

b)          obligativitatea respectarii normelor privind morala (bunele moravuri);

c)           obligativitatea respectarii normelor imperative ale legii de la care nu se poate deroga.

67. Stabilirea prin norme juridice a regimului sanctionator pentru faptele prin care se depasesc limitele libertatii de vointa. Conventiile incheiate cu depasirea limitelor libertatii de vointa sunt supuse sanctiunii nulitatii^[47].

Codul civil roman precizeaza in art. 949 - 966 cauzele de nulitate a actului juridic, care sunt generate de incalcarea unor dispozitii imperative ale legii privind:

a)           capacitatea de a face actul (art. 950);

b)          existenta ori valabilitatea consimtamantului (art. 953 - 961);

c)           valabilitatea obiectului (art. 962 - 965);

d)          valabilitatea cauzei (art. 966 - 968);

e)          forma ceruta ad validitatem.

Nulitatea ca sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice impuse pentru incheierea sa valabila este de doua feluri:

a)           nulitatea absoluta, care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic, a normelor care ocrotesc un interes general;

b)          nulitatea relativa care sanctioneaza nerespectarea la incheierea actului juridic a normelor care ocrotesc un interes particular.

Consecintele^[48] generate de aplicarea sanctiunilor nulitatii sunt desfiintarea raportului juridic stabilit prin incalcarea legii si a regulilor ordinii publice si moralei si restabilirea legalitatii.

g. Principiul asigurarii cadrului juridic privind creditul in operatiunile comerciale

68. Preliminarii. Raporturile juridice comerciale au la baza creditul si circulatia libera a produselor, bunurilor si titlurilor de credit^[49].

Notiunea de credit poate avea doua acceptiuni:

a)           credit in sensul de amanare in timp a platii unei datorii;

b)          credit in sensul de incredere ca mod de stabilire si desfasurare a relatiilor dintre comercianti.

Normele de drept comercial asigura cadrul juridic de existenta, realizarea si asigurarea creditului in raporturile juridice comerciale.

69. Determinare juridica. Cadrul juridic privind asigurarea creditului in operatiunile comerciale este dat de prevederile diferitelor acte normative.

Prin art. 970 din Codul civil roman se instituie pentru partile unei conventii obligatia de a executa conventia cu buna-credinta.

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale instituie, prin art. 1, obligatia comerciantilor de a exercita activitatea comerciala cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite.

In art. 74 din Codul civil comercial roman este definit contractul de report ca forma specifica de finantare comerciala prin cumpararea si revanzarea intre aceleasi persoane in mod simultan de titluri de credit care circula in comert.

Prin OG nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing se introduce in legialatia comerciala romaneasca o noua institutie juridica si anume contractul de leasing care este o forma moderna de creditare a comerciantilor in bunuri, definindu-se in art. 1 notiunea de leasing iar in celelalte articole, cuprinsul contractului si alte aspecte legate de acesta.

Legea bancara nr. 58/1998 in art. 3 lit. g si art. 8 lit. b si e defineste notiunea de credit si precizeaza care sunt operatiunile de finantare comerciala practicate de banci in raporturile cu comerciantii, intre aceste figurand si operatiunile de leasing si operatiunile de factoring.

70. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic privind creditul sunt:

a)           stabilirea prin norme juridice a unei diversitati de forme si modalitati de creditare si finantare a operatiunilor comerciale;

b)          stabilirea prin norme juridice a obligatiei de buna-credinta si a obligatiei de exercitare, in limitele uzantelor cinstite a conventiilor comerciale;

c)           stabilirea prin norme juridice a unui regim sanctionator pentru nerespectarea regulilor de creditare in operatiunile comerciale.

71. Stabilirea unei diversitati de forme si modalitati de creditare si finantare a operatiunilor comerciale. Pentru asigurarea creditului in operatiunile comerciale prin norme de drept comercial sunt stabilite diferite forme de finantare si creditare.

Potrivit reglementarilor legale aceste forme sunt:

a)           operatiunile de creditare^[50] bancara constand in imprumuturi rambursabile cu termene scadente acordate de banci pe termen scurt, mediu sau lung (Legea nr. 58/1998, art. 8 lit. b);

b)          operatiuni de factoring^[51] (Legea nr. 58/1998, art. 8 lit. b);

c)           operatiuni de leasing^[52] (Legea nr. 58/1998, art. 8 lit e si OG nr. 51/1997, art. 1);

d)          operatiuni de report^[53] (Codul comercial roman, art. 74);

e)          operatiuni cu titluri comerciale de valoare^[54], cambii, bilete la ordin, cecuri (Legea nr. 58/1934 si Legea nr. 59/1934).

Toate aceste forme de creditare si finantare constituie o componenta a principiului asigurarii cadrului juridic de asigurare a creditului in operatiunile comerciale.

72. Stabilirea obligatiei de buna-credinta si a obligatiei de exercitare in limitele uzantelor cinstite a conventiilor comerciale. Ocrotirea bunei-credinte in raporturile juridice comerciale este prevazuta expres in textele de lege de natura civila (art. 970 din C. civ) si in cele de natura comerciala (Legea nr. 11/1991, art. 1).

Potrivit textelor de lege mentionate conventiile trebuie executate cu buna-credinta iar comerciantii sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite.

Buna-credinta^[55] ca principiu consta in plan juridic intr-un comportament al comerciantilor care sa fie dominat de corectitudine, diligenta si abtinere de la a vatama drepturile altora.

Uzantele cinstite^[56] presupun practici si procedee de sporire a competitivitatii prin imbunatatirea calitatii produselor, prin diminuarea preturilor de cost, pregatirea marfii oferite pe piata prin marcare, etichetare, sondarea pietei, sensibilizarea clientilor prin reclame si publicitate comerciala, participarea la targuri si expozitii cu mostre.

73. Stabilirea prin norme juridice a unui regim sanctionator pentru nerespectarea regulilor de creditare in operatiunile comerciale. Pentru incalcarea normelor privind creditul in materie comerciala, fie ca aceasta are sensul de amanare in timp a platii datoriei, fie ca are sensul de incredere, de buna-credinta, legea instituie sanctiuni de natura civila, contraventionala sau penala.

Daca prin savarsirea de fapte de concurenta neloiala s-a cauzat un prejudiciu, comerciantul prejudiciat are dreptul la a solicita despagubiri de la autorul faptei civile prejudiciabile (Legea nr. 11/1991, art. 9).

In situatia in care un comerciant savarseste fapte de natura contraventionala de natura celor prevazute in art. 4, lit. a - h din Legea nr. 11/1991, sanctiunea care-i este aplicabila este amenda contraventionala^[57].

Pentru abaterile grave considerate infractiuni sunt prevazute de lege sanctiuni penale constand in inchisoare sau amenda penala, asemenea fapte fiind:

a)           folosirea firmei sau emblemei unui comerciant cu consecinta producerii confuziei cu cea folosita legitim de acesta (Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. a);

b)          producerea, importul, exportul, depozitarea si punerea in vanzare a unor marfuri purtand mentiuni false (Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. b).

h. Principiul asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale

74. Preliminarii. Securitatea operatiunilor comerciale si a creditului constituie o necesitate in optima desfasurare a operatiunilor de comert.

Pentru satisfacerea acestui imperativ au fost adoptate in materie comerciala reglemetari specifice.

75. Determinare juridica. Principiul asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale este determinat juridic prin dispozitii cu privire la:

a)           solidaritatea codebitorilor ca o garantie pentru creditori in realizarea creantelor lor nascute dintr-un raport juridic comercial (art. 42 din Codul comercial roman);

b)          curgerea de drept a dobanzilor de la data scadentei daca datoriile comerciale sunt lichide si platibile in bani (art. 43 din Codul comercial roman);

c)           interdictia acordarii termenului de gratie de catre judecator in obligatiile comerciale (art. 44 din Codul comercial roman);

d)          neadmiterea retractului litigios in litigiile comerciale (art. 45 din Codul comercial roman).

e)          garantiile reale prin care unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile ale debitorului sau ale unui tert sunt afectate pentru indestularea preferentiala a unui creditor: 1) gajul (art. 1685 - 1696 din Codul civil roman ); 2) ipoteca (art. 1749 - 1800 din Codul civil roman); 3) privilegiile (art. 1722 - 1743 din Codul civil roman); 4) dreptul de retentie (art. 1694 din Codul civil roman);

f)            garantiile personale prin care fidejusorul care este diferit de debitor se obliga fata de creditorul acestuia sa execute el obligatia pe care o garanteaza 1) fidejusiunea (cautiunea) (art. 1652 - 1684 din Codul civil roman).

g)           garantiile reale mobiliare prevazute in Legea nr. 99/1999;

h)          dispozitiile privind garantiile bancare ca modalitati juridice de asigurare a executarii obligatiilor comerciale in art. 8 lit. g - h din Legea bancara nr. 58/1998, mentionandu-se ca bancile pot desfasura activitati de emiterea de garantii si asumarea de angajamente (contracte de cautiune bancara; contracte de garantie bancara autonoma; acreditive documentare) precum si tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, bilete de ordin, certificate de depozit, valori mobiliare).

76. Coordonate structurale. Coordonatele structurale ale principiului asigurarii cadrului juridic privind securitatea operatiunilor comerciale sunt:

a)           stabilirea prin norme juridice a unei diversitati de modalitati juridice de garantare a executarii obligatiilor comerciale;

b)          stabilirea prin norme juridice a unor proceduri rapide de valorificare a garantiilor.

77. Stabilirea unei diversitati de modalitati juridice de garantare a executarii obligatiilor comerciale. Pentru garantarea executarii obligatiilor comerciale si in scopul securitatii operatiunilor comerciale prin norme de drept civil sau comercial au fost create institutii juridice care sa poata fi utilizate de participantii la raporturile juridice comerciale.

Sistemul de garantii se compune, in functie de obiectul acestora, din doua asemenea categorii:

a)           garantiile reale (gajul, warantul, ipoteca, privilegiul, dreptul de retentie);

b)          garantii persoanle (garantiile bancare, fidejusiunea).

Garantiile reale^[58] constau in afectarea de catre debitor a unuia sau mai multor bunuri mobile sau imobile din patrimoniul sau sau al unui tert, pentru indestularea preferentiala a unui creditor.

Asemenea garantii sunt:

a)           contractul de gaj^[59] prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executarii obligatiei pe care o are fata de acesta;

b)          warantul^[60] este o forma speciala de gaj sub forma unui inscris care constituie titlul de credit si care reprezinta marfurile care sunt depozitate in docuri, silozuri, magazine generale, antrepozite;

c)           ipoteca este o garatie reala imobiliara prin care nu se deposedeaza de bunul ipotecat cel care o constituie^[61];

d)          privilegiile constau in dreptul recunoscut unui creditor care decurge din calitatea creantei sale de a fi preferat celorlalti creditori chiar daca acestia sunt ipotecari^[62];

e)          dreptul de retentie este acel drept real de garantie imperfect in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, adica sa refuze restituirea pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun^[63].

Garantiile personale^[64] sunt contracte prin care o persoana fizica sau juridica numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pe care o garanteaza.

Asemenea garantii sunt:

a)           contractul de cautiune bancara care consta in asumarea angajamentului de catre o banca fata de creditor de a executa obligatia debitorului in situatia in care acesta din urma nu o indeplineste la data scadentei;

b)          contractul de garantie bancara autonoma care consta in asumarea angajamentului de catre o banca de a garanta pe beneficiar de comportamentul unei persoane in scopul obtinerii unui anumit rezultat iar in situatia in care acesta nu este obtinut banca sa plateasca beneficiarului o suma de bani cu titlu de daune.

78. Stabilirea prin norme juridice a unor proceduri rapide de valorificare a garantiilor. In situatia in care nu se indeplineste obligatia garantata creditorul poate opta fie pentru procedura prevazuta de Codul de procedura civila, fie pentru procedura reglementata de legislatia comerciala.

Prin prevederile art. 62 - 89 din Titlu IV al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice s-a instituit in materie de executare a garantiilor reale mobiliare in materie comerciala o procedura simpla si rapida constand in:

a)           luarea in posesie a bunului de catre creditor pe cale pasnica fara indepliniarea anumitor formalitati, in situatia in care in contractul de garantie s-a prevazut formula ca 'in caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea in posesie a bunului afectat garantiei' (Legea nr. 99/1999, art. 63);

b)          deplasarea executorului judecatoresc in caz de executare silita, in termen de 48 de ore de la primirea cererii de executare silita la locul unde se afla bunul afectat garantiei, intrarea in posesia bunului si predarea imediat a acestuia catre creditor (Legea nr. 99/1999, art. 68 (1));

c)           revenirea executorului judecatoresc in aceeasi zi, daca este nevoie de folosirea fortei la executare, insotit de politie pentru a intra in posesia bunului afectat garantiei (Legea nr. 99/1999, art. 68).

i. Principiul asigurarii simplitatii si celeritatii operatiunilor comerciale

79. Preliminarii. Rapiditatea operatiunilor comerciale este impusa de specificul afacerilor care au caracter inlantuit si de scopul acestora de obtinerea de profituri care sunt dependente atat de conjunctura pietei dar si de satisfacerea optima a cerintelor consumatorilor.

Pentru mentinerea circuitului comercial si a caracterului oneros al tranzactiilor comerciale prin normele de drept comercial au fost create mecanisme care sa faciliteze rapiditatea tranzactiilor.

80. Determinare juridica. Principiul asigurarii celeritatii si simplitatii comerciale este determinat juridic de prevederile unor acte normative comerciale prin:

a)           reguli specifice de incheierea contractelor comerciale care faciliteaza rapiditatea tranzactiilor cum sunt incheierea contractelor intre absenti prin fax, telex, telefon, scrisoare etc (art. 35 - 39 din Codul comercial roman);

b)          existenta unei mai mari libertati in probatiune fata de dreptul civil, instituind probe specifice ca facturile acceptate, telegramele si registrele comerciale (art. 46 din Codul comercial roman);

c)           cadrul juridic privind piata de capital in scopul facilitarii circulatiei valorilor mobiliare si bursa de valori ca institutie publica avand atributii de a asigura publicului sisteme, mecanisme si proceduri de efectuare a tranzactiilor cu valori mobiliare (OUG nr. 28/2002);

d)          cadrul juridic pentru organizarea si functionarea burselor de marfuri ca organisme de natura sa faciliteze comertul, prin operatiuni de negociere a ofertelor, perfectarea si conexarea contractelor in scopul acoperirii riscurilor determinate de volatilitatea preturilor si facilitarii rapiditatii tranzactiilor (art. 5 si urm. din OUG nr. 27/2002);

e)          regimul titlurilor de credit denumite cambie, bilet la ordin sau cec precum si operatiunile care se fac cu acestea ca fapte de comert conexe prin care se grabesc platile dintre comercianti evitandu-se operatiunile de plata cu numerar (Legea nr. 58/1934 si Legea nr. 59/1934).

f)            regimul actiunilor si obligatiunilor ca valori mobiliare si modalitatea de circulatie a acestora facilitandu-se transferul drepturilor si obligatiilor pe care acestea le incorporeaza ca titluri de valoare (art. 91 - 109 si art. 162 - 171 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale).

g)           regimul arbitrajului ad-hoc, acesta fiind o procedura de jurisdictie a arbitrajului intre comercianti, care are caracter rapid, simplificat si efficient (art. 5 lit. j si art. 13 din Decretul-Lege nr. 139/1990).

81. Coordonate structurale. Principiul celeritatii si simplitatii operatiunilor comerciale are urmatoarele coordonate structurale:

a)           stabilirea prin norme juridice a unor proceduri rapide si simple de incheiere si executare a tranzactiilor comerciale;

b)          stabilirea prin norme juridice a unor proceduri rapide si simplificate de solutionarea litigiilor dintre comercianti si de libertate a probelor;

c)           stabilirea prin lege a unor structuri institutionalizate cu atributii in domeniul facilitarii rapiditatii si simplitatii tranzactiilor comerciale.

82. Stabilirea unor proceduri rapide si simple de incheierea si executarea tranzactiilor comerciale. Pentru asigurarea celeritatii operatiunilor comerciale, Codul comercial prevede in art. 35 - 39 anumite reguli care guverneaza incheierea contractelor intre absenti.

Formele care materializeaza exprimarea vointei la incheierea contractului sunt diverse si se abat de la formele prevazute de legea civila.

Contractul comercial se poate incheia in forma scrisa (scrisoare, telex, fax) sau verbal ori telefonic sau prin transmiterea electronica a datelor.

Ceea ce este esential pentru incheierea contractului consta in existenta si concordanta manifestarilor de vointa ale partilor si nu din ce rezulta aceasta vointa.

Exista totusi situatii in care legea comerciala impune incheierea contractului in forma scrisa fie pentru valabilitatea actului (cambie, biletul la ordin, cecul) sau ca mijloc de proba (contractul de asociere in participatiune, contractul de consignatie, contractul de garantie reala mobiliara).

83. Stabilirea unor proceduri rapide si simplificate de solutionare a litigiilor dintre comercianti si de libertate a probelor. Pentru solutionarea litigiilor care pot aparea intre comercianti, acestia pot apela atat la procedurile comune de jurisdictie dar si la proceduri speciale instituite prin lege pentru ei.

O asemenea procedura speciala de jurisdictie este procedura arbitrajului^[65] comercial care ofera avantaje precum: rapiditatea solutionarii cauzelor, suprimarea formalismului, cheltuieli mai reduse, caracterul confidential al dezbaterilor.

Formele^[66] arbitrajului comercial sunt: a) arbitrajul ad-hoc; b) arbitrajul institutionalizat; c) arbitrajul de echitate.

Conventia partilor de a supune un litigiu comercial unui tribunal arbitral poate avea forma clauzei compromisorii^[67] sau a compromisului^[68].

Procedurile rapide si simplificate de solutionarea litigiilor dintre comercianti cuprind si existenta unor reguli de o mai mare libertate a probelor in sensul ca obligatiile comerciale pot fi dovedite si prin mijloace de proba specifice cum sunt: facturile acceptate, corespondenta comerciala, registrele comerciale.

84. Stabilirea prin lege a unor structuri institutionalizate cu atributii in facilitarea tranzactiilor dintre comercianti.    Activitatea comerciala prezinta importanta nu numai pentru persoanele fizice sau juridice care o realizeaza dar si pentru societate.

Statul prin norme juridice a creat cadrul pentru constituirea unor organisme care sa faciliteze tranzactiile comerciale cum sunt: camerele de comert si industrie, bursele de marfuri, bursele de valori.

Bursele de marfuri^[69] ca organisme organizate cu scopul facilitarii comertului desfasoara operatiuni de: vanzare sau achizitii la termen de marfuri (produse agricole, materii prime etc.); vanzari sau achizitii la termen de titluri pe marfuri (warante, contracte formale sau futures); vanzari sau achizitii la termen de active monetare sau financiare; navlosiri, asigurari maritime sau fluviale pentru marfuri.

Bursele de valori^[70] ca institutii cu personalitate juridica asigura publicului prin activitatea intermediarilor autorizati sisteme, mecanisme si proceduri adecvate pentru efectuarea continua, ordonata, transparenta si echilibrata a tranzactiilor cu valori mobiliare aduse la cota oferind economiilor investite in ele garantie morala si securitate financiara prin masurarea continua a lichiditatii respectivelor valori mobiliare.

Camerele de comert si industrie sunt organizatii neguvernamentale de utilitate publica avand ca scop promovarea comertului si industriei romanesti si sprijinirea intereselor comerciantilor.

Ele desfasoara in principal activitati precum: a) sprijina dezvoltarea activitatii comerciale si industriale; b) desfasoara activitati de informare si documentare; c) organizeaza si administraza targuri si expozitii ale comerciantilor; d) efectueaza activitati de reclama comerciala; e) tin evidenta marcilor de fabrica, de comert si de servicii.

1.E. Principii ale unor institutii de drept comercial roman  

I. Preliminarii

85. Preliminarii. Principiile institutiilor dreptului comercial roman sunt idei de baza care se aplica fie numai la o institutie a dreptului comercial, fie in doua sau mai multe institutii ale acestuia.

Fata de principiile generale ale dreptului comercial roman care au o vocatie generala pentru aceasta ramura a dreptului, principiile unor institutii ale dreptului comercial au o vocatie mai redusa.

II. Enumerare

86. Enumerare. Deoarece principiile unor institutii ale dreptului comercial roman se studiaza in cadrul diferitelor institutii in toata dimensiunea lor, prezentam aici doar o enumerare a lor si anume:

a)           principiul exercitarii dreptului la vot de catre asociati in adunarile generale ale asociatilor la societatile comerciale potrivit cotei de participare la capitalul social (Legea nr. 31/1990, art. 101);

b)          principiul majoritatii in favoarea vointei sociale a societatii in cazul deliberarilor si deciziilor asociatilor (Legea nr. 31/1990, art. 76 - 78 si art. 86 si art. 112);

c)           principiul obligativitatii hotararilor adunarii generale a asociatilor de la societatile comerciale (Legea nr. 31/1990, art. 131);

d)          principiul publicitatii hotararilor adunarii generale a asociatilor de la societatile comerciale (Legea nr. 31/1990, art. 130);

e)          principiul solidaritatii codebitorilor in obligatiile comerciale (Codul comercial roman, art. 42);

f)            principiul curgerii de drept a dobanzilor in obligatiile comerciale (Codul comercial roman, art. 43).

SECTIUNEA A IV-A. Definitia dreptului comercial

1.A. Preliminarii

87. Preliminarii. Elaborarea unei definitii a dreptului comercial trebuie sa aiba in vedere criteriile dupa care se structureaza ramurile dreptului, adica:

a)           obiectul reglementarii juridice, adica relatiile sociale care cad sub incidenta normelor juridice;

b)          metoda reglementarii, adica modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul relatiilor sociale mentionate;

c)           principiile comune ramurii de drept respective.

Obiectul de reglementare al normelor juridice comerciale il constituie relatiile sociale patrimoniale cu caracter comercial si relatiile personale nepatrimoniale.

Relatiile patrimoniale comerciale se nasc din efectuarea de fapte de comert de natura celor prevazute in art. 3 din Codul comercial (vanzari-cumparari, intermedieri, operatiuni de banca si schimb, operatiuni de producere de bunuri si servicii etc.).

Relatiile personale nepatrimoniale comerciale reglementate de normele de drept comercial sunt cele privind dreptul asociatilor de a se informa asupra mersului societatii comerciale, dreptul de a alege si a fi ales in organele de conducere ale societatii comerciale, etc.

Metoda reglementarii relatiilor sociale comerciale este in materia dreptului comercial, metoda egalitatii juridice a partilor in sensul ca partile sunt egale in fata legii comerciale, acestea fiind libere sa stabileasca fara nici un fel de imixtiuni si fara vreo diferentiere determinata de alte criterii, continutul tranzactiilor.

Dreptul comercial ca ramura de drept are principii proprii care o definesc si o delimiteaza de celelalte ramuri ale dreptului, cum sunt: principiul asigurarii cadrului juridic al economiei de piata; principiul asigurarii cadrului juridic privind libertatea comertului; principiul asigurarii cadrului juridic privind protectia concurentei loiale, principiul comercialitatii raporturilor de drept comercial, principiul asigurarii creditului si sigurantei operatiunilor comerciale, principiul asigurarii celeritatii si simplitatii operatiunilor comerciale.

1.B. Definitia

88. Definitia. In literatura juridica, dreptul comercial are diferite definitii dar toate surprind elementele esentiale pentru o definire a acestuia.

Astfel:

a)           'Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, fapelor si operatiunilor considerate de lege fapte de comert. precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant^[71]';

b)          'Dreptul comercial este aceea ramura a dreptului care studiaza raporturile juridice ce deriva din faptele , operatiile juridice si actele juridice definite de lege ca fapte de comert precum si raporturile juridice la care participa persoanele ce au calitatea de comercianti si societatile comerciale'^[72];

c)           'Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentand un ansamblu de norme juridice care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele si operatiunile considerate de lege ca fiind fapte de comert precum si raporturile la care participa persoanele care au calitatea de comerciant'^[73];

d)          'Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitie de egalitate juridica'^[74].

Elementele care domina definitiile prezentate sunt:

a)           dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice referitoare la urmatoarele categorii de relatii sociale: faptele si actele de comert; obligatiile comerciale si contractele comerciale; relatiile dintre comercianti;

b)          participantii intre care se nasc raporturile juridice comerciale sunt persoanele fizice si / sau persoanele juridice, de regula comercianti;

c)           pozitia de egalitate juridica a partilor in raporturile juridice comerciale.

O problema care consideram ca ar trebui abordata in elaborarea definitiei ar fi cea privind normele juridice privind contenciosul comercial, reorganizarea judiciara si falimentul si arbitrajul comercial.

Consideram ca dreptul comercial este acea ramura a sistemului de drept care consta in ansamblul de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale nascute din fapte de comert si din alte raporturi juridice la care participa comerciantii si in care partile se afla pe pozitie de egalitate juridica.