 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii |
| Transporturi |
In mod obisnuit, a evalua inseamna a aprecia, a stabili o valoare, a calcula, a socoti, a pretui, a determina nivelul unui pret de la care sa inceapa o tranzactie.
A reevalua inseamna a evalua din nou pentru aducerea valorii la conditiile zilei (preturi, conjunctura economica etc.). In fond, intre evaluare si reevaluare nu sunt diferente metodologice ci decalaje de timp, cand se desfasoara stabilirea valorii.
In esenta, valoare unei intreprinderi reflecta rezultatul unor judecati care se bazeaza pe o apreciere in functie de anumite criterii de comparatie, de diferite analize, calcule, expertize economice, juridice si tehnice.
Evaluarea unei firme vizeaza determinarea valorii unei afaceri la un moment dat, masurarea avutiei acesteia si, mai ales, a potentialului acesteia de a-si multiplica bogatia in perioada care urmeaza, deci capacitatea firmei de a genera in viitor fluxuri (cash-flow, profit etc.) la dispozitia proprietarului.
La achizitia unei firme, cumparatorul-investitor poate intalni:
un patrimoniu imobiliar, deci mijloace de productie ce incorporeaza un potential tehnic ce poate genera profituri viitoare;
o activitate profitabila, respectiv o sursa de castig;
o buna organizare, un management performant, resurse umane calificate si motivate etc;
un segment de piata sigur si stabil; el poate asigura un consum al produselor/serviciilor generatoare de profituri.
Fiecare din aceste situatii sau combinatii dintre ele necesita metode distincte de stabilire a valorii intreprinderii.
Evaluatorul, prin metode specifice stabileste valoarea afacerii, valoare ce va fi apreciata diferit de partile ce tranzactioneaza: cumparatorul doreste sa cumpere mai ieftin, iar vanzatorul sa obtina un pret cat mai ridicat.
Teoria economica, referitor la problema valorii si pretului, ofera doua mari solutii:
q curentul marxist, care considera munca izvor al valorii, valoarea fiind data de cantitatea de munca incorporata intr-o marfa, iar pretul fiind expresia baneasca a acestei valori. Preturile se pot abate de la valoare, insa pe total economie suma preturilor fiind egala cu suma valorilor;
q curentul nemarxist, incluzand mai multe teorii, de la cea a utilitatii, a raritatii sau a valorii de schimb, ca fiind explicatii ale valorii. Rezulta, conform acestui curent, ca valoarea nu este un fapt, ci in mai mare masura o opinie. Pretul este rezultatul negocierii intre vanzator si cumparator, respectiv suma platita pentru incheierea tranzactiei. Pretul este singurul element obiectiv, fiind un fapt tangibil, real, verificabil.
Valoarea, in sens pragmatic - comercial, rezulta in urma operatiunii de evaluare si reprezinta o marime relativ conventionala, stabilita de evaluator, fiind independenta de partile aflate in negociere.
Valoarea reprezinta[1] "calitatea conventionala a unui bun sau a unui serviciu ce ii este atribuita acestuia ca urmare a estimarilor si calculelor. Aceasta calitate exista in sine, dar ea nu poate fi exprimata, exteriorizata decat printr-o apreciere teoretica, bazata pe concepte de valoare de intrebuintare, raritate sau valoare de schimb, realizata de evaluator sau investitor".
Putem spune ca asupra valorii actioneaza 4 factori:
utilitatea - care reprezinta capacitatea unui bun de a satisface a anumita nevoie.
raritatea - exprimata in functie de raportul cerere/oferta;
dorinta celui care nu detine "ab initio" bunul respectiv pentru a avea acel bun;
puterea de cumparare data de capacitatea celui interesat de a cumpara bunul respectiv.
Valoarea intreprinderii asa cum este ea vazuta de experti conduce spre aceeasi idee[2]: "nu exista o valoare a intreprinderii ci o multime de valori posibile in functie de personalitatea agentului doritor sa cumpere si de natura proiectelor pe care el le poate avea privind intreprinderea".
"Valoarea este dificil de masurat. Practicianul utilizeaza aceasta notiune intr-o maniera foarte intuitiva, putin explicita...".
Spre deosebire de valoare, pretul "este un element tangibil, o informatie reala, un rezultat al unei tranzactii. El poate exprima de « n » ori valoarea. Pretul poate fi egal cu valoarea, mai mic sau mai mare decat aceasta".
Diferenta intre valoare si pret este determinata de motivatiile pe care le au vanzatorul si cumparatorul, de raportul de forte pe piata, precum si de unele criterii subiective.
Pretul este asadar influentat atat de elemente obiective, cat si subiective.
Criteriile care determina nivelul pretului se pot grupa astfel:
criterii obiective - determinate de cheltuielile de productie, de metodele de calcul capabile sa stabileasca un nivel al valorii corecte a intreprinderii.
Valoarea corecta are la baza, pe de o parte, bunurile tangibile si intangibile existente in intreprindere, dar si volumul datoriilor acumulate. Caracterul obiectiv este rezultatul faptului ca determinarile au la baza tranzactii trecute (achizitionari de capital fix, terenuri, marfuri etc.) recunoscute de piata si au caracter verificabil.
criterii subiective ce au la baza notiunea de utilitate, criterii bazate in fond pe intensitatea dorintei proprietarului de a vinde, respectiv de a cumpara a achizitorului. In cadrul lor actioneaza atat elemente psihologice subiective, cat si unele economice - relativ obiective.
Trebuie facuta distinctie intre evaluarea intreprinderii in conditii de stabilitate economica intr-un sistem economico-social, dar si situatiile specifice determinate de schimbari socio-politice sau economice.
. In economia romaneasca, mentionam ca in perioada interbelica activitatea de evaluare s-a realizat in conformitate cu teoria si practica in domeniu pe plan international. Printre ultimele lucrari de evaluare aparute in acea perioada poate fi citata cartea profesorului V.V. Protopopescu intitulata "Valoarea intrinseca a actiunilor petrolifere cotate la bursa" (1942), elaborata pe baza datelor publicate in "Monitorul petrolului roman", nr. 4 din 1 5 februarie 1941.
. Dupa nationalizarea din anul 1948 notiunea de valoare in general (inclusiv de valoare a intreprinderii sau de valoare a proprietatilor imobiliare) a suferit o schimbare radicala atat in doctrina, cat si in practica; s-a facut o evaluare (administrativa) a mijloacelor fixe in anul 1950 si o reevaluare de anvergura analitica in anul 1964. Pana in anul 1990 au avut loc sapte "reasezari de preturi" (denumirea pentru scumpiri), ceea ce a facut ca aceeasi tehnologie sa figureze in patrimoniul intreprinderii cu valori diferite.
. In anul 1990, in baza HG 945 a avut loc inventarierea si reevaluarea patrimoniului unitatilor economice de stat. Doi ani mai tarziu, in baza HG 26/22 ianuarie 1992, are loc o noua reevaluare a unor active si pasive ca urmare a unificarii cursului de schimb al monedei nationale si a modificarii regimului preturilor si tarifelor. Prin HG 500/1994 se face o noua reevaluare a imobilizarilor corporale si in mod necesar modificarea capitalului social al societatii comerciale cu capital integral de stat, precum si la regiile autonome.
. In anul 1998, in baza HG 983/29 XII 1998, a avut loc ultima reevaluare a unor active din patrimoniul intreprinderilor, cum sunt cele de natura: terenurilor, cladirilor, constructiilor speciale si a imobilizarilor corporale in curs de executie, existente la 30 iunie 1998.
. In anul 2000, prin OG 56/2000, se reglementeaza modul in care sunt reevaluate imobilizarile corporale ale bancilor.
Efectuarea acestor operatiuni, incepand cu anul 1990 au fost determinate de schimbarile majore din economia romaneasca, in contextul general al reformei, in principal al privatizarii.
Tranzitia de la o economie dirijata bazata pe preponderenta proprietatii de stat la o economie de piata a demarat brusc in ultimele zile ale anului 1989, fara o strategie prealabil elaborata.
Programul adoptat in mai 1990 (cunoscut si sub denumirea de "Programul Postolache" - de la numele initiatorului): "Schita privind infaptuirea economiei de piata in Romania"; punea o problema majora: schimbarea structurii de proprietate. Problematica tranzitiei s‑a regasit ulterior in doua documente fundamentale Constitutia Romaniei (adoptata de Parlament in 1991) si Strategia de Guvernare (adoptata la finele anului 1992) care viza schimbari pe mai multe planuri: tranzitia de la o economie de comanda la o economie de piata; tranzitia de la dictatura la democratie; tranzitia de la o structura sociala generata de relatiile socialiste de proprietate, la o structura pe clase, generata de diversificarea tipurilor de proprietate; tranzitia catre un alt loc al economiei romanesti in economia mondiala.
Alaturi de schimbarile democratice, modificarea structurii de proprietate a fost unul dintre succesele majore ale reformei. Schimbarea structurii de proprietate s‑a realizat pe fondul scaderii productiei nationale, al aparitiei si permanentizarii fenomenului somajului, al inflatiei si al deprecierii monedei nationale.
Dezvoltarea sectorului privat in economia romaneasca a reprezentat o constanta a intregii perioade dupa 1989, stimulata de o serie de masuri legislative (Decretul‑Lege 54/1990 privitor la organizarea si desfasurarea unor activitati pe baza liberei initiative, Legea 31/1990 privind organizarea si functionarea societatilor comerciale, Legea fondului funciar 18/1991, cat si altele ulterioare) si de incurajare a investitiilor private romanesti si straine.
In anii 1990 si 1991, in paralel cu actiunea de desfiintare a centralelor industriale si de reorganizare a fostelor intreprinderi socialiste in societati comerciale pe actiuni cu capital de stat si mixt, insotita de un proces de divizare a unor unitati mari, la nivel de fabrici si sectii, s‑a creat un mare numar de societati comerciale cu putere economica redusa, sub forma societatilor comerciale cu raspundere limitata si a asociatiilor familiale. Incepand cu 1994 s‑a inregistrat o accentuata crestere a privatizarilor prin oferta publica.
Deci privatizarea reprezinta procesul de transfer al activelor si serviciilor publice din proprietatea de stat in diferite forme ale proprietatii private. Transferul se realizeaza prin vanzarea unor intreprinderi sau a unor parti importante ale acestora aflate in proprietatea statului catre cumparatori privati. Ratiunea esentiala a transferului de proprietate o reprezinta cresterea eficientei economice. Privatizarea urmareste sa puna in valoare mai bine energiile umane, sa valorifice superior potentialul productiv, deoarece:
proprietarii privati gestioneaza mai eficient resursele, comparativ cu nivelul inregistrat de unitatile aflate in proprietate publica
asigura autonomia gestionara si decizionala a proprietarilor;
stimuleaza initiativa, iar teama de "faliment" devine un "energizant" pentru un comportament activ si responsabil al proprietarilor.
Acest proces de privatizare a necesitat si un instrument tehnic - evaluarea intreprinderilor in vederea stabilirii valorii lor de piata.
Evaluarea se impune in orice alt tip de transfer de proprietate: privat - privat sau privat - stat.
Obiectul evaluarii consta in stabilirea unor "preturi potentiale" pentru intreaga intreprindere, subunitati independente sau participati.
Prin preturi, vom intelege sumele de bani care vor fi obtinute de cel care instraineaza, si cheltuielile efectuate de cel care achizitioneaza.
Ca "pret potential" nu trebuie sa intelegem aici numai pe cel posibil de obtinut la o vanzare-cumparare, ci si fiecare valoare care ar aparea, in "ziua de referinta"(ziua la care se refera evaluarea), ca un venit de pe urma exploatarii.
Persoanele fizice sau juridice, care dau mandat evaluarii intreprinderilor, stabilesc, de obicei si perspectiva din care se va efectua aceasta evaluare.
In ultima instanta este vorba de aprecierea unui pret individual de instrainare al unei intreprinderi, care poate fi obtinut, cel mai usor in "ziua de referinta" a evaluarii, pe baza situatiei specifice a intreprinderii.
Aceasta valoare care este dedusa din proprietatile obiectului de evaluat, pe de-o parte, si din posibilitatile de instrainare existente, pe de alta parte, se apropie de ceea ce, in mod obisnuit, se numeste valoarea "obiectiva" a intreprinderii.
Daca am stabilit o asemenea valoare, atunci nu este deloc greu sa deducem diverse "valori subiective", in functie de diferitele motive sau momente de evaluare.
In vederea realizarii acestui scop, avem nevoie de informatii legate de calitatile intreprinderilor si ale mediului economic al acestora din momentul respectiv, din care sa se poata stabili preturile maxime sau minime de intelegere.
Daca in practica obtinerea valorii obiective a intreprinderii are un grad de dificultate ridicat, valorile maxime sau minime de vanzare, din punctul de vedere al anumitor subiecte, sunt stabilite, de regula, fara prea mari probleme.
Este important sa se retina ca misiunea evaluarii intreprinderilor, poate fi rezolvata prin aprecieri si calculatii, fiind vorba intotdeauna numai de un folos, pe care o intreprindere sau o participatie il creeaza, si de costurile care trebuiesc suportate pentru a obtine folosul respectiv.
Valoarea unei intreprinderi, din punct de vedere financiar, este definita de insusirea patrimoniului material sau imaterial, de a produce surplusuri de venit. Modul de gandire al evaluarii se bazeaza pe calculul investitional - o metoda pentru aprecierea rentabilitatii absolute si relative ale unei investitii.
Teoretic, valoarea reala a unei intreprinderi se poate extrage din contabilitate. Previziunile insa sunt afectate de incertitudini referitoare la nivelul fluxurilor de venituri si cheltuieli
Estimarea rezultatelor pentru viitor are o mare importanta in stabilirea excedentelor posibile. Toate evaluarile legate de viitor se bazeaza pe asteptari incerte.
Greutatile ce apar in definitivarea valorii sunt generate de:
nesiguranta prognozelor referitoare la reusitele viitoare;
capitalizarea veniturilor asteptate in viitor.
Eliminarea incertitudinii prognozelor este practic imposibila, insa aceasta poate fi limitata prin:
evidentierea si evaluarea riscurilor si sanselor;
evaluarea si limitarea dificultatilor la stabilirea adaosurilor de valoare;
descompunerea intervalului de planificare in mai multe faze, cu probabilitati diferite de realizare.
Demersul evaluatorului va urmari diminuarea importantei anilor din viitorul indepartat in stabilirea valorii la zi a realizarilor.
Intreprinderile se straduiesc sa se gospodareasca de o asemenea maniera incat sa obtina cele mai bune rezultate in activitatile viitoare, motiv pentru care sunt obligate sa se adapteze conditiilor economico-sociale, in continua schimbare, prin actiuni si reactii corespunzatoare.
Aceste masuri de adaptare, care nu pot fi prevazute, in mod concret, in cazurile individuale, genereaza o abundenta de factori care influenteaza valoarea de randament.
Din acest motiv, valoarea de randament se poate stabili numai ca o notiune complexa de valoare, in cadrul unor aprecieri de viitor, prin prognoze.
Incertitudinile din predictii (prognoze) se clasifica in doua mari clase:
incertitudini masurabile si predictibile, legate indeosebi de specificul intreprinderii;
incertitudini nemasurabile si greu predictibile, legate in mai mare masura de mediul extern al intreprinderii.
Exemple de incertitudini masurabile: starea financiara, managementul, resursele umane, modificari in volumul si structura activitatii, protectia mediului etc.
Evaluarea riscurilor se realizeaza, fie prin reducerea ponderii acestora in stabilirea rezultatelor in viitor, fie, daca evaluarea este mai dificila din cauza unei incertitudini ridicate, se pot atasa factorilor intervale de incertitudine pentru a separa asteptarile optimiste de cele pesimiste.
Elementele de incertitudine nu pot fi evaluate decat pe anumite intervale de nesiguranta - in masura in care nu se prevad mai multe modalitati de calcul a veniturilor.
1) Principiul evaluarii unitare are in vedere urmatoarele considerente:
valoarea unei societati nu este determinata doar de suma valorilor partilor componente folosite pentru construirea ei;
evaluarea partilor componente bazata pe cheltuieli de reconstructie nu duce principial la valoarea societatii;
intreprinderea trebuie evaluata global ca entitate economica;
valoarea intreprinderii poate fi mai mare sau mai mica decat cea a partilor componente.
2) Principiul referirii la viitor
Valoarea unei intreprinderi este functie, in principal, de foloasele pe care le poate produce in viitor. Cumparatorul nu va plati, numai pentru trecut, desi o veche vorba negustoreasca este mai categorica cand spune: "pentru trecut cumparatorul nu da nimic!". Desi, de exemplu, pentru renumele firmei, pentru un segment de cumparatori sigur si stabil, cumparatorul plateste.
La stabilirea valorii se vor lua in considerare si elementele de viitor:
daca in momentul evaluarii se poate presupune ca preturile de procurare vor creste sau vor scade;
piata va cere adaptarea conditiilor de vanzare - cantitati, preturi, sortimente;
posibilitatea modificarii regimului fiscal al agentilor economici (schimbarea bazei de impozitare, introducerea de noi impozite, orice alte informatii fiscale etc.).
3) Principiul analizei trecutului si a situatiei actuale
Predictiile despre dezvoltarea viitoare, considerate intotdeauna ca afectate de incertitudine nu pot fi inlaturate in procesul de evaluare; credibilitatea lor trebuie marita prin analiza temeinica a factorilor de influenta.
Analiza trecutului si prezentului se face pe baza "analizei diagnostic" a principalelor functiuni ale intreprinderii:
juridica;
comerciala;
productie;
management si organizare;
financiar-contabila;
resurse umane.
4) Principiul luarii in considerare a "asteptarilor medii" si a celei mai avantajoase valorificari
Evaluarea dezvoltarii viitoare a intreprinderii (firmei) necesita eliminarea punctelor de vedere extreme optimiste sau pesimiste care nu pot fi puternic fundamentate.
In principiu, trebuie pornit de la previziunile medii; scenariile de viitor "pesimiste" sau "optimiste" vor trebui folosite pentru evidentierea sanselor si a riscurilor.
Principiul prudentei din contabilitate nu poate fi folosit la evaluarea societatii, deoarece tine cont numai de interesele unei parti.
Atunci cand, la evaluarea societatii, se iau in considerare posibilitati suplimentare de dezvoltare, pe langa sanse, trebuie avute in vedere si riscurile aferente.
La evaluare se va porni de la cea mai avantajoasa folosire a patrimoniului, in masura in care valorificarea partilor componente este posibila din punct de vedere legal si realizabila in mod practic.
5) Principiul exactei delimitari a obiectului evaluarii
Obiectul evaluarii trebuie strict delimitat din punct de vedere al timpului si al elementelor materiale. In principiu, sunt de stabilit care din partile intreprinderii apartin obiectului de evaluat, cat si din ce moment rezultatele apartin noului investitor. Obiectul de evaluat este reprezentat de toate elementele de patrimoniu detinute de societate, in mod legal, inclusiv sarcinile care greveaza pe ele. Ziua de referinta a evaluarii este o anumita zi calendaristica in care, din motive ce tin de tehnica evaluarii (in mod obisnuit data ultimului bilant), se declanseaza procesul de evaluare.
6) Principiul esentialitatii
Determinarea valorii unei intreprinderi se face intr-o perioada de timp si cu costuri limitate, motiv pentru care, in interesul calitatii evaluarii, trebuie analizati factorii esentiali de influenta asupra valorii ei.
Evaluatorul trebuie sa tina seama de principiul rentabilitatii lucrarilor de evaluare:
o in virtutea principiului "referirii la viitor", evaluatorul trebuie sa-si consacre o parte a timpului pentru a se ocupa de elementele de previzionare ale activitatii intreprinderii;
o faptul ca prognozele nu sunt sigure nu este un argument care sa‑i permita evaluatorului sa se ocupe in exclusivitate de trecut;
o in interesul economiei de timp se pot face rotunjiri (aproximari) in functie de marimea intreprinderii de evaluat.
7) Principiul efectuarii controlului de plauzibilitate
Valoarea unei intreprinderi reprezinta o exprimare economica ce rezulta nu numai din deduceri contabile si combinari de marimi de calcul. Presupunerile care au fost luate in calcul la stabilirea valorii trebuie verificate prin controale de plauzibilitate, in conditiile date, trebuie stabilit prin calcule alternative modalitatile prin care diversele presupuneri actioneaza asupra valorii.
Motivele pentru care se efectueaza evaluarile de intreprinderi sunt foarte importante si ele depind de scopul urmarit.
De regula, evaluarea se efectueaza cand se schimba proprietarul.
Aceasta devine obligatorie pentru orice societate cand se schimba proprietarul unic - statul.
Vanzarea-cumpararea intreprinderilor sau a partilor de intreprinderi (active)
La vanzare-cumparare are loc schimbarea proprietarului si este necesara stabilirea unui pret care sa satisfaca, deopotriva cele doua parti.
Pretul de vanzare poate fi considerat acceptabil daca se situeaza intre limita minima sub care este dispus sa vanda vanzatorul (sub aceasta limita vanzarea n-ar mai fi eficienta) si limita maxima pe care cumparatorul este dispus sa o plateasca. Pentru vanzator, valoarea obiectiva ar fi limita minima de pret, deoarece la stabilirea acesteia s-a pornit de la veniturile realizate in conditiile activitatii, in forma actuala.
Avand in vedere ca si la vanzarea-cumpararea actiunilor sau a titlurilor de participare are loc o schimbare a proprietatii, stabilirea preturilor se face conform regulii de mai sus. Baza de pornire o constituie valoarea intregii intreprinderi stabilita de evaluator.
2) In caz de fuziune a intreprinderilor
Fuziunea se face prin absorbtia unei societati de catre alta sau prin contopirea a doua sau mai multe societati comerciale, pentru a forma o noua societate.
La fuzionare trebuie stabilit in ce masura proprietarii intreprinderilor implicate participa la capitalul intreprinderii rezultate din fuzionare.
Stabilirea cotei de participare se bazeaza pe valorile intreprinderilor care fuzioneaza.
Fuzionarea este profitabila daca noile parti rezultate din fuziune le depasesc pe cele anterioare. Acest lucru este posibil cand se realizeaza efecte pozitive de cooperare.
3) In situatia divizarii intreprinderilor
Divizarea consta impartirea intregului patrimoniu al unei societati, care-si inceteaza activitatea, intre doua sau mai multe societati existente sau care se infiinteaza prin acest mod.
Daca la divizarea de intreprinderi mari in mai multe entitati economice independente, tertii, in calitate de detinatori de participatii sau proprietari, sunt participanti, atunci pentru mentinerea drepturilor de proprietate, este necesara evaluarea intreprinderii.
4) Restituirile de bunuri
La exproprierile fara compensatii, evaluarea in cazul unei restituiri integrale ulterioare, trebuie sa se faca de doua ori, adica in momentul exproprierii si in cel al restituirii, pentru a preveni cresteri exagerate de valori sau devalorizari.
5) Participatii in cadrul joint-ventures
La infiintarea sau asocierea de intreprinderi in cadrul "joint-ventures" se aplica aceleasi proceduri de stabilire a valorii ca si la fuzionari. Impartirea corecta a drepturilor de proprietate se poate face numai prin evaluarea partilor cu care participa fondatorii, respectiv asociatii.
6) In cazul maririi capitalului social
Daca o intreprindere este folosita ca aport in natura, pentru marirea capitalului social al unei societati, atunci trebuie stabilit cate actiuni se emit ca urmare a respectivului aport in natura. Acest lucru se realizeaza si prin evaluarea aportului in natura si al societatii primitoare. In ipoteza ca, la infiintarea unei societati, pe langa bani ori aport in natura, se aduce si o intreprindere, aceasta va trebui evaluata, pentru a stabili corect noile drepturi de proprietate.
Emisiunea de actiuni si cotarea la bursa
Premisa pentru cotarea la bursa este dovada capacitatii productive a intreprinderii in cauza in conditiile competitiei de piata. Baza stabilirii cursului de emisiune il reprezinta evaluarea intreprinderii. Evaluarea nu poate conduce direct la valoarea cotatiei bursiere deoarece sunt de luat in calcul si alti factori, cum ar fi: cursurile la bursa, raporturile curs-profit la intreprinderi comparabile cotate la bursa etc.
Evaluarile rezultatelor societatii constituie puncte de sprijin referitoare la aprecierea viitoarelor dividende de incasat si posibilele cresteri de curs ale actiunilor pentru eventualii cumparatori si in ipoteza introducerii la bursa.
8) Arendarea
Evaluarea intreprinderii trebuie facuta la inceputul si sfarsitul arendarii pentru a diminua riscurile modificarilor, in plus sau in minus, ale patrimoniului arendat.
In cazul deciziei de lichidare
Evaluarea unei intreprinderi cu rezultate slabe poate constitui argumentul esential in alegerea alternativelor de redresare sau lichidare.
Oferirea de informatii preliminare pentru cooperari intre intreprinderi
Evaluarile preliminare scurteaza fazele pregatitoare pentru vanzari de intreprinderi si cooperari, si maresc flexibilitatea factorilor de decizie.
11) Evaluarea unor elemente patrimoniale din motive diverse
Se pot face distinctii intre motivele evaluarii care depind sau nu de o decizie care urmeaza sa se ia.
Motivele de evaluare in care modificarea conditiilor de proprietate este conditionata de o anumita decizie, pot fi impartite in:
prilejuri de evaluari in care modificarea situatiei proprietatii nu se poate face de o parte impotriva vointei celeilalte parti;
cazuri in care una din parti poate efectua modificari ale situatiei proprietatii impotriva vointei celeilalte.
Printre acestea se pot aminti:
iesirea unui asociat prin rezilierea contractului de societate;
eliminarea unui membru dintr-o societate comerciala;
stabilirea platilor de compensatie la incheierea unui contract de asociere sau a unei asocieri in participatiune;
despagubirea asociatilor minoritari in cazul unor transformari transmisibile;
exproprieri.
Acestea se mai numesc si situatii conflictuale aflate sub control.
De asemenea, in cazul:
partajului intervenit dupa divort;
impartirii masei succesorale la mostenire;
iesirii unui asociat din societate prin moarte sau faliment;
Incadrarea in categoria situatiilor conflictuale aflate sub control, se poate face numai in anumite limite.
Evaluarea intreprinderii sau a unor elemente strategice ale acesteia
In afara de situatiile amintite mai inainte, poate sa apara si necesitatea evaluarii propriei intreprinderi sau a unor unitati strategice de afaceri (active strategice) ale acesteia.
O asemenea evaluare se face tot in vederea luarii unei decizii fara ca prin aceasta sa se schimbe relatiile de proprietate.
Motive pentru asemenea evaluari le-ar putea constitui:
compararea diferitelor concepte strategice cu cel actual;
stabilirea valorii efectelor de sinergie in propria intreprindere in cazul cumpararii unei alte intreprinderi;
intentia de infiintarii unui joint-venture.
13. Evaluarea conceptelor strategice
In cazul conceptelor strategice, decizia corecta se poate lua numai daca acestea sunt cuantificate, ceea ce implica ca, pentru fiecare, sa fie facuta o evaluare de intreprindere.
Intreprinderile sunt constituite, de regula, din diferite unitati de afaceri productive strategice.
O unitate productiva de afacere strategica reprezinta, o activitate antreprenoriala pentru care este posibila o strategie proprie sau o totalitate de combinatii produse/piata, linii de productie etc. care indeplinesc impreuna o functie si care se disting clar de alte combinatii produse/piata.
In Romania, s-a infiintat in anul 1992 Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR) ca asociatie profesionala non-profit care are intre obiective elaborarea de standarde de evaluare a intreprinderilor si proprietatilor.
Din 1995, ANEVAR a creat Institutul Roman de Cercetare in Domeniul Evaluarii (IROVAL) cu scopul coordonarii activitatii de evaluare si aliniere la standardele internationale. Dintre aceste standarde, se pot aminti:
primul standard de evaluare in Anglia;
se publica prima editie a Principiilor Directoare a Standardelor Europene;
apare a treia editie a Ghidului Albastru ("Principiile Directoare a Standardelor Europene");
ultima editie revazuta a Ghidului de evaluare;
se publica in limba romana traducerea "Ghidului" sub denumirea "Standarde Profesionale Europene Aprobate pentru Evaluarea Proprietatilor Imobiliare".
In anul 1992 se infiinteaza EUROVAL - Organizatia Europeana a Evaluatorilor.
Deoarece, o buna parte din judecatile, procedurile, optiunile formulate de catre evaluator au si o dimensiune subiectiva, ANEVAR a stabilit ca o parte integranta a statului asociatiei sa fie: "Codul deontologic al profesiei de evaluator" (in: Buletin Informativ ANEVAR, nr. 2, II, 1997, p. 9-10).
Scopul acestei reglementari a fost acela de a stabili o linie de conduita pentru evaluatori astfel incat acestia sa desfasoare o activitate in conformitate cu etica profesiunii.
Principiul fundamental al evaluarii este formulat astfel: "valoarea determinata trebuie sa fie obiectiva si nu trebuie sa fie influentata de vointa, dorinta sau nevoia clientului care angajeaza serviciile evaluatorului".
Referitor la indatoririle si responsabilitatile evaluatorilor, in COD se precizeaza:
obligatia evaluatorului de a utiliza varianta cea mai adecvata de evaluare;
obligatia de a executa competent si constiincios activitatile ce decurg din operatia de evaluare;
evaluatorul trebuie sa fie impartial, loial si util clientului sau;
evaluatorul trebuie sa evite abordarile gresite sau aproximarile foarte largi, pentru a nu deforma rezultatul final.
Dintre obligatiile evaluatorului fata de client:
prezentarea catre client a rezultatelor reale asupra evaluarii efectuate, numai la finalizarea activitatii de evaluare;
angajarea evaluatorului intr-o lucrare este o problema confidentiala, iar acesta nu are dreptul sa dezvaluie sau sa foloseasca rezultatele cercetarii fara permisiunea prealabila, in scris, a clientului sau.
Practicile care incalca etica profesiunii sunt legate de:
acceptarea unui contract a carui plata este conditionata de nivelul valorii firmei ce ar trebui obtinut;
furnizarea de informatii, indicatii, concluzii inaintea finalizarii "raportului de evaluare".
ANEVAR are, pentru solutionarea unor incalcarii a normelor deontologice, doua organisme: "Comisia de etica" si "Comisia de disciplina", care judeca si sanctioneaza eventualele incalcari ale codului etic.
Evaluarea se poate efectua si de catre specialisti din cadrul intreprinderii, dar cel mai adesea - din motive legate de acuratetea operatiunii si de impartialitatea diferitelor judecati in alegerea unor criterii, metode, ponderi - se prefera o institutie neutra, respectiv o firma specializata.
Pentru cresterea gradului de credibilitate al rezultatelor evaluarii pentru intreprinderile mari si foarte mari se organizeaza licitatii pentru selectia firmei evaluatoare. Autoritatea pentru privatizare, institutiile financiar‑bancare solicita in mod expres organizarea de licitatii in baza unui "caiet de sarcini", licitatia fiind facuta publica in presa.
Firmele de evaluare achizitioneaza caietul de sarcini si formuleaza oferte tehnice care se depun in plic inchis la intreprinderea organizatoare. Oferta tehnica va fi insotita de o oferta financiara cuprinzand suma solicitata si conditiile de plata. In oferta tehnica se includ: modul in care se va raspunde cerintelor formulate in caietul de sarcini, experienta firmei evaluatoare in acest domeniu, prezentarea membrilor echipei de evaluare si C.V.‑urile acestora, calendarul derularii activitatii, termenele de realizare, alte informatii referitoare la modul de solutionare a cerintelor beneficiarului.
Comisia de licitatie in componenta careia intra si un reprezentant al statului sau al actionarului majoritar (daca firma este cu capital majoritar de stat) analizeaza comparativ ofertele, le puncteaza si le clasifica (luand in considerare atat punctajul la oferta tehnica, cat si la cea financiara in baza unor ponderi comunicate prealabil in caietul de sarcini). Firma declarata castigatoare incheie un contract cu beneficiarul, contract care prevede alaturi de obligatiile din caietul de sarcini, angajamentele din oferte, alte detalii precum: obligatiile celor doua parti, diverse clauze asiguratorii, termenele de plata, raspunderile etc.
Echipa de evaluatori realizeaza un prim contact cu membrii conducerii intreprinderii beneficiare, stabileste modalitatile de lucru; se prezinta persoanele de contact din firma; sunt desemnati eventualii colaboratori in echipa de evaluare din partea firmei beneficiare etc.
Primele informatii culese asupra intreprinderilor se refera la:
evolutia acesteia, de la infiintare si pana la momentul analizei;
structura organizatorica si functionala;
profilul de activitate si evolutia acestuia;
pozitia intreprinderii pe piata;
alte informatii.
De regula, aceasta prima luare de contact a echipei de evaluatori cu beneficiarul presupune si o vizitare a intreprinderii, o cunoastere a fluxului tehnologic, amplasarea unitatii, eventualele posibilitati de extindere, facilitatile de acces la mijloace de transport etc.
Scopul acestei vizite il reprezinta formarea unei prime imagini asupra intreprinderii (nu o solutie definitiva in privinta diagnosticului) in domenii precum: profilul de fabricatie, starea si vechimea cladirilor si utilajelor, vechimea tehnologiei, dimensiunea fabricii (din punct de vedere al cifrei de afaceri, al profilului, numarului de salariati, a nivelului imobilizarilor corporale etc.), pietei etc.
Procesul de evaluare presupune parcurgerea urmatoarelor etape de catre evaluator:
1.identificarea intreprinderii evaluate - potrivit acestei etape se va urmari: denumirea, forma de proprietate, sediul social, codul fiscal, numarul de inmatriculare la Registrul Comertului, ramura de activitate, proprietari, etc.
2. identificarea activului evaluat - respectiv se stabileste activul tangibil sau intangibil supus evaluarii, proprietarul, dreptul de mentinere, acorduri de necompetitie, acorduri speciale, etc.
3. scopul evaluarii, clientul si destinatarul raportului de evaluare. Utilizarea se refera la modul in care un client foloseste informatiile din raportul de evaluare. Clientului i se va solicita sa prezinte informatii referitoare la scopul raportului de evaluare deoarece in mod generic evaluarea va fi utila pentru fundamentarea unei decizii care priveste firma evaluata, dar precizarea clara a utilizarii permite evaluatorului sa fie util clientului.
4. definirea valorii estimate; in urma evaluarii se stabileste valoarea activului tangibil sau intangibil. Poate fi vorba de: valoarea de piata, valoarea de investitie, de lichidare, etc.
5. data evaluarii si data raportului de evaluare, trebuie comunicate explicit deoarece factorii care influenteaza evaluarea se pot schimba permanent. De obicei se stabileste o valoare curenta, dar se pot solicita si evaluari retrospective.
Stabilirea unor valori viitoare poate aparea in situatia unei investitii pentru dezvoltare sau modernizare. In ceea ce priveste data raportului de evaluare, aceasta este data la care s-a intocmit raportul de evaluare.
6. alte conditii sunt incluse in raportul de evaluare pentru a proteja evaluatorul si a informa clientul si celelalte persoane interesate de evaluare.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
