ORGANIZATIA,  HABITAT MANAGERIAL PROFESIONIST

Deviza: Alesii poporului nu sunt totdeauna (si toti) cei chemati. (N. Rotaru)

● Clarificari notionale. ● Organizatie si organizare. ● Definire, scop si tipologie organizationala. ● Autoritatea si legitatile sale. ● Modele de exercitare a autoritatii. ● Ethos militar si management organizational ● Concluzii si limitari

A.    Structuri organizationale si procese psihosociale

Daca psihosociologia studiaza relatiile psihologice si caracterul acestor raporturi dintre oameni in societate, trebuie spus ca relatiile psihosociologice sunt influentate si determinate de pozitia oamenilor in stratificarea sociala din organizatia sociologica data (intreprindere productiva, partid, politie, "intelligence", unitate scolara, structura militara, institutie profesionala etc.), adica in ansamblul uman ordonat si ierarhizat in vederea conlucrarii, prin respectarea unor conditii (resurse, program,buget de timp, constrangeri etc.) sau a unor influente (culturale, politice, sociale, religioase, legislative etc.) de catre membrii acestuia, in vederea indeplinirii unor scopuri prestabilite. Organizatia apare, astfel, ca rezultat al unei ample, constante si complexe interactiuni umane si stiintifice, faptul determinand un proces de "imbatranire", de osificare birocratic-functionala si, desigur, de franare, chiar stagnare evolutiva. Cu atat mai mult organizatiile mari (e.g. structurile de tip militar) sunt rezistente la schimbare, asadar inertioase si mai greu adaptabile.

Interesul pentru psihosociologia organizatiilor s-a cristalizat la inceputul veacului trecut, cand Renate Mayntz extrage cateva caracteristici sau circumstante de abordare referitoare la subiect:

- revenirea la perspectiva macroscopica;

- accentuarea caracterului concret al analizei;

- raportarea comportamentului individual la structura organizationala;

- evaluarea comportamentului in functie de eficienta organizatiei;

- sublinierea importantei modalitatii, adaptarii si inovatiei in organizatii;

- centrarea pe scop in analiza organizationala;

- sublinierea factorilor psihici si sociali in sporirea performantei organizationale.

Septimiu Chelcea, parafrazandu-l pe Amitai Etzioni, spunea: "Ne nastem in organizatii (maternitati, spitale), ne formam ca personalitati in cadrul organizatiilor (crese, gradinite, scoli, organizatii profesionale, de tineret), ne afirmam in organizatii (intreprinderi, firme, societati, institutii, organizatii politice) si tot in organizatii (de obicei spitale) disparem cu . ajutorul organizatiilor (biserica, pompele funebre)". Asadar, omul contemporan este un om organizational intr-o societate organizationala.

Dar ce e organizatia? O definitie-rezumat ar putea fi urmatoarea: organizatiile sunt grupuri mari de oameni, create constient (ad-hoc, special) in vederea atingerii unor scopuri corespunzatoare unei necesitati istorice. Asadar, avem de-a face cu: asociatii de persoane cu aceleasi interese, conceptii si preocupari, unite conform unui regulament sau statut, in vederea desfasurarii unei activitati organizate, pentru atingerea unor obiective (scopuri, deziderate) comune.

Cateva variante definitologice pot fi urmatoarele: "Un sistem de activitati sau forte coordonate constient" (Ch.Barnard), "Unitati sociale intentionale" (A. Etzioni), "Coordonarea planificata a unei activitati pentru un scop intr-o ierarhie de autoritate si responsabilitate" (E.H.Schein) "Actiune colectiva de urmarire a unui scop comun" (H.Mintzberg)"Colectivitati pentru urmarirea scopului specific" (W.Scott)

Etimologic, organizatia ar deriva din grecescul organon (unealta, instrument sau tool), asa incat definitia "instrument pentru atingerea unui scop" se justifica, dar acelasi etimon a dus si la termenul organizare, devenit una dintre conceptele cheie ale managementului, ca si la organ ori organism, cu zecile de acceptiuni ale acestora.

In functie de etapa istorica si de abordarile stiintifice, organizatiile au fost definite in trei sub-gupe: initiala (corespunzatoare anilor '60, in care s-a pus accentul pe scop, apoi pe structuri formale si, in final pe termenii integrativi), urmatoare sau mediana (corespunzatoare anilor '70-'80, in care accentul a trecut pe activitati umane, organizatiile presupunand actiuni socio-umane) si, in fine, ulterioara sau actuala (incepand cu finele anilor ,'80, cand primordiala devine performanta la care concura intregul colectiv coeziv).

Elementele comune si, totodata, caracteristicile unei organizatii sunt:

persoanele care relationeaza au un scop comun;

- relatiile sunt ordonate intr-o structura bine statuata;

- structura organizatorica descrie roluri, relatii, activitati, ierarhie;

- intre elementele structurii sunt interactiuni reglementate prin norme;

- functionarea organizatiei presupune existenta unui efort de grup;

Relatiile organizationale pot fi ierarhizate trinitar, astfel:

- raporturi de simpatie

- raporturi de antipatie

- raporturi (situatii) de indiferenta

In functie de sistemul relational, comportamentul organizational e determinat pe de-o parte, de comportamentul uman, iar pe de-alta, de interesele si motivatia membrilor;

Scopul unei organizatii (ansamblul de necesitati si mijloace de realizare) poate fi si el, de asemenea, ierarhizat: temporar sau permanent, general ori secundar, imediat sau ulterior etc.

Structura (domeniul) organizatiilor

Pentru determinare structurii organizationale, cercetarile pot fi grupate pe doua categorii de analiza:

a) analiza ca sistem social care presupune abordarea structurilor organizationale in functie de elementele specifice, pe baza careia s-au cristalizat:

- modelul managementului stiintific clasic (Frederick Taylor) vizand organizarea eficienta si studiul sistematic, pe baza unor principii precum: al dezvoltarii stiintei, al selectiei stiintifice si al dezvoltarii progresive a muncitorilor, al apropierii dintre stiinta si cel selectionat/instruit, al cooperarii constante dintre conducere si muncitor, respectiv al distribuirii echitabile a sarcinilor si responsabilitatilor pentru preintampinarea conflictelor ;

- modelul birocratic (Max Weber) vizand reguli generale, disciplina, sistem ierarhic, distinctia intre putere si autoritate, promovarea in functie de vechime si merit, existenta a trei tipuri de autoritate - carismatica, traditionala si rational-legala - folosirea parghiilor salariale diferentiat in functie de pozitia in organizatie, si respectarea unor principii birocratice fundamentale, precum: al diviziunii activitatilor, al ierarhiei autoritatii, al sistemului de reglementari formale, al impersonalitatii si impartialitatii, al promovarii in cariera, al eficientei si performantei.

- modelul coerentei manageriale (Henri Fayol) care defineste managementul concomitent cu identificarea componentelor lui definitorii si elaborarea unui sistem de principii guvernatoare, astfel ca operatiile dintr-o organizatie au fost grupate in sase categorii (tehnice, comerciale, financiare, protectoare, contabile si administrative/manageriale), puse sub cinci reglementari (principii) care aveau sa devina functii ale managementului - prevederea/planificarea, organizarea, conducerea, coordonarea, controlul.

Mai sunt si alte modele, precum:

- modelul organic, fie al organizarii flexibile (P.R.Lawrence si J.W.Lorseh), fie antiindividualist (R.Merton), fie vizand o "rationalitate limitata" (Herbert A.Simon).

- modelul mecanicist (Tom Burns)

- modelele social-umane: al ierarhiei autoritare, in care individul este un homo economicus subordonat sistemului de recompense/pedepse (Elton Mayo); al principiului stiintelor social-umane, in care dezvoltarea organizatiei e un proces controlat, care asigura democratia conducerii (Kurt Lewin);

- modelul progresiv, al celor trei P: proprietatea - privatizarea - performanta;

b) analiza relatiei organizatie/societate care considera structura organizationala drept cadru de manifestare a managementului cu scopul atingerii unui optim managerial raportat la: timp, resurse, mijloace materiale.

Structura organizationala reprezinta de fapt o schema relativ stabila a relatiilor dintre elementele componente.

Elementele structurale al unei organizatii sunt:

~ postul (ansamblul obiectivelor si sarcinilor competente si responsabilitati ce revin unui individ), caracterizat prin: obiective; competenta organizationala (autoritate formala); competenta functionala (autoritate profesionala); responsabilitate.

~ functia (totalitatea posturilor cu caracteristici asemanatoare), care poate fi de doua feluri: manageriala (de conducere) si de executie, iar in structurile militare intalnim cel putin trei categorii de functii: de comanda; de executie; mixta.

~ compartimentul (totalitatea persoanelor ce desfasoara munci omogene si complementare), care are anumite trasaturi: este rezultatul agregarii posturilor/functiilor similare; reprezinta activitati relativ omogene; are acelasi manager; este incadrat cu personal specializat; se clasifica in: operationale (furnizeaza servicii) si functionale (pregatesc decizii)

~ nivelul ierarhic (totalitatea subdiviziunilor organizationale situate la aceeasi distanta de manager).

Organismele structurii organizationale:

- organigrama functionala (functiile rezultate din obiectiv - actiune - rezultat)

- organigrama pozitionala (asezarea relativa a nivelurilor ierarhice)

- organigrama relationala (raporturi interumane, normative, executorii etc.)

- organigrama informationala (fluxuri de mesaje)

Elementele relationale ale unei organizatii sunt:

~ relatiile organizationale (raporturi intre diviziunile organizationale ale structurii) care sunt: de autoritate sau obligatorii (ierarhice, functionale, stat majoristice), de cooperare si de control.

In domeniul militar functioneaza: un sistem ierarhic (liniar, piramidal) si/sau unul ierarhic functional cu stat major.

Caracteristicile structurilor organizationale pot fi considerate: operativitatea; centralizarea; perifericitatea; volumul; viabilitatea; rezerva de capacitate; penetrarea informatiei, in timp ce conditiile functionalitatii unei organizatii rezida in:

- structura ei supla, legaturile functional/informationale eficiente si oportune;

- structura sa adaptabila, ieftina, cuprinzatoare, dinamica;

- sistemul ei adecvat si stabil la perturbatii, bruiaje, blocaje, disfunctii;

- viteza de raspuns si oportunitatea actionala a actorilor organizatiei respective;

Respectarea acestor caracteristici si conditii duce la intarirea celor doua cai ale eficientei: functionalitatea (atingerea functiilor) si ordinea (respectarea ierarhiei);

Directiile de realizare a eficientei/functionalitatii intr-o organizatie pot fi urmatoarele zece, fara ca aceasta prezentare sa fie facuta dupa importanta:

- ierarhizarea obiectivelor;

- ierarhizarea actiunilor;

- interdependenta componentelor fundamentale;

- integritatea procesului managerial;

- crearea cadrului normativ adecvat:

- organizarea ierarhica a procesului managerial;

- asigurarea autoreglarii subsistemelor;

- adaptarea structurala;

- respectarea strategiei deblocarii si disfunctiilor;

- asigurarea dinamicii sistemului in mediu.

Particularitatile in structuri ierarhizate de tip militar sunt date de faptul ca managementul militar are loc in trepte, piramidal, in ordine si sistematizare logica, relatiile functionale fiind unele specifice si puternic ierarhizate in care actioneaza diada ordin/raport. Subunitatile, unitatile si marile unitati sunt sisteme deschise, dinamice si autoreglabile care cuprind: subsistemul managerial si subsistemul de executie (tehnic, logistic, al pregatirii pentru lupta si misiuni, de resurse umane, economico-financiar si medical).

Functiunile (nu functiile, pe care le-am abordat ca element de structura) intr-o organizatie de tip militar sunt date de aceste subsisteme functionale (domenii de activitate) avand activitati (functiuni) de: - cercetare-dezvoltare; - instruire-educare; - organizare-mobilizare; - pregatire pentru misiuni; - financiar-contabila; - medical-veterinara; - logistica; - de resurse umane; - economico-productiva etc.

●Elemente functionale care determina functionalitatea sunt: doctrina si legislatia; sistemul de obiective; activitatile propriu zise; fortele umane; tehnica si resursele materiale; metodologia si tehnologia; conditiile specifice de pregatire (paideutica); sistemul de evaluare (docimologia).

Clasificarea organizatiilor este determinata de specificul si mediul in care functioneaza. Astfel, exista organizatii: politice, profesionale, de masa, guvernamentale, regionale, militare, paramilitare, internationale, clandestine, ilegale, teroriste, caritabile, subversive, mutuale, ierarhice, secrete, informationale, culturale, artistice etc.

O tipologie a structurilor organizationale se poate ierarhiza astfel:

- Dupa structura:

- geometric:

- liniar-verticala (care poate fi canonica sau cu elemente egale , ponderata ori cu elemente diferite)

- liniar-orizontala

- inelara

- tip fagure

- circulara sau cu legaturi multiple

- stelara

- ierarhic ( de tip militar):

- piramidal-omogena

- piramidala in trepte

- piramidala cu T flotant (unde T reprezinta un factor de eficacitate raportat la unitatea de timp)

- Dupa scop:

- organizatii utilitare (e.g. fabrici)

- organizatii coercitive (e.g. penitenciare)

- organizatii normative (e.g. scoli)

- filantropice (e.g. fundatii)

- corporatiste (e.g. trusturi)

- familiale (e.g. mafia)

- Dupa modul de recrutare:

- voluntare (e.g. partidele politice)

- nonvoluntare (e.g. armata)

- indirect nonvoluntare (e.g. fermele agricole)

- Dupa coagulare:

- organizatii informale (spontane) (e.g. grevele)

- formale (oficiale) (e.g. politia)

- Dupa restrictii:

- exclusive ( e.g.apartenenta militara exclude pe cea politica)

- nonexclusive (e.g.optiunea religioasa si apartenenta la structuri militare, apartenenta etnica si accesul in organizatii profesionale)

- Dupa beneficiari:

- mutuale (eg. sindicate)

- de afaceri (e.g. bancile)

- Dupa modul de conducere:

- democratice (e.g.organizatiile politice)

- autoritare (e.g.organizatiile militare)

- de servire (e. g. agentiile matrimoniale)

Autoritatea organizationala militara:

In orice organizatie exista: diviziunea activitatilor; ierarhia organizationala; un sistem subordonat de statusuri si roluri si  centrul (centrele) de autoritate.

Autoritatea (M.Weber) reprezinta puterea exercitata prin sistemul unui aparat administrativ rational (birocratie). Nu poate exista "tip ideal" inchipuit de Weber, caci apar "consecinte neasteptate" (Robert Merton) intre care: rutina, opresiunea, rezistenta, deturnarea scopului, ritualismul, inadaptarea, "spiritul de casta", care determina un "cerc vicios" ale carui elemente pot fi:

- regulile care definesc functiile si prescriu conduitele;

- deciziile ce se centralizeaza la diferite niveluri;

- regulile de conduita care duc la izolarea comunicationala a nivelurilor ierarhice;

- aparitia neprevazutului;

- intarirea controlului.

Asa cum am aratat, se cunosc tipuri clasice de autoritate (ierarhizate de Weber): traditionala (obiceiuri, cutume, obisnuinte); birocratica (legala/rationala), bazata pe legi si norme; charismatica (bazata pe trasaturile psiho-comportamentale ale liderului), dar astazi se opereaza mai ales cu doua tipuri de autoritate : formala (data de status/rol) si informala (data de popularitate).

Bazele autoritatii rezida in cel putin trei aspecte:

- pozitia (statusul si rolul oficial detinut in cadrul organizatiei)

- competenta (profesionalitatea , experienta si capacitatea de a performa)

- personalitatea (calitatile personale, capacitatile fizice-psihice-intelectuale).

Cateva legitati ale autoritatii organizationale militare generate de autoritate:

- autoritatea de pozitie trebuie completata cu autoritatea de competente si de personalitate;

- autoritatea sefului scade daca nu e perceput de subordonati ca autoritate a competentei;

- autoritatea de pozitie se prabuseste daca seful este perceput ca incapabil si dezinteresat;

- exista un purtator al autoritatii, un domeniu de manifestare si un subiect uman prin care se exercita autoritatea.

Asa cum observa Josef Bochenski, exista doua categorii de autoritate: epistemice (stiintifice) si deontice (necesare), ultima categorii avand doua subdiviziuni: de sanctionare si de solidaritate .

Ex.1. (Autoritate deontica sanctionatorie):Iesirea in baza sportiva pe frig pentru a se regiza un reportaj t.v. (solidaritate), cine nu iese va fi pedepsit (sanctionare). Analiza din punct de vedere al subiectilor. Seful: sa se vada ca se munceste. Subordonatii: sa nu fie sanctionati.

Ex.2. (Autoritate deontica de solidaritate):Iesirea in baza sportiva pe frig pentru a filma si trimite o caseta in U.E., de unde vin niste fonduri pentru o sala de sport.

Raportul autoritate/participare in organizatia militara este determinat de scopul care presupune subordonarea tuturor fata de hotarari comune si dispozitiile autoritatii. Pentru indeplinirea acestui scop imperativ, conducerea are la dispozitie sistemul de sanctiuni: de tip premial (recompense) sau de tip deprivativ (pedepse, penalitati, constrangeri).

De aici rezida cele trei tipuri de exercitare a autoritatii ( coercitiv sau sactionator-frustrativ ; remunerativ ori recompensator-stimulativ si normativ adica emulativ-critic) si tipologia participarii membrilor organizatiei, care poate fi: morala (totala), calculativa (partiala) si alienativa (negativa).

In mediile militare aceste aspecte primesc corective specifice normelor specifice acestei birocratii.

A.    Ethosul militar si managementul organizational

Structurile militare sunt grupuri sociale cu scop imperativ. Grupul militar este rezultatul unei profesii violente. Dar grupul militar clasic este, in acelasi timp, o organizatie constituita din actori permanenti (cadrele) si temporari (trupa, studentii, masterii). Participarea la "organizarea si conducerea utilizarii violentei armate" presupune derularea unor procese psihosociale si de cultura organizationala, apartenenta la grup fiind de tipul ferm (ori-ori). Rolul militar creeaza premise si particularitati psihologice, pentru trasaturi de personalitate, pentru trairi si sentimente colective. Se poate vorbi de un ethos militar, materializat in "opere culturale specifice" si in comportament/atitudini particulare.

Rolul militar din cadrul ethosului organizational se-ndeplineste si prin: ierarhie, autoritate, disciplina, loialitate, organizare, cooperare, atitudine, comunicare, control, previziune, adica prin elemente de leadership si management modern.

Asadar, exista un "model al activitatii grupului militar", in baza caruia, potrivit cerintelor profesiei si criteriilor politice are lor recrutarea (aderenta) si-n care se dezvolta: spiritul de corp, sentimentul identitar si al valorii, unitatea si singularitatea grupala, deci coeziunea si functionalitatea institutionala.

Organizatia militara este purtatoare de standard moral (patriotism, curaj, cinste, datorie, eroism, solidaritate, sacrificiu, onoare) potentat prin simbolistica (salut, juramant, uniforma, grade, parade, traditii) si prin norme de comportament si relatie (regulamente, ordine, instructiuni, legi organice) ca si prin unitatea de comanda (centralizata, autoritara, ierarhica).

Armata este supusa controlului social care anuleaza tendinta transformarii regulilor (existente ca mijloace) in scopuri in sine (instructie de dragul instructiei, c-asa e ordinul).

Atractia pentru cariera militara, dupa 1989 a cunoscut o crestere datorita corectiilor de status social operate in structurile militare, inclusiv profesionalizarea si renuntarea la obligativitatea stagiului militar.

Conditionarea sociala a organizatiei militare presupune existenta unor modele distincte de raportare la celelalte organizatii, in functie de sistemul social-politic si politica de aliante mutuale.

Armata isi apara privilegiile asigurand "conservarea oranduirii in care se dezvolta" (Alfred Vagts), dar grupul militar (relativ autonom) se poate "desprinde" de conducerea politica preluand chiar puterea statala.

Loviturile militare din Grecia, Indonezia, Turcia, Chile, Ghana, Brazilia, Bolivia si putch-urile si guerilele numeroase din diferite alte tari sunt graitoare despre ceea ce Janowitz denumea "militarism neanticipat reactiv", aspecte "pretoriene" potentate de slabiciunea factorului politic, a controlului si a deficientelor in raportul civili/militari. Rolul militarilor, mai ales azi, este indispensabil legat de trasaturile "culturii politice" (Finer) decat este (sau nu ) de defensiva o societate, un "stat-garnizoana" (Marcuse) si de cat este de functional principiul "recunoasterii suprematiei civile" (Huntington).

Elementele de ethos militar organizational sunt:

- pozitia si rolul armatei ca instrument specializat al puterii politice (de continuare a politicii cu mijloace violente, Clausewitz);

- specificul relatiei intre organizatia militara si obiectivul sau ("militarismul" lui A.Vagts);

- trasaturile modelului profesional si valorile dominante ale rolului militar in societate;

- potentialul de actiune organizata al organizatiei militare;

- specificul modelului organizational militar si al managementului specific.

Exista, asadar, un "mozaic de tendinte" si probleme "microsociologice" rezultate din analiza, elaborarea si cercetarea faptelor, ca sa-l parafrazam pe americanul Pitirim Sorokin, a caror gestionare reprezinta cheia functionarii eficiente a organizatiei militare.

Se stie ca prin conceptul de cultura se intelege, de fapt, un ansamblu de valori materiale si spirituale ce au aparut si apar ca rezultat al activitatii constiente desfasurate de om asupra naturii, societatii, gandirii umane. Cultura materiala si cultura spirituala presupun existenta unei culturi de grup (organizationale) prin care se particularizeaza socio-cultural entitatile sociologice (natiuni, clase, profesii, structuri militare). Stiinta militara s-a cladit pe patru factori: uman (subiectiv), tehnico-material, spatial, temporal (obiectiv). Omul este un "sistem probabilistic autoadaptiv constient" care trebuie sa evolueze intr-o cultura organizationala ale carei caracteristici (dupa T.T.Peterson) pot fi:- asigurarea materiala;- transformarea;- capacitatea de a reactiona la transformarile mediului;- sprijinirea si regenerarea organelor competente;- capacitatea organizatorica;- functiile psihosociologice de informare, de prelucrare a datelor, de elaborare a deciziilor, de executie, de control si autoreglare.

Intr-o organizatie militara actioneaza cei investiti ca purtatori ai calitatii scop (avand deci rolul de conducatori) si cei redusi automat la "calitatea" de instrument (adica sunt executanti ori subordonati).

Organizarea ca element managerial intr-o structura de ethos militar organizational se bazeaza pe cateva principii (apud L.Urwik):- al scopului;- al specializarii;- al coordonarii;- al autoritatii:- al responsabilitatii:- al definirii:- al corespondentei;- al controlului;- al echilibrului si, in fine, al continuitatii.

Se stie ca atunci cand militarul realizeaza drepturile si indatoririle care constituie statusul sau, el indeplineste un rol, isi pune in functiune statusul, adica prin "ceea ce face" (rol), militarul arata ca este "ceea ce este" (status). Dimensiunile psihosociale ale raporturilor din organizatia militara sunt evidentiate de leadershipul militar. Daca psihosociologia are, in organizatia militara, o tripla functie (conditie, cauza si factor de modelare) teoria manageriala ajuta la efectivizarea acestor functii pentru indeplinirea unui scop asumat, asa cum vom vedea in paginile urmatoare.

Drumul psihic de la senzatii, perceptii si reprezentari la gandire, limbaj, memorie, cu punctele lui obligatorii de trecere (imaginatie, atentie, motivatie, afectivitate, vointa, deprinderi, aptitudini, atitudini, opinii si comportament) este calauzit de factorii culturii organizationale, de raporturile de leadership si management organizationale, de functionarea sistemului militar in ansamblul sau si care dau, in final, coeziunea si eficienta relatiilor dintre "homo militaris" (Parsons) aflat intr-un continuu aprantisaj formativ-informativ-educativ si societatea careia ii apartine.

Concluzii

- organizatia militara este o entitate sociologica al carui ferment functional il reprezinta autoritatea ca proces psihosocial;

- rolul armatei nu poate fi considerat produsul unui singur sau al catorva factori, ci al interactiunii complexe a unor presiuni evolutive provenite din mediul socio-politic;

- grupul militar nu e omogen, corpurile profesionale fiind distincte, iar profesionalizarea, reducerea efectivelor, apartenenta la NATO, renuntarea la serviciul militar obligatoriu modificand structura si raporturile organizationale, transformand-o intr-un organism vast si profund tehnic, cu o relativizare a raportului militar/nonmilitar, cu tendinta de "laicizare" a mediului cazon, si de redefinire a relatiei represiv/restitutiv prin control colectiv, descentralizarea initiativei si resurselor, reducerea ritualismului, proliferarea modelului aliantelor.

C. Chestionar recapitulativ

- Enumerati tipurile structurilor organizationale.

- Care este tipologia de autoritate weberiana?

- Prezentati elementele structurii organizationale.

- Care sunt elementele de ethos militar organizational?

- Enumerati principiile organizarii.

D. Acumulari gnomice

"Ei, bine, haideti sa supunem la vot recomandarea mea. Toti cei care se opun sa ridice mana si sa spuna: "Demisionez!" (Anonim)

"Daca marele Columb ar fi avut o comisie de experti, probabil ca si acum ar fi fost tot in port". (Arthur Golderg)

"Este doar o slujba. Iarba creste, pasarile zboara, valurile se lovesc de tarm. Eu bat oameni". (Mohammad Ali)

"Cautam clown cu experienta. Rugam seriozitate". (Anunt publicitar)

"Pentru cei care traiesc degeaba, libertatea pe viata poate fi o condamnare". (N.Rotaru)

E. Selectie bibliografica

- Silverman, David, The Theory of Organizations, Ed.Heineman, London, 1974.

- Weber, M., Teorie si metoda in stiintele culturii, Ed. Polirom, Iasi, 2001.

- Chelcea, S. si colectiv, Sociologie de ramura, note de curs, Bucuresti, 1996.

- Constantinescu, M., Introducere in sociologie, note de curs, Universitatea din Bucuresti, 1973.

- x x x, Studii social-politice asupra fenomenului militar contemporan, Ed. Militara, Bucuresti, 1975.

- Nita, M., Introducere in sociologia militara, Ed. I.N.I., Bucuresti, 1999.

- Ceausu, V., Psihologia organizarii. Relatiile dintre sef si subordonati, Ed.Militara, Bucuresti, 1970.

- Zulean, M., Armata si societatea in tranzitie, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2003.

- Zlate, Z. , Leadership si management, Ed. Polirom, Iasi, 2004.

- Vlasceanu, M., Organizatii si comportament organizational, Ed. Polirom, Iasi, 2003.

- Rotaru, N., Criza si dialog, Ed. RAO, Bucuresti, 2003.