Relatiile management-sindicate in tarile europene

Relatiile management-sindicate in tarile europene

Organizarea pe ramuri, subramuri si meserii. Sindicatele in tarile din Uniunea Europeana sunt organizate pe ramuri, subramuri si meserii, oarecum asemanator cu cele din SUA, cele mai puternice fiind cele ale muncitorilor. Daca prin prisma modului de organizare sindicatele din tarile europene se aseamana, ele se diferentiaza din mai multe puncte de vedere.

Ponderea membrilor de sindicat a scazut in toate tarile europene. Ca o caracteristica generala pentru tarile din Europa, ponderea membrilor de sindicat a scazut sensibil in ultima perioada, mai ales in ultimii 20 de ani, dar aceasta nu este singura variabila care influenteaza relatiile sociale din cadrul intreprinderii. Aceasta poate fi considerata o asemanare intre sindicatele din tarile europene, dar intre acestea apar si numeroase diferenta.

Relatii sociale de cooperare in Germania, Suedia, Olanda si conflictuale in tarile latine. Acestea pot sa se caracterizeze prin cooperare in Germania, Suedia sau Olanda, sau prin conflicte si confruntari in Italia si Franta, unde si revendicarile sunt mai frecvente. Diferentele dintre tarile europene apar si prin modul de abordare a grevei ca forma de protest. Astfel, in Germania si in Tarile de Jos, greva este considerata ca o ultima forma la care se recurge in caz extrem, in timp ce in tarile latine, greva este considerata ca o forma preliminara a negocierilor. Apoi, Germania se caracterizeaza prin codeterminarea intre partenerii sociali, pe tema conditiilor de munca, conflictele fiind foarte rare, iar atunci cand apar, ele vizeaza solutionarea unor probleme pe termen lung.

In Franta, chiar daca numarul membrilor de sindicat este redus, relatiile management - sindicate sunt conflictuale, vizandu-se revendicari imediate si extreme pe baza unor discutii permanente. In Anglia sindicatele sunt in general puternice, cu toate ca in anii '80 au aparut opinii privind reducerea ponderii membrilor de sindicat si de aparare a libertatilor celor care nu fac greva. In Suedia, conventiile colective favorizeaza interventia sindicatelor in activitatea intreprinderii, iar in Italia "consiliile sindicale de intreprindere" au inlocuit consiliile delegatilor muncitorilor din anii '70. In general, relatiile sindicale din tarile europene marcheaza o evolutie diferita din punctul de vedere al conflictului si cooperarii, evolutie care influenteaza puternic organizarea si functionarea intreprinderilor.

Dupa aceasta caracterizare generala a sindicatelor europene, consideram ca este necesara si o precizare mai detaliata a unor particularitati ale relatiilor management - sindicate din principalele tari din Uniunea Europeana.

In Franta, angajatii, patronii si Statul sunt considerati ca parteneri sociali, dar, in realitate, foarte rar se ajunge la un consens intre acestia. Multa vreme cei care foloseau forta de munca au considerat sindicatele ca nelegitime, iar atunci cand le-au acceptat ca partener de dialog, acestea au fost privite cu suspiciune, datorita legaturilor politice pe care le avea miscarea sindicala franceza.

Dintre cele cinci organizatii sindicale franceze, doua dintre cele mai mari (Confederation Generale du Travail Confederation Francaise Democratique du Travail) au fost in trecut asociate unor obiective revolutionare. Dar cele mai mici sindicate reformiste (Confederation Francaise des Travailleurs Chretiens, Force Ouvriere si Confederation Generale des Cadres) au simtit o mai redusa influenta politica.

Ca si in celelalte tari europene, sindicatele din Franta sunt organizate pe meserii, ramuri si subramuri de activitate. Activitatea lor oscileaza intre impas si proteste violente, caz in care de multe ori intervine guvernul ca arbitru, chiar daca exista creat un Consiliu National al Patronatului Francez cu rol de negociator.

In contextul francez, sindicatele au cunoscut o anumita evolutie, aproximativ asemanatoare celor din celelalte tari europene. Astfel, dupa al doilea razboi mondial, s-a inregistrat o intarire a sindicatelor, in timp ce intreprinderile cunosteau o perioada mai dificila. Pe la mijlocul anilor '80 se inregistra o intarire a intreprinderilor si o slabire a sindicatelor, atat din punct de vedere al credibilitatii, datorita apropierii catre o ideologie de stanga, cat si al numarului de membri, care a scazut considerabil. In anii '90 au mai ramas putine caracteristici ale sindicatelor franceze din perioada razboiului, ele cunoscand o sensibila evolutie.

Sindicatele din Franta se caracterizeaza prin pluralism, din punctul de vedere al modului de organizare, si printr-o participare activa la protectia sociala a membrilor sai. Daca in trecut ele aveau ca scop principal solidaritatea de clasa, in prezent, scopul lor il reprezinta solidaritatea sociala, ele constituindu-se intr-o contrapondere la puterea patronatului.

In Germania, acordurile libere dintre asociatiile patronale, sau intreprinderile considerate ca entitati si sindicate determina o serie de diferente fata de alte tari europene, cea mai reprezentativa constituind-o codeterminarea.

Incepand cu prima parte a anilor '90, forta de munca din Germania a inceput sa fie printre cele mai scumpe din lume, ceea ce a avut ca efect nefavorabil asupra competitivitati economiei germane pe piata internationala. in plus, industria germana era impovarata si cu un sistem de piata bazat pe intelegerile colective de munca, fundamentat pe Legea de Baza Germana, in care se garanteaza dreptul de asociere, prin care se asigura apararea si imbunatatirea conditiilor de munca.

Partenerii la intelegerile colective de munca sunt sindicatele ca reprezentante ale salariatilor si asociatiile patronale sau companiile. Sindicatele si asociatiile patronale sunt organizate pe ramuri, ele actionand pentru toti salariatii, sau respectiv companiile apartinand ramurii respective, indiferent de marimea sau structura productiei. Totusi, definitivarea intelegerilor colective de munca se realizeaza la nivelul companiei, in functie de situatia economica a acesteia. in aceste conditii, managementul intreprinderilor germane este obligat sa actioneze pentru satisfacerea conditiilor impuse de catre sindicate, concomitent cu necesitatea reducerii costurilor si cresterea competitivitatii.

Legea muncii si protectiei sociale este puternic influentata de convingerea care s-a manifestat inca din secolul al XIX-lea, ca munca in societatile capitaliste se caracterizeaza prin conflicte profunde intre interesele salariatilor si interesele patronilor si ca este de datoria guvernului de a concilia aceste interese. Reglementarile din domeniul muncii au la baza: constitutia, acte normative si legi, care deriva din interpretarea deciziilor judiciare, intelegerile colective dintre management si sindicate, contractele de munca. Toate acestea urmaresc aplicarea ideii de parteneriat cuprinsa in conceptul de economie sociala de piata.

In reglementarea relatiilor dintre management si sindicate, in intreprinderile germane un rol important revine Consiliului Muncitorilor ai carui membri sunt alesi de catre angajati pe baze democratice, in apararea intereselor acestora. Acest consiliu are dreptul de a obtine informatii, de a fi ascultat si consultat, mai ales in problemele care surit legate de situatia muncitorilor.

Dreptul la codeterminare al reprezentantilor salariatilor nu se refera la problemele sociale si personale ale acestora, ci vizeaza domenii ca planificarea si luarea deciziilor la nivelul companiei, deci intr-o participare a reprezentantilor muncitorilor la vot alaturi de echipa manageriala.

In Anglia se remarca abordarile pluraliste ale managerilor fata de sindicate

In Anglia, abordarile managerilor fata de sindicate, pot fi grupate in pluraliste, prin care se recunoaste o corelare a diverselor interese de grup si individuale din cadrul intreprinderii, inclusiv a intereselor sindicatelor si o abordare unilaterala, care presupune focalizarea structurii autoritatii din cadrul intreprinderii pe politici si obiective comune.

Prin anii '70, se considera ca abordarile pluraliste, care presupuneau ca nivelul recompenselor si conditiile de munca sa se stabileasca prin intelegeri colective de munca prin participarea sindicatelor, ca se vor accentua ca importanta. Dar schimbarile care au avut loc in anii '80 si '90, in domeniul pietei muncii si al produselor, au condus la o legislatie a muncii prin care se stabilea rolul sindicatelor si al managementului in adoptarea diferitelor strategii ale intreprinderilor.

In Regatul Unit al Marii Britanii pot fi remarcate urmatoarele schimbari:

reaparitia aproape ostentativa a stilului de management autoritar in cadrul intreprinderilor si ramurilor cu o inalta competitivitate;

cresterea interesului pentru relatiile de munca de tip paternalist, sub influenta succesului firmelor nipone pe plan mondial in general, dar si al celor care actioneaza direct pe piata engleza;

cresterea preocuparii pentru implicarea directa a salariatilor, prin diferite forme, in activitatea intreprinderilor in care schimbarile se produc mai rapid;

diminuarea tendintei catre un management inalt formalizat structurat ca urmare a reducerii interventiei statului in afaceri si a scaderii numarului de membri de sindicat.

Toate aceste schimbari au constituit o reflectare a modificarilor in domeniul politic, economic si legislativ, ceea ce a condus la o mai puternica implicare a managerilor in relatiile de munca din intreprinderile engleze. S-a inregistrat o largire a autonomiei intreprinderii si o diminuare a influentei sindicatelor.

Relatiile management - sindicate se diferentiaza in functie de sectorul de activitate, prin prisma formei de proprietate. Astfel, atitudinea managerilor fata de sindicate este mai putin ostila in sectorul public, decat in cel privat. De altfel, in sectorul public managerii sunt constituiti si ei in sindicate.

Ca si in celelalte tari europene, sindicatele din Anglia sunt organizate pe ramuri, subramuri sipe profesii. Acest mod de organizare le confera o mare putere, chiar daca in ultima perioada aceasta a mai scazut ca urmare a diminuarii numarului de angajati care sunt membri de sindicat. Majoritatea managerilor englezi considera ca sindicatele detin o putere mai mica in ultima perioada, iar numarul managerilor care apartin unor sindicate a scazut foarte mult. Se apreciaza ca se acorda o mare atentie politicilor in domeniul resurselor umane, ceea ce conduce la o crestere a numarului de intreprinderi in care nu exista sindicate.

In Spania nivelul conflictelor este cel mai ridicat din Europa. In Spania, relatiile dintre utilizatorii fortei de munca si reprezentantii angajatilor au cunoscut o serie de schimbari inca din perioada lui Franco. Organizate pe ramuri, subramuri si meserii, sindicatele spaniole cuprind intre 15 si 20% din forta de munca, dar reprezentantii alesi au o influenta puternica in cadrul intelegerilor colective de munca, mai ales in ceea ce privesc conditiile de plata. O caracteristica a relatiilor management - sindicate din contextul spaniol este nivelul conflictelor, considerat printre cele mai ridicate din Europa. Cu toate ca, asa cum preciza S. Milner in 1995, acest nivel nu trebuie pus pe seama lipsei reformelor legislative din acest domeniu. Dar problemele care apar se datoreaza nivelului scazut al increderii dintre management si salariati si ritmului scazut de introducere a unor metode si practici manageriale prin care sa se atraga angajatii la solutionarea problemelor organizatiei.

In general, se poate aprecia ca ritmul de crestere a economiei spaniole de dupa anii '60 nu a avut aceeasi corespondenta si in perfectionarea managementului de la nivelul organizatiilor. Aceasta a condus la nevoia la de a cauta noi metode organizationale si de management care sa se constituie intr-un factor de influenta favorabil asigurarii flexibilitatii intreprinderilor si utilizarii eficiente a fortei de munca din cadrul acestora Ultimele cercetari au scos in evidenta faptul ca intreprinderile spaniole sunt, din anumite puncte de vedere eficiente, mai ales prin prisma costurilor, dar din punct de vedere managerial se impune inca gasirea unor alternative pentru modele mai eficiente.