Dezvoltarea designului și a esteticii industriale

Dezvoltarea designului și a esteticii industriale

"În anul 1849, H. Cole a promovat ideea ca un design bun echivaleaza cu o afacere buna in Journal of Design, dar adevarata semnificație a designului industrial a fost folosita abia in anul 1913, prin reglementarea propusa de Oficiul American de Proprietate cu privire la modificarea regulamentului, in vederea extinderii protecției și asupra acestei activitați."[1]

Odata cu industrializarea puternica a țarilor dezvoltate și creșterea producției in majoritatea domeniilor, se poate afirma faptul ca, incepand cu secolul XX, designul industrial a fost adoptat treptat și la nivelul intreprinderilor. Creșterea numarului de fabrici și producatori și in special a supraproducției a determinat un boom pe piața a produselor virtual identice, ce nu mai puteau fi diferențiate eficient prin intermediul forțelor de vanzare și a publicitații.

Cu toții știm ca principalul obiectiv al intreprinderilor este obținerea de profit, ce poate fi obținut prin creșterea extensiva (creșterea volumului de produse vandute) sau prin creșterea intensiva (creșterea valorii produsului vandut). Din punct de vedere al designului, acesta poate aparea in ambele tipuri de creștere.

Una dintre formele designului și ale proiectarii din industrie este designul industrial care, din punctul de vedere al multora, este o forma de arta aplicata, in componența careia se regasesc o serie de funcții estetice, de utilizare și de imbunatațire a produselor industriale. Peter Behrens poate fi considerat creatorul designului industrial la nivelul semnificației pe care il are acest termen astazi. Conform Societații Americane a Designerilor Industriali (in original, Industrial Designers Society of America sau IDSA), "designul industrial este serviciul profesional al crearii și dezvoltarii conceptelor și specificațiilor care optimizeaza funcția, valoarea și aspectul produselor și sistemelor, pentru beneficiul reciproc al utilizatorilor și al realizatorilor."[2]

Designul industrial este considerat o profesie care urmarește imbunatațirea calitații estetice a diferitelor produse industriale. În ziua de azi, acesta poate fi responsabil de succes in proporție de 60%, fiind considerat un factor decisiv in scaderea costurilor, creșterea vanzarilor și a satisfacției cumparatorilor.

În opinia mea, noțiunea de design poate avea mai multe ințelesuri, in funcție de contextul in care este folosita. De exemplu:

Aspectul exterior al unei cladiri;

Modul de prezentare al produselor pe rafturi;

Caracterul atractiv al unui produs;

Originalitatea unui lucru etc.

Designerul industrial german Dieter Rams a fost cel care a dat contur mișcarii moderniste a designului industrial și conceptului de "Good Design". "Munca lui a fost oarecum sinonima cu concepte precum "Quiet simplicity" și "Less but better" care evidențiau nevoia de simplitate și minimalism al produselor."[3]

Designul poate avea ca idei de plecare fie o nevoie ce trebuie satisfacuta cu un produs: Nevoie à Design à Produs; fie stabilirea unei noi forme sau funcții a unui produs: Produs à Design à Forma/Funcție.

Designul industrial se afla in stransa legatura cu arii cum ar fi matematica, geometria descriptiva, desenul tehnic, informatica, electronica, fizica, chimia, estetica industriala etc.

Fig. 1.1 Relația interdisciplinara a designului

Sursa: Aspecte generale privind designul industrial, Solea D., Azzouz A., Gheorghes C.

Produsele industriale implica o angajare importanta din punctul de vedere al repetarii, al standardizarii, al seriilor mari sau mai mici. Cei ce creeaza produsele industriale nu-și cunosc direct beneficiarii produselor create, ci cel mult rezultatele unor studii și analize privind munca lor. Aceștia nu iși permit sa aiba o cunoaștere incompleta sau greșita, deoarece un produs creat in sute, mii de exemplare costa destul de mult și astfel produce adevarate pagube materiale dar și de natura psihica in viața consumatorilor. Relația stransa dintre materiile prime, creatorul industrial și tehnologii se dezvolta prin antrenarea și promovarea unor personalitați artistice distincte, care implica nemijlocit colaborarea dintre funcțiile tehnice, economice și artistice. Creatorul industrial, numit designer, trebuie sa fie și un bun comerciant, și un bun inginer, și un artist, și un sociolog și, de ce nu, chiar un bun psiholog. Prin aceste relații interdisciplinare, trebuie gasite soluții practice, dinamice și rezolvari eficiente, mai ales in raport, cu nivelul și gustul epocii, dar și cu cel al consumatorului individual.

Scopul designului industrial este de a optimiza relația dintre investiție și profit, ajungandu-se astfel la optimizarea relației dintre investiție și numarul de produse de același fel sau numarul de sortimente de produse. În figura 2, curba cu linie intrerupta reprezinta cheltuielile de fabricație, curba cu punct și linie subțire reprezinta cheltuielile de exploatare, iar curba cu linie groasa continua   reprezinta cheltuielile totale.

Fig. 2 . Cheltuieli in funcție de gradul de diversificare

Sursa: Aspecte generale privind designul industrial, Solea D., Azzouz A., Gheorghes C.

Conform figurii de mai sus, cheltuielile de exploatare ale mijloacelor de producție comune scad odata cu creșterea numarului de sortimente, datorita faptului ca investiția este aproape nula pentru crearea de noi produse dar și datorita amortizarii investiției, care este mai rapida, deoarece caștigul este proporțional cu cantitatea de produse. În acest mod, apare un grad optim de diversificare, pentru care cheltuielile totale sunt minime.

Odata cu celelalte transformari ale pieței, designul industrial tinde sa se adapteze la evoluția conceptului de produs industrial, mai exact la trecerea de la producția de masa, la cea de comanda a produsului personalizat, potrivit cerințelor consumatorilor. Aceasta trecere evidențiaza caracterul intrinsec de marketing al proiectarii industriale și estetice. O alta persoana cu un grad destul de ridicat al importanței in viața consumatorului este, pe langa omul de marketing, specialistul in design. "Anticiparea dorințelor și nevoilor consumatorilor poate fi facilitata de trendurile deja existente, un exemplu in acest caz fiind tendința miniaturizarii produselor electronice de larg consum."[4]

Orice produs al designului industrial sau orice motiv decorativ artistic, care incorporeaza crearea de forme, configurații, compoziții, sisteme și structuri sau orice combinație bi- și tri-dimensionala a celor de mai sus, care are/au valori estetice și sunt menite a produce un obiect decorativ, un produs artistic unicat sau un produs artistic repetabil reprezinta un subiect al drepturilor de autor, care in designul industrial sunt parte a proprietaților intelectuale. "Conform ințelegerii de la Haga, numita Hague Agreement Concerning The International Deposit Of Industrial Designs, un tratat administrat de Organizația Mondiala a Proprietații Intelectuale (The World Intelectual Property Organisation - WIPO) exista un fel de procedura standard pentru inregistrarea oricarei forme de design industrial."[5]

Odata cu evoluția designului industrial sau mai dezvoltat și altele cum ar fi: designul auto, designul combinatorial (teorie ce privește existența și construirea unor seturi de sisteme care au proprietați numerice specifice), designul comunicarii, designul asistat pe calculator, designul de experimente, design ambiant și design "verde", design care tolereaza abateri și greșeli, design de moda și de jocuri, design grafic, design inclusiv, design de informații și instructaj, design inteligent, care reprezinta o teorie creaționista, designul interactiv, care examineaza rolul componentelor sadite in mediile umane, designul de pachete, designul participator, ce implica activ utilizatorii procesului de design, design de sistem, design teatral, design universal și, intr-un final, web-designul.