Managementul, intre stiinta si arta

Managementul,  intre stiinta si arta

Raportul dintre caracterul de stiinta si cel de arta care se atribuie managementului constituie un domeniu de disputa intre specialisti, fata de care se exprima pareri diverse. Aceste dispute sunt generate, in principal, de continutul termenilor cat si dintr-un conflict de opinii. In acest context, literatura de specialitate ofera grupari ale autorilor avand drept criteriu ideile referitoare la raportul dintre stiinta si arta in management. In baza acestui criteriu autorii au fost cuprinsi in trei grupe: 1) cei ce manifesta reserve chiar in privinta utilizarii cuvantului "arta" a managementului, avand drept argument faptul ca s-ar refuza recunoasterea continutului stiintific al managementului, facand concesii empirismului si spontaneitatii in aceasta activitate; 2) o alta grupa de specialisti este formata din cei care sustin ca managementul are atat o dimensiune stiintifica, cat si una care tine de

domeniul artei. Potrivit opiniei acestor autori latura stiintifica a managementului se refera la principiile si metodele elaborate, iar domeniul ce se refera la arta are in vedere individualitatea managerilor care aplica diferentiat conceptele, metodele, tehnicile oferite de stiinta managementului avand in vedere si intuitia, experienta, curajul, etc.; 3) cea de-a treia categorie de autori ii cuprinde pe cei care abordeaza procesul managerial ca fiind atat stiinta, cat si arta, cu precizarea ca in perspectiva, pe masura sistematizarii informatiilor exacte despre management, acestea au menirea

sa acopere, prin generalizare, un camp larg de fapte, iar stiinta va ocupa, incetul cu incetul, locul artei.

O intoarcere in timp permite sa se aprecieze ca managementul este o arta veche. Popoarele civilizatiei antice - sumerienii, egiptenii, babilonienii, romanii etc. - au organizat si au condus diverse activitati, lucru care poate atesta caracterul de arta al managementului.

Managementul ca stiinta presupune elaborarea unor concepte, principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general, a caror utilizare trebuie sa asigure folosirea optima a potentialului uman, material si financiar din unitatatile economice.

Desigur, pe masura dezvoltarii si imbogatirii teoriei managementului si arta de a conduce inregistreaza progrese semnificative. Pentru acest motiv, multi specialisti pledeaza pentru dezvoltarea unei teorii "complet integrate" a managementului. Referindu-se la motivele care pledeaza pentru dezvoltarea teoriei integrate a managementului, Philip W. Shay precizeaza urmatoarele:

a) in domeniul managementului, teoria ramane un cadru conceptual de referinta si prezinta o importanta cruciala pentru activitatea practicata care foloseste aspecte din numeroase si diverse stiinte, precum si nenumarate instrumente si tehnici;

b) teoria este necesara pentru orientarea cercetarii manageriale, prin evidentierea lacunelor existente in acest domeniu, precum si prin oferirea de ipoteze pentru dirijarea eforturilor si esalonarea lor judicioasa;

c) absenta unei astfel de discipline ar face imposibila predarea sau invatarea managementului, iar managerii nu ar putea sa-l utilizeze ca indreptar al activitatii manageriale;

d) numai cu ajutorul unei teorii adecvate a managementului poate fi inteleasa intreprinderea moderna si activitatea ei;

e) cu ajutorul teoriei managementului se formeaza managerii capabili sa conduca intreprinderile si celelalte institutii, se asigura progresul in libertate si demnitate umana si se previne impingerea spre centralism excesiv.

In conditiile in care managementul se foloseste de cunostinte de baza organizate (principii, metode, tehnici) este stiinta. Cand acestea sunt aplicate potrivit unor conditii specifice, pentru a obtine rezultate dorite, atunci el devine arta.  Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile si principiile oferite de stiinta managementului, de a le aplica, de a le combina reprezinta, de fapt, tocmai arta de a conduce.

Trecerea la economia de piata impune schimbari de fond, inclusiv in ceea ce priveste conceptia manageriala. Este necesar un proces de asimilare de cunostinte care sa permita abordari si solutionari pentru problemele ivite, ceea ce a fost are tot mai putina importanta. O unitate cu autonomie deplina presupune mai multa autoritate pentru manager, dar, cel putin in aceeasi masura, si responsabilitate fata de deciziile proprii. Cunostintele sistematice de management contribuie la realizarea a ceva care reprezinta mult mai mult decat o simpla pricepere, adica o cultura in acest domeniu, s-ar putea spune chiar o stare de spirit. Cel care detine o asemenea cultura, se "misca" intr-o lume aparte a ideilor privind organizarea, coordonarea, antrenarea si motivarea grupurilor umane care actioneaza intr-o unitate. El este chemat sa-i spijine pe oameni, sa-i coordoneze in atingerea scopurilor proprii si a obiectivelor organizatiei.