ORGANIZATIA SI MEDIUL AMBIANT

1.1 Agentii economici. Definire si clasificare

Agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice si/sau juridice care, in calitate de participanti la viata economica, indeplinesc roluri si au comportamente economice similare.

Gruparea agentilor economici se face pe baza mai multor criterii: subiecti de proprietate, forme de organizare si folosirea factorilor de productie, sfera sau domeniul de activitate etc.

Dupa criteriul institutional, agentii economici se grupeaza astfel:

a) intreprinderi - acestea grupeaza toate unitatile institutionale avand ca functie principala producerea de bunuri materiale si servicii destinate pietei, alcatuind sectorul productiv al economiei de piata. Veniturile acestor agenti economici provin din vanzarea productiei, scopul fiind obtinerea de profit.

b) gospodarii (menaje) reprezentate de familii, fermieri, diferite comunitati consumatoare etc. - acestea sunt agenti economici avand calitatea de consumatori de bunuri personale. Veniturile menajelor provin din salarizarea persoanelor, din titluri de proprietate, precum si din transferurile efectuate de celelalte sectoare.

c) institutii de credit si societati de asigurari (private, publice, mixte) - acestea sunt agenti economici ce au ca functie principala pe aceea de intermediar financiar intre ceilalti agenti economici.

d) administratii publice - care reprezinta acel agent economic care exercita functia de redistribuire a veniturilor pe baza serviciilor nonmarfare prestate. Veniturile acestor agenti economici provin din varsamintele obligatorii efectuate de catre unitatile care apartin celorlalte categorii de agenti economici; primite direct sau indirect;

e) administratii private reprezinta agentul economic care grupeaza or-ganismele private fara scop speculativ (organizatii, asociatii, fundatii etc.). Veniturile acestora provin, in principal, din contributii voluntare, cotizatii, venituri din proprietati etc.

f) administratii straine si internationale aflate pe teritoriul tarii de referinta, cu care agentii economici autohtoni fac tranzactii economice.

1.2 Abordarea conceptului de intreprindere

Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, prin intreprindere se intelege: unitate economica de producție, de prestații de servicii sau de comerț.

In sens economic, o intreprindere (intreprindere) ca agent economic - indiferent de dimensiune, forma de proprietate si organizare - produce bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata, scopul fiind obtinerea de profit.

Intreprinderea este veriga organizatorica unde se desavarseste fuziunea intre factorii de productie cu scopul producerii de bunuri economice in structura, calitatea si cantitatea impuse de cererea de pe piata si obtinerii unui profit.

Intreprinderea suporta costuri corespunzand remunerarii factorilor de productie utilizati care trebuie compensati prin rezultatele productiei sale. Deci intreprinderea trebuie sa produca o valoare superioara costurilor sale.

O uniune de intreprinderi, constituita sub o singura conducere si gestiune financiara, este denumita intreprindere comerciala.

Intreprinderea comerciala poate cuprinde mai multe unitati care efectueaza activitati identice localizate in mai multe zone geografice sau filiale care fac afaceri de genuri diferite in aceeasi zona.

Arta managerilor consta in a realiza concurenta scopurilor acestora, astfel incat angajatii sa fie motivati pentru a participa atat la realizarea scopurilor generale ale intreprinderii cat si ale celor personale.

Activitatea intreprinderii genereaza doua grupuri de fluxuri:

a) intrari de factori de productie

b) iesiri de bunuri, servicii etc., produse si puse la dispozitia celorlalti agenti economici.

Intreprinderile organizate in orice domeniu de activitate au in comun cateva reguli si anume:

• pentru a produce, intreprinderea trebuie sa utilizeze factori de productie;
• factorii de productie trebuie utilizati cat mai bine;
• pentru a supravietui si a se dezvolta intreprinderea trebuie sa fie rentabila;
• activitatea economico-financiara trebuie bine condusa.

Procesul de constituire si dare in functiune a unei intreprinderi presupune mai multe etape;

intocmirea formalitatilor de infiintare a intreprinderii;

• achizitionarea si instalarea echipamentului tehnic, recrutarea si angajarea personalului;
• organizarea interna a intreprinderii prin care se proiecteaza si se elaboreaza regulamentul de functionare interioara, structura organizatorica si se elaboreaza regulamentul de functionare interioara.

Intreprinderea, ca sistem social, este un ansamblu de elemente interdependente, distinct de mediul exterior cu care poate fi in relatie, si orientat catre realizarea anumitor obiective.

Intreprinderea ca sistem se caracterizeaza prin:

• o frontiera care o separa de mediul sau;
• elementele care o compun si care formeaza structura sa;
• relatiile existente intre elemente care asigura interdependenta lor;
• obiectivele sale.

1.3 Trasaturi definitorii ale intreprinderii si abordarea sistemica

Intreprinderile abordate intr-o conceptie sistemica reprezinta un ansamblu de trasaturi care definesc obiectivele lor si nivelul atins in transpunerea practica a acestora. Astfel, intreprinderea este:

a) sistem complex - reunind resurse umane, materiale si financiare;

b) sistem socio-economic - in cadrul acestui sistem are loc combinarea factorilor de productie pentru obtinerea de bunuri materiale, conform obiectivelor fixate in functie de raportul cerere-obiective-piata. Acest lucru (punerea de acord a componentelor obiective-piata) presupune ierarhizarea obiectivelor intreprinderii si articularea lor intr-un ansamblu unitar prin programele de activitate. Mecanismul economic al intreprinderii presupune utilizarea unui sistem de reguli, metode si instrumente pentru organizarea si conducerea activitatii astfel incat eficienta sa fie maxima.

c) sistem tehnico-material - in sensul ca, intre mijloacele de munca, materiile prime si materialele utilizate, se creeaza anumite conexiuni concretizate in dependenta tehnologica dintre compartimentele unde se realizeaza productia. Criteriile prin care intreprinderea se manifesta ca un organism unitar teh-nico-productiv sunt:

- omogenitatea procesului tehnologic din sectiile productiei de baza;

- omogenitatea productiei fabricate.

d) sistem organizatoric-administrativ - in momentul infiintarii intreprinderea obtine statutul de persoana juridica, are o denumire precisa, un sediu si un obiect de activitate bine determinat. Intreprinderea isi defineste propria structura organizatorica si dispune de un regulament propriu de organizare si functionare.

e) sistem dinamic organic adaptiv - activitatea intreprinderii este influen-tata de diferiti factori endogeni si/sau exogeni, adaptandu-se permanent la

modificarile macrosistemelor cat si la cerintele generate de dinamica elementelor incorporate.

f) sistem deschis - intreprinderea manifestandu-se ca o componenta, in in-teractiunea constanta cu celelalte elemente ale sistemului caruia ii apartine.

g) sistem autoreglabil - intreprinderea are capacitatea de a-si modifica activitatea in scopul realizarii obiectivelor propuse.

1.4 Rolul intreprinderii in cadrul economiei

Rolul intreprinderilor in viata unei economii este dublu: economic si social.

Rolul economic se concretizeaza in:

• intreprinderile atrag si combina factorii de productie. Managerii actio-neaza permanent pentru optimizarea combinarii factorilor de productie;
• scopul intreprinderilor este de a executa bunuri si servicii. Managerul intreprinderii urmareste sa produca la costuri minime;
• intreprinderile distribuie veniturile, adica remunerarea factorilor de pro-ductie utilizati. Instrumentele de repartitie, pe categorii de beneficii, se prezinta astfel:

Rolul social consta in faptul ca intreprinderile sunt agenti economici a caror activitate nu poate fi studiata decat in contextul social existent. Intreprinderea manifesta un rol specific atat fata de salariati, cat si fata de consumatori. Managerii intreprinderii trebuie sa favorizeze promovarea personalului si participarea lui la reciclarea impusa de modernizarea tehnicii si tehnologiei, sa creeze conditiile pentru promovare culturala (distractii, excursii, asociatii diverse). Intreprinderea trebuie sa caute cea mai buna adaptare a bunurilor si serviciilor produse la solicitarile clientilor.

Toate acestea sunt greu de realizat, ceea ce duce la o serie de contradictii:

• intre interesele salariatilor si cele ale proprietarilor de capitaluri;
• intre interesele titularilor de venituri care doresc sa castige cat mai mult si cele ale consumatorilor, care cauta sa cumpere la un pret cat mai redus.

1.5 Tipologia intreprinderilor

Intreprinderile se pot grupa dupa un sistem complex de criterii:

I. Dupa forma de proprietate:

intreprindere particulara, individuala, personala sau familiala;

intreprindere particulara in asociatii;

intreprindere publica;

intreprindere a administratiei centrale;

intreprindere a administratiei locale;

intreprindere mixta (particulara si publica, autohtona si straina).

Unitatile economice proprietate publica se organizeaza si functioneaza sub forma de regii autonome sau societati comerciale.

Regia autonoma reprezinta acea forma de intreprindere care se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale (energetica, telecomunicatii, industria de armament etc.), este persoana juridica si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara.

Societatea comerciala ca intreprindere, reprezinta o entitate economica colectiva unde se combina si se utilizeaza factorii de productie cu eficienta cat mai ridicata. Rezultatele obtinute sunt impartasite intre membrii societatii sub diferite forme (dividende, prime). Societatea comerciala reprezinta forma principala de intreprindere. Ea poate fi:

A. Societate comerciala de persoane, care, la randul ei, poate fi:

in nume colectiv;

in comandita simpla.

B. Societate comerciala de capitaluri poate fi:

in comandita pe actiuni;

societati de capitaluri pe actiuni. Societatea cu raspundere limitata este o societate comerciala care este o forma combinata a celor de persoane si a celor de capitaluri. Ea este forma de organizare cea mai larg raspandita.

II. In raport cu domeniile de activitate, intreprinderile pot fi

intreprinderi agricole;

intreprinderi industriale;

intreprinderi comerciale;

intreprinderi prestatoare de servicii;

intreprinderi financiare, de credit, de asigurari etc.

III. In raport cu apartenenta la una din ramurile industriale de activitate, intreprinderile se pot clasifica astfel:

dupa caracterul materiei prime consumate:

intreprinderi extractive;

intreprinderi prelucratoare;

dupa destinatia economica si caracterul productiei finite:

intreprinderi producatoare de bunuri de capital;

intreprinderi producatoare de bunuri de consum;

dupa continuitatea procesului tehnologic:

intreprinderi cu procese tehnologice continue;

intreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

IV. In raport cu timpul de lucru in cadrul anului calendaristic, intreprinderile pot fi:

intreprinderi ce functioneaza tot timpul anului;

intreprinderi sezoniere.

V. In raport cu nivelul de specializare, se deosebesc:

intreprinderi specializate;

intreprinderi universale;

intreprinderi mixte.

VI. In raport cu tipul de productie sunt:

intreprinderi cu productie de serie (mica, mijlocie, mare);

intreprinderi cu productie de masa.

VII. In raport cu metodele de organizare a productiei se deosebesc:

intreprinderi cu productia organizata in flux;

intreprinderi cu productia organizata dupa modelele specifice productiei de serie si unicate.

VIII: In functie de amploarea factorilor de productie utilizati, de marimea rezultatelor economico-financiare, intreprinderile pot fi:

intreprinderi mici;

intreprinderi mijlocii;

intreprinderi mari;

grupuri de conglomerate de intreprinderi.

In Romania, conform Legii 31/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, persoanele juridice isi pot desfasura afacerile intr-o varietate de forme, toate fiind, conform legii, forme legale.

Astfel, legea defineste cinci diferite tipuri de societati comerciale ce pot fi constituite.

1. Societati in nume colectiv - S.N.C.
2. Societati in comandida simpla - S.C.S.
3. Societati in comandida pe actiuni - S.C.A.
4. Societati pe actiuni - S.A.
5. Societati cu raspundere limitata - S.R.L.

Societati in nume colectiv - S.N.C. are drept caracteristica obligatia solidara (in egala masura) si nemarginita (cu intregul patrimoniu) a asociatilor pentru operatiunile desfasurate in numele societatii. Hotararea judecatoreasca obtinuta impotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.

Societati in comandida simpla - S.C.S. are doua tipuri de asociati : comanditati si comanditari. Fata de asociatii comanditari, acociatii comanditati au in plus dreptul de administrare a societatii. Din punct de vedere al obligatiei pentru operatiunile societatii, comanditatii raspund solidar si nemarginit, in timp ce riscul comanditarilor se limiteaza la capitalul subscris. Comanditarul are deptul de a cere o copie a bilantului contabil si a contului de profit si pierdere, precum si dreptul de a verifica autenticitate acestora pe baza documentelor justificative.

Societati in comandida pe actiuni - S.C.A. pastreaza caracteristicile societatii in comandita simpla, cu mentinerea divizarii capitalului social pe actiuni. Administratorii pot fi revocati de catre adunarea generala a asociatilor, iar un asociat ales de administrator devine automat asociat comaditat.

Societati pe actiuni - S.A. pastreaza limitarea raspunderii la capitalul subscris de fiecare actionar. Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative sau la purtator se transmite liber, fara consimtamantul celorlalti actionari.

Societati cu raspundere limitata - S.R.L. are drept principala caracteristica limitarea raspunderii actionarilor pentru obligatiile societatii la capitalul social subscris de fiecare actionar. Capitalul este impartit in parti sociale care sunt liber transferabile numai intre asociati. Transmiterea catre persoane din afara societatii trebuie aprobata de asociatii care reprezinta cel putin trei patrimi din capitalul social.

1.6 Dimensiunea intreprinderii.

Locul si rolul intreprinderilor mici si mijlocii in economia de piata

Dimensiunea intreprinderii

Configuratia structurala si dimensiunea organizatorica a unei intreprinderi pot fi influentate de urmatoarele dimensiuni primare:

a) specializarea - diviziunea muncii in cadrul intreprinderii;

b) standardizarea - procedurile de formalizare ale intreprinderii;

c) formalizarea - gradul de extindere a procedurilor;

d) configuratia - organizarea generala a intreprinderii;

e) traditionalismul - ponderea procedurilor standardizate, dar nescrise.

Combinarea diferitelor dimensiuni primare ale structurii conduce la di-mensiunile fundamentale ale intreprinderii, care pot fi:

• structura activitatilor;
• concentrarea autoritatii;
• controlul fluxului muncii;
• dimensionarea relativa a activitatilor auxiliare si functionale din cadrul intreprinderii.

Dimensiunea optima a intreprinderii presupune cunoasterea si aprecierea cat mai exacta a capacitatii pietei, tinand seama, in primul rand, de marimea cererii, de marimea si volumul vanzarilor.

Dimensiunile diferite ale intreprinderilor conduc la obtinerea de bunuri la costuri diferite, ceea ce prezinta interes pentru analiza comparativa a factorilor de competitivitate si rentabilitate.

Intr-o economie moderna poate si trebuie sa coexiste intreprinderi mari, mijlocii si mici, fiecare cu avantajele si dezavantajele lor.

Intreprinderile mici si mijlocii in   economia contemporana - contributii si limite

Abordare conceptuala. Criterii de apreciere.

Intreprinderile mici si mijlocii sunt entitati economice in care criteriul de baza de definire si clasificare este cel al numarului de salariati, si anume:

intreprinderi mici - de la 1 la 49 de salariati;

intreprinderi mijlocii - de la 50 la 99 de salariati;

intreprinderi mari - de la 100 la 1000 de salariati (acest lucru este valabil doar pentru tara noastra).

In Romania, definirea intreprinderilor mici si mijlocii cu activitate industriala se face astfel:

intreprinderi mici - cele cu maximum 200 de salariati;

intreprinderi mijlocii - cele cu un numar de salariati cuprins intre 201 si 500.

Pe langa criteriul ,,numarul de salariati", se mai pot intalni si alte criterii suplimentare, cum ar fi:

cifra de afaceri;

marimea capitalului investit;

marimea profitului;

marimea activelor.

Criteriile de apreciere sunt:

criteriul economic - criteriul determinant;

criteriul tehnic-tehnologic - criteriul de conditionare;

criteriul teritorial - criteriul favorizant;

criteriul utilitatilor - criteriul de functionalitate;

criteriul social - criteriu de impact.

Intreprinderile mici au urmatoarele caracteristici:

managementul de independent, managerul fiind de regula proprietarul intreprinderii;

capitalul este asigurat de o persoana sau de cativa asociati care sunt proprietarii intreprinderii;

aria geografica de activitate este in primul rand aria locala;

intreprinderea este mica in comparatie cu cei mai importanti concurenti din ramura respectiva.

Avantajele intreprinderilor mici si mijlocii sunt:

gradul mare de adaptabilitate la cererile pietei;

capacitatea mare de inovare determinata de competitie si concurenta;

structura organizatorica simplificata, care conduce la un cost scazut,;

climat de creativitate, circulatia corecta a informatiilor si deciziilor;

existenta unui sistem de informare direct;

o mai buna gestiune a resurselor umane;

crearea de noi locuri de munca;

amenajarea teritoriala echilibrata.

Tendinte actuale si perspective ale intreprinderilor mici si mijlocii in lume. Tendinte probabile in Romania

Se poate evidentia o serie de tendinte analizand experienta tarilor, si anume:

1. Cresterea spectaculoasa a ponderii intreprinderilor mici si mijlocii in majoritatea tarilor depasind 90% din totalul intreprinderilor existente, astfel:

- Japonia 99,3% - Franta 96%

- Canada 98% - Germania 94%

- Italia 97% - Austria 97,5%

2. Imaginea potentialului economic este data de aportul intreprinderilor mici si mijlocii in realizarea unor indicatori, cum ar fi efectivele de salariati, volumul de investitii, valoarea adaugata, cifra de afaceri, exportul.

3. Datele statistice indica dominatia activitatii intreprinderilor mici si mij-locii in comert si servicii, avand insa o pozitie mai slaba in industrie si transporturi.

4. Tendinta de asociere a acestor intreprinderi pentru a face fata dificultatilor financiare.

In Romania s-au conturat unele tendinte specifice, ar fi:

1. Intreprinderile mici si mijlocii functioneaza in sectorul tertiar datorita faptului ca necesita capital de pornire mic si se poate obtine profit intr-un timp relativ redus si datorita faptului ca sectorul serviciilor pentru populatie este inca deficitar.

2. Intreprinderile mici si mijlocii se prezinta sub forma asociatilor familiale sau create de persoane independente.

3. Unele intreprinderi mici si mijlocii s-au constituit prin restructurarea marilor intreprinderi si anume prin:

- divizarea si crearea de unitati autonome;

- crearea de societati mixte cu capital de stat sau privat;

- autonomizarea unitatilor dispersate teritorial.

4. Particularitati in ceea ce priveste dezvoltarea sectoriala si teritoriala.

Particularitatea dezvoltarii teritoriale a intreprinderilor mici si mijlocii este determinate de urmatorii factori:

- cerintele de completare a profilelor existente;

- traditiile zonei geografice;

- posibilitatile de dezvoltare a relatiilor cu marile intreprinderi;

- posibilitati de valorificare a resurselor existente in zone;

- facilitati sau restrictii guvernamentale;

5. Tendinta de asociere profesionala datorita fragilitatii, a lipsei de expe-rienta si a gradului de sindicalizare scazut.

Etape in procesul de restructurare a activitatii intreprinderii

Procesul de restructurare impus de dinamismul factorilor de mediu impli-cati in viata intreprinderii poate parcurge mai multe etape:

1. Determinarea conditiilor necesare pentru evaluarea patrimoniului intreprinderii;

2. Identificarea factorilor care opereaza asupra valorii intreprinderii;

3. Analiza prealabila a patru domenii, numite ,,AUDIT" (industrial, contabil si financiar, juridic si ecologic).

4. Stabilirea diferitelor documente constituind surse de date si informatii asupra fiecarui AUDIT.

5. Efectuarea unui diagnostic de restructurare care sa cuprinda redefinirea relatiilor intre principalii parametri (indicatori) ai intreprinderii.

6. Elaborarea strategiei de aplicare a politicii de restructurare.

7. Analizarea optiunii de aplicare a planului strategic ce urmeaza a fi realizat autonom sau cea de stabilire a unei aliante strategice cu un partener national sau strain.

1.7 Mediul ambiant al organizatiei

Abordarea mediului ambiant si a interdependentelor dintre acesta si organizatia romaneasca, in contextul tranzitiei spre economia de piata, constituie o problema de maxima importanta, la a carei rezolvare managementul stiintific este chemat sa aiba un rol decisiv. Aceasta cu atat mai mult cu cat cunoasterea in detaliu a multitudinii de variabile exogene si endogene ce influenteaza organizatia este de natura sa-i asigure o functionalitate eficienta, intr-un mediu concurential din ce in ce mai acerb.

1.8 Necesitatea abordarii mediului ambiant pentru

managementul organizatiei

Evolutia intreprinderii moderne este marcata, in prezent, de amplificarea interdependentelor cu mediul in care isi desfasoara activitatea; expresia acestei evolutii o reprezinta accentuarea caracterului deschis al organizatiei concepute ca sistem, reflectat atat pe planul "intrarilor" - factori de productie si informatii, cat si pe cel al "iesirilor" - bunuri materiale, informatii si servicii - prin care se integreaza in mediul ambiant national si international si care cunoaste o varietate si intensitate cu mult sporite fata de perioada anterioara. Cunoasterea in detaliu de catre firmele de stat, private si mixte prin organismele lor de management, a caracteristicilor si mutatiilor intervenite in mediul ambiant este foarte necesara in actuala etapa daca avem in vedere cel putin urmatoarele elemente:

• luarea in considerare a evolutiilor mediului ambiant reprezinta o conditie fundamentala a satisfacerii, cantitative si calitative, a unei anumite categorii de trebuinte de catre intreprinderea respectiva.
• elaborarea de strategii si politici realiste cu un grad ridicat de fundamentare stiintifica.
• asigurarea resurselor umane, materiale, financiare si informationale de care organizatia are nevoie pentru functionarea si dezvoltarea sa nu este posibila, cantitativ si calitativ, fara luarea in considerare a factorilor de mediu
• asigurarea unor subsisteme organizatorice si informationale eficace.

Definirea mediului ambiant al organizatiei

In ultimii ani, o serie de lucrari de specialitate s-au ocupat, direct sau indirect, de problematica mediului ambiant al organizatiei, de impactul pe care acesta il are asupra unitatii economico-sociale. Un aspect inca insufficient elucidat pe plan teoretic il constituie definirea mediului ambiant, categorie deosebit de complexa, date fiind multiplele sale componente si interdependentele dintre ele. O definitie a mediului ambiant trebuie sa surprinda complexitatea si multidimensionalitatea acestuia, concomitent cu reliefarea dinamismului sau, generat in principal de revolutia tehnicositiintificacontemporana. Printr-o asemenea definire rezulta necesitatea abordarii mediului ambiant intr-o viziune dinamica, cuprinzatoare, capabila sa surprinda atat evolutiile convergente, cat si divergente dintre componentele sale, de natura sa favorizeze sau sa impiedice derularea activitatilor microeconomice.

Astfel, mediul ambiant include toate elementele exogene organizatiei, de natura economica, tehnica, politica, demografica, culturala, stiintifica, organizatorica, juridica, psiho-sociologica, educationala si ecologica ce marcheaza stabilirea obiectivelor acesteia, obtinerea resurselor necesare, adoptarea si aplicarea deciziilor de realizare a lor

Studierea problematicii mediului ambiant si precizarea multiplelor elemente de impact ale acestuia asupra firmelor romanesti sunt de natura sa faciliteze, pe de o parte, intelegerea mecanismului de constituire, functionare si dezvoltare a acestora si, pe de alta parte, dependentele complexe ale unitatilor economico-sociale fata de mediu. Concomitent, poate fi reliefata influenta majora pe care mediul ambiant o are asupra organizatiei, asupra eficientei economico-sociale, influenta tot mai evidenta in prezent si de care trebuie sa se tina cont in fundamentarea strategiilor si politicilor microeconomice. In alta ordine de idei, raporturile dintre mediu si organizatie se manifesta cu intensitate si in ceea ce priveste conceperea si exercitarea procesului de management intr-o viziune deschisa, capabila sa asigure o valorificare superioara a potentialului mediului.

Factorii de influenta ai mediului ambiant asupra organizatiei

Figura 1. ilustreaza principalele categorii de factori de mediu care au o influenta majora asupra organizatiei sau a unor componente al acesteia.Asemenea factori este recomandabil sa fie abordati intr-o viziune sistemica, date fiind multiplele interdependente ce se stabilesc intre ei si comunitatea domeniului influentat.

Fig. 1. Factorii mediului ambiant

Astfel, mediul ambiant include toate elementele exogene organizatiei, de natura economica, tehnica, politica, demografica, culturala, stiintifica, organizatorica, juridica, psiho-sociologica, educationala si ecologica ce marcheaza stabilirea obiectivelor acesteia, obtinerea resurselor necesare, adoptarea si aplicarea deciziilor de realizare a lor. Principalele categorii de factori respectivi, datorita naturii si caracteristicilor proprii, influenteaza organizatia si managementul acesteia intr-un mod specific.

Factori economici.

Prima si cea mai importanta categorie de factori ai mediului ambiant, cu impact semnificativ asupra organizatiei, o reprezinta factorii economici. Factorii economici- ce determina mediul economic in care isi desfasoara activitatile organizatiile - influenteaza decisiv atat constituirea, cat si functionarea si dezvoltarea acestora.

Factorii economici reprezinta ansamblul elementelor de natura economica din mediul ambiant cu actiune directa asupra activitatilor microeconomice: piata interna, piata externa, parghiile economico-financiare, sistemul bancar, bursa de valori, regimul investitiilor

Trecerea la economia de piata, ca de altfel insusi sistemul economiei de piata, presupun o anumita interventie a statului prin mijloace exclusiv economico-financiare numite parghii economico-financiare, care sa asigure promovarea pluralismului economic si infaptuirea unui mecanism economicofinanciar adecvat, centrat pe principiile economiei de piata. In cadrul lor, o pozitie centrala o detine motivarea materiala, realizata in principal prin intermediul sistemului de salarizare si profitului care, ca factor economic de mediu, este conceputa si se operationalizeaza cu ajutorul unor acte normative.

Asa cum s-a mai precizat, influentele multiple ale acestei categorii de factori de mediu se manifesta nu numai asupra componentelor procesuale ori structurale ale organizatiei, ci si asupra managementului sau, imprimandu-i un pronuntat caracter economic. Practic, intreg procesul de management si fiecare functie in parte - de la previziune (stabilirea strategiilor si politicilor microeconomice) la control-evaluare - sunt "afectate" de "interventia" acestor factori extrem de dinamici si de mare complexitate. Rolul managerilor este acela de a le valorifica impactul in decizii si actiuni pertinente, generatoare de eficienta, tinand cont de specificitatea manifestarii lor in societatile comerciale si regiile nationale si locale.

Factori de management.

Alaturi de factorii economici, factorii de management exogeni organizatiei au o influenta considerabila asupra acesteia. Din categoria factorilor manageriali fac parte, printre altii, strategia nationala economica, sistemul de organizare a economiei nationale, modalitatile de coordonare, mecanismele de control ale suprasistemelor din care face parte organizatia respectiva, mecanismele motivationale, calitatea studiilor, metodelor si tehnicilor manageriale furnizate de stiinta.

Maniera de concepere si operationalizare a factorilor de management influenteaza apreciabil atat constituirea organizatiilor, cat mai ales functionalitatea si eficacitatea acestora. Regasirea factorilor de management intr-o pondere din ce in ce mai mare in ansamblul factorilor de mediu care influenteaza firma este determinata, in mare masura, de mutatiile generate de tranzitia la economia de piata, de amplificarea caracterului economic al managementului si celorlalte activitati microeconomice.

Prin factori economici desemnam totalitatea elementelor manageriale ce influenteaza direct sau indirect unitatea economica.

Factori tehnici si tehnologici

Acestia exercita o influenta importanta asupra firmelor romanesti si managementului lor, isi pun amprenta, in principal, pe gradul de inzestrare tehnica si pe ritmul modernizarii produselor si tehnologiilor. Cele doua aspecte au un rol decisiv in sustinerea procesului de reforma daca se tine cont de situatia deosebit de critica a economiei din acest punct de vedere.

Cuprinzand ansamblul elementelor cu caracter tehnic si tehnologic din mediul ambiant, cu impact asupra firmei, principalii factorii tehnici si tehnologici sunt: nivelul tehnic al utilajelor disponibile pentru cumparare, calitatea tehnologiilor ce pot fi achizitionate, calitatea cercetarilor tehnice la care intreprinderea are acces, numarul si nivelul licentelor si brevetelor inregistrate, capacitatea creativ-inovativa a sistemului de cercetare-proiectare s.a.

Factori demografici.

Din simpla enumerare a principalilor factori de acest gen - numarul populatiei, structura socio-profesionala a acesteia, ponderea populatiei ocupate, populatia activa, rata natalitatii si mortalitatii, durata medie a vietii - ne dam seama de maniera complexa in care influenteaza unitatea economica. O asemenea situatie este determinata de pozitia prioritara pe care resursele umane le ocupa in cadrul firmei, de calitatea lor depinzand calitatea activitatilor microeconomice.

Factorii demografici includ totalitatea elementelor demografice ce actioneaza asupra firmei, direct sau indirect.

Mutatiile din perimetrul acestor factori sunt numeroase: de la deplasarea substantiala a populatiei ocupate spre sfera serviciilor la orientarea scolii romanesti spre asigurarea cantitativa si calitativa a nevoilor de cadre ale economiei, toate trebuie concepute si operationalizate incat sa faciliteze derularea unor activitati microeconomice rentabile, de inalta competitivitate.

Factori socio-culturali.

Un rol decisiv il joaca invatamantul, care contribuie atat la imbunatatirea (ameliorarea) structurii socio-profesionale a populatiei, cat si, mai ales, la amplificarea nivelului cultural al acesteia, la formarea unei mentalitati specifice economiei de piata. In acest domeniu trebuie actionat gradual.

Totalitatea elementelor de natura socio-culturala din mediul ambiant - structura sociala a populatiei, ocrotirea sanatatii, invatamantul, cultura, stiinta, mentalitatea - cu influenta directa sau indirecta asupra firmei reprezinta factorii socio-culturali

Firmele romanesti sunt chemate pentru rezolvarea unor probleme realmente noi, derivate din tranzitia la economia de piata si, pe de alta parte, amplificarea ponderii populatiei cu studii superioare, prin sporirea corespunzatoare a cifrei de scolarizare in invatamantul superior, cu deosebire economic si juridic. Asemenea transformari, corelate cu altele din sfera stiintei, culturii si ocrotirii sanatatii vor da noi dimensiuni rolului factorilor socio-culturali in functionarea firmei si managementului sau.

Factori politici.

Factorii politici actioneaza direct sau indirect asupra intreprinderilor, regasindu-se, in principal, in politica economica, politica sociala, politica stiintei, politica invatamantului, politica externa, cu influenta in ceea ce priveste sursele si modalitatile de constituire, cat si obiectivele si mijloacele de realizare a lor.

Managementul microeconomic este, la randul sau, influentat nemijlocit de factorii politici prin impactul pe care il genereaza asupra fundamentarii strategiilor si politicilor firmelor, a deciziilor de realizare a obiectivelor prevazute de acestea.

Concomitent cu factorii mai sus-mentionati, in categoria factorilor politici se include si politica altor state care, alaturi de politica organismelor politice internationale, exercita o influenta apreciabila asupra activitatilor microeconomice. Participarea eficace a fiecarei firme si a Romaniei la circuitul economic mondial de valori materiale si spirituale sunt serios conditionate de actiunea acestor factori. .

Factorii politici din mediul exogen organizatiei cuprind ansamblul elementelor de natura ce influenteaza direct sau indirect functionalitatea si performantele sale.

Factori naturali.

Din factorii naturali (ecologici), din care fac parte, printre altii,resursele naturale, apa, solul, clima, vegetatia, fauna, esentiale pentru populatie si pentru agentii economici. In conditiile actuale, cand criza de materii prime si resurse energetice imbraca noi dimensiuni, interdependentele dintre factorii ecologici si unitatile economice se multiplica si diversifica, reclamand un effort deosebit pentru cunoasterea si valorificarea lor de catre managementul microeconomic.Resursele nu numai ca nu mai sunt privite izolat de celelalte fenomene economice si sociale, ci au inceput sa fie luate in considerare la dimensiunile lor reale si integrate intr-un sistem impreuna cu alte subsisteme, ca populatia, investitia de capital, poluarea, productia de alimente, calitatea vietii, toate fiind privite in evolutia lor pe termen lung si in interconditionarea lor reciproca.

Totalitatea elementelor exogene organizatiei, de natura ecologica, care influenteaza direct si indirect functionalitatea si performantele constituie factorii naturali. In pastrarea echilibrului ecologic, in asigurarea unor conditii favorabile dezvoltarii economice, firmele si, indeosebi, managementul acestora au un rol important. Dar in derularea unui asemenea demers este necesara implicarea si a celorlalte categorii de factori ai mediului ambiant.

Factori juridici.

Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretele, hotararile guvernamentale, ordinele ministrilor, deciziile prefecturilor si primariilor care cuprind o serie de norme de drept de a caror respectare sunt responsabili agentii economici. Influenta factorilor juridici se manifesta atat in ceea ce priveste constituirea firmelor - Legea 31/1990 cu privire la societatile comerciale este principalul act normativ in acest domeniu - cat si in functionarea si dezvoltarea lor. Sunt reglementate prin acte normative specifice organismele de management participativ ale regiilor autonome si societatilor comerciale, mecanismele decizionale si structural-organizatorice derulate in cadrul acestora, precum si componenta lor.

Dar ceea ce este foarte important, o multitudine de alti factori ai mediului ambiant (economici, de management, tehnici si tehnologici, politici s.a.) isi exercita impactul prin intermediul unor normative, al unor reglementari din care se detaseaza legea salarizarii, legea investitiilor de capital strain, legile din domeniul preturilor, tarifelor, creditarii si impozitarii, legea invatamantului, legea cercetarii-dezvoltarii, legea finantelor publice ori legea cu privire la organizarea ministerelor.

Ca atare, factorii juridici pot fi abordati ca un corolar al celorlalte categorii de factori ai mediului ambiant, facilitand sau impiedicand actiunea acestora. Sarcina managementului organizatiilor este de a gasi cele mai adecvate modalitati organizatorice, informationale, decizionale, de a concepe si promova un instrumentar managerial eficace pentru adaptarea permanenta a acestora la cerintele mediului, aflat intr-o continua transformare si evolutie. Abordarea duala a raporturilor organizatie -mediu faciliteaza eforturile ce se depun in prezent pentru "construirea" unui sistem economic competitiv, eficient, in cadrul caruia intreprinderea este o componenta activa si dinamica.

Factorii juridici, constituie din ansamblul reglementarilor juridice cu influenta directa sau indirecta asupra firmei si managementului sau.

1.11 Comportamentul organizatiei fata de mediul sau

Practic, pot fi evidentiate doua tipuri de comportamente atitudinale fata de mediul inconjurator:

primul este dat de o atitudine pasiva (reactiva) a organizatiei fata de mediul ambiant, caracterizata in 'asteptarea' producerii modificarilor in cadrul acestuia si incercarea de adaptare prin schimbare la asemenea provocari. Este din pacate, tipul de comportament predominant la majoritatea organizatiilor din toate tarile. Din punct de vedere managerial, acest comportament,aparent confortabil, determina multiple repercursiuni negative la nivelul functionalitatii si performantelor organizatiilor.

cel de-al doilea este reprezentat de atitudinea 'agresiva' (proactiva) fata de mediul ambiant, in sensul anticiparii schimbarilor produse in cadrul acestuia si preintampinarii aparitiei unor disfunctionalitati majore - generate de astfel de schimbari - asupra functionalitatii, eficientei si eficacitatii organizatiei. Conditia fundamentala a succesului acestui gen de comportament o reprezinta existenta unui management cu adevarat profesionist, anticipativ, exercitat de manageri profesionisti.

Relatiile dintre mediu, organizatie si managementul sau sunt ilustrate in figura nr. 3.

Fig. nr. 3. Relatiile dintre mediu, organizatie si management

1.12 Principalele mutatii economice in mediul ambiant al organizatiei

Romanesti

Managementul si evolutiile actuale si viitoare ale organizatiilor din Romania, ale tuturor agentilor economici au o foarte puternica determinare contextuala, superioara situatiei din majoritatea celorlalte tari, ca urmare a trecerii la un nou sistem economic, politic si social. In consecinta, punctarea, fie si succinta, a unora din principalele procese prin care se realizeaza economia de piata in Romania constituie premisa de la care trebuie pornit in stabilirea configuratiei si functionalitatii societatilor comerciale, a firmelor in general, in intelegerea si perfectionarea managementului acestora.

Ca urmare, consideram necesar sa prezentam, fie si succint, ce se intelege prin economia de piata. Economia de piata este un sistem economic caracterizat prin:

• obiectivul urmarit de catre agentii economici este maximizarea profitului. Scopul tuturor deciziilor si actiunilor managerilor vizeaza direct si indirect realizarea unui profit cat mai mare de catre firma unde lucreaza;
• economia nationala este alcatuita in proportie covarsitoare din agenti economici (nu administrativi), in principal firme;
• managementul si functionarea agentilor economici se realizeaza folosind preponderent parghii economice: pret, salariu, credit, dobanda, investitie, profit etc. Acestea inlocuiesc directivele, planurile birocratice, indicatiile si celelalte elemente specifice economiei de tip communist supercentralizate, in a carei conducere predomina elementele administrative functionaresti si politice;
• in ansamblul dirijarii si functionarii economiei nationale, piata are
• rolul decisiv. In fapt, ea constituie principalul regulator al activitatii economice. Marimea preturilor, salariilor, creditelor, dobanzilor, ca si evolutia lor, se stabilesc pe piata in functie de raporturile cerere-oferta, fireste in cadrul reglementarilor juridice si economice emise de catre factorii decidenti macrosociali. Subliniem acest ultim aspect, intrucat in nici o tara civilizata din lume nu se mai practica sistemul pietei spontane, caracteristic secolului trecut, care face imposibila functionarea echilibrata a economiei;
• suportul economic al economiei de piata il constituie proprietatea privata, care este necesar sa fie predominanta. Asa cum demonstreaza milenara istorie a omenirii, proprietatea privata corespunde naturii umane, ea determinand multiple si intense legaturi, atasament si implicare intre om si obiectul activitatii sale.

Proprietatea privata este cea care garanteaza "de facto"dreptul de a poseda, folosi, dispune de uzufruct, fara de care nu exista veritabili agenti economici. De aceea, preponderenta proprietatii private la nivelul agentilor economici, al firmelor este determinanta pentru aparitia economiei de piata. Intrunirea concomitenta a celor cinci trasaturi care se refera la scopul, componentele, mijloacele, mecanismul si suportul sau economic este obligatorie pentru a poseda o veritabila economie de piata.

Economia de piata este un sistem economic caracterizat prin faptul ca obiectivul economic urmarit de agentii economici, majoritari la nivel national, este maximizarea profitului, managementul si functionarea firmelor se realizeaza folosind preponderant parghii economice, piata are rolul decisiv in dirijarea si functionarea economiei nationale, iar proprietatea privata este predominanta.

Principalele directii de realizare a economiei de piata sunt:

Instituirea unui sistem de protectie sociala;

Descentralizarea sistemului de management al economiei nationale;

Elaborarea si aplicarea unei strategii de reforma economica;

Liberalizarea utilizarii parghiilor economice;

Privatizarea economiei nationale;

Atragerea capitalului strain;

Remodelarea sistemului fiscal;

Restructurarea sistemului vamal;

Formarea unei piete a capitalurilor;

Realizarea convertibilitatii leului;

Dezvoltarea pietei muncii;

Implementarea managementului profesionist;

Economia de piata prezinta, asa cum s-a aratat, o complexitate deosebita si ca urmare, construirea si functionarea sa, nu se poate realiza cu succes, fara o strategie cuprinzatoare si realista. Un argument convingator il reprezinta faptul ca toate tarile dezvoltate isi conduc economia pe baza de strategii, unele - cum ar fi Franta - neezitand in anumite perioade sa aiba un minister cu acest profil. Romania are nevoie de o strategie economica globala profesionista, structurata pe urmatoarele elemente:

misiune, prin care sa se prevada tipul de economie spre care evoluam;

obiectivele economice fundamentale nationale privitoare la PIB, productivitate, rata inflatiei, deficit bugetar, rata a somajului, rata cursului de schimb s.a.

optiunile strategice referitoare la amploarea si ritmul privatizarii, pietele externe spre care se orienteaza Romania, ramurile si subramurile pe care se focalizeaza dezvoltarea economiei, tipurile de tehnologii utilizate, modalitatile de atragere de capitaluri straine, tipurile de dezvoltare regionala;

resursele pentru dezvoltare, structurate in interne, atrase si imprumutate;

termenele strategiei, de regula intre 3 si 7 ani;

avantajele competitive prin care se precizeaza care sunt atuurile economiei Romaniei comparativ cu cele ale altor economii nationale, prin care se asigura competitivitatea economica pe plan intern si international integrarea eficace si cat mai rapida a Romaniei in Uniunea Europeana. Incepand cu anul 2001, in Romania s-a creat Ministerul Prognozei Economice, care se ocupa in buna masura de proiectarea de strategii macroeconomice.

INTREBARI RECAPITULATIVE

1. In ce consta necesitatea abordarii corelative a organizatiei si mediul sau ambiant?

2. Definiti mediul ambiant.

3. Care sunt factorii mediului ambiant ce influenteaza organizatia?

4. Definiti si caracterizati factorii economici si influenta lor asupra firmei.

5. In ce constau factorii de management si cum influenteaza ei organizatia?

6. Definiti si caracterizati factorii tehnici si tehnologici si influenta lor asupra firmei.

7. Care sunt factorii demografici si cum influenteaza ei firma?

8. In ce constau factorii socio-culturali si cum influenteaza ei firma?

9. Care sunt factorii politici si cum influenteaza ei firma?

10. Definiti factorii naturali si punctati influenta lor asupra firmei.

11. In ce constau factorii juridici si cum influenteaza ei firma?

12. Care sunt tipurile de comportamente ale organizatiei fata de mediu?

13. Care sunt caracteristicile unei economii de piata?

TEST DE AUTOEVALUARE

1. In sens economic, o intreprindere, indiferent de dimensiune, forma de proprietate si organizare, ca agent economic produce bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata, scopul fiind:

a) diversificarea bunurilor si serviciilor;

b) obtinerea de profit,

c) oferirea unor alternative pe piata concurentei;

d) atragerea increderii cumparatorului;

e) cresterea valorii nominale a actiunilor.

2. Activitatea intreprinderii genereaza doua grupuri de fluxuri:

a) intrari de factori de productie si iesiri de bunuri si servicii;

b) intrari de bunuri si servicii si iesiri de materiale;

c) intrari de factori economici si iesiri de profit,

d) intrari de capitaluri si iesiri de profituri;

e) intrari si iesiri de bunuri si servicii.

3. Intreprinderea reprezinta:

A) sistem complex;

B) sistem socio-economic;

C) sistem tehnico-material;

D) sistem organizatoric-administrativ;

E) sistem dinamic organic adaptiv,

F) sistem deschis;

G) sistem autoreglabil.

Alegeti combinatia corecta:

a) A, B, C, D, G.

b) A, B, C, D, F, G.

c) A, G.

d) A, C, G.

e) A, B, C, D, E, F, G.

4. Abordata in conceptie sistemica, ca un sistem complex, obiectivele intreprinderii sunt:

a) combinarea factorilor de productie pentru obtinerea de bunuri materiale;

b) obtinerea de personal administrativ;

c) adaptarea permanenta la modificarile macrosistemelor;

d) reunirea resurselor umane, materiale si financiare;

e) cererea de conexiuni concretizate in dependenta tehnologica dintre compartimente.

5. Rolu intreprinderii in viata unei economii este:

a) dublu: economic si social;

b) atragerea si combinarea factorilor de productie;

c) distribuirea veniturilor;

d) favorizarea si promovarea personalului;

e) executarea de bunuri si servicii.

6. Societatile comerciale pot fi:

a) societati comerciale de persoane, societati comerciale de bunuri economice;

b) societati comerciale de persoane, societati comerciale de capitaluri;

c) societati comerciale de persoane, societati comerciale de servicii;

d) societati comerciale economice, societati comerciale industriale;

e) societati comerciale de familie, societati comerciale de stat.

7. In functie de apartenenta la una din ramurile industriale de activitate, intreprinderile se pot clasifica dupa:

A) caracterul materiei prime consumate;

B) cantitatea de materie prima consumata;

C) destinatia economica si caracterul productiei finite;

D) marimea capitalului investit;

E) continuitatea produsului economic.

Alegeti combinatia corecta:

a) A, C, E.

b) A, B, C, D, E.

c) A, E.

d) A, B, C, E.

e) niciuna.

8. Dupa forma de proprietate intreprinderile se pot grupa in:

A) intreprindere particulara, individuala, personala sau de familie;

B) intreprindere particulara in asociatii;

C) intreprindere publica;

D) intreprindere a administratiei centrale;

E) intreprindere a administratiei locale;

F) intreprindere universala;

G) intreprindere mixta.

Alegeti combinatia corecta:

a) A, B, C, D, E.

b) A, B, C, D, E, F.

c) B, C, D, E, G.

d) A, B, C, D, E, G.

e) A, B, C, D, E, F, G.

9. Intreprinderile care au intre 149 si 500 de angajati sunt intreprinderile:

f) mici;

g) mijlocii;

h) mari;

i) grupuri de conglomerate de intreprinderi;

j) intreprinderi universale.

10. Avantajele intreprinderii mici si mijlocii sunt:

A) protectia sociala a salariatilor este relativ redusa;

B) gradul mare de adaptabilitate la cerintele pietei,

C) existenta unui sistem de informare direct;

D) dispun de un capital redus;

E) o mai buna gestiune a resurselor umane;

F) amenajarea teritoriala neechilibrata;

G) crearea de noi locuri de munca.

Alegeti combinatia corecta:

a) B, C, E, G.

b) A, B, C, D, E, F, G.

c) A, D, F.

d) A, C, D, F.

e) A, E, F, G.