COMUNICAREA

1. DEFINITIA COMUNICARII SI ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Comunicarea - schimbul de informatii, idei si sentimente - a fost definit ca un proces interpersonal de transmitere si receptie de simboluri care au atasate intelesuri. Comunicarea este deci acel fenomen care permite crearea de legaturi intre oameni, intre organizatii si intre organizatii si oameni, legaturi de esenta informationala.

Comunicarea este vitala in fiecare dintre functiile managementului. Unii specialisti au ajuns la concluzia ca aceasta face parte dintre elementele manageriale importante, si anume:

comunicarea (schimb de informatii de natura diferita pe cale orala si scrisa), care ocupa aproximativ o treime din timpul de lucru;

managementul traditional (planificare, luare de decizii si control), care ocupa aproximativ tot o treime din timpul de lucru;

coordonarea (interactiunea, tot prin comunicare, cu cei din jur, din interior si exteriorul organizatiei), care ocupa in jur de o cincime din timp;

managementul resurselor umane (motivare/incurajare, sfatuire/disciplinare, controlul conflictului, angajare de personal).

Toate actiunile manageriale au ca support fundamental dintre elementele fundamentale mentionate, comunicarea.

Prin comunicare managerul poate asigura circulatia informatiei; iar informatia corecta si utila trebuie sa ajunga la locul potrivit in momentul potrivit astfel ca eforturile sa se interactioneze. In general se considera ca prin comunicare se intelege un proces de transmitere a informatiilor, sub forma mesajelor simbolice, intre doua sau mai multe persoane, unele cu statut de emitator, altele cu statut de receptor, prin intermediul unor canale specifice.

Orice proces de comunicare presupune existenta urmatoarelor componente:

- Emitentul, poate fi orice persoana (manager sau executant), care detine informatii, idei, intentii si obiective si initiaza comunicarea. Acesta formuleaza mesajul, alege limbajul, receptorul si mijlocul de comunicare.

- Receptorul, poate fi orice persoana (manager sau executant) sau grup de persoane, care primeste mesajul. Importanta receptorului intr-o comunicare nu este mai mica decat a emitentului. Reusita comunicarii depinde de adecvarea continutului si a formei de exprimare a mesajului la capacitatea de perceptie sau de intelegere a receptorului, la starea sa sufleteasca.

- Mesajul reprezinta forma fizica a informatiei transmise, ce imbraca mai multe ipostaze-verbala si nonverbala-sau simbolul sau ansamblul de simboluri transmise de emitator catre receptor.

- Contextul situational sau mediul este o componenta adiacenta care poate influenta calitatea comunicarii. El se refera la spatiu, timp, starea psihica, interferentele zgomotelor, temperaturilor, imaginilor vizuale care pot distrage atentia, pot provoca intreruperi, confuzii.

- Canalul de comunicare este calea de transmitere a informatiei, strans legata de mesaj, sau.de traseele pe care circula mesajele. Ele pot fi: canale formale sau oficiale si canale informale sau neoficiale.

- Mijloacele de comunicare constituie suportul tehnic al procesului de comunicare. Contributia mijloacelor de comunicare este vizibila in viteza de transmitere a informatiilor, in acuratetea mesajului, in costul comunicarii.

Comunicarea influenteaza sau modifica perceptiile, atitudinile, comportamentele , sentimentele, emotiile, opiniile unei persoane (individ) sau unui grup de persoane cu impact negativ sau pozitiv asupra actiunilor, activitatilor din cadrul organizatiilor.

Comunicarea este un proces fundamental intre persoanele unei organizatii din interiorul sau exteriorul organizatii care din punct operational este, defapt, " stabilirea unei corespondente intre un univers spatial-temporar, emitator, si un univers spatial-temporar, receptor, care include notiunea de intelegere, transfer si care se desfasoara de la campul fenomenal pana la campul de simboluri intr-o structura.

Atunci cand se aplica in management poarta denimirea de comunicare manageriala.

Comunicarea manageriala este unul dintre instrumentele strategiilor de schimbare a organizatiei. In multe dintre organizatiile din economiile performante se constata in prezent tendinta de descentralizare a structurii organizationale si trecerea de la cea desfasurata pe verticala la cea desfasurata pe orizontala; exista tendinta de adoptare a principiilor TQM (Total Quality Management), a ideii imputernicirii si implicarii angajatilor si a lucrului in echipe. Comunicarea interna eficace devine un element cheie al strategiei organizatiei.

Caracteristicile esentiale ale acesteia devin astfel:

comunicarea trebuie sa aiba loc fara incetare si prin orice mijloace;

comunicarea trebuie sa functioneze la nivel emotional mai degraba decat intelectual.

Comunicarea manageriala poate fi interna si externa. Comunicarea manageriala include aspecte complexe corelate cu procesul de schimbare nu numai in comunicarea interna, cu angajatii, ci si in comunicarea externa, cu furnizorii, investitori, etc. Comunicarea externa, impune efortul spre dezvoltarea deprinderilor si aptitudinilor de comunicare manageriala (deprinderea poate fi formata, dezvoltata si perfectionata, aptitudinea este o abilitate innascuta), intre culturi organizationale si nationale diferite.

Se observa schimbari fundamentale in acest sens:

aparitia unor probleme extrem de complexe (cum este responsabilitatea organizatiei fata de mediu);

nevoia de transparenta a sistemului de decizii;

nevoia de a comunica totul si imediat;

credibilitatea interna si externa a conducerilor organizatiilor;

nevoia schimbarii perceptiei investitorilor fata de organizatie;

nevoia parteneriatului cu sindicatele, mass-media.

Tehnicile fundamentale de comunicare, pot fi grupate in:

tehnici de receptionare a mesajelor;

tehnici de interpretare a mesajului;

tehnici de redare a mesajelor.

Comunicare, indiferent de forma ei de exprimare, se caracterizeaza prin: fluxul in dublu sens al informatiilor; emiterea si receptionarea mesajelor; existenta unui cod acceptabil, bazat pe existenta unui vocabular bine inteles; asigurarea unei concordante intre realitate si sensul mesajelor; mentinerea pe tot parcursul desfasurarii fenomenelor; legatura inversa (feed-back) ca mijloc de comunicare in dublu sens intre emitator si receptor.

2.  FUNCTIILE COMUNICARII

Pentru realizarea obiectivelor sale managerul se va baza pe urmatoarele functii ale comunicarii:

Functia de informare - organizatiile au nevoie de interactiuni in mediul exterior in care functioneaza dar si in interiorul acestora intre componentele structurale dar si intre personalul organizatiei.

Managerul este pus in fata monitorizarii la doua feluri de informatie: informatia externa - trimisa si primita prin intermediul activitatilor de marketing, reclama, aprovizionare, relatii etc. si informatia interna - care circula prin canalele formale si neformale de comunicare.

Functia de comanda si instruire aceasta functie a comunicarii se refera la modalitatile prin care managerii se asigura ca oamenii si departamentele actioneaza continuu in directia obiectivelor organizatiei.

Functia de influentare si convingere, indrumare si sfatuire prin aceasta functie se realizeaza moduri specifice de control asupra informatiei si asupra comportarii membrilor organizatiei.

Functia de integrare si mentinere - se refera sub urmatoarele aspecte:

pastrarea organizatiei in stare operationala prin cursivitatea informatiei;

folosirea corecta a canalelor de comunicare pentru a evita incarcarea cu informatie inutila;

sortarea si verificarea datelor; integrarea partilor in intreg prin raportarea lor la acesta si la contextul in care partile trebuie sa functioneze.

3. MODELE DE COMUNICARE

Pe de o parte managerii stiu ca succesul lor depinde in mare masura de abilitatea de a comunica. Pe de alta parte, cel mai adesea, managerii nu stiu ce inseamna o comunicare perfecta si eficienta. Unii afirma ca daca, angajatii si-ar intelege bine managerii, organizatiile ar functiona mai usor. Totusi "neintelegerile" s-ar putea dovedi utile, precum in cazul angajatului care percepe critica unui manager ca pe o sugestie. O asemenea neintelegere ar putea mentine temporar "lipsa de conflicte". In general, comportamentele comunicationale ale managerilor se circumscriu unuia dintre urmatoarele modele: modelul sageata si modelul dans.

Modelul sageata corespunde schemei Shannon-Weaver a comunicarii conform careia partenerii au roluri bine definite (emitator si receptor) iar receptorul percepe mesajul exact in forma si cu continutul dorit de emitator.

(ADAPTARE dupa modelul Shannon - Weaver)

Se observa ca in aceasta schema singura forma a retroactiunii comunicarii este "feed-back"-ul; studiile recente au aratat insa ca putem vorbi si de o retroactiune de tip "feed-forward". Diferenta dintre cele doua notiuni este urmatoarea: feed-back-ul intra in functiune dupa atingerea finalitatii, oferind informatii asupra felului cum a fost receptat mesajul (fluxul informational ce porneste de la receptor la emitator) si asupra felului cum trebuie receptat mesajul (fluxul informational se porneste de la emitator la receptor); feed-forward-ul intra in functiune preventiv, anticipand o anumita evolutie si pe baza acestei anticipari persoana actioneaza pentru a imbunatati sansele de a atinge obiectivele dorite.

Modelul dans, asa cum arata si numele, este intemeiat pe o comparatie intre dans si comunicare, intre cele doua tipuri de interactiuni existand numeroase asemanari. Iata doar cateva, dintre cele mai importante:

Comunicarea e folosita in scopuri multiple;

Comunicarea implica o buna coordonare a intelesurilor;

Comunicarea presupune capacitatea de a anticipa reactiile celorlalti;

Cand comunicarea se intrerupe, nu e intotdeauna rezultatul neintelegerilor, ci mai degraba fiindca unul din parteneri nu are capacitatea de a prevedea reactiile celuilalt.

Comunicarea e guvernata de reguli;

Exista doua tipuri de reguli care functioneaza in conversatii - reguli de interpretare si reguli de reglare.

Emitatorii si receptorii detin un repertoriu de abilitati care pot trece dincolo de nivelul constient;

Comunicarea, poate fi privita ca o activitate schematizata;

Reusita in comunicare arata gradul de coordonare, modul in care se asigura   adaptarea la mediu si la cei care primesc mesajul.

4. OBSTACOLE IN CALEA COMUNICARII

Obstacolele apar in toate modurile de comunicare. Dintre obstacolele de comunicarea se pot enumera: perceptia, emotiile, increderea si credibilitatea, dificultatile de ascultare, filtrajul, supraincarcarea cu informatii, locul si timpul, zgomotele si media selectata, subiectivitatea si selectia individuala, diferentele privind pozitia in structura a fiecarei persoane, lipsa de incredere, dificultati verbale, lipsa practicii in comunicare.

Depasirea sau cel putin diminuarea efectelor obstacolelor in comunicare presupune: asigurarea ca personalul organizatiei sunt constienti de necesitatea comunicarii; stabilirea modelelor, retelelor, canalelor de comuniucare; cunoasterea miljoacelor de communicare existente in cadrul organizatiei.

5. MEDIUL DE COMUNICARE

Mediul (modalitatea) de comunicare trebuie sa arate cum se comunica in cadrul organiztiei:

A) Comunicarea orala

Situatiile specifice de comunicare manageriala orala sunt urmatoarele:

Comunicarea fata in fata cu o persoana are avantajul ca este directa si ca permite folosirea tuturor mijloacelor verbale si nonverbale de comunicare. De asemenea poate fi interactiva, permitand ajustarea mesajelor pe parcurs, pe baza feed-back-ului verbal si nonverbal.

Comunicarea interpersonala este importanta in situatii de evaluare a performantei si motivare, de dare de instructiuni, de rezolvare de conflicte, de negociere etc. Comunicarea interpersonala focalizata pe construirea de relatii interpersonale este necesara in procesul de indrumare si sfatuire a angajatilor.

Comunicarea manageriala in grup are functiuni caracteristice cum sunt: ajuta la definirea grupului, sprijina procesul de implementare a deciziilor si schimbarii. O forma a comunicarii in grup este comunicarea in fata unui auditoriu; ea are ca scop formarea unei imagini proprii, a grupului sau a organizatiei.

Comunicarea orala, ca mod de comunicare a managerului, trebuie sa tina cont de multi factori de context cum ar fi: cultura organizationala, experientele avute de a lungul comunicarii anterioare, diverse motive care stau la baza relatiilor personale, sociale si profesionale.

Comunicarea orala are ca forme specifice mai importante prezentarea, briefingul, raportul de situatie si raportul final.

Prezentarile pot avea loc in interiorul organizatiei sau in exteriorul ei. In cazul prezentarilor in interiorul organizatiei se presupune, in general, ca auditoriul are caracteristici comune. In legatura cu prezentarile in fata unui auditoriu extern organizatiei, pot aparea doua probleme importante:

• dificultatea adaptarii prezentarii si a vorbitorului la auditoriul si cadrul extern, mai putin cunoscute;
• faza dificila a intrebarilor si raspunsurilor.

Cateva din disfunctionalitatile frecvente, in legatura cu prezentarile atat interne cat si externe, pot fi:

• prezentarile sunt confuze (informatia trebuie astfel organizata incat sa poata fi urmata si inteleasa)
• prezentarile sunt prea lungi (concizia, alaturi de claritate, este intotdeauna apreciata pozitiv)
• prezentarile sunt neconvingatoare (auditoriul trebuie convins ca informatia este importanta si ca argumentele sunt corecte)
• stilul de prezentare a informatiilor este deficitar.

Briefingul este o prezentare mai scurta cu scop de rezumare a unor informatii sau cu scop de informare la zi privind activitati de afaceri, proiecte in desfasurare, programe sau proceduri.

Ca format, briefingul este de obicei o comunicare intr-un singur sens, de la vorbitor spre auditoriu; procesul de informare poate sa implice si auditoriul.

Raportul are ca scop analiza situatiei unei activitati sau proiect si consta in prezentarea de informatii relevante pentru o anumita faza a acestora sau pentru finalizarea lor.

• Raportul de situatie se face printr-o prezentare de 30-40 minute. Scopul raportului de situatie este de a familiariza auditoriul cu starea la zi a proiectului sau activitatii si, uneori, sa faca referiri la proiectii in viitor.
• Raportul final este o prezentare formala majora de 40-60 minute, destinata analizei muncii la intregul proiect, de la inceput pana la sfarsit. Are ca scop recomandarea pentru luarea unor decizii sau rezolvarea unei probleme, prezentarea unui rezultat final al muncii in cadrul unui proiect.

Situatiile neprevazute de comunicare orala apar frecvent in activitatea de comunicare a managerului. Calitatea acestei forme de comunicare poate creste daca avem in vedere faptul ca perioada de gratie (intervalul dintre intrebare si raspuns) furnizeaza timpul necesar pentru a decide asupra ideilor ce se vor emite si pentru a lua decizii legate de mesaj.

Alt tip de comunicare orala este cea prin telefon. Aspectul distinctiv al acestei comunicari este lipsa din mesaj a elementelor de natura nonverbala. Aceasta genereaza o distanta psihologica fata de interlocutor care duce in mod firesc la un continut depersonalizat al mesajului.

Comunicarea cu mass-media poate imbraca forme diferite:

interviurile exclusive si spontane;

comunicatele de presa;

conferintele de presa.

Planurile strategice ale organizatiei trebuie sa includa si un plan in legatura cu relatiile de comunicare cu mass-media.

B) Comunicarea in scris

Caracteristicile pe care trebuie sa le posede un mesaj scris pentru a fi eficient sunt urmatoarele:

trebuie sa fie usor de citit;

trebuie sa fie corect;

trebuie sa fie adecvat directiei de transmitere;

trebuie sa fie bine gandit.

Inainte de a comunica ceva trebuie sa stabilim scopul pentru care vrem sa transmitem un mesaj. Trebuie sa clarificam daca:

este oportuna transmiterea mesajului;

reactia de raspuns este favorabila;

mesajul transmis are sanse sa-si atinga scopul.

Pasul urmator in procesul de scriere este clarificarea si sistematizarea gandurilor in legatura cu materialul pe care am decis ca este oportun sa-l scriem. Acest proces cuprinde urmatoarele faze:

generarea;

sistematizarea;

organizarea materialului.

Ultimul pas consta in scrierea propriu-zisa a mesajului, incepand cu redactarea lui si continuand cu editarea si punerea lui in forma adecvata.

Este extrem de important sa constientizam faptul ca a gandi si a scrie sunt doua procese diferite. In general, etapa de gandire constituie aproximativ 40% din timpul necesar intocmirii unui mesaj scris, iar etapa a doua, de scriere propriu-zisa, restul.

Comunicarea in scris ajuta oamenii sa devina mai sistematici in gandire. Studierea atenta a semnificatiei, pentru a cunoaste precis nuantele, este o conditie a calitatii mesajului.

C) Comunicarea non-verbala

In comunicarea orala (directa, fata in fata), oamenii transmit mesaje prin intermediul expresiilor faciale, modulatiilor vocii, gesturilor si a posturii corpului. In cadrul comunicarii non-verbale se poate analiza mediul in care are loc comunicarea. Este foarte important sa stim in ce mediu poate avea loc un dialog sau altul. Ambientul contribuie la o buna desfasurare a intalnirilor sau intrevederilor de orice fel.

6. CANALELE DE COMUNICARE

A Forme de canale de comunicare

In toate forme ale canalelor de comunicare sursa mesajului sau emitatorul, este o persoana, care doreste sa comunice cu o alta persoana, receptorul. Pentru a comunica, sursa traduce intelesul pe care vrea sa-l transmita in simboluri. Acest proces de traducere implica atat simboluri verbale cat si non-verbale, frecvent o combinatie a acestora. Receptorul, la randul sau, va decodifica simbolurile primite transformandu-le intr-un inteles perceput.

Decodificarea este procesul prin care mesajele receptionate sunt translatare in termeni (simboluri) ce au semnificatie pentru destinatari. Specialistii au tendinta sa codifice mesajele intr-un limbaj care este inteles de alti specialisti din acelasi domeniu, dar mai putin de .

Intre emitator si receptor, mesajul poate fi modificat datorita unor "bariere". Acestea pot fi clasificate in diverse categorii: fizice, lingvistice, factori personali. Barierele fizice tin in general de mediu (acustica, lumina, distanta etc). Barierele lingvistice pot tine de limba vorbita, dar si de vocabular, putand apare dificultati in receptarea mesajului daca acesta este transmis intr-un limbaj de specialitate in care se folosesc cuvinte prea putin uzuale.

Factorii personali pot fi de mai multe tipuri:

Implicarea pozitiva a celui care recepteaza mesajul;

Implicarea negativa (chiar inainte de a recepta mesajul, interlocutorul
are ceva impotriva subiectului sau a emitatorului).

Amenintarea statutului (situatia in care o persoana nu mai asculta opinia altei persoane,  pentru simplul fapt ca este contrara opiniei sale);

Presupuneri subiective (reactii de genul "cred ca vrea ceva de la mine, altfel nu mi-ar vorbi");

Agenda ascunsa (cum sunt opinii privind: "daca stau de vorba cu el poate aflu ceva si despre ce au ei de gand sa faca in viitor").

In procesul comunicarii reactia pe care o are receptorul fata de mesajul transmis de sursa este un mecanism prin care emitatorul verifica daca mesajul transmis a fost perceput corect de catre receptor (feedback). Acesta este un element al procesului de comunicare extrem de important in termeni de eficienta.

De foarte multe ori, cel care transmite mesajul uita sa verifice daca intelesul receptat este acelasi cu intelesul transmis. Un prim element este feed-back-ul non-verbal. Emitatorul trebuie sa fie atent la mesajele non-verbale transmise de catre receptor.

Transmiterea mesajelor se poate realiza prin mijloace verbale si non-verbale. Exista o mare varietate de mijloace care pot fi utilizate. O apreciere a acestor mijloace in raport cu gradul de consistenta al comunicarii este prezentata in figura de mai jos:

Intre comunicare orala si comunicarea scrisa exista urmatoarele elemente comparative

In literatura de specialitate exista patru criterii in raport de care se apreciaza calitatea comunicarii:

(1) rapiditatea sesizarii erorilor, prin folosirea conexiunii inverse si corectarea lor;

(2) elaborarea mesajelor in functie de particularitatile specifice destinatarilor;

(3) capacitatea de a transmite nai multe informatii simultan;

(4) bogatia limbajului (limbajul verbal in raport cu cel numeric).

In situatiile in care este necesar un timp indelungat pentru analiza informatiilor putem considera comunicarea inconsistenta.

De cele mai multe ori comunicarea fata in fata este cea mai eficace pentru ca ofera raspuns feedback rapid. Astfel se poate valida in timp real mesajul transmis. In acest tip de comunicare un rol important il au:

limbajul utilizat;

tonul vocii;

expresia fetei.

B Canalele de comunicare la nivelul organizatiilor

Mediile prin care se transmit informatiile de la emitator la receptor reprezinta canalele de comunicare. Exista doua tipuri de canale:

formale;

informale.

Prin canale formale de comunicare se transmit fluxurile informationale oficiale.

In raport cu directiile de propagare a fluxurilor informationale, comunicarea este de mai multe tipuri:

verticala descendenta;

verticala ascendenta;

orizontala;

oblica.

Comunicarea verticala descendenta cuprinde fluxuri de informatii (mesaje) generate de managerii de la nivelurile cele mai inalte ale organizatiei si adresate celor de la nivelurile inferioare. Ele se manifesta intre manageri si subordonati si se concretizeaza prin decizii, instructiuni, proceduri, memorii oficiale, reglementari interne, norme, rapoarte, etc.

Comunicarea verticala ascendenta se stabileste intre conducere si subordonati, fiind caracterizata de fluxuri de informatii orientate "de jos in sus" in cadrul unei organizatii, pe verticala sistemului de management. Prin intermediul acestor canale de comunicare sunt furnizate informatii pentru control si fundamentarea deciziilor.

Comunicarea orizontala apare intre persoane care ocupa pozitii situate la acelasi nivel ierarhic in sistemul de management, intre care exista relatii organizatorice de cooperare. Acest tip de comunicare este necesar pentru coordonarea diverselor functii ale organizatiei.

Comunicarea oblica apare, de obicei intre persoane ce ocupa posturi situate pe niveluri ierarhice diferite, fara ca intre acestea sa existe relatii de autoritate de tip ierarhic.

Canalele informale de comunicare se stabilesc in general intre persoane din grupurile informale. Acestea sunt formate din angajati care au interese comune sau afinitati. Informatiile transferate prin aceste canale sunt neoficiale si au un caracter personal sau general; ele nu sunt verificate.

O configurare neformala a comunicarii intr-o organizatie reprezinta generarea (lansarea) zvonurilor. Circulatia zvonurilor poate scurcircuita canalele formale de comunicare.

Lansarea unui zvon vizeaza :

tinta (obiectivul zvonului);

declaratia (ceea ce trebuie comunicat mediului tinta);

sursa (emitatorul).

La nivel organizational exista tendinta de evitare a comunicarii vestilor neplacute care poate provoca uneori blocarea activitatii economice,

7. RETELE DE COMUNICARE

In interiorul organizatiei se configureaza diverse grupuri, pe de o parte in raport cu structura firmei (departamentele), pe de alta parte in raport cu interesele indivizilor sau a grupurilor informale.. Tipurile de retele ce se pot forma intr-un grup la nivel organizational ce configureaza diverse grupuri, in raport cu structura firmei (departamentul) pe de o parte si in raport cu interesele indivizilor (grupurile informale) pe de alta parte sunt:

8. RELATIILE DE COMUNICARE

A Definitie

Domeniul relatiilor este foarte important la nivelul organizatiilor pentru ca ofera posibilitatea acestora de a comunica cu ul. De asemenea, prin relatiile se pot transmite informatii despre tipurile de activitati in folosul indivizilor si al comunitatilor, prestate de organizatiile . Marile asociatii de specialitate in domeniul relatiilor dau mai multe definitii acestui domeniu:

"Practica Relatiilor este arta si stiinta sociala de a analiza tendinte, de a prezice consecintele lor, de a sfatui lideri de organizatii, de a introduce programe planificate de actiune care servesc atat interesul organizatiei cat si al ului" (Adunarea Mondiala a Relatiilor , Mexico City. 1978)

"Relatiile sunt un efort constient si sistematic, bazat pe cercetare, dedicat castigarii intelegerii si stabilirii si mentinerii increderii in randurile ului" (Asociatia Germana de Relatii )

"Relatiile sunt efortul deliberat, sustinut si planificat de a stabili si a mentine intelegerea reciproca intre o organizatie si ul ei" (Institutul Britanic de Opinie a)

B) Caracteristici

Cele mai importante caracteristici ale relatiilor sunt:

deliberarea: activitatea de relatii vizeaza informarea, influentarea si obtinerea unui raspuns din partea ului;

planificarea: resursele oricarei organizatii sunt limitate si de aceea trebuie planificate in raport cu importanta activitatilor derulate;

performanta: performanta echipei de relatii si rezultatele ei determina performanta organizatiei client;

comunicarea bilaterala: relatiile au la baza preluarea informatiilor din mediul in care opereaza organizatia, transmiterea de noi informatii si urmarirea feed-back-ului acestora;

interesul : scopul activitatii de relatii este satisfacerea nevoilor ului;

dimensiunea manageriala: eficienta activitatilor de relatii depinde de calitatea managementului.

C) Metodologia de comunicare

Managerul eficient de relatii trebuie sa fie in permanent contact cu personalul organizatiei, sa fie capabil sa diferentieze in orice moment necesitatile de comunicare ale acestora, sa formuleze si sa transmita mesaje in functie de caracteristicile fiecaruia dintre ele si sa urmareasca reactia lor la primirea fiecaruia dintre mesaje.

Unul dintre conceptele de relatii cele mai vehiculate este acela de imagine.

Imaginea organizationala este un complex constituit din istoria organizatiei, succesele si stabilitatea sa din punct de vedere financiar, calitatea ofertei sale, reputatia sa ca angajator, responsabilitatea sociala, eforturile de cercetare etc. Imaginea organizationala este esentiala in relatiile cu presa, dar este foarte importanta in relatia cu finantatorii (fie ei investitori, donatori, membri, organizatii financiare internationale etc.).

In planificarea de relatii este utilizata imaginea dorita (wish image). Imaginea dorita este imaginea pe care conducerea organizatiei doreste sa o promoveze in interiorul si in exteriorul sau. Comunicarea se bazeaza pe stabilirea de relatii , care se desfasoara in cinci etape (care, de fapt, formeaza metodologia comunicarii):

identificarea problemei;

stabilirea obiectivelor generale;

formularea strategiilor;

planificarea, si programarea;

evaluarea.

Identificarea problemei. Pentru definirea exacta a problemei se trece la cercetarea opiniilor, cunostintelor, atitudinilor si comportamentului ului vizat.

Stabilirea obiectivelor. In raport cu rezultatele cercetarii se propun solutii ale problemei de comunicare cu ul, sub forma unor obiective.

Formularea strategiilor. Are ca scop atingerea obiectivului stabilit.

Planificarea si programarea: In functie de strategiile adoptate, se trece la elaborarea planului de actiune. Acest plan contine instrumentele folosite (mixul de relatii ), obiective intermediare, termene, resurse utilizabile etc.

Evaluarea exprima momentul in care se verifica modul cum s-a desfasurat comunucarea, calitatea mesajelor transmise, modul de receptare a mesajelor, feed-back-ul receptorilor, natura barierelor in comunicare.

In urma aplicarii acestei metodologii se creaza baza informationala a mix-ului de relatii care contine:

publicitatea,

lobby,

organizarea de evenimente, etc.

identitatea imaginii organizationale,

consultanta,

afacerile,

Relatiile cu liderii de opinie 

Ponderea fiecaruia dintre ele variaza de la un proiect la altul, de la o organizatie la alta. Astfel:

publcitatea: este instrumentul de relatii prin care organizatia lanseaza mesaje prin intermediul mijloacelor de informare in masa cu cele mai mici costuri relative. itatea este la indemana oricarui tip de organizatie, (a, de afaceri sau non-profit). Relatiile cu presa sunt unul dintre elementele fundamentale ale relatiilor si se desfasoara prin intermediul dosarelor de presa, comunicatelor de presa (text, imagine foto, imagine video, benzi audio), discursuri, conferinte de presa..

lobby lobby-ul are ca scop influentarea deciziilor puterii - Presedintie, Guvern, Parlament etc. - prin mijloacele specifice relatiilor , pentru luarea in discutie a unor probleme de interes sau pentru adoptarea unor decizii.

organizarea de evenimente : este costisitor dar este unul dintre cele mai importante instrumente de relatii . Atat organizatiile , cat si organizatiile de afaceri si cele non-profit acorda o atentie speciala acestui tip de comunicare si cheltuie adesea o buna parte din bugetele de relatii pentru organizarea de conferinte, seminarii, mitinguri, marsuri, celebrari aniversare, expozitii de arta, licitatii, serate de binefacere, concursuri, lansari de carte etc.

identitatea imaginii organizationale: contine o serie de elemente de tipul logo-ului (logo-urilor), culori, caractere (formatele de litera), tipul de hartie folosita etc., care apar pe materialele de comunicare: papetaria, brosurile, formularele oficiale, cartile de vizita, pagini web etc.

consultanta: este unul dintre instrumentele de care depinde in cea mai mare masura succesul planului de relatii . Este vorba de serviciile de consultanta pe care managerii de relatii le acorda celorlalti manageri ai organizatiei si superiorilor ierarhici. In cazul organizatiilor , deciziile au prin natura lor un impact direct unde succesul unei politici sau imaginea a a unei personalitati poate depinde de o singura "iesire in fata presei". Managerii de relatii acorda servicii de consultanta celorlalti manageri ai organizatiei pentru ca deciziile lor au un impact .

afacerile : exista tari in care se utilizeaza parteneriatele dintre firmele de relatii si organizatiile non-profit care initiaza campanii de strangere de fonduri. Deci, activitati de tipul afacerilor pot desfasura si organizatiile si chiar si organizatiile non-profit care initiaza proiecte non-profit in alt domeniu.

relatiile cu liderii de opinie: au in vedere promovarea unor politici . Acest tip de relatii se bazeaza pe influentele pe care pot sa le aibe anumite persoane la nivel: politic, social, economic.

D) Comunicarea in situatiile de criza

Sunt organizatii care dispun de un program de criza in cadrul careia exista responsabilitati pentru fiecare tip de criza. De asemenea, se stabilesc proceduri care contin instructiuni de operare pentru fiecare situatie de criza.

Pot aparea evenimente social-politice, a caror gravitate variaza de la manifestari cum ar fi grevele, miscarile sociale de presiune a strazii, schimbarea subita a echipei de conducere, pana la revolutii si razboaie, catastrofele naturale (cutremure, inundatii etc.) sau accidentele de alta natura (accidentele grave aviatice, maritime sau terestre) etc.

Ascunderea informatiilor,asa cum s-a mentionat, este un mod de declansare a zvonurilor.

In gestionarea unei crize se pot face erori cu urmari greu de prevazut:

ezitarile, conducand la crearea unei imagini de incompetenta si confuzie;

ripostele, sursa de crestere a tensiunilor si emotiilor;

confruntarea, oferind oponentilor vizibilitate si o platforma de atac;

informatiile contradictorii, semnificand lipsa de sinceritate si de receptivitate.

Programul de administrare a unei situatii de criza din cadrul unei organizatii include :

aprobarea planului de catre directorul executiv;

lista persoanelor care vor fi implicate in rezolvarea crizei si coordonatele acestora (adresa, telefon, etc);

lista persoanelor din organizatie ce trebuie informate imediat in cazul unei crize;

criteriile de estimare a pierderilor potentiale;

planul de realizare a unei sectiuni de documentare, cuprinzand informatii si marturii;

informatii confidentiale ce nu pot fi divulgate inainte de lansarea planului de contracarare a crizei si de cele mai multe ori, nici dupa aceea, daca nu este necesar;

programul de actiune: cine, ce si cand;

schita locului unde a survenit criza, o lista de resurse si cu necesarul de aprovizionat;

locul de unde se va obtine aparatura de comunicare, sonorizare si inregistrare pentru presa;

lista criteriilor de evaluare a eficientei tratarii situatiei de criza.