Evolutia managementului stiintific

Evolutia managementului stiintific

Fie si numai din cele aratate in ceea ce priveste formarea termenului de management si a definirii conceptului, se poate trage concluzia ca acestea au parcurs un timp indelungat. Nu-i mai putin adevarat insa ca in formele sale incipiente, empirice, managementul l-a insotit pe om, am putea spune, in decursul istoriei sale. Fenomenul este firesc daca ne gandim la faptul ca pentru a supravietui, pentru a putea obtine cele necesare existentei, pentru a-si imbunatatii traiul, omul a trebuit sa-si puna intrebari de felul: ce sa faca?, cum sa faca? etc. Managementul l-a ajutat sa obtina raspunsul la aceste intrebari, chiar daca el a fost mai mult sau mai putin cunoscut. S-a dedus, totusi, ca exista "ceva" care bine stapanit permite unor oameni sa obtina rezultate mai bune decat ale altora. Acest "ceva" perceput de catre om s-a conturat sub forma unor elemente de conducere. Cu timpul desi ele au constituit un anumit secret, considerate ca atare de catre cei care le receptasera si le sesizasera importanta, au inceput sa devina cunoscute, sa constituie "apanajul" multora dintre cei care manifestau initiativa in domeniul economic, dar nu numai in acesta. Totodata, elementele respective au inceput sa fie studiate de catre oamenii de stiinta, teoretizate si s-au elaborat lucrari stiintifice. A avut loc desigur, in timp, un proces foarte lent, dar oricum continuu, de trecere spre managementul stiintific, care l-a inlocuit tot mai mult pe cel empiric. Generalizarile, teoretizarile, formularea de metode si tehnici i-au imprimat managementului un caracter stiintific si, mai apoi, pornind de la acest aspect s-a constatat ca poate fi disciplina de invatamant. Etapizarea managementului in devenirea sa stiintifica a fost abordata de multi oameni de stiinta, dupa criterii diferite, desigur, s-a ajuns la concluzii variate. Philip W. Shay face referiri importante la procesul dezvoltarii gandirii despre management si stabileste patru etape, astfel:

Prima etapa se refera la metoda conducerii stiintifice, in care se inscriu lucrarile F. W. Taylor, H. Fayol, H. Gantt etc. Etapa se caracterizeaza prin urmatoarele: managementul stiintific pune accent pe obtinerea unor rezultate maxime cu minimum de efort; managementul utilizat pana in anul 1920 s-a bazat pe experimentarea, stabilirea normelor de munca, planificarea muncii si respectarea normelor stabilite, iar dupa 1920 se apeleaza la cercetarea managementului, la normativele manageriale, controlul managerial si colaborarea intre manageri si executanti.

Etapa a doua; metoda organizatorica cuprinde anii 1930, cand cercetarea managementului a fost axata cu precadere pe probleme de organizare. Practica organizatorica se realizeaza prin metoda de a organiza de sus in jos, de a asigura cu precadere diviziunea muncii si repartizarea raspunderilor. Initiativa si aportul de idei, aprofundarea deciziilor erau neglijate.

Etapa a treia, managementul bazat pe obiective, cuprinde perioada anilor 1940, cand conceptia asupra managementului a evoluat spre considerarea acestuia ca un proces orientat, in general, spre alegerea si realizarea obiectivelor unei intreprinderi. In aceasta etapa managementul are in vedere si alte functiuni: asigurarea circulatiei marfurilor, finantarea si politica economica. Perioada se caracterizeaza prin cresterea interesului pentru planificare, fundamentare stiintifica a deciziilor si se practica o organizare de tip descentralizat.

Etapa a patra, se refera la aparitia unei teorii generale a dezvoltarii. Este perioada care incepe dupa anul 1960 cand, pe baza sintetizarii conceptelor de management care au fost formulate si dezvoltate in etapele anterioare, a inceput elaborarea unui cadru conceptual al unei teorii generale a managementului.

E. Dale imparte perioada formarii stiintei managementului in trei etape:

Prima etapa reprezinta conducerea empirica - corespunzatoare perioadei in care activitatea de conducere se baza pe experienta si intuitie. Aceasta etapa este legata de inceputurile sale, pana la aparitia lucrarilor elaborate de clasicii managementului.

Ce de-a doua etapa - inceputurile managementului stiintific - cuprinde perioada in care apar si se consolideaza conceptele generale ale managementului si este marcat de publicarea lucrarilor lui F. W. Taylor si H. Fayol.

Etapa a treia - managementul stiintific - se refera la perioada contemporana.

Aceasta etapizare a stiintei managementului are desigur, un caracter conventional, pentru ca in fiecare etapa se regasesc elemente specifice celorlalte.

Inceputurile managementului stiintific se regasesc in prima etapa. Aceasta rezulta din enumerarea catorva lucrari aparute inaintea celor elaborate de clasici (Taylor si Fayol), care reprezinta granita dintre cele doua etape analizate. Astfel, Charles Bobage caruia i se atribuie primele preocupari pentru determinarea timpului de lucru, in lucrarea sa "Comparative View of the various Institutions for the Assurance of Life", aparuta la Londra, 1827, formuleaza previziuni ale managementului modern, prezentand idei si principii care se aseamana cu unele puncte de vedere ale lui F. Taylor si ale succesorilor sai. Henry Metcalfe a publicat o carte in anul 1885 "Costul manufacturilor si administratia atelierelor publice si private", in care se afirma ca exista o stiinta a administratiei fondata pe principii care pot fi aplicate la un numar mare si variat de cazuri. Aceste principii pot fi descoperite cu ajutorul observatiilor si experimentelor. Emanuel Ion Nichifor publica, in 1837, la Brasov, lucrarea "Pravila comerciala", care poate fi apreciata ca un manual de management pentru perioada respectiva.

Managementul empiric corespunde perioadei sale de inceput. Asa dupa cum au subliniat diversi autori, ideile existau, daca oamenii coordonau anumite activitati, dar in stare latenta, fara o forma concreta, bazandu-se pe elemente care tineau de bunul simt, de experienta, de intuitie, al caror rol nu trebuie negat. Elementele amintite mai sus aveau rolul decisiv in procesul decizional, in organizarea proceselor economice, in coordonarea si controlul rezultatelor activitatilor ce se desfasurau in unitatile economice. De astfel, chiar conditiile dimensionale in care se derulau activitatile favorizau manifestarea unui asemenea tip de management. Intreprinderile nefiind de mare amploare, intr-o asemenea situatie, functiile managementului erau exercitate de proprietarii intreprinderilor. Proprietarul capitalului era si manager, ceea ce nu se mai intampla in cazul societatilor pe actiuni. Proprietarul aparea ca o persoana polivalenta, care trebuia sa manifeste preocupari si pricepere in toate domeniile de activitate ale intreprinderii. Procesul de concentrare si centralizarea capitalului a determinat cresterea marimii unitatilor, a facilitat aplicarea in practica a progresului stiintific si tehnic, ceea ce a facut imposibila cumularea celor doua calitati - proprietar si manager. In aceasta etapa are loc un proces de formare a unei noi meserii, cea de manager, care nu mai este proprietarul capitalului. Aparitia managementului stiintific a fost precedata de o etapa al carei continut l-a constituit inceputurile acestuia, teoria managementului fiind in curs de formare si consolidare. Este vorba de o acumulare continua de idei, de formularea unor concepte, de principii, de metode si tehnici specifice, care imprimau managementului un pronuntat caracter stiintific.

Managementul stiintific este urmarea si a ceea ce s-a acumulat in perioada precedenta aplicarii sale si, cu atat mai mult, a crearii si dezvoltarii unei metodologiei stiintifice, care sa faciliteze aplicarea in practica a elementelor de noutate din domeniul tehnicii si alte domenii adiacente activitatii intreprinderilor. Contributii semnificative in acest domeniu au avut: cercetarile operationale, teoria sistemelor, cibernetica, informatizarea, psihologia, sociologia, ergonomia, etc. Specific acestei perioade este faptul ca a avut loc o crestere a numarului de lucrari stiintifice in domeniul managementului, se amplifica importanta informatiei, a crescut nivelul tehnico-stiintific al proceselor manageriale.

Bazele managementului stiintific au fost puse de americanul F. Taylor, autor al lucrarilor "Principiile conducerii stiintifice" si "Conducerea atelierelor" si de francezul H. Fayol prin lucrarea "Administratia industriala si generala".

Managementul se afirma ca o cale stiintifica de solutionare a problemelor puse sistemului managerial in anumite conditii. Managementul este privit ca o actiune, arta sau maniera de conduce o organizatie, de a organiza, de a dirija, de a planifica dezvoltarea sa, de a controla si se aplica tuturor domeniilor de activitate .

Managementului unei unitati ii revine ca sarcina sa identifice problemele adevarate care tin de aceasta activitate si sa le inlature pe cele false, sa le formuleze in mod concret, sa stabileasca scopul, obiectivele si prioritatile. Un rol insemnat revine, in acest sens, persoanelor cuprinse in sistemul managerial, potrivit treptei ierarhice pe care se gasesc si care trebuie sa utilizeze teorii, concepte, metode si tehnici de management

Managementul apare ca o stiinta economica cu caracter de "granita", care utilizeaza metode si tehnici proprii altor stiinte, adaptandu-le la specificul ei. Abordarea interdisciplinara, deci, din diferite unghiuri de vedere a unei probleme, ofera sanse mult mai mari pentru solutionarea sa optima. Cel sau cei chemati sa actioneze in acest sens, privesc in interdependenta diferitele componente ale problemei, care sunt diferite si au consecinte variate (economice, sociale ), urmand sa gaseasca solutia care sa se reflecte pozitiv toate laturile sistemului pe care le vizeaza.