Empatia in comportamentul managerial

Empatia in comportamentul managerial

Perspectiva istorico-teoretica asupra empatiei

Existenta omului este o permanenta adaptare si integrare in mediul fizic si social. Interactiunile dintre oameni presupun disponibilitatea fiecarui individ de a intelege si interpreta perspectiva, punctul de vedere al celuilalt, starea sufleteasca si chiar mentala a acestuia. Asa cum, pentru adaptarea la mediu in general omul poseda inteligenta si creativitate, pentru adaptarea la mediul social el poseda, in plus, capacitatea empatica. Este acesta un argument pentru a acorda empatiei mai mult spatiu intr-un curs de psihologie sociala alaturi de care prezentam urmatoarele ratiuni:

a) putine domenii de activitate si profesii nu solicita empatia dezvoltata la nivel de abilitate daca nu competenta;

b) profesionistii in domeniul psihologiei si asistentei sociale, domeniu in care se pregatesc studentii nostri trebuie sa posede in repertoarul de abilitati si competente empatia dezvoltata la nivel supramediu;

c) toate procesele de grup: de comunicare, motivationale, afectiv-apreciative, de influenta, de conducere si exercitare a puterii se bazeaza intr-o masura destul de mare pe abilitati si competente ce presupun in manifestarea lor empatie emotionala, motivationala sau predictiva;

d) relatiile intre empatie si alte abilitati, capacitati si procese fizice ce se manifesta in domeniu psihosocial au fost mai putin puse in evidenta in manualele de psihologie sociala;

e) la noi exista putine preocupari de dezvoltare structurata si antrenare a capacitatii empatice in sistemul competentelor sociale.

Aceste ratiuni ne-au orientat spre abordarea empatiei ca o capacitate cu largi si profunde implicatii in viata sociala, ca o competenta sociala.

Termenul de empatie are o lunga istorie si multe definitii ce dau atentie aspectelor emotionale si perspectivelor sociale in intelegerea actiunilor si starilor sufletesti ale acestora, aceasta capacitate fiind pusa in legatura cu inteligenta sociala a individului (Snow R. S.; Como L; Jackson D., 1996, p.

Fenomenul empatiei a fost abordat teoretic si experimental din mai multe perspective: estetice, filosofice, psihologice, sociologice si in ultimele decenii din perspectiva interdisciplinara a psihoesteticii experimentale, a psihologiei sociale si chiar a psihologiei pedagogice. Intr-o enciclopedie a psihologiei sociale Manstead A. Si M. Miles (1995) apreciau ca empatia a primit in ultimele doua decenii o atentie deosebita din partea psihologilor sociali probabil datorita legaturilor puternice dintre empatie, comportamentul prosocial si competenta sociala.

O privire retrospectiva ne arata ca preocuparea de intelegere a acestui fenomen psihic o intalnim la filosoful german Th. Lipps, care la inceputul acestui secol utilizeaza termenul de Einfuhlung in acceptia "a se simti in stare de ceva' cu referire m special la procesul imitatiei motorii, concept pe care il aplica in domeniul esteticii si in intelegerea persoanelor (G. Allport, a981, p. 529). Traducerea termenului ca empatie a fost propusa de Titchener (cf. S. Marcus, p. Cu trecerea anilor sensul original al conceptului de empatie a devenit iremediabil confuz sublinia G. Allport, s-a modificat reflectand rezultatele oferite de cercetarile m problema, apreciem noi. Asa cum constata V. Pavelcu termenul de Emfuhlung a fost tradus printr-o serie de termeni ca:

proiectie simpatetica a eu-lui 

intuitie proiectiva 

transpunere

fuziune afectiva

fuziune afectiva simbolica 

comprehensiune prin intrepatrundere

. introectiune

tranzitivism

intropatie;

simpatie

. identificare

transfer

in simitire

proiectie simpatetica

empatie

Aceasta bogatie lingvistica, arata autorul citat, "este deconcertanta si a intunecat cu desavarsire sensul conceptului initial' (V. Pavelcu, p.

Cu toata diversitatea tenninologica definitiile date empatiei converg spre intelegerea ei ca:

"abilitate de prezicere, de recunoastere, perceptiile sale, gandurile, sentimentele si atitudinile ca trasaturi proprii'. (J. P. Guilford, 1959);

ca aptitudine de a sesiza mentalitatea altuia, sentimentele sale, dorintele, opiniile, sau, si mai concret, a prezice conduitele sale (J. Maisonneuve, 1966, p.

"capacitatea de a te pune cu adevarat in locul altuia, de a vedea lumea asa cum el o vede' (C. Rogers, G. M. Kinget, 1971, p.

un construct multidimensional in care se coroboreaza aspectul cognitiv predictiv de percepere a perspectivei altuia, reactivitatea emotionala, aspectul functionarii si motivatiei interpersonale etc. (Davis, M., 1983, p. care argumenteaza pentru o abordare multidimensionala a empatiei.

Empatia: concept, structura si functii

Empatia apare ca o capacitate, cu program ereditar, peste care se cladeste viitorul comportament empatic, o trasatura de personalitate ce poate atinge valente aptitudinale prin intermediul careia omul poate intelege, cunoaste si prezice conduitele altuia, facilitatoare a interactiunii sociale si performantei.

In prima sa monografie asupra empatiei S,. Marcus o defineste in mod functional: "empatia este un fenomen psihic manifestat m cadrul conduitei omului in relatiile cu semenii sai este acel fenomen psihic de identificare partiala sau totala, constienta sau inconstienta a unei persoane cu un model de comportament uman perceput sau evocat, favorizand un act de intelegere si comunicare implicita, precum si o anumita contagiune afectiva' (S. Marcus, 1971, p.31).

Empatia ca fenomen psihic extrem de complex se manifesta in forme comportamentale variate ce constituie directii de investigare experimentala, care evidentiaza componentele de structura ale fenomenului. Rezultatele cercetarilor pledeaza pentru intelegerea structurii empatiei ca formata din urmatoarele componente:

a) componenta fiziologica ce vizeaza caracteristicile reactivitatii fiziologice din timpul producerii fenomenului empatic (G. Lindzey, E. Aronson, Erza Scotland si L. Wals, K. Jerome, Ph. Williams, Al. Rosca, M. Rosca, V. Vasilescu, 1954; I. Ciofu si S. Macus, Toate cercetarile demonstreaza existenta unor nivele ale manifestarii empatice in planul reactivitatii de tip fiziologic;

b) componenta afectiva - (emotionala). Edith Stein considera ca empatia este o sursa legitima de cunoastere a starilor afective ale altora (apud. S. Marcus, p. iar V. Pavelcu afirma: "cheia intelegerii altora se afla in propriile noastre vibratii afective. Adancimea unui suflet strain o masuram cu propriile noastre sentimente' p. Majoritatea cercetatorilor considera componenta afectiva ca cea mai apropiata de esenta fenomenului empatic. Unii cercetatori au incercat sa masoare cu ajutorul testelor aceasta componenta denumita si empatie emotionala. Ab. Mehrebian si Kichzchy S. au elaborat o scara de masurare a empatiei emotionale aplicata de S. Marcus si de noi;

c) componenta predictiva se refera la modul in care subiectul percepe si anticipeaza cadrul intern de referinta al altuia, modul in care acesta gandeste. Aceasta este considerata componenta preponderent cognitiva, focalizata pe procese cognitive de percepere si reprezentare apoi a perspectivei celuilalt. Rosalind Daymond defmeste empatia ca pe un transport in gandirea, trairea si modul de a actiona al altuia; autoarea elaboreaza un test standard de empatie predictiva priri care se surprinde adancimea reactiei empatice si largimea reactiei empatice. S. Marcus a realizat o forma adaptata a acestei probe si noi experimentam o alta forma adaptata la creativitate;

d) a patra componenta a empatiei relevata mai tarziu decat celelalte este componenta motivationala in timp ce componenta afectiva permite evaluarea masurii in care un subiect simte acelasi lucru cu o alta persoana, latura motivationala il duce pe subiect la actiune. Aceasta componenta este studiata in ultimul timp de psihiatri si psihologi care o vad ca pe un factor implicat m conduita altruist-autentica si comportamentul prosocial (I. D. Trestieni, p. Subliniem ca prin cunoasterea empatica se poate dobandi o intelegere a motivatiei celuilalt dar si o stimulare a motivatiei propriului comportament;

e) S. Marcus vorbeste si de o componenta aptitudinala a comportamentului empatic. Este vorba in esenta, apune autorul, de surprinderea unui anume fel de manifestare empatica, evident supramediu, fara de care nu apare posibila realizarea performantelor corespunzatoare in anumite profesii (S. Marcus, 1991). Cele cinci comportamente ale structurii fenomenului empatic, decelate din studiul comportamentului empatic manifest, indica o interdependenta a lor, de exemplu necesitatea manifestarii componentei predictive si afective pentru aparitia celei motivationale. Studiul empatiei din perspectiva componentelor motivationala si aptitudinala este abia la inceput.

In psihologia romaneasca Ana Catina si S. Marcus au argumentat pentru existenta unui stil apreciativ empatic (980, p. decelat din cercetarile asupra empatiei in profesiile didactice, artistice, stil ce emerge din dezvoltarea peste medie a componentelor empatiei.

Stilul apreciativ empatic apare ca o componenta a personalitatii cu caracteristici de aptitudine. Ca urmare empatia poate fi privita ca un vector al personalitatii deoarece ea sustine atat latura relational valorica cat si pe cea instrumental apreciativa a personalitatii.

In concordanta cu componentele de structura ale capacitatii empatice, cercetarile moderne in domeniu surprind serie de functii ale empatiei cu rol in adaptarea psihologica a personalitatii umane:

a) functia cognitiva implicata in transpunerea psihologica in sistemul de referinta al altuia prin care se realizeaza un act de cunoastere empirica a partenerului (cat de prietenos, interesat, optimist, agresiv sau anxios etc. este o persoana) o cunoastere tacita si scurtcircuitata (cf. S. Marcus, p.

b) funcfia de comunicare raspunde trebuintei de dialog si schimbare temporara a propriei perspective cu perspectiva celuilalt, este o conditie a unei comunicari personale eficiente;

c) functia anticipativa rezultand din functia cognitiva si de comunicare, presupune efectuarea unei predictii asupra comportamentului partenerului, o anticipare a strategiei de interrelationare a celuilalt;

d) functia de contagiune afectiva rezultata din apropierea si identificarea propriului eu cu Eul celuilalt situatie ce atrage fenomenul de contaminare temporara, de stare a celuilalt. Ea este fumizata de posibilitatea subiectului de a se misca pe axa identificare detasare si conditionata de conditiile de viata (S. Marcus, op. cit. p.

e) functia performantiala in anumite profesiuni empatia devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes la nivel supramediu a unei activitati ce implica relatii interpersonale.

Prin functiile sale empatia faciliteaza adaptarea sociala a personalitatii. In consecinta blocarea manifestarii ei prin diferite mecanisme sau manipularea functiilor ei cum ar fi stimularea functiei anticipative pe diferite cai pentru a crea panica/zvonuri la examenele de admitere, asocieri de imagini si sunete sinistre in razboi etc. poate crea efecte malefice.

Aspectele teoretice evidentiate anterior cu privire la empatie le-am considerat necesare pentru intelegerea perspectivei de abordare a capacitatii empatice ca vector al personalitatii in cercetarile noastre.

Stiluri apreciative

Pentru a-si regla raporturile cu mediul fizic, omul depune un efort continuu de a-1 cunoaste, de a-1 categoriza, de a-1 ordona si sistematiza pentru a putea stabili concordante intre stimulare si reactie (S. Marcus, Ana Catina, 1980, p.

Pentru a exista, omul trebuie sa se afle in relatie cu ceilalti oameni; pentru a putea intretine relatii el trebuie sa se raporteze adecvat la acestia; pentru a se putea raporta adecvat trebuie sa-i inteleaga, sa-i cunoasca. Ca urmare pentm a se integra in viata sociala, omul trebuie sa posede si sa-si dezvolte capacitatea de intercunoastere.

Fiecare individ are un "stil' al sau de a-i percepe pe ceilalti din jur. In modul de percepere a celor din jur indivizii se diferentiaza nu numai dupa felul in care ii percep sau evalueaza pe ceilalti ci si in modul in care ii abordeaza si-i interpreteaza in raport cu propria lor personalitate.

Notiunea de stil se refera la maniera proprie individuala sau comuna (tipologica) de a realiza variate activitati. Psihologii au prezentat diferite forme ale stilului incepand cu A. Adler care scria despre stilul de viata. Astfel se poate contura un stil cognitiv "ce desemneaza anumite modalitati specifice de receptionare si prelucrare a informatiei' (P. P. Neveanu, 1978, p. un stil perceptiv definit de F. Heider drept "ce anume informatie selecteaza individul in vederea cunoasterii', un stil autoprezentare (Arkin, un stil apreciativ definit ca "maniera personala de abordare, evaluare si interpretare a evenimentelor realitatii care prezinta aspecte divergente' (S. Marcus, Ana Catina,

Stilul apreciativ se refera la acea forma de intelegere care se desfasoara in registml afectiv, cauta dezimplicarea expresa a acelor calitati ce pun subiectul in relatie cu obiectul a acelor determinari ce confera semnificatii in functii de ce asteapta si ce poate primi subiectul in registrul emotional.

Stilul apreciativ in cunoasterea celorlalti este acea maniera de apropiere de obiectul cunoasterii care se caracterizeaza prin ponderea specifica a elementelor afective si cognitive si a posibilitatii de transpunere in psihologia celuilalt (Stroe Marcus si Ana Catina,

Pe parcursul existentei, stilul apreciativ se formeaza in relatii interpersonale prin procesul perceptiei interpersonale si prin activarea unui potential pe care omul il poseda pentru adaptarea la mediul social empatia.

In cercetarile avand ca obiect delimitarea stilurilor apreciative, problema mecanismelor stilurilor apreciative si a eficientei lor in cunoasterea interpersonala (S. Marcus, Ana Catina, 1980) au delimitat patru stiluri apreciative dintre care doua sunt stiluri apreciative proiective si doua stiluri apreciative neproiective.

Prezentam in continuare cele patru stiluri apreciative dupa descrierea realizata de autorii citati (S. Marcus, Ana Catina, 1980, p. Exista doua stiluri neproiective: stilul apreciativ reflexiv si stilul apreciativ detasat si doua stiluri apreciative proiective: stilul apreciativ analogic si stilul apreciativ empatic.

Stilul reflexiv este un stil apreciativ preponderent afectiv fara ca trairea sa depaseasca propriile granite intime, fara proiectia acestei trairi in modele exteme. Reprezentantii acestui stil raporteaza modelul extem la sine. Ei tind sa utilizeze criterii apreciative transante, rigide si o modalitate analitica in abordarea celorlalti.

Stilul detasat este un stil apreciativ neproiectiv si neafectiv. Reprezentantii acestui stil tind sa judece fenomenele realitatii si pe semenii lor fara criterii afective si fara transpunere m situatia altora. El nu este asa de eficient m cunoasterea interpersonala comparativ cu stilurile proiective. Detasatul se comporta ca un judecator impartial intr-un context care solicita un comportament participativ. Raportarea judecatii cu privire la ceilalti, la punctele de referire generale aflate inafara modelului extem,dar si a propriei persoane ii acorda detasatului posibilitatea folosirii diferitelor strategii de cunoastere (analitica si impresiv - globala) cu aceleasi rezultate.

Stilul analogic este un stil apreciativ proiectiv neafectiv care reuseste intelegerea psihologiei altora prin mijlocirea rationamentelor analogice ce-1 pun in postura identificarii cu modelul extem. Reprezentantii acestui stil se identifica cu altii pe baza unei asemanari de principii intre ei si un model extem. Tendinta de identificare cu altii a analogicului permite o oarecare flexibilitate a structurii cognitive ca si posibilitatea folosirii diferitelor strategii cognitive. Judecatile despre altii ale analogicului sunt mai obiective (neinfluentate afectiv), dar mai putin acurate deoarece rationamentul analogic nu este intotdeauna exact.

Stilul empatic este un stil apreciativ proiectiv si afectiv ce se caracterizeaza printr-o capacitate de transpunere in cadrul intern de referinta al altora folosind ca mijloc de intelegere a trairilor si intelegere a celuilalt propria experienta afectiva. Obiectivitatea in cunoasterea celorlalti se datoreaza imbinarii dintre utilizarea propriei experiente afective si transpunerea in psihologia modelului extem, numita proiectie atitudinala-afectiva. Empaticul percepe lumea "ca si cnm' ar fi modelul extem. Stilul empatic contribuie la manifestarea comportamentului empatic cerut si implicat in multe activitati sociale.

Stilul apreciativ constituie o caracteristica de personalitate care in anumite limite ale variabilitatii, caracterizeaza individul sau grupul de indivizi sub raportul manierei de abordare a celor din jur in scopul cunoasterii lor si in vederea fixarii relatiilor adaptate cu acestia. Cunoasterea stilului apreciativ predominant utilizat m activitatea de conducere este un obiectiv al autocunoasterii managemlui.